Childan o ridică şi rămase strângând-o în mâini. Nu găsea nimic să spună. Întorcând arma pe toate feţele, zise, în cele din urmă:
— Nu se poate.
— O imitaţie după o armă istorică, autentică. Nimic mai mult. Mă tem, domnule, că aţi fost înşelat. Probabil vreun neobrăzat, lipsit de scrupule. Trebuie să anunţaţi poliţia din San Francisco.
Omul se înclină.
— Lucrul mă supără. Aţi putea avea şi alte imitaţii în magazin. Este posibil, domnule, ca dumneavoastră, patronul, care vindeţi asemenea obiecte, să nu puteţi deosebi falsurile de originale?
Fu linişte.
Aplecându-se, omul luă cecul pe jumătate completat pe care-l întocmise. Îl băgă în buzunar, puse stiloul deoparte, apoi se înclină.
Childan privea fix la armă.
— Este o ruşine, domnule, zise omul. Vă rog să-mi acceptaţi umilul sfat: angajaţi un expert să vă examineze achiziţiile. Reputaţia dumneavoastră… sunt sigur că înţelegeţi.
Childan murmură:
— Domnule, vă rog, dacă aţi putea…
— Fiţi liniştit, domnule. N-am să spun despre asta nimănui. Am… să-i spun amiralului că, din nefericire, magazinul dumneavoastră era închis astăzi. În fond…
Omul se opri, în uşă.
— … Suntem, amândoi, albi.
Înclinându-se încă o dată, plecă.
Singur, Childan rămase ţinând pistolul în mână.
Nu se poate, se gândi.
Dar aşa trebuie să fie. Doamne Dumnezeule din ceruri. Sunt ruinat. Am pierdut o vânzare de cincisprezece mii de dolari. Şi reputaţia mea, dacă se află. Dacă omul acela, reprezentantul amiralului Harusha, nu este discret.
Mă omor, hotărî. Am pierdut locul. Nu mai pot continua; este un fapt împlinit.
Pe de altă parte, poate că omul s-a înşelat.
Poate a minţit.
A fost trimis de United States Historic Objects[39], să mă distrugă. Sau de West Coast Art Exclusives[40].
Oricum, unul dintre cei din concurenţă.
Arma este fără îndoială originală.
Cum pot afla? Childan îşi stoarse creierii. Aha, am să dau arma la analiză la Departamentul de Criminalistică al Universităţii din California. Ştiu pe cineva acolo sau cel puţin ştiam odată. Problema asta a mai apărut. Presupusa lipsă de autenticitate a unui vechi încărcător de armă.
În grabă, telefonă unuia dintre serviciile de mesagerie prin curier din oraş şi le ceru să-i trimită imediat un om. Apoi împachetă arma şi scrise o notă către laboratorul Universităţii, cerându-le să-i facă pe loc expertiza profesionistă a vechimii şi să-l informeze telefonic. Curierul sosi; Childan îi dădu nota şi pachetul, adresa şi-i spuse să se ducă cu elicopterul. Omul plecă, iar Childan începu să se plimbe cu paşi mici prin magazin, aşteptând… aşteptând.
La ora trei Universitatea sună.
— Domnule Childan, zise o voce, aţi vrut să testăm autenticitatea acestei arme, Colt 44 militar, model 1860.
O pauză, în care Childan strânse telefonul cu teamă.
— Iată raportul laboratorului. Este o reproducere turnată în tipare din plastic, cu excepţia nucii. Seria complet incorectă. Cămaşa cimentată prin procesul de cianizare. Ambele suprafeţe, maro şi albastră, obţinute printr-o tehnică modernă rapidă, întreaga armă artificial îmbătrânită, tratată pentru a părea veche şi folosită.
Childan spuse răguşit:
— Cel care mi-a adus-o pentru evaluare…
— Spuneţi-i că a fost păcălit, zise tehnicianul Universităţii. Şi încă bine. Treaba e făcută ca lumea. Făcută de un adevărat profesionist. Vedeţi, armei autentice i s-a dat… ştiţi porţiunile de un albastru metalic? Acelea erau puse într-o cutie din fâşii de piele, închisă ermetic, cu cianuri gazoase şi încălzite. Prea greoi, la ora actuală. Am detectat particule din mai mulţi compuşi de şlefuire şi finisare, unii destul de neobişnuiţi. Acum, nu putem dovedi asta, dar ştim că există o adevărată industrie care produce asemenea falsuri. Trebuie să existe. Am văzut prea multe.
— Nu, spuse Childan. Nu-i decât un zvon. Pot s-o declar ca fapt absolut, domnule.
Vocea i se înălţă şi i se frânse într-un ţipăt.
— Sunt în măsură să ştiu. De ce credeţi că vi l-am trimis? Mi-am dat seama de înşelăciune, fiind calificat de anii de activitate. Aşa ceva este o noutate, o ciudăţenie. De fapt, o glumă. O joacă.
Se întrerupse gâfâind.
— Vă mulţumesc pentru confirmarea propriilor mele observaţii. Trimiteţi-mi nota de plată.
Închise imediat.
Apoi, fără să stea o clipă, îşi scoase registrele. Căuta să dea de urmă pistolului. Cum ajunsese la el? De la cine?
Venise, descoperi, de la unul dintre cei mai mari furnizori din San Francisco. Ray Calvin Associates, de pe Van Ness. Îi telefonă imediat.
— Daţi-mi-l pe domnul Calvin, spuse.
Vocea îi deveni puţin mai fermă.
Imediat, o voce răstită, ocupată:
— Da.
— Aici e Bob Childan. De la A.A.H. Inc. De pe Montgomery. Ray, am o problemă delicată. Vreau să te văd, între patru ochi, astăzi, la tine la birou sau în altă parte. Crede-mă, domnule. Mai bine ai ţine cont de rugămintea mea.
Acum, descoperi, urla la telefon.
— Okay, spuse Ray Calvin.
— Nu spune nimănui. Este absolut confidenţial.
— La patru?
— Patru, spuse Childan. La tine la birou. Bună ziua.
Trânti receptorul atât de furios încât telefonul căzu cu totul de pe tejghea; îngenunchind, îl culese de pe jos şi-l aşeză la locul lui.
Mai era o jumătate de oră până când trebuia să plece; ar avea tot acest timp ca să umble cu paşi mari, neputincios, în aşteptare.
Ce să facă? O idee. Telefonă la biroul din San Francisco al lui Tokyo Herald, de pe Market Street.
— Domnilor, zise, spuneţi-mi, vă rog, dacă în momentul de faţă crucişătorul Syokaku se află în port şi, dacă da, pentru cât timp. Aş fi recunoscător apreciatului dumneavoastră ziar pentru această informaţie.
O aşteptare chinuitoare. Apoi, fata reveni.
— Potrivit biroului nostru de informaţii, domnule, spuse ea, chicotind, crucişătorul Syokaku se află pe fundul Mării Filipinelor. A fost scufundat de un submarin american, în 1945. Vă mai putem ajuta cu vreo altă întrebare, domnule?
Evident, cei de la ziar apreciaseră gluma nesărată care-i fusese făcută.
Închise. Nici un crucişător Syokaku, de şaptesprezece ani. Probabil nici un amiral Harusha. Omul fusese un impostor. Şi totuşi…
Avusese dreptate. Coltul 44 era un fals.
Nu avea nici un sens.
Probabil că omul era un speculant; încercase să-l bage în colţ pe piaţa armelor de buzunar din perioada Războiului Civil. Un expert. Şi recunoscuse falsul. Era profesionistul profesioniştilor.
Trebuia să fie un profesionist, ca să ştie. Cineva din domeniu. Nu doar colecţionar.
Childan se simţi într-o mică măsură mai uşurat. Atunci puţini alţii vor detecta. Poate nimeni altcineva. Siguranţă secretă.
Să o lase baltă?
Chibzui. Nu. Trebuia să facă cercetări. Înainte de orice, să-şi recupereze investiţia; să-şi ia banii înapoi de la Ray Calvin. Şi… va trebui să mai examineze la laboratorul Universităţii şi alte obiecte din stoc.
Dar… presupunând că mai multe dintre ele nu sunt autentice?
Dificilă chestiune.
Asta e singura cale, hotărî. Era întunecat, disperat chiar. Să meargă la Ray Calvin. Să-l înfrunte. Să insiste să urmărească problema până la punctul de plecare. Poate că este şi el nevinovat. În orice caz, să-i spună: fără alte falsuri sau nu mai cumpăr prin el niciodată.