Nu mai era timp să-şi schimbe ţinuta. Domnul Tagomi se grăbi la ascensorul rapid, coborî la parter şi, un moment mai târziu, era pe drum, în limuzina Misiunii, un Cadillac negru, model 1940, condus de un experimentat şofer chinez, în uniformă.
La sediul ambasadei găsi maşinile altor demnitari parcate împrejur, vreo duzină, cu toate. Persoane sus-puse, unele cunoscute, iar altele necunoscute lui, puteau fi văzute urcând treptele largi ale clădirii ambasadei, intrând înăuntru.
Şoferul domnului Tagomi îi ţinu uşa deschisă, iar el păşi afară, luându-şi servieta; era goală, deoarece nu avea de adus nici un document, dar era esenţial să evite impresia că ar fi un simplu spectator. Păşi în sus pe scări într-un fel care sugera un rol esenţial în desfăşurarea evenimentelor, cu toate că, de fapt, nu i se spusese nici măcar la ce se referea întâlnirea.
Se formaseră grupuri mici de personaje; discuţii murmurate pe hol. Domnul Tagomi se alătură câtorva inşi pe care-i cunoştea, dând din cap şi uitându-se — ca şi ei — solemn.
Imediat apăru un funcţionar al ambasadei şi-i conduse într-o sală încăpătoare. Scaune pliante aranjate. Intrară toţi şi se aşezară în linişte, cu excepţia tusei şi a târşâitului picioarelor. Convorbirile încetară.
În faţă, un domn cu braţele pline de documente îndreptându-se către masa înălţată ceva mai sus. Pantaloni în dungi: reprezentantul Ministerului de Externe.
Mici încurcături. Alte personaje, discutând cu voce scăzută, capete aplecate unul spre altul.
— Domnilor, spuse persoana de la Ministerul de Externe, cu voce tare, pe un ton de comandă.
Toţi ochii se fixară asupra sa.
— După cum ştiţi, Reichskanzler-ul se confirmă că a murit. Declaraţie oficială, de la Berlin. Această întrunire, care nu va dura mult — vă veţi putea întoarce curând la birourile dumneavoastră — are ca scop informarea dumneavoastră cu privire la evaluarea făcută de noi celor câtorva fracţiuni rivale din viaţa politică a Germaniei, de la care se aşteaptă acum să păşească înainte şi să se angajeze în disputa pentru locul eliberat de Herr Bormann. Pe scurt, cei importanţi. Cel mai proeminent, Herr Göring. Suportaţi obişnuitele detalii, vă rog. Grasul, denumit, datorită capului, curajos as al pilotajului, în primul război mondial, a înfiinţat Gestapo-ul şi a ocupat un post în guvernul prusac, de vastă influenţă. Unul dintre primii şi cei mai neîndurători nazişti, totuşi excese sibaritice ulterioare au dat naştere la imaginea înşelătoare de înclinare către băutură, pe care guvernul nostru vă sfătuieşte să o abandonaţi. Acest om, deşi considerat nesănătos, poate chiar morbid, sub aspectul apetitului, seamănă mult cu anticii, Cezari romani mulţumiţi de sine, a căror putere mai degrabă creştea decât diminua pe măsură ce înaintau în vârstă. Imaginea scandaloasă a acestei persoane în togă, cu lei îmblânziţi, deţinând un castel imens umplut cu trofee şi obiecte de artă, este, fără îndoială, exactă. Trenuri de marfă cu bunuri furate se îndreptau spre proprietăţile lui, nesocotind necesităţile militare în timp de război. Evaluarea noastră: acest om tânjeşte la puterea nelimitată şi este capabil să o obţină. Cel mai îngâmfat dintre toţi naziştii contrastează puternic cu decedatul H. Himmler, care trăia în lipsuri personale, cu un salariu modest. Herr Göring, reprezentant al mentalităţii de răsfăţ, foloseşte puterea ca mijloc de a se îmbogăţi. Mentalitate primitivă, vulgară chiar, dar un om destul de inteligent, probabil cel mai inteligent dintre toţi şefii nazişti. Obiectivul său: autoglorificarea în stilul vechilor împăraţi.
— Următorul, Herr J. Goebbels. A suferit de polio în tinereţe. Iniţial catolic. Orator strălucit, scriitor, minte flexibilă şi fanatică, spiritual, urban, cosmopolit. Foarte activ cu doamnele. Elegant. Educat. Foarte capabil. Munceşte mult; dorinţă aproape nebună de a conduce. Se spune că nu se odihneşte niciodată. Personaj foarte respectat. Poate fi fermecător, dar se spune că are accese de turbare neegalate de nici un alt nazist. Orientare ideologică sugerând atitudinea medievală iezuită exacerbată de nihilismul germanic post-romantic. Considerat unicul intelectual veritabil din Partei. A avut veleităţi de dramaturg în tinereţe. Puţini prieteni. Nu este plăcut de subalterni, dar, totuşi, este un produs foarte rafinat al multora dintre cele mai bune elemente ale culturii europene. Nu auto-mulţumirea îi este ambiţia ascunsă, ci puterea pentru pura ei folosire. Atitudine organizatorică în sensul clasic al statului prusac.
— Herr R. Heydrich.
Demnitarul Ministerului De Externe se opri, îşi ridică privirile şi-i cuprinse pe toţi.
— Persoană mult mai tânără decât cei de mai sus, care a contribuit la revoluţia iniţială, din 1932. Carieră în elita SS. Subaltern al lui H. Himmler, se poate să fi jucat un rol în încă neexplicata sa moarte în 1948. A eliminat oficial alţi contestatari ai aparatului de poliţie, ca A. Eichmann, W. Schellenberg şi alţii. Acest om se spune că este temut de mulţi oameni din Partei. Responsabil pentru controlul elementelor din Wehrmacht după încheierea ostilităţilor în faimoasa ciocnire dintre poliţie şi armată, care a condus la reorganizarea aparatului guvernamental şi din care a ieşit învingător N.S.D.A.P. L-a sprijinit total pe M. Bormann. Produs al sistemului de pregătire a elitei şi totuşi anterior aşa-numitului sistem Cetate SS. Se spune că este lipsit de afectivitate în sensul tradiţional. Enigmatic sub aspectul motivaţiei. Se poate spune că are o perspectivă asupra societăţii conform căreia lupta oamenilor ar fi planificată; detaşare particulară, cvasi-ştiinţifică, întâlnită şi în anumite cercuri tehnologice. Nu participă la disputele ideologice. În rezumat: poate fi considerat post-modernist în mentalitate; tipul post-iluminist, lipsindu-se de aşa-numitele iluzii necesare, precum credinţa în Dumnezeu etc. Înţelesul acestei aşa-numite mentalităţi realiste nu poate fi sondat de sociologii din Tokyo, aşa că acest om trebuie considerat un semn de întrebare. Oricum, trebuie observate asemănările cu deteriorarea afectivităţii în schizofrenia patologică.
Domnului Tagomi i se făcu rău ascultând.
— Baldur von Schirach. Fost şef al Tineretului Hitlerist. Considerat idealist. Personal atrăgător în aparenţă, dar considerat nu prea experimentat sau competent. Credincios sincer în ţelurile Partei. Şi-a luat responsabilitatea secării Mediteranei şi recuperării unor uriaşe suprafeţe agricole. De asemenea, a îmblânzit politica sălbatică de ex-terminare rasială în teritoriile slave la începutul anilor cincizeci. A pledat direct cazul în faţa poporului german, în favoarea populaţiei slave rămase pentru a-şi continua existenţa în regiuni închise ca rezervaţii în zona Heartland-ului[47]. A apelat la încetarea anumitor forme de omorâre miloasă şi de experimentări medicale, dar aici a eşuat.
— Doctor Seyss-Inquart. Fost nazist austriac, acum ocupându-se de coloniile Reich-ului, responsabil cu politicile coloniale. Probabil cel mai urât om de pe teritoriul Reich-ului. Se spune că ar fi instigat cele mai multe, dacă nu toate măsurile represive la adresa popoarelor cu-cerite. A lucrat împreună cu Rosenberg pentru victoriile ideologice de cel mai alarmant tip grandios, precum încercarea de a steriliza întreaga populaţie rusească rămasă după încheierea ostilităţilor. Nimic cert în acest sens, dar considerat a fi unul dintre cei câţiva responsabili pentru decizia de a produce holocaustul continentului African, creând astfel condiţiile genocidului faţă de populaţia neagră. Probabil cel mai apropiat, temperamental, de primul Führer, A. Hitler.