Выбрать главу

Dar, se gândi, ce se înţelege prin nebun? O definiţie legală. Ce înţeleg eu? O simt, o văd, dar ce este?

Se gândi: Este ceva ce fac ei, sunt ei ceva. Este inconştienţa lor. Lipsa lor de cunoştinţe despre alţii. Inconştienţa lor cu privire la ceea ce le fac celorlalţi, distrugerea pe care au provocat-o şi o provoacă. Nu, se gândi. Nu-i asta. Nu ştiu; o simt, o intuiesc. Dar… sunt cruzi cu bună ştiinţă… asta e? Nu, Doamne, se gândi. N-o pot prinde, clarifica. Oare ignoră părţi ale societăţii? Da. Dar este mai mult. Sunt planurile lor. Da, planurile lor. Cucerirea planetelor. Ceva înnebunitor şi demenţial, cum a fost cucerirea Africii şi, înainte de asta a Europei şi a Asiei.

Perspectiva lor este cosmică. Nu un om aici, un copil colo, ci o abstracţiune: rasă-patrie. Volk. Land. Blut. Ehre[31]. Nu despre oameni onorabili, ci despre însăşi Ehre, onoarea; abstractul este adevărat, realul este invizibil pentru ei. Die Güte[32], nu oamenii buni, omul ăsta bun. Simţul spaţiului şi al timpului este la ei. Văd prin aici, acum, prin vastul, întunecatul şi adâncul dincolo, neschimbătorul. Şi asta este fatal pentru viaţă. Pentru că până la sfârşit nu va mai fi nici o viaţă; au fost cândva numai particule de praf prin spaţii, gazele fierbinţi de hidrogen, nimic mai mult, şi vor reveni. Acesta este un interval, ein Augenblick[33]. Procesul cosmic se grăbeşte, zdrobind viaţa, înapoi în granit şi metan; roata se învârteşte pentru întreaga făptură. Totul este vremelnic. Iar aceşti… aceşti nebuni… reacţionează la granit, la praf, la dorul de nefiinţă; vor să ajute Natur[34].

Şi, se gândi, ştiu de ce. Vor să facă ei istoria, nu să-i fie victime. Se identifică cu puterea lui Dumnezeu şi se cred asemenea lui. Asta este principala lor nebunie. Sunt copleşiţi de vreun arhetip; propriile euri li s-au extins nebuneşte astfel încât nu pot spune unde încep ei şi unde se sfârşeşte dumnezeirea. Nu este aroganţă, nici mândrie; este umflarea eului până la cea din urmă… confuzie între cel care adoră şi ceea ce este adorat. Nu omul l-a mâncat pe Dumnezeu; Dumnezeu l-a mâncat pe om.

Ceea ce nu înţeleg ei este neajutorarea omului. Sunt slab, mor, fără importanţă pentru univers. Nici nu mă observă; trăiesc nevăzut. Şi ce-i rău în asta? Nu-i mai bine aşa? Zeii îi distrug pe cei care-i bagă în seamă. Fii mic… şi vei scăpa geloziei celui mare.

Desfăcându-şi centura, Baynes zise:

— Domnule Lotze, n-am mai spus nimănui. Eu sunt evreu. Înţelegeţi?

Lotze se uită cu milă la el.

— N-aveaţi de unde şti, zise Baynes, pentru că, fizic nu par evreu în nici un fel; mi-am transformat nasul, mi-am micşorat porii largi, mi-am albit pielea prin procedee chimice şi mi-am modificat forma capului. Pe scurt, nu pot fi detectat, fizic. Pot şi am umblat adeseori prin cele mai înalte cercuri ale societăţii naziste. Nimeni nu mă va descoperi. Şi…

Se opri, venind aproape, foarte aproape de Lotze şi vorbind cu voce joasă, ca numai Lotze să-l poată auzi.

— Şi mai sunt si alţii de-ai noştri. Auzi? Nu am murit. Încă mai existăm. Trăim Nevăzuţi.

După un moment, Lotze se bâlbâi:

— Poliţia…

— S.D.-ul[35] îmi poate parcurge dosarul, zise Baynes. Mă poţi denunţa. Dar am relaţii foarte înalte. Unii din ei sunt arieni, unii sunt evrei în poziţii cheie la Berlin. Raportul tău va fi neglijat şi apoi, imediat, îţi vor face un raport şi prin aceleaşi relaţii te vei trezi în lagăr.

Zâmbi, încuviinţă dând din cap şi o luă în sus pe culoarul navei, îndepărtându-se de Lotze, alăturându-se celorlalţi pasageri.

Coborâră cu toţii rampa, în frigul şi vântul de pe pistă. Jos, Baynes se trezi iarăşi lângă Lotze.

— De fapt, zise Baynes, păşind alături de Lotze, nu-mi place cum arăţi, domnule Lotze, aşa că, oricum, cred că am să-ţi fac raport.

Mări pasul, lăsându-l pe Lotze în urmă.

La celălalt capăt al pistei, la intrarea publicului, aştepta un mare număr de oameni. Rude, prieteni ai pasagerilor, unii dintre ei făcând cu mâna, căutând din priviri, zâmbind, uitându-se cu nerăbdare, cercetând chipuri. Un japonez greoi, între două vârste, bine îmbrăcat, cu trenci englezesc, pantofi ascuţiţi, tot englezeşti, gambetă, stătea puţin înaintea celorlalţi, însoţit de un altul mai tânăr. La reverul hainei pur-ta insigna Înaltei Misiuni Comerciale Pacifice a Guvernului Imperial. El este, îşi dădu seama domnul Baynes. Domnul N. Tagomi, venit să mă întâmpine personal.

Păşind înainte, japonezul strigă:

— Herr Baynes… bună seara.

Capul i se înclină, ezitant.

— Bună seara, domnule Tagomi, zise Baynes, întinzând mâna.

Îşi strânseră mâinile, apoi se înclinară. Japonezul mai tânăr se înclină şi el, zâmbind.

— Friguţ, domnule, pe pista asta expusă, zise domnul Tagomi. Putem porni înapoi, spre centrul oraşului, cu elicopterul Misiunii. Aşa? Sau poate aveţi nevoie să folosiţi toaleta şi aşa mai departe?

Cercetă cu nelinişte chipul domnului Baynes.

— Putem porni chiar acum, zise Baynes. Vreau să-mi anunţ sosirea la hotel. Bagajul, oricum…

— Domnul Kotomichi se va ocupa de asta, zise domnul Tagomi. Va veni în urma noastră. Ştiţi, domnule, la acest terminal durează aproape o oră statul la rând pentru preluarea bagajelor. Mai mult decât călătoria dumneavoastră.

Domnul Kotomichi zâmbi plăcut.

— Domnule, am să vă mituiesc cu un cadou.

— Poftim? făcu Baynes.

— Ca să vă obţin bunăvoinţa.

Domnul Tagomi băgă mâna în buzunarul trendului şi scoase o cutiuţă.

— Ales dintre cele mai fine objects d'art americane.

Întinse cutia.

— Mă rog, spuse Baynes. Mulţumesc.

Acceptă cutia.

— Toată după-amiaza, diferite oficialităţi au examinat alternativele, zise domnul Tagomi. Este cea mai autentică piesă a vechii culturi pe cale de dispariţie, a Statelor Unite, un rar obiect artizanal, purtând parfumul trecutelor zile tihnite.

Domnul Baynes deschise cutia. În ea se afla un ceas de mână Mickey Mouse, pus pe o perniţă de catifea neagră.

Îi juca domnul Tagomi o farsă? Îşi înălţă privirile, văzu faţa încordată, îngrijorată a domnului Tagomi. Nu, nu era o glumă.

— Vă mulţumesc frumos, zise Baynes. Este într-adevăr incredibil.

— Numai câteva, poate zece ceasuri Mickey Mouse autentice, din 1938, în toată lumea la ora actuală, zise domnul Tagomi, studiindu-l, sorbindu-i reacţia, aprecierea. Nici un colecţionar cunoscut mie nu are unul, domnule.

Intrară în clădirea terminalului şi urcară rampa împreună.

În urma lor, domnul Kotomichi zise "Harusame ni nuretsutsuyane no ternari kana…"

— Ce înseamnă? întrebă domnul Baynes pe domnul Tagomi.

— Un vechi poem, răspunse domnul Tagomi. Perioada Tokugawa de mijloc.

Domnul Kotomichi zise:

— Când cad ploile de primăvară, muiată de ele, pe acoperiş, se afla mingea din cârpă a unui copil.

вернуться

31

Popor. Ţară. Sânge. Onoare. (germ.)

вернуться

32

Bunătatea (germ.)

вернуться

33

Clipa…

вернуться

34

Natura…

вернуться

35

Siecherheitsdienst (Siguranţa statului)