— Nu. Ţi-am spus mai demult că eşti în pericol, şi într-adevăr ai fost, dar atunci nu m-ai crezut. Acum însă, simt că lucrurile vor merge bine. Asta-i tot.
— Recunoscând precizia de care-ai dat dovadă în trecut, cred, în continuare, că subestimezi ceea ce ne-aşteaptă.
Ea se ridică şi bătu din picior.
— Niciodată nu mă crezi!
— Ba te cred. Numai că, întâmplător, de data asta te înşeli, iubito.
Sirena mea cea supărată porni înot spre apele întunecate. După un timp, se întoarse.
— Okay, spuse ea zâmbind, în timp ce o ploaie de mici picături de apă îi cădea din păr. Desigur!
Am apucat-o de gleznă, am tras-o în jos, lângă mine, şi-am început s-o gâdil.
— Potoleşte-te!
— Ascultă, Cassandra, te cred! Pe cuvânt! M-auzi? Ce zici de asta? Zău că te cred, al naibii să fiu! Desigur că ai dreptate!
— Eşti un kallikanzaros tare scump! Oooh!!!
Era foarte frumoasă, acolo, pe malul mării, aşa c-am ţinut-o lângă mine, udă cum era, până s-a luminat complet de ziuă simţindu-ne bine.
Un loc frumos pentr-un sfârşit de poveste. Nu-i aşa?