Выбрать главу

Merrilin, Thom: Menestrel care vine în Emond’s Field de Bel Tine.

Meştereasă: în sate, o femeie aleasă de Soborul Femeilor ca să facă parte din Sobor, deoarece poate vindeca şi prezice vremea şi este de asemenea înzestrată cu bună judecată. O poziţie de mare responsabilitate şi autoritate, atât în fapt, cât şi implicit. Este de obicei considerată egala Primarului şi, în unele sate, chiar superioara acestuia. Spre deosebire de Primar, ea este aleasă pe viaţă şi se întâmpla foarte rar ca o Meştereasă să fie înlăturată din slujba înainte de moarte. În conflict cu Primarul în mod aproape tradiţional. Vezi de asemenea Soborul Femeilor.

Min: Tânără întâlnită la hanul „Cerbul şi Leul” din Baerlon.

Moiraine: Persoană în trecere prin Emond’s Field, care soseşte chiar înainte de Noaptea Iernii.

Morgase: Prin Mila Luminii, Regina din Andor, Prima Înscăunată a Casei Trakand. Blazonul ei reprezintă trei chei aurii. Blazonul Casei Trakand este o cheie de bolta argintie.

Muşcă-Inimă; Otravă-n Sânge: Vezi Cel Întunecat.

Myrddraali: Creaturi ale Celui Întunecat, conducătorii trolocilor. Odrasle ale trolocilor în care materialul uman folosit la zămislirea acestora iese din nou la suprafaţă, dar este sluţit de stigmatul răului. Fizic seamănă cu oamenii, doar că nu au ochi, însă văd la fel de bine ca vulturii, deopotrivă în întuneric şi la lumina zilei. Au anumite feluri de puteri, care izvorăsc de la Cel Întunecat, printre care cea de a-şi face inamicul să încremenească de groază doar aruncându-i o privire şi cea de a dispărea acolo unde sunt umbre. Una dintre puţinele lor slăbiciuni cunoscute este reticenţa de-a trece peste o apă curgătoare. Sunt cunoscuţi sub diferite nume, în funcţie de ţinut: Jumate-Om, Făr’-de-Ochi, Umbrărău, Pândarul, Pieritul.

Neopritul, Jain: Erou al Ţinuturilor de la Apus, care a călătorit în multe locuri şi a avut multe aventuri; autor a mai multe cărţi, dar şi personaj în multe cărţi şi poveşti. A dispărut în anul 994 NE, după întoarcerea dintr-o călătorie în Mana Pustiitoare în care, spun unii, ar fi mers până la Shayol Ghul.

Nodul Sorţii: O mare schimbare în Pânza unei Vârste, centrată în jurul unuia sau mai multor oameni care sunt ta’veren.

Oamenii Mării: Locuitori ai insulelor din Oceanul Aryth şi din Marea Furtunilor, petrec puţin timp pe acele insule, trăindu-şi viaţa la bordul corăbiilor. Comerţul pe mare se face, în principal, cu corăbiile Oamenilor Mării.

Osia Lumii: Şir înalt de munţi, cu doar câteva trecători, care desparte Pustiul Aiel de ţinuturile de la Apus.

Pactul celor Zece Neamuri: O uniune formată în secolele de după Frângerea Lumii (cca. 200 DFL). Are drept scop înfrângerea celui Întunecat. Destrămată de Războaiele Troloce.

Părintele Minciunii: Vezi Cel Întunecat.

Păstorul Nopţii: Vezi Cel Întunecat.

Pierituclass="underline" Vezi Myrddraali.

Pâlc: Unitatea militară de bază a trolocilor, cu un număr variabil de soldaţi: întotdeauna mai mult de o sută, dar niciodată mai mult de două sute. Pâlcurile sunt de obicei conduse de Myrddraali.

Pândar: Vezi Myrddraali.

Pânza unei Vârste: Roata Timpului ţese firele vieţilor omeneşti într-o Pânză a Vârstei, care alcătuieşte substanţa realităţii acelei Vârste; cunoscută şi sub numele de Dantela Vârstei. Vezi de asemenea ta’veren.

Pribegii: Vezi Tuatha’an.

Pustiul Aieclass="underline" Ţinutul ostil, aproape arid, din partea de răsărit a Osiei Lumii. Puţini străini se aventurează acolo, nu numai pentru că este foarte greu pentru cineva care nu este născut acolo să găsească apă, ci şi pentru că Aielii consideră că sunt în război cu toate celelalte neamuri şi nu sunt binevoitori cu străinii.

Puterea Supremă: Puterea care vine din Adevăratul Izvor. Majoritatea oamenilor sunt complet incapabili să înveţe să conducă Puterea Supremă. Foarte puţini pot fi învăţaţi să conducă Puterea şi încă şi mai puţin se nasc cu această capacitate. Aceştia din urmă nu au nevoie să fie învăţaţi nimic; fie că vor, fie că nu, ei ating Adevăratul Izvor şi conduc Puterea Supremă, uneori fără să îşi dea seama ce fac. Această capacitate înnăscută se manifestă de obicei la sfârşitul adolescenţei sau la începutul maturităţii. Dacă nu sunt învăţaţi să ţină Puterea sub control, sau dacă nu învaţă singuri să facă acest lucru (extrem de dificil, numai una din patru persoane având sorţi de izbândă), moartea este inevitabilă. Începând cu Vremea Nebuniei, niciun bărbat nu a mai fost în stare să conducă Puterea fără să înnebunească şi toţi – chiar şi cei care au învăţat să ţină, într-o oarecare măsură, Puterea sub control – au murit de o boală ucigătoare care îl făcea pe cel ce suferea de ea să putrezească de viu, o boală provocată, ca şi nebunia, de pângărirea Saidin de către cel Întunecat. Pentru femeile care nu ştiu să ţină Puterea sub control moartea este mai puţin îngrozitoare, dar la fel de inevitabilă. Femeile Aes Sedai caută fetele şi bărbaţii care au această capacitate înnăscută; pe fete pentru a le salva, dar şi pentru a creşte numărul de Aes Sedai, iar pe bărbaţi – pentru a împiedica producerea lucrurilor îngrozitoare pe care aceştia le fac, inevitabil, în nebunia lor, cu ajutorul Puterii.

Rătăciţii: Numele dat pentru treisprezece dintre cei mai puternici bărbaţi şi femei Aes Sedai cunoscuţi vreodată, care au trecut de partea Celui Întunecat în timpul Războiului Umbrei în schimbul promisiunii de a dobândi nemurirea. Potrivit atât legendelor, cât şi unor fragmente din consemnările istorice, au fost închişi împreună cu Cel Întunecat când temniţa lui a fost din nou pecetluită. Numele lor sunt încă folosite pentru a speria copiii.

Războaiele Troloce: Serie de războaie care au început în jurul anului 1000 DFL şi au durat mai mult de trei sute de ani, în timpul cărora armatele de troloci au pustiit lumea. În cele din urmă trolocii au fost nimiciţi sau împinşi înapoi în Mana Pustiitoare, dar unele neamuri au dispărut, în timp ce din altele au rămas foarte puţini supravieţuitori. Din consemnările istorice nu s-au păstrat decât fragmente. Vezi de asemenea Pactul celor Zece Neamuri.

Războiul de O Sută de Ani: Serie de războaie, unele simultane, între alianţe aflate într-o permanentă mutaţie, izbucnite brusc la moartea lui Artur Aripă-de-Şoim, din cauza luptei pentru imperiu. A durat din 994 AL până în 1117 AL. Războiul a nimicit populaţia din multe ţinuturi, de la Oceanul Aryth până la Pustiul Aiel, de la Marea Furtunilor până la Mana Pustiitoare. Distrugerile au fost atât de masive încât nu se mai păstrează decât fragmente din consemnările istorice ale timpului. Imperiul lui Artur Aripă-de-Şoim a fost fărâmiţat şi s-au constituit neamurile de astăzi.

Războiul Umbrei: Cunoscut şi sub numele de Războiul Puterii, a pus capăt Vârstei Legendelor. A început la puţin timp după încercarea de a-l elibera pe Cel Întunecat şi curând a cuprins toată lumea. Lumea, pentru care nu mai exista nici măcar amintirea războiului, a redescoperit fiecare faţetă a acestuia, adesea mânjită de atingerea Celui Întunecat, iar Puterea Supremă a fost folosită ca armă. Războiul a luat sfârşit prin închiderea Celui Întunecat la loc în temniţă.