Făcu cu ochiul, o lentă, apăsată, ferită clipire a pleoapei.
— M-am gândit cum. Am să plec de-aici şi-am să vin cu tine. Proiectele mele, ştii. Ce-i rău în asta? Ştiu că-s bune.
— Sigur, zise Frink, puţin năucit.
— Ne vedem diseară la lucru, spuse McCarthy. La mine acasă. Treci pe la şapte, să stai la masă cu Jane şi cu mine… dacă-i poţi suporta pe copii.
— Okay, făcu Frink.
McCarthy îl plesni pe umăr şi se duse.
Am parcurs un drum lung, îşi spuse Frink. În ultimele zece minute. Dar nu se simţea speriat, acum era emoţionat.
S-a întâmplat repede, într-adevăr, se gândi ducându-se la bancul lui şi începând să-şi strângă sculele. Cred că genul ăsta de lucruri aşa se întâmplă. Momentul favorabil, când apare…
Toată viaţa l-am aşteptat. Când oracolul spune "vei avea o realizare" — asta înseamnă. Este cu adevărat extraordinar, Timpul. Acum, ce înseamnă timpul? Ce înseamnă momentul ăsta? Şase pe ultima linie a Hexagramei Unsprezece transformă totul în Douăzeci şi şase, Puterea de a Îmblânzi a Celui Mare. Yin devine yang; linia se transformă şi apare un nou Moment. Şi au fost atât de pe dinafară încât nici măcar n-am observat.
Pun pariu că de-aia am obţinut linia aia groaznică; numai aşa poate trece Hexagrama Unsprezece în Hexagrama Douăzeci şi şase, prin linia aia şase, de transformare, de sus. Aşa că nu trebuia să-mi pun fundul la bătaie.
Dar, în ciuda entuziasmului şi a optimismului, nu-şi putea scoate linia cu totul din minte.
Oricum, se gândi ironic, fac o încercare afurisit de bună; până diseară la şapte poate-oi reuşi s-o uit ca şi cum n-ar fi fost.
Se gândi. Sper din toată inima. Pentru că această combinare cu Ed este măreaţă. Are nişte idei a-ntâia; o pot spune. Şi nu am de gând să mă trezesc pe dinafară.
În momentul ăsta, nu sunt nimic, dar dacă pot s-o sucesc, atunci poate reuşesc s-o fac pe Juliana să vină înapoi. Ştiu eu ce vrea — merita să fie măritată cu un bărbat care contează, o persoană importantă în comunitate, nu vreun oarecare meshuggener. Bărbaţii erau bărbaţi, pe vremuri; înainte de război, de pildă. Dar acum toate astea s-au dus.
Nu-i de mirare că bântuie din loc în loc, din bărbat în bărbat, căutând. Şi fără măcar să ştie cine este, care-i sunt nevoile biologice. Eu însă, ştiu şi prin mişcarea asta de zile mari cu McCarthy — orice-ar fi — am să mă realizez pentru ea.
La ora prânzului, Robert Childan închisese American Artistic Handcrafts Inc. De obicei, trecea strada şi mânca la bar. În orice caz, nu lipsea mai mult de o jumătate de oră, iar astăzi pleca doar douăzeci de minute. Amintirea calvarului îndurat cu domnul Tagomi şi cu personalul Misiunii Comerciale încă îi întorcea stomacul pe dos.
Întorcându-se la magazin, îşi spuse: Poate o nouă politică de a nu mai da telefoane. Fă-ţi toate afacerile în magazin.
Două ore de prezentare. Mult prea mult. Aproape patru ore cu totul; prea târziu să deschidă iar magazinul. O după-amiază întreagă pentru a vinde un singur obiect, un ceas Mickey Mouse, comoară costisitoare, dar… Deschise uşa magazinului, o fixă să stea deschisă, se duse în spate să-şi atârne pardesiul.
Când reapăru, descoperi că avea un client. Un alb. Ei, se gândi. Surpriză.
— Bună ziua, domnule, zise Childan, înclinându-se uşor.
Probabil un pinoc. Bărbat subţirel, cam brunet. Bine îmbrăcat, modern. Dar nu în largul lui. Uşoară strălucire de transpiraţie.
— Bună ziua, murmură omul, dând roată magazinului, să privească vitrinele. Apoi, dintr-o dată, se apropie de tejghea. Băgă mâna în haină şi scoase un toc lucios din piele, depuse o carte de vizită multicoloră, tipărită complicat.
Pe cartea de vizită, emblema imperială. Şi însemnele militare. Marină. Amiralul Harusha. Robert Childan o examină, impresionat.
— Nava amiralului, explică clientul, se află în Golful San Francisco în momentul de faţă. Crucişătorul Syokaku.
— Ah, făcu Childan.
— Amiralul Harusha nu a mai vizitat Coasta de Vest, continuă clientul cu explicaţiile. Are multe dorinţe pentru cât se află aici, iar una dintre ele este să facă personal o vizită faimosului dumneavoastră magazin. A auzit mereu, în Home Islands, despre American Artistic Handcrafts Inc.
Childan se înclină.
— Oricum, continuă bărbatul, datorită presiunii programului, amiralul nu poate veni personal să viziteze apreciatul dumneavoastră magazin. Dar m-a trimis pe mine; sunt reprezentantul domniei sale.
— Amiralul este colecţionar? întrebă Childan, cu mintea lucrându-i la viteza cea mai mare.
— Este un iubitor al artei. Este un cunoscător. Dar nu colecţionar. Ceea ce-şi doreşte este să ofere cadouri; şi anume: doreşte să înmâneze fiecărui ofiţer de pe nava lui un produs artizanal cu valoare istorică, o armă de buzunar din epopeicul Război Civil American.
Omul se opri.
— Sunt doisprezece ofiţeri în total.
În sinea lui, Childan se gândi: douăsprezece arme de buzunar din Războiul Civil. Preţul pentru cumpărător: aproape zece mii de dolari. Tremura.
— După cum este bine ştiut, continuă omul, magazinul dumneavoastră vinde asemenea nepreţuite obiecte vechi, din paginile istoriei americane. Vai, prea repede pier toate sub nepăsarea timpului.
Având enormă grijă la cuvinte — nu-şi putea permite să piardă aşa ceva, să facă vreo greşeală — Childan spuse:
— Da, este adevărat. Dintre toate magazinele din S.P.A., eu posed cel mai deosebit stoc imaginabil de arme din Războiul Civil. Voi fi fericit să-l servesc pe amiralul Harusha. Să alcătuiesc o colecţie superbă din acestea şi să le aduc la bordul lui Syokaku? În după-amiaza asta se poate?
Bărbatul spuse:
— Nu. Am să le examinez aici.
Douăsprezece. Childan făcu socoteala. Nu deţinea douăsprezece… de fapt, nu avea decât trei. Dar putea face rost de douăsprezece, dacă norocul era de partea lui, prin diferitele canale, în cursul săptămânii. Pe calea aerului, de urgenţă, din Est, spre exemplu. Şi contacte cu angrosiştii locali.
— Dumneavoastră, domnule, zise Childan, vă pricepeţi la asemenea arme?
— Acceptabil, zise omul. Am o colecţie mică de arme uşoare, inclusiv un pistolet minuscul, făcut ca să arate ca o piesă de domino. Circa 1840.
— Excepţională piesă, spuse Childan, ducându-se la seiful încuiat, să ia câteva arme pentru a le supune examinării reprezentantului amiralului Harusha.
Când reveni, îl găsi completând un cec. Omul se opri şi spuse:
— Amiralul doreşte să plătească înainte. Un depozit de cincisprezece mii de dolari S.P.A.
Încăperea începu să joace în faţa ochilor lui Childan. Dar reuşi să-şi păstreze nivelul vocii; reuşi chiar să şi-o facă să sune uşor plictisită.
— Dacă doriţi. Nu este nevoie; doar o formalitate în afaceri.
Scoţând o cutie din piele şi fetru, zise:
— Iată un Colt 44, de la 1860, excepţional.
Deschise cutia.
— Pulbere neagră şi bile. Fabricat pentru U.S. Army. Băieţii în albastru purtau aşa ceva, de pildă în Second Bull Run[38].
Omul examină îndelung Coltul 44. Apoi, ridicându-şi ochii, spuse calm:
— Domnule, aceasta este o imitaţie.
— Eh? făcu Childan, neînţelegând.
— Piesa aceasta nu este mai veche de şase luni. Domnule, oferta dumneavoastră este un fals. Sunt dezolat. Dar priviţi. Aici, lemnul. Îmbătrânit artificial de un acid chimic. Ce ruşine.
Lăsă arma jos.