Hexagrama. Inima i se opri. Patruzeci şi patru. Kou. Venind la Întâlnire. Judecata ei liniştitoare. Fecioara este puternică. Să nu te însori cu o asemenea fecioară. O mai obţinuse în legătură cu Juliana.
Oy vey, se gândi, lăsându-se pe spate. Aşadar nu era bună pentru mine; ştiu. N-am întrebat asta. De ce trebuie oracolul să-mi amintească? Un ghinion că am întâlnit-o şi că am iubit-o şi că o iubesc.
Juliana — cea mai arătoasă femeie cu care se însurase vreodată. Sprâncene şi păr negru tăciune: urme de sânge spaniol, distribuite sub formă de culoare pură, până şi la buze. Mersul ei elastic, neauzit; avea sandale uzate care îi rămăseseră din liceu. De fapt toate hainele ei aveau un aspect ponosit şi dădeau impresia clară că sunt vechi şi spălate des. Fuseseră amândoi atâta timp fără bani încât, în ciuda înfăţişării ei, trebuise să poarte un jerseu din bumbac, jachetă încheiată cu fermoar, bluză din pânză maronie şi ciorapi trei-sferturi; şi-l urâse pe el şi situaţia lor, pentru că o făcuse să arate, spusese asta, ca o jucătoare de tenis sau (mai rău) ca una care aduna ciuperci prin pădure.
Dar mai presus de orice, fusese atras la început de expresia ei aiurită; fără nici un motiv, Juliana saluta necunoscuţii cu un zâmbet plictisit, prevestitor de rele, gen Mona Lisa, punându-i în dificultate, dacă să-i răspundă sau nu. Şi era atât de atrăgătoare încât de cele mai multe ori îi dădeau bună ziua, cuvinte pe care Juliana le lăsa să alunece pe lângă ea. La început se gândise că nu era decât o privelişte neplăcută, dar în cele din urmă hotărâse că dovedea o desăvârşită, altfel bine ascunsă, prostie, sădită în ea. Aşa că până la urmă semnalizarea ei către necunoscuţii pe care-i saluta îl enervase, la fel ca şi stilul ei de a veni şi a pleca tăcut, ca o plantă, gen sunt-într-o-misiune- secretă. Dar chiar şi atunci, către sfârşit, când se certau atât de des, el încă tot nu vedea în ea altceva decât o invenţie directă, copie a lui Dumnezeu, picată în viaţa lui din raţiuni pe care nu avea să le afle niciodată. Şi din această pricină — un fel de intuiţie ori credinţă în privinţa ei — nu se putea împăca cu gândul că o pierduse.
Părea atât de aproape, chiar acum… ca şi cum ar mai fi avut-o. Fantoma ei, încă prezentă în viaţa lui, lipăind cu picioarele goale prin camera lui, ori de câte ori citea oracolul.
Aşezat pe pat, înconjurat de dezordinea deprimantă, pregătindu-se să iasă şi să-şi înceapă ziua, Frank Frink se întrebă cine oare, în vastul şi complicatul San Francisco, mai consultă în acest moment oracolul. Şi căpătau oare răspunsuri la fel de triste ca ale lui? Le era Momentul tot atât de potrivnic ca şi lui?
2
DOMNUL NOBOSUKE TAGOMI consulta Cartea a Cincea a Înţelepciunii, atribuită lui Confucius, oracolul taoist denumit, de secole, I Ching sau Cartea Schimbărilor. În acea zi, la amiază, începuse să se teamă de întâlnirea cu domnul Childan, care urma să aibă loc peste două ore.
Birourile lui, de la etajul douăzeci al Nippon Times Building-ului de pe Taylor Street dădeau către Bay[16]. Prin peretele din sticlă putea urmări cum intră vapoarele, trecând pe sub Golden Gate Bridge. În acel moment, dincolo de Alcatraz[17], se vedea un cargou, dar domnului Tagomi nu-i păsa. Ducându-se către perete, coborî jaluzelele din bambus asupra priveliştii. Încăpătorul birou central se întunecă; nu trebuia să fie înconjurat de lumina puternică de afară. Acum putea gândi mai limpede.
Nu-i stătea lui în putere, hotărî, să-i facă pe plac clientului. Indiferent cu ce venea domnul Childan, clientul nu avea să fie impresionat. Hai să spunem lucrurilor pe nume. Dar putea evita să devină nemulţumit, cel puţin.
Ne putem abţine de la a-l insulta cu un dar mucegăit.
Clientul avea să ajungă în curând pe aeroportul din San Francisco, la bordul noii şi apreciatei rachete germane, Messerschmitt 9-E. Domnul Tagomi nu călătorise niciodată cu o asemenea navă; când va face cunoştinţă cu domnul Baynes, va trebui să aibă grijă să pară blasé, oricât de mare se va vădi a fi racheta.
Acum, la treabă. Se postă în faţa oglinzii de pe peretele biroului şi-şi compuse o figură calmă, uşor plictisită, cercetându-şi propriile trăsături reci, pentru a nu se da de gol. Da, domnule Baynes, foarte zgomotos, domnule. Nu se poate citi. Dar, la urma urmei, zborul de la Stockholm la San Francisco nu durează decât patruzeci şi cinci de minute. După care, poate, o vorbă despre eşecurile tehnice ale germanilor? Presupun că aţi auzit la radio. Prăbuşirea aceea deasupra Madagascarului. Trebuie să spun că ar fi ceva de zis în sprijinul vechilor avioane, cu motor cu piston.
Esenţial de evitat politica. Pentru că nu cunoştea vederile domnului Baynes în legătură cu cele mai importante evenimente ale zilei. Fiind suedez, domnul Baynes o fi neutru. Cu toate astea, alesese Lufthansa în loc de S.A.S. O stratagemă prudentă… Domnule Baynes, se vorbeşte că Herr Bormann este cam bolnav. Că Partei va alege la toamnă un nou Cancelar al Reich-ului. Numai zvonuri? Câte secrete, domnule, între Pacific si Reich.
În mapa de pe biroul lui, tăieturi din New York Times, dintr-un recent discurs al domnului Baynes. Domnul Tagomi îl studia acum critic, aplecându-se, din cauza unui uşor defect de corecţie al lentilelor lui de contact. Discursul avea de a face cu nevoia de a explora încă o dată — a nouăzeci şi noua oară? — Luna, în căutarea unor surse de apă. "Poate că rezolvăm totuşi această dilemă care ne frânge inimile", era citat domnul Baynes. "Cel mai apropiat vecin al nostru şi deocamdată cel mai neutilizat, cu excepţia scopurilor militare." Sic! se gândi domnul Tagomi, folosind un cuvânt latin, elevat. Un indiciu în privinţa domnului Baynes. Pare a dezaproba tot ce-i militar. Domnul Tagomi luă, mental, notă.
Apăsând pe butonul interfonului, domnul Tagomi spuse:
— Domnişoară Ephreikian, aş sugera să vă aduceţi magnetofonul.
Uşa biroului exterior alunecă într-o parte şi domnişoara Ephreikian, frumos gătită astăzi cu flori albastre în păr, apăru.
— Liliac, observă domnul Tagomi.
Cândva, cultivase el însuşi flori ca profesionist, acasă, în Hokkaido.
Domnişoara Ephreikian, o armeancă înaltă, cu păr castaniu, se înclină.
— Gata cu Zip-Track Speed Master-ul? întrebă domnul Tagomi.
17
Insulă în Golful San Francisco, pe care se află o veche fortăreaţă, fostă închisoare a Statelor Unite