— Greţos, făcu domnul Tagomi.
În uşă nu se mai arătă nici un alt om din S.D.
— Poate s-a terminat, zise generalul Tedeki după o pauză.
Domnul Tagomi, ocupat cu meticuloasa sarcină, cu o durată de trei minute, de a reîncărca, se opri şi apăsă butonul interfonului.
— Aduceţi ajutor medical de urgenţă, ordonă el. Asasin oribil rănit aici.
Nici un răspuns, numai zumzet.
Aplecându-se, domnul Baynes culese ambele arme ale germanilor; îi dădu una generalului, păstrând-o pe cealaltă pentru sine.
— Acum îi vom nimici, zise domnul Tagomi, pregătindu-şi iarăşi Coltul 44, ca mai înainte. Formidabil triumvirat în acest birou.
Din hol, o voce strigă:
— Gangsterii germani să se predea!
— S-a avut grijă de ei, strigă domnul Tagomi. Zac fie morţi, fie pe moarte. Înaintaţi şi verificaţi faptele.
Un grup de funcţionari de la Nippon Times apărură cu grijă, câţiva dintre ei cu echipamentul existent în clădire pentru tulburări, precum toporaşe şi carabine şi grenade lacrimogene.
— Cause célèbre[67], spuse domnul Tagomi. Guvernul S.P.A. din Sacramento ar putea declara război Reich-ului fără nici o ezitare.
Îşi desfăcu arma.
— Oricum, s-a terminat.
— Vor nega complicitatea, spuse domnul Baynes. Tehnică standard. Folosită de nenumărate ori.
Lăsă pistolul cu amortizor pe biroul domnului Tagomi.
— Fabricat în Japonia.
Nu glumea. Era adevărat. Pistol de tir japonez de calitate excelentă. Domnul Tagomi îl examină.
— Şi nu sunt de naţionalitate germană, zise domnul Baynes.
Luase portofelul unuia dintre cei doi albi, cel mort.
— Cetăţean S.P.A. Locuieşte în San Jose. Nimic care să-l lege de S.D. Se numeşte Jack Sanders.
Aruncă jos portofelul.
— Un atac banditesc, zise domnul Tagomi. Obiectiv: pivniţa noastră ferecată. Nici un aspect politic.
Se ridică tremurând în picioare.
În orice caz, asasinatul sau răpirea încercată de S.D. eşuase. Cel puţin, aceasta dintâi. Dar cu siguranţă ştiau cine era domnul Baynes şi, fără îndoială, de ce venise.
— Prognoza, zise domnul Tagomi, este tristă.
Se întrebă dacă în această împrejurare oracolul ar fi de vreun folos. Probabil să-i poată proteja. Avertiza, apăra, cu sfatul lui.
Încă destul de tremurător, începu să scoată cele patruzeci şi nouă de beţişoare de coada-şoricelului. Întreaga situaţie confuză şi anormală, hotărî el. Nici o minte omenească n-ar fi putut-o descifra; numai o inteligenţă comună, de cinci-mii-de-ani verificată. Societatea totalitară germană semăna cu o formă de viaţă degenerată, mai rea decât lucrul natural. Mai rea în toate adăugirile, în toate potpourri-urile ei lipsite de sens.
Aici, se gândi el, S.D.-ul acţionează ca instrument al unei politici în total dezacord cu şeful din Berlin. Unde este sensul în această fiinţă complicată? Cine este de fapt Germania? Cine a fost vreodată? Aproape întocmai ca o parodie de coşmar, descompunându-se în problemele înfruntate în mod obişnuit pe parcursul existenţei.
Oracolul o va pătrunde. Chiar şi o rasă de pisici afurisite ca Germania nazistă poate fi înţeleasă de I Ching.
Domnul Baynes, văzând cât de distrat mânuia domnul Tagomi pumnul de beţişoare, îşi dădu seama cât de mare fusese supărarea omului. Pentru el, se gândi domnul Baynes, acest eveniment, uciderea şi mutilarea celor doi oameni, nu este numai înspăimântătoare; este inexplicabilă.
Ce-aş putea spune ca să-l consolez? Pentru mine a tras; prin urmare, responsabilitatea morală pentru aceste două vieţi este a mea şi eu o accept. Aşa o privesc.
Venind alături de domnul Baynes, generalul Tedeki spuse în şoaptă:
— Sunteţi martorul disperării omului. El, vedeţi dumneavoastră, a fost, fără îndoială crescut ca budist. Chiar dacă nu rigid, influenţa a existat. O cultură în care nici o viaţă nu trebuie luată; toate vieţile, sfinte.
Domnul Baynes încuviinţă dând din cap.
— Îşi va recâştiga echilibrul, continuă generalul Tedeki. Cu timpul. În acest moment, nu are nici un reper faţă de care să-şi poată contempla şi înţelege actul. Cartea îl va ajuta, pentru că ea asigură un cadru de referinţă exterior.
— Înţeleg, zise domnul Baynes.
Se gândi: un alt sistem de referinţă care l-ar putea ajuta ar fi Doctrina Păcatului Originar. Mă întreb dacă a auzit vreodată de ea. Cu toţii suntem osândiţi să comitem acte de cruzime sau de violenţă sau rele; ăsta ne este destinul, datorită unor factori străvechi. Karma noastră.
Pentru a salva o viaţă, domnul Tagomi a trebuit să ia două. Mintea echilibrată, logică, nu poate găsi vreun rost acestui lucru. Un om amabil ca domnul Tagomi poate ajunge să-şi piardă minţile din cauza implicaţiilor unei asemenea realităţi.
Totuşi, se gândi domnul Baynes, problema crucială stă nu în prezent, nu în moartea mea sau a celor doi oameni din S.D.; ea se află — ipotetic — în viitor. Ceea ce s-a întâmplat aici este justificat sau nejustificat de ceea ce se va întâmpla mai târziu. Putem noi salva vieţile a milioane, întreaga Japonie, de fapt?
Dar omul care mânuia beţişoarele vegetale nu se putea gândi la asta; prezentul, actualitatea era tangibilă, germanul mort şi cel muri-bund de pe podeaua biroului său.
Generalul Tedeki avea dreptate; timpul îi va oferi domnului Tagomi perspectiva. Sau se va retrage, poate, în umbra suferinţei mintale, întorcându-şi privirile pentru totdeauna, datorită unei perplexităţi fără speranţă.
Şi nici noi nu ne deosebim cu adevărat de el, se gândi domnul Baynes. Suntem şi noi confruntaţi cu aceleaşi nedumeriri. Prin urmare, din nefericire, nu-l putem ajuta pe domnul Tagomi cu nimic. Nu putem decât aştepta, sperând că în cele din urmă îşi va reveni, nu va ceda.
13
ÎN DENVER, găsiră magazine elegante, moderne. Hainele, se gândi Juliana, te înţepeneau de scumpe ce erau, dar lui Joe nu păru să-i pese, el nici măcar nu păru să observe; pur şi simplu plătea ceea ce alegea ea, apoi se grăbeau către magazinul următor.
Marea ei achiziţie — după multe probări de rochii şi mult prelungite deliberări şi refuzuri — se petrecu târziu în timpul zilei: un model italian original, albastru deschis, cu mâneci scurte, flu-flu, şi cu de-colteu înnebunitor de adânc. Văzuse, într-un magazin european de modă, un manechin purtând o asemenea rochie; era considerat cel mai rafinat model al anului şi-l costă pe Joe aproape două sute de do-lari.
Pentru a o purta, avea nevoie de trei perechi de pantofi, mai mulţi ciorapi de naylon, câteva pălării şi o geantă nouă, din piele, lucrată de mână. Şi, descoperi, decolteul rochiei italiene impunea noile sutiene care acopereau doar partea de jos a sânilor. Privindu-se în întregime în oglinda cea mare a magazinului, se simţi dezgolită şi puţin nesigură când trebuia să se aplece. Dar vânzătoarea o asigură că noul sutien cu jumătate de cupă rămânea ferm pe loc, în ciuda lipsei bretelelor.
Exact până deasupra sfârcului, se gândi Juliana uitându-se cu atenţie la ea însăşi în intimitatea cabinei de probă, nici un milimetru în plus. Sutienul, de asemenea, costă ceva, de import şi el, o lămuri vânzătoarea, lucrat de mână. Îi arătă apoi îmbrăcăminte sport, pantaloni scurţi şi costume de baie şi un halat de plajă, din prosop, cu două feţe; dar dintr-o dată, Joe îşi pierdu răbdarea. Aşa că plecară mai departe.