— Banii. Mă dă peste cap. Să finanţăm lucrurile în felul ăsta.
— Bătrânul W.-M. Înţelege, zise McCarthy.
Ştiu, se gândi Frink. De-aia mă dă peste cap. Am intrat în lumea lui. Suntem ca el. E o idee plăcută?
— Nu privi înapoi, zise McCarthy. Uită-te înainte. La afaceri.
Mă uit înainte, se gândi Frink. Se gândi la hexagramă. Ce ofrande şi libaţii pot eu face? Şi cui?
7
CHIPEŞUL CUPLU DE TINERI JAPONEZI care vizitaseră magazinul lui Robert Childan, familia Kasoura, îi telefonaseră către sfârşitul săptămânii şi-i ceruseră să vină la ei acasă, pentru cină. Aşteptase un semn de la ei, aşa că a fost încântat.
Închise American Artistic Handcrafts Inc. puţin mai devreme şi luă un velotaxi către cartierul select în care locuia familia Kasoura. Cunoştea zona, deşi nici un alb nu locuia acolo. În timp ce velotaxiul îl purta în lungul străzilor şerpuitoare, cu peluzele şi sălciile lor, Childan se uita la modernele clădiri de locuit şi se minuna de graţia arhi-tecturii. Balcoanele din fier forjat, coloanele avântate spre cer şi totuşi moderne, culorile pastelate, folosirea diferitelor structuri… totul alcă-tuia o operă de artă. Îşi amintea timpul când aici nu era decât moloz, rămas în urma războiului.
Copiii japonezi care se jucau pe stradă îl priviră fără să spună nimic, apoi se întoarseră la fotbalul sau baseball-ul lor. Dar, se gândi, nu aşa procedau şi adulţii; tinerii japonezi, bine îmbrăcaţi, parcându-şi maşinile, îl priviră cu mai mult interes. Trăia aici? se întrebau probabil. Tineri oameni de afaceri japonezi, întorcându-se acasă de la birou… chiar şi şefii Misiunilor Comerciale locuiau aici. Remarcă şi Cadillac-uri parcate. Pe măsură ce velotaxiul îl ducea mai aproape de destinaţie, devenea tot mai nervos.
Foarte repede, se gândi, urcând treptele către apartamentul familiei Kasoura. Iată-mă aici, nu invitat pentru afaceri, ci pentru cină. Îşi dăduse, desigur, o deosebită osteneală cu îmbrăcămintea; cel puţin în privinţa înfăţişării, putea avea încredere în sine. Înfăţişarea mea, se gândi. Da, asta este. Cum apar? Nu păcălesc pe nimeni; eu nu sunt de aici. De pe acest teritoriu pe care albii l-au amenajat şi au construit unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lor. Sunt străin în propria mea ţară.
Ajunse la uşa potrivită parcurgând holul aşternut cu covoare şi sună. Imediat, uşa se deschise. În cadrul ei stătea tânăra doamnă Kasoura, în kimono din mătase şi obi, cu părul ei negru şi lung strâns într-un complicat coc strălucitor, spre gât, zâmbind de bun venit. În spatele ei, în sufragerie, soţul ei, cu o băutură în mână, dând din cap.
— Domnule Childan. Intraţi.
Înclinându-se, intră.
Gust desăvârşit. Şi… atât de ascetic. Mobilă puţină. Aici o lampă, masă, bibliotecă, o pictură de perete. Incredibilul simţ japonez pentru wabi[48]. Nu poate fi gândit în engleză. Priceperea de a găsi în simple obiecte o frumuseţe dincolo de cea a complicatului sau a imposibilului. Ceva care ţine de aranjament.
— De băut? întrebă domnul Kasoura. Scotch cu sifon?
— Domnule Kasoura…, începu el.
— Paul, spuse tânărul japonez.
Arătând-o pe soţia lui:
— Betty. Iar tu eşti…
Domnul Childan murmură:
— Robert.
Aşezaţi pe covorul moale cu băuturile lor, ascultară o înregistrare de Koto, o harpă japoneză cu treisprezece corzi. Era produsă recent de Japanese H.M.V. şi foarte populară. Childan observă că toate părţile fonografului erau ascunse, inclusiv difuzorul. Nu putea spune de unde vine sunetul.
— Necunoscându-ţi preferinţele culinare, am mers la sigur. În cuptorul electric se perpeleşte un cotlet. Alături de el, cartofi copţi cu sos de lapte bătut şi ceapă verde. Maximă: nimeni nu poate da greş servind friptură musafirului care vine întâia oară.
— Foarte măgulitor, spuse Childan, mă dau în vânt după friptură.
Şi chiar aşa era. Rareori o avea. Marile depozite din Middle West[49] nu prea mai trimiteau mare lucru pe Coasta de Vest. Nu-şi mai amintea de când nu mai mâncase o friptură bună.
Era timpul să ofere darul oaspetelui.
Din buzunarul hainei, scoase un mic obiect împachetat în foiţă. Îl aşeză discret pe masa joasă. Amândoi observară şi asta îl obligă să spună:
— Un nimic pentru voi. Pentru a-mi arăta o părticică din destinderea şi plăcerea pe care le încerc adulându-mă aici.
Desfăcu foiţa de hârtie cu mâna lui, arătându-le darul. O bucăţică de fildeş sculptat cu o sută de ani în urmă de către vânătorii de balene din New England[50]. Obiect de artă delicat ornamentat, numit scrimshaw. Feţele li se luminară, având cunoştinţă de scrimshaw- urile pe care vechii mateloţi le făcuseră în orele lor libere. Nici un alt obiect nu ar fi putut rezuma mai bine vechea cultură a Statelor Unite. Tăcere.
— Mulţumesc, zise Paul.
Robert Childan se înclină.
Fu pace, apoi, pentru un moment în inima lui. Această ofrandă, această — cum zicea I Ching — libaţie. Făcuse ceea ce trebuia făcut. Ceva din neliniştea şi apăsarea pe care le simţise în ultimul timp începu să-l părăsească.
Primise de la Ray Calvin banii pentru Coltul 44, plus multe asigurări scrise ca lucrul să nu se mai repete. Şi totuşi, nu i se luase greutatea de pe inimă. Abia acum, în situaţia asta nemaiîntâlnită, scăpase pentru o clipă de senzaţia că lucrurile continuau să se deterioreze. Wabi dimprejurul lui, radiaţiile de armonie… asta este, hotărî. Proporţia. Echilibrul. Sunt atât de apropiaţi de Tao, aceşti doi japonezi. De aceea am reacţionat faţă de ei adineauri. Am simţit Tao prin intermediul lor. Am prins o licărire din el, eu însumi.
Cum ar fi, se întrebă, să cunoşti cu adevărat Tao? Tao este ceea ce mai întâi lasă să pătrundă lumina, apoi întunericul. Prilejuieşte întrepătrunderea celor două forţe primordiale astfel încât este reînnoit de-a pururi. Este ceea ce ţine totul să nu se istovească. Universul nu va pieri niciodată pentru că exact atunci când întunericul pare să fi înăbuşit totul, pentru a trece cu adevărat dincolo, noua sămânţă a luminii renaşte în străfunduri. Asta este Calea. Când sămânţa cade, ea cade în pământ. Şi dedesubt, nevăzută, vine la viaţă.
— Hors d'oeuvre, spuse Betty.
Îngenunche să-i întindă un platou pe care se aflau mici biscuiţi cu brânză şi alte aperitive.
Luă doi, recunoscător.
— Ştiri internaţionale foarte urmărite zilele astea, spuse Paul sorbindu-şi băutura. Când veneam după-amiază cu maşina spre casă, am ascultat transmisia directă a marilor procesiuni. Funeralii de Stat de la München, inclusiv miting, cincizeci de mii, steaguri şi restul. "Ich hatte einen Kamerad" cântat mult. Corpul depus, să-l vadă toţi fidelii.
— Da, a fost obositor, spuse Robert Childan. Ştirile neaşteptate de la începutul săptămânii.
— Nippon Times zicea aseară că surse de încredere declară pe von Schirach arestat, zise Betty. Din ordinul S.D.
— Rău, făcu Paul, clătinând din cap.
— Fără îndoială că autorităţile caută să păstreze ordinea, spuse Childan. Von Schirach e ştiut pentru acţiunile pripite, negândite chiar. Foarte asemănător cu R. Hess, odinioară. Amintiţi-vă raidurile nebuneşti deasupra Angliei.
— Ce a mai relatat Nippon Times? îşi întrebă Paul soţia.
— Multă confuzie şi intrigi. Unităţi armate deplasându-se încoace şi încolo. Permisii anulate. Graniţele închise. Reighstag-ul în sesiune. Cuvântări ale tuturor.
49
Vestul Mijlociu — partea din USA cuprinsă între Munţii Stâncoşi şi marile preerii centramericane