Dar ştia că nu va putea niciodată.
Fii numai bucuros. Şi nu te opri.
O părticică din mintea lui declară: După care, înapoi la Ed. Trebuie să nimeresc înapoi la atelier, acolo jos, în pivniţă. S-o iau de unde am lăsat-o, să fac bijuterii, folosindu-mi mâinile. Muncind fără să gândesc, fără să-mi ridic privirile sau să încerc să înţeleg. Trebuie să fiu ocupat. Trebuie să produc piesele.
Bloc după bloc, se grăbi prin oraşul ce se întuneca. Străduindu-se să ajungă înapoi cât mai repede cu putinţă la locul fix, pe care-l înţelegea, pe care se aflase.
Când ajunse, îl găsi pe Ed McCarthy aşezat la banc, luându-şi masa de seară. Două sandvişuri, un termos cu ceai, o banană, câţiva biscuiţi. Frank Frink se opri în uşă, suflând greu.
În cele din urmă Ed îl auzi şi se răsuci:
— Credeam că ai murit, zise.
Mestecă, înghiţi ritmic, luă o altă muşcătură.
Lângă banc, Ed avea deschis micul lor încălzitor electric; Frank se duse, se aşeză pe vine şi-şi încălzi mâinile.
— Bine că te-am văzut înapoi, zise Ed.
Îl plesni pe Frank de două ori pe spinare, apoi se întoarse înapoi la sandvişul lui. Nu mai spuse nimic; singurele sunete erau fâlfâitul ventilatorului încălzitorului şi mestecatul lui Ed.
Punându-şi haina pe un scaun, Frank luă un pumn de segmente din argint pe jumătate prelucrate şi le duse la polizor. Prinse pe ax un disc cu bumbac şi porni motorul; presără pe disc pulbere de şlefuit, îşi puse masca pentru a-şi proteja ochii şi apoi se aşeză pe un taburet, începând să scoată urmele de încălzire de pe segmente, unul câte unul.
15
CĂPITANUL RUDOLF WEGENER, pentru moment călătorind sub numele de acoperire Conrad Goltz, negustor angrosist în domeniul medical, privi prin fereastra rachetei Lufthansa Me 9-E. Înainte, Europa. Ce repede, se gândi. Vom ateriza la Tempelhofer Feld în circa şapte minute.
Mă întreb dac-am reuşit, se gândi uitându-se cum creştea pământul. Depinde de generalul Tedeki, acum. De ceea ce poate face el în Home Islands. Dar măcar le-am transmis informaţiile. Am făcut şi noi ce am putut.
Se gândi. Nu există însă nici un motiv de optimism. Probabil că japonezii nu pot face nimic pentru a schimba cursul politicii interne a Germaniei. Guvernul Goebbels este la putere şi probabil că va rezista. După ce se consolidează, se vor întoarce iarăşi asupra acţiunii Păpădia. Şi o altă mare porţiune a planetei va fi distrusă, cu populaţia ei, pentru un ideal dement, fanatic.
Să presupunem că până la urmă ei, naziştii, o vor distruge cu totul? Să lase în loc numai cenuşă? Ar putea; au bombe cu hidrogen. Şi fără îndoială că ar face-o; gândirea lor tinde către acest Götterdämmerung. Pot, prea bine, să o dorească, să o caute activ, un holocaust final pentru toată lumea.
Şi ce va lăsa în urmă această a Treia Nebunie Mondială? Va pune capăt cu desăvârşire vieţii, de orice fel, de peste tot? Va deveni planeta noastră o planetă moartă, de propria noastră mână?
Nu putem crede aşa ceva. Chiar dacă viaţa de pe planeta noastră este în totalitate distrusă, trebuie să mai existe viaţă undeva, într-un loc despre care noi nici nu ştim. Este imposibil ca lumea noastră să fie unică; trebuie sa fie lumi după lumi, nevăzute de noi în vreo regiune sau dimensiune pe care noi pur şi simplu nu o percepem.
Chiar dacă nu pot dovedi asta, chiar dacă nu este logic — o cred, îşi spuse.
Un difuzor anunţă: "Meine Damen und Herren, Achtung, Bitte."
Ne apropiem de momentul aterizării, îşi zise căpitanul Wegener. Aproape sigur că voi fi întâmpinat de Sicherheitsdienst. Întrebarea e: care facţiune politică va fi reprezentată? Goebbels sau Heydrich? Presupunând că generalul S.S. Heydrich încă mai este în viaţă. Cât timp am fost eu la bordul acestei nave, aş fi putut fi ridicat şi împuşcat. Lucrurile se petrec repede în timpul perioadei de tranziţie la o societate totalitară. Au existat, în Germania nazistă, liste negre de nume asupra cărora oamenii se gândiseră…
Câteva minute mai târziu, când racheta ateriză, se trezi mergând către ieşire, cu pardesiul sub braţ. Înaintea şi în urma lui, pasageri nerăbdători. Nici un tânăr artist nazist de data asta, reflectă. Nici un Lotze să mă bată la cap cu un punct de vedere de retardat. Un oficial al liniilor aeriene — îmbrăcat, observă Wegener, ca mareşalul Reich-ului însuşi — îi ajută pe toţi la coborârea rampei, unul după altul, până jos, la sol. Acolo, alături de pasaj, stătea, în picioare, un mic grup de cămăşi negre. Pentru mine? Wegener începu să meargă încet, îndepărtându-se de racheta parcată. Mai încolo, bărbaţi şi femei aşteptând, făcând cu mâna, strigând… Chiar şi câţiva copii.
Una dintre cămăşile negre, un blond care nu clipea, cu faţă lată, purtând insigna Waffen-S.S., păşi iute către Wegener, îşi ciocni călcâiele cizmelor lui negre, înalte până la genunchi, şi salută.
— Ich bitte mich zu entschuldigen. Sind Sie nicht Kapitän Rudolf Wegener, von der Abwehr?[80]
— Îmi pare rău, răspunse Wegener. Sunt Conrad Goltz. Reprezint A.G. Chemikalien, produse medicale.
Dădu să treacă.
Alte două cămăşi negre, tot Waffen-S.S., veniră către el. Cei trei i se alăturară, astfel încât deşi continuă să meargă în propriul lui ritm şi în direcţia în care dorea, era destul de strict şi eficace supravegheat. Doi dintre oamenii de la Waffen-S.S. aveau pistoale sub tunică.
— Sunteţi Wegener, zise unul dintre ei când intrară în clădire. Nu spuse nimic.
— Avem o maşină, continuă omul din Waffen-S.S. Am primit ordinul să vă întâmpinăm la rachetă, să vă contactăm şi să vă ducem imediat la generalul S.S. Heydrich, care se află împreună cu Sepp Dietrich din O.K.W.-ul Diviziei Leibstandarte. În special, nu trebuie să vă permitem să fiţi abordat de persoane din Wehrmacht sau Partei.
Atunci n-am să fiu împuşcat, îşi spuse Wegener. Heydrich se află în viaţă; şi la loc sigur încercând să-şi întărească poziţia împotriva guvernului Goebbels.
Poate că guvernul Goebbels va cădea până la urmă, se gândi când i se deschise uşa maşinii S.S. care aştepta, un Daimler pentru persoane. Un detaşament Waffen-S.S. este înlocuit deodată, în noapte; garda de la Cancelaria Reich-ului este înlocuită. Secţiile de poliţie din Berlin varsă deodată în stradă oameni înarmaţi, din S.D., în toate direcţiile — posturile de radio întrerupte, Tempelhof închis. Bubuituri de arme grele în întuneric, pe străzile principale.
Dar ce contează? Chiar dacă Doctor Goebbels este debarcat şi Operaţiunea Păpădia anulată? Tot vor mai exista: cămăşile negre, Partei, sistemul, dacă nu în Orient, atunci undeva în altă parte. Pe Marte şi pe Venus.
Nu-i de mirare că domnul Tagomi n-a mai putut continua, se gândi. Îngrozitoarea dilemă a vieţilor noastre. Orice ar fi, răul este mai puternic. Se luptă, atunci? De ce să mai alegi? Dacă alternativele sunt la fel…
Evident că mergem înainte, ca întotdeauna. De la o zi la alta. În momentul actual lucrăm împotriva Operaţiunii Păpădia. După aceea, în alt moment, contribuim la înfrângerea poliţiei. Dar nu putem face totul dintr-o dată; este o secvenţă. Un proces în desfăşurare. Nu putem controla decât sfârşitul, făcând o alegere la fiecare pas.
Se gândi: nu putem decât spera. Şi încerca.
Într-o altă lume, probabil că este altfel. Mai bine. Sunt alternative clare, bune şi rele. Nu amestecurile astea obscure, amalgamurile astea, fără nici o unealtă adecvată cu care să desparţi componentele.