— Instituţiile dumneavoastră, Abwehr-ul… ar fi inutil să încerce să ajungă la Heydrich prin dumneavoastră.
— Cămăşile negre ne înjură îngrozitor. De douăzeci de ani tot încearcă să obţină aprobarea Partei de a ne lichida definitiv.
— Nu sunteţi în pericol excesiv din partea lor? zise generalul Tedeki. Sunt activi aici, pe Coasta Pacifică, înţeleg.
— Activi, dar idioţi, zise domnul Baynes. Omul de la Externe, Reiss, este abil, dar împotriva S.D.-ului.
Ridică din umeri.
Generalul Tedeki spuse:
— Aş dori fotografiile dumneavoastră. Să le înmânez guvernului meu. Orice material aveţi, privitor la aceste discuţii din Germania. Şi…
Stătu să cumpănească.
— Dovezi. De natură obiectivă.
— Desigur, spuse domnul Baynes.
Băgă mâna în buzunar şi scoase o casetă plată, din argint, pentru ţigări.
— Veţi constata că fiecare ţigară este un tub care adăposteşte un microfilm.
Îi dădu caseta generalului Tedeki.
— Dar caseta? zise generalul, examinând-o. Pare un obiect prea valoros ca să vă despărţiţi de el.
Începu să scoată ţigările.
Zâmbind, domnul Baynes spuse:
— Şi caseta.
— Mulţumesc.
Zâmbind la rândul lui, generalul băgă caseta în buzunarul pardesiului.
Interfonul bâzâi. Domnul Tagomi apăsă pe buton.
Se auzi vocea lui Ramsey:
— Domnule, în holul de jos este un grup de oameni de la S.D. Încearcă să ia clădirea cu asalt. Gărzile de la Times s-au încăierat cu ei.
În depărtare, sunetul unei sirene; din afara clădirii, de pe strada de sub fereastra domnului Tagomi.
— Trupe P.M.[65] sunt pe drum, plus Kempeitai din San Francisco.
— Mulţumesc, domnule Ramsey, zise domnul Tagomi. Aţi făcut un lucru onorabil să mă anunţaţi cu calm.
Domnul Baynes şi generalul Tedeki ascultau amândoi nemişcaţi.
— Domnilor, le spuse domnul Tagomi, îi vom ucide fără îndoială pe asasinii S.D. Înainte de a ajunge la acest etaj.
Domnului Ramsey îi zise:
— Scoateţi de sub tensiune lifturile.
— Da, domnule Tagomi.
Domnul Tagomi spuse:
— Vom aştepta.
Trase sertarul biroului şi scoase o cutie din lemn de tec; descuind-o, dădu la iveală un Colt 44, model 1860, din Războiul Civil, perfect conservat, un articol preţios, de colecţie. Luând o cutie cu pulbere, gloanţe şi cartuşe, începu să-şi încarce revolverul. Domnul Baynes şi generalul Tedeki îl urmăreau cu ochii larg deschişi.
— Din colecţia personală, spuse domnul Tagomi. M-am prostit mult cu exersarea ochirii şi tragerii rapide, pentru o glorie deşartă, în timpul liber. Admit că mă compar favorabil cu alţi entuziaşti ai întrecerilor de pistol viteză. Până acum n-am avut însă posibilitatea de a-l folosi împotriva omului.
Ţinând arma în poziţie de tragere, o îndreptă către uşa biroului. Şi se aşeză, în aşteptare.
La bancul din atelierul lor din subsol, Frank Frink lucra la polizor. Ţinea un cercel din argint, pe jumătate finisat, pe platoul din bumbac ce se rotea cu zgomot; pudră de şlefuit îi împroşca ochelarii şi-i înnegrea unghiile şi mâinile. Cercelul, în formă de melc, se înroşi din cauza frecării, dar Frink, întunecat, tot îl mai apăsa pe platou.
— Nu-l face prea strălucitor, zise Ed McCarthy. Atinge-i numai părţile proeminente; poţi chiar să-i laşi soiurile aşa cum sunt.
Frank Frink mormăi.
— E o piaţă mai bună pentru argint, dacă nu e prea mult lustruit, zise Ed. Argintul trebuie să aibă aspectul ăla de vechi.
Piaţă, gândi Frink.
Nu vânduseră nimic. Cu excepţia consignaţiei de la American Artistic Handcrafts, nu luase nimeni nimic; şi fuseseră în total la cinci magazine de vânzare cu bucata. Nu facem noi nici un ban, îşi spuse Frink. Tot facem la bijuterii şi le îngrămădim în jurul nostru.
Şurubul de prindere al cercelului se agăţă de disc; piesa sări din mâna lui Frink şi se izbi de ecranul de protecţie al polizorului, apoi căzu pe jos. Opri motorul.
— Nu lăsa să se piardă piesele alea, zise McCarthy. Să ajungă la topit.
— Dumnezeule, e cât o boabă de mazăre.
— Bine, oricum, ridică-l.
La naiba cu totul, se gândi Frink.
— Care-i problema? zise McCarthy, văzându-l că nu face nici o mişcare să culeagă cercelul de pe jos.
Frink spuse:
— Băgăm bani de pomană.
— Nu putem vinde ce n-am făcut.
— Nu putem vinde nimic, zise Frink. Făcut sau nefăcut.
— Cinci magazine. O picătură în ocean.
— Dar asta-i tendinţa, făcu Frink. E destul ca s-o afli.
— Nu te minţi singur.
Frink zise:
— Nu mă mint singur.
— Adică?
— Adică e timpul să căutăm o piaţă pentru deşeuri.
— E-n regulă, zise McCarthy, atunci, renunţă.
— Am renunţat.
— Am să continuu de unul singur.
McCarthy aprinse aparatul de lipit.
— Cum o să împărţim?
— Habar n-am. Dar găsim noi o modalitate.
— Cumpără-mi partea, zise Frink.
— Nu, la naiba.
Frink făcu socoteala.
— Dă-mi şase sute de dolari.
— Nu, iei jumătate din toate.
— Jumătate din motor?
Rămaseră amândoi tăcuţi.
— Încă trei magazine, zise McCarthy. După aia, stăm de vorbă.
Coborându-şi masca, începu să lipească o sârmă de alamă, făcând un lănţişor pentru butoni.
Frank Frink se îndreptă spre banc. Găsi cercelul în formă de melc şi-l puse înapoi în cutia cu piese neterminate.
— Ies să fumez, zise şi traversă subsolul către scări.
Un moment mai târziu, stătea afară, pe trotuar, cu o T'ien-lai între degete.
S-a sfârşit, îşi spuse. Nu e nevoie să-mi spună oracolul; recunosc şi singur care este Momentul. Miroase a înfrângere.
Şi este într-adevăr greu de spus de ce. Teoretic, putem continua. Magazin cu magazin, alte oraşe. Dar ceva nu merge. Şi tot efortul şi candoarea n-or să schimbe asta.
Vreau să ştiu de ce, se gândi.
Dar n-am să ştiu niciodată.
Ce trebuie să facem? Să facem ce, în loc?
Am sărit peste Moment. Am sărit peste Tao. În contra curentului, în direcţia greşită. Iar acum… dezaprobarea. Decăderea.
Yin ne are. Lumina ne-a arătat curul, s-a dus altundeva.
Nu putem decât să ne plecăm.
Cum stătea acolo sub streaşina clădirii, trăgând fumuri rapide din ţigara lui cu marihuana şi uitându-se mohorât la maşinile care treceau, un alb între două vârste, arătând obişnuit, veni agale către el.
— Domnul Frink! Frank Frink!
— Ai ghicit, zise Frink.
Omul scoase un document împăturit şi insigna de identitate.
— Sunt de la Departamentul Poliţiei San Francisco. Am un mandat pentru arestarea ta.
Îl şi prinse pe Frink de braţ; deja o făcuse.
— Pentru ce? întrebă Frink.
— Fraudă. Domnul Childan, American Artistic Handcrafts.
Poliţistul îl conduse forţat pe Frink în lungul trotuarului; un alt poliţai civil li se alătură, acum câte unul de fiecare parte a lui Frink. Îl împinseră către un Toyopet parcat, fără însemne.