Evocând cinstea colţuroasă, plină de stoicism a Misiunii Comerciale, Frink se simţi mai liniştit. Chiar şi Wyndam-Matson ar fi înlăturat, ca o muscă gălăgioasă. Cât e el de patron la W.-M. Corporation[15]. Cel puţin, aşa spera. Cred că am încredere în chestia asta cu Alianţa Co-Prosperităţii Pacifice, îşi spuse. Ciudat. Privind înapoi către zilele de început… păruse o păcăleală sigură, atunci. Propagandă goală. Acum însă…
Se ridică din pat şi-şi găsi, şovăitor, drumul spre baie. În timp ce-şi făcu duş şi se bărbieri, ascultă la radio ştirile de la miezul zilei.
"Să nu ne batem joc de efortul depus", zicea radioul, tocmai când închidea el apa caldă.
Nu, nu ne vom bate, se gândi Frink cu amărăciune. Ştia el ce anume efort aveau în minte, la radio. Totuşi, era ceva hazliu în asta, imaginea nemţilor greoi şi ţâfnoşi plimbându-se pe Marte, prin nisipul roşu pe care nu mai călcase picior de om. Săpunindu-se pe obraji, Frink începu să scandeze o satiră adresată sieşi. Gott, Herr Kreisleiter. Ist dies vielleicht der Ort wo man das Konzentrationslager bilden Kann? Das Wetter ist so schön. Heiss, aber doch schön…
Radioul spunea: "Civilizaţia Co-Prosperităţii trebuie să se oprească şi să cumpănească dacă nu cumva în încercarea noastră de a asigura o echilibrare a îndatoririlor şi obligaţiilor reciproce cuplate cu remuneraţiile…" Limbaj tipic pentru ierarhia conducătoare, observă Frink. "…nu am scăpat din vedere scena viitorului, pe care se vor desfăşura afacerile omului, fie el nordic, japonez, negroid…" Şi o ţinu tot aşa.
Îmbrăcându-se, îşi rumegă încântat satira. Vremea este schön, atât de schön. Dar n-am ce respira.
Oricum, era cert: Pacificul nu făcuse nimic pentru a coloniza alte planete. Fusese implicat — mai degrabă târât — în Africa de Sud. În timp ce nemţii îi dădeau zor cu enormele sisteme robotizate de construcţie spaţială, japonezii încă mai ardeau junglele din interiorul Braziliei, înălţând blocuri de apartamente, cu opt niveluri, din cărămidă, pentru foştii vânători de capete. Până să lanseze japonezii prima lor navă spaţială, nemţii vor ţine în mână întregul sistem solar. În vremurile ciudate de demult, din cărţile de istorie, nemţii o zbârciseră, în timp ce restul Europei îşi desăvârşea imperiile coloniale. Oricum, reflectă Frink, de data asta nu mai aveau să rămână de căruţă; învăţaseră lecţia.
Apoi se gândi la Africa şi la experimentele naziste de acolo. Iar sângele i se opri în vene, ezită şi, în cele din urmă, îşi reluă curgerea.
Ruina aceea uriaşă şi pustie.
Radioul zicea: "… trebuie, oricum, să ne mândrim cu accentul pus de noi pe nevoile fundamentale fizice ale popoarelor de pretutindeni, pe aspiraţiile lor spirituale care trebuie să fie…"
Frink închise radioul. Apoi, mai calm, îl deschise iar.
Cristos e în budă, se gândi. Africa. Pentru spiritele triburilor moarte. Nimicite pentru a face un teritoriu de… ce? Cine ştia? Poate nici maeştrii arhitecţi din Berlin nu ştiau. O adunătură de roboţi, construind şi trăgând aiurea clopotele. Construind? Dărâmând la pământ. Căpcăuni scoşi dintr-o expoziţie paleontologică, având drept sarcină să facă din ţeasta duşmanului cupă, întreaga familie scobindu-i cu hărnicie conţinutul — creierii cruzi — ca mai întâi să mănânce. Apoi unelte folositoare din ciolane. Chibzuit, să te gândeşti nu numai să-i mănânci pe oamenii care nu ţi-au plăcut, dar să-i mănânci din propriile lor cranii. Tehnicieni de frunte! Omul preistoric în halat alb, steril, de laborator, în laboratorul unei universităţi din Berlin, experimentând la ce ar putea folosi craniul, pielea, urechile, grăsimea altor oameni. Ja, Herr Doktor. O nouă folosinţă pentru degetul mare de la picior; vezi bine, se poate acomoda încheietura pentru o acţionare rapidă a brichetei. Acum, numai dacă Herr Krupp ar putea-o produce în cantitatea…
Gândul îl îngrozi: uriaşul canibal din vechime, sub-uman, proliferând acum, conducând lumea încă o dată. Ne-a luat un milion de ani să scăpăm de el, se gândi Frink, ca acum să revină. Şi nu numai ca adversar… ci ca stăpân.
"… putem deplânge", spunea radioul, vocea burticilor galbene din Tokyo. Doamne, se gândi Frink; şi noi le spuneam maimuţe creveţilor ăstora civilizaţi, cu picioare strâmbe, care ar face aragaze numai ca să-şi topească nevestele în ceară de sigiliu."… şi am şi deplâns adeseori în trecut înfiorătoarea irosire de vieţi omeneşti în această luptă plină de fanatism, care pune cea mai mare parte a oamenilor complet în afara comunităţii legale". Ei, japonezii, erau atât de tari în legi."… Pentru a cita un sfânt apusean cunoscut tuturor: La ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume dacă în schimb îşi pierde sufletul?" Radioul se opri; Frink, făcându-şi nod la cravată, se opri şi el. Era abluţiunea de dimineaţă.
Trebuie să mă împac cu ei azi, îşi dădu seama. Pus sau nu pe lista neagră, pentru mine ar însemna moartea să părăsesc teritoriile controlate de japonezi şi să mă azvârl în Sud sau în Europa — oriunde în Reich.
Va trebui să ajung la o înţelegere cu bătrânul Wyndam-Matson.
Aşezat pe pat, cu o ceaşcă de ceai călduţ alături, Frink pregăti ustensilele pentru I Ching. Trase afară din tocul de piele cele patruzeci şi nouă de beţişoare de coada-şoricelului. Se concentră până ce îşi adună gândurile cum se cuvine şi îşi formulă întrebările. Spuse cu voce tare:
— Cum să-l iau pe Wyndam-Matson ca să mă împac cu el?
Scrise întrebarea pe tăbliţă, apoi începu să treacă betişoarele de coada-şoricelului dintr-o mână într-alta, până ce-i ieşi prima linie, începutul. Un opt. Jumătate din cele şaizeci şi patru de hexagrame deja eliminate. Despărţi betişoarele şi obţinu cea de-a doua linie. Curând, fiind atât de expert, avu toate şase liniile; hexagrama îi stătea înainte şi nu avea nevoie s-o identifice cu ajutorul tabelului. Putea recunoaşte în ea Hexagrama Cincisprezece. Ch'ien. Modestia. Ah. Cel umil va fi înălţat, cel semeţ va fi doborât, familiile puternice smerite; nu trebuia să se mai uite pe text — îl ştia pe dinafară. Semn bun. Oracolul îi dădea aviz favorabil. Şi totuşi, era puţin dezamăgit. Era ceva stupid cu Hexagrama Cincisprezece. Prea bună. Natural că va fi modest. Probabil conţinea ea vreo idee, oricum. În definitiv, el nu avea nici o putere asupra bătrânului W.-M. Nu-l putea sili să-l primească înapoi. Tot ce putea face era să adopte punctul de vedere al Hexagramei Cincisprezece; era genul de situaţie în care cineva trebuie să solicite, să spere, să aştepte cu credinţă. Cerul, la timpul potrivit, îl va înălţa în vechea lui slujbă sau chiar până la ceva mai bun.
Nu avea de citit nici o linie, nici un nouă, nici un şase, era staţionar. Aşa că terminase. Nu se trecea într-o a doua hexagrama.
O altă întrebare, aşadar. Pregătindu-se, spuse cu voce tare:
— Am s-o mai văd pe Juliana?
Nevastă-sa. Sau mai bine zis, fosta nevastă. Juliana divorţase de el cu un an în urmă şi nu o mai văzuse de luni de zile; de fapt nici măcar nu ştia unde locuia. Evident, părăsise San Francisco. Poate chiar S.P.A. Prietenii lor comuni fie nu ştiau, fie nu-i spuneau despre ea.
Mânui preocupat beţele de codiţa-şoricelului, cu ochii ţintă la semne. De câte ori întrebase despre Juliana, despre una sau alta? Uite hexagrama, zămislită prin jocul întâmplării de tulpinile uscate de plantă. Întâmplare, şi totuşi având rădăcini în momentul în care trăia el, în care viaţa lui era legată laolaltă cu toate celelalte vieţi şi particule din univers. Hexagrama necesară, descriind în aşezarea limbilor ei frânte şi continue situaţia. El, Juliana, fabrica de pe Gough Street, Misiunile Comerciale care conduceau, explorarea planetelor, miliardele de grămăjoare chimice din Africa, acum nici măcar cadavre, năzuinţele a mii şi mii din jurul lui în cartierele suprapopulate, de cocioabe, din San Francisco, creaturile demente din Berlin, cu feţele lor calme şi planurile lor diabolice — toate unite în acest moment al distribuirii beţişoarelor de coada-şoricelului pentru a se alege exact sentinţa potrivită dintr-o carte care a apărut în al treisprezecelea secol dinaintea lui Cristos. O carte creată de înţelepţii Chinei într-un răstimp de cinci mii de ani, pritocită, superbă cosmologie — şi ştiinţă — codificată înainte ca Europa să fi învăţat măcar să facă împărţiri.