Se opri. Nu era chip să termine. Domnişoara Ephreikian îşi opri magnetofonul, aşteptând.
— Acestea sunt vremuri mari, spuse.
— Să înregistrez, domnule? Face parte din mesaj?
Nesigură porni aparatul.
— Dumneavoastră mă adresam, spuse domnul Tagomi.
Ea gândi.
— Să auzim înregistrarea, zise domnul Tagomi.
Rola se învârti. Apoi, îşi auzi vocea, micuţă şi metalică, ieşind din difuzorul de doi ţoii. "… săvârşite de Herr Bormann, pentru asigurarea izbăvirii…" Ascultă ţârâitul ca de insectă pe măsură ce banda se derula. Fâlfâieli şi hârâieli de suprafaţă, se gândi.
— Am sfârşitul, spuse când banda încetă să se învârtească. Hotărârea de a se sacrifica pe ei înşişi şi de a obţine astfel o nişă în istorie, de unde nici o formă de viaţă nu-i poate smulge, indiferent ce s-ar putea afla.
Se opri.
— Toţi suntem insecte, îi spuse domnişoarei Ephreikian. Bâjbâind după ceva îngrozitor de divin. Nu sunteţi de acord?
Se înclină. Domnişoara Ephreikian, aşezată cu magnetofonul, schiţă o înclinare de răspuns.
— Trimiteţi asta, îi spuse. Semnaţi-o şi tot ce mai trebuie. Prelucraţi frazele, dacă doriţi, aşa, ca să aibă un înţeles.
Când ea porni spre uşă, adăugă:
— Sau să nu aibă nici unul. Cum preferaţi.
Deschizând uşa biroului, ea îl privi cu curiozitate.
După plecarea ei, domnul Tagomi începu să lucreze la problemele curente ale zilei. Dar aproape imediat, domnul Ramsey îl chemă la interfon:
— Domnule, a sunat domnul Baynes.
Bun, se gândi domnul Tagomi. Acum putem începe discuţia importantă.
— Daţi-mi-l, zise, luând telefonul.
— Domnule Tagomi, se auzi vocea domnului Baynes.
— Bună ziua. Datorită ştirii morţii cancelarului Bormann am plecat pe neaşteptate de la birou de dimineaţă. Oricum…
— A luat legătura cu dumneavoastră domnul Yatabe?
— Încă nu, zise domnul Tagomi.
— Aţi pus personalul dumneavoastră să fie cu ochii după el? întrebă domnul Baynes.
Părea agitat.
— Da, zise domnul Tagomi. Îl vom introduce îndată ce soseşte.
Îşi notă în minte să-i spună domnului Ramsey; încă nu se ocupase de asta. Atunci nu vom începe discuţiile până ce nu-şi face apa-riţia bătrânul domn? Îl cuprinse spaima.
— Domnule, începu. Sunt nerăbdător să începem. Sunteţi gata să ne prezentaţi tiparele dumneavoastră de turnare prin injecţie? Deşi am avut astăzi încurcături…
— A intervenit o schimbare, spuse domnul Baynes. Îl voi aştepta pe domnul Yatabe. Sunteţi sigur că nu a ajuns? Vreau să vă daţi cuvântul dumneavoastră că mă veţi anunţa imediat ce vă sună. Vă rog să vă daţi osteneala, domnule Tagomi.
Vocea domnului Baynes suna încordată, smucită.
— Vă dau cuvântul meu.
Acum se simţi şi el agitat. Moartea lui Bormann; ea provocase schimbarea.
— Între timp, spuse el repede, mi-ar face plăcere compania dumneavoastră, poate la prânz, astăzi. Încă nu am avut când să iau masa, astăzi.
Improvizând, continuă:
— Deşi vom aştepta precizările, poate putem rumega pe marginea situaţiei generale internaţionale, în special…
— Nu, zise domnul Baynes.
Nu? se gândi domnul Tagomi.
— Domnule, spuse, astăzi nu mă simt prea bine. Mi s-a întâmplat ceva neplăcut; speram să vă povestesc.
— Îmi pare rău, zise domnul Baynes. Am să vă sun mai târziu.
Telefonul ţăcăni. Închise brusc.
L-am jignit, se gândi domnul Tagomi. Trebuie să-şi fi dat seama că am întârziat să-mi anunţ personalul în legătură cu bătrânul domn. Dar asta este un fleac; apăsă pe butonul interfonului şi zise:
— Vă rog, să vină domnul Ramsey la mine în birou.
Pot repara asta imediat. Este vorba despre mai mult decât atât, hotărî el. Moartea lui Bormann l-a zdruncinat.
O nimica toată… şi cu toate astea grăitoare asupra atitudinii mele lipsite de atenţie. Domnul Tagomi se simţi vinovat: nu este o zi bună. Ar fi trebuit să consult oracolul, să descopăr care este Momentul. M-am abătut prea mult de la Tao; este clar.
Sub care dintre cele şaizeci şi patru de hexagrame lucrez? Deschizând sertarul biroului, scoase afară I Ching şi aşeză cele două volume pe birou. Atâtea de întrebat pe înţelepţi. Înăuntrul meu atâtea întrebări; pe care abia le pot articula…
Când domnul Ramsey intră în birou, obţinuse deja o hexagramă.
— Iată, domnule Ramsey.
Îi arătă cartea.
Hexagrama era Patruzeci şi şapte. Apăsare — Epuizare.
— O prevestire rea, în general, spuse domnul Ramsey. Care a fost întrebarea dumneavoastră, domnule? Dacă nu vă supăraţi?
— Am întrebat despre Moment, zise domnul Tagomi. Momentul pentru noi toţi. Nici o linie transformantă. O hexagramă statică.
Închise cartea.
La ora trei în acea după-amiază, Frank Frink, încă aşteptând împreună cu partenerul lui de afaceri decizia lui Wyndam-Matson în legătură cu banii, se hotărî să consulte oracolul. Cum se vor desfăşura lucrurile? întrebă el şi aruncă piesele.
Hexagrama fu Patruzeci şi şapte. Obţinu o linie transformantă, nouă pe poziţia a cincea.
Nasul şi picioarele îi sunt tăiate.
Apăsare pe mâinile omului cu benzi purpurii la genunchi.
Veselia vine uşor.
Urmează să se facă ofrande şi libaţii.
Timp îndelungat — cel puţin jumătate de oră — studie linia şi materialul relativ la ea, încercând să-şi dea seama ce putea să însemne. Hexagrama şi mai ales linia transformantă, îl tulburau. În cele din urmă trase fără nici o plăcere concluzia că banii nu se vor arăta.
— Te încrezi prea mult în lucrul ăla, îi spuse Ed McCarthy.
La ora patru, apăru un mesager venind de la Wyndam-Matson Corporation şi le înmână lui Frink şi McCarthy un plic din hârtie groasă. Când îl deschiseră, găsiră înăuntru un cec semnat pentru două mii de dolari.
— Deci te-ai înşelat, zise McCarthy.
Frink se gândi: atunci oracolul trebuie să se refere la vreo consecinţă viitoare a acesteia. Asta-i necazul; mai târziu, când s-a întâmplat, poţi păşi înapoi să vezi exact ce însemna. Dar acum…
— Putem începe să amenajăm atelierul, zise McCarthy.
— Astăzi, chiar acum?
Se simţea istovit.
— De ce nu? Ne-am hotărât asupra comenzilor; tot ce avem de făcut este să le punem la poştă. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Iar materialele pe care le putem găsi pe plan local, le luăm singuri.
Punându-şi haina, Ed se duse către uşa camerei lui Frink.
Vorbiseră cu proprietarul lui Frink să le închirieze subsolul clădirii. Acum era folosit pentru depozitare. Odată scoase afară cutiile, îşi puteau face bancul de lucru, trage cablurile electrice, lumina, puteau începe să-şi monteze motoarele şi curelele. Făcuseră schiţe, însemnări, liste cu componente. Aşa că, de fapt, deja începuseră.
Am intrat în afaceri, realiză Frank Frink. Aleseseră chiar şi un nume.
EDFRANK. BIJUTERII DE COMANDĂ
— Tot ce pot face azi, zise, este să cumpăr lemnul pentru banc şi, poate, componentele electrice. Dar nici o bijuterie pentru stoc.
Se duseră, aşadar, la un depozit de cherestea în sudul oraşului. După o oră aveau lemnul.
— Ce te preocupă? zise Ed McCarthy când intrară într-un magazin de fierărie care vindea en gros.