Lumea iar s-a burzuluit, da’ nu destul. Bătrânu’ Will Primaru’ s-a dus la Fundătura să se plângă, da’ n-a apucat să ajungă acolo. L-au prins ticăloşii şi l-au luat şi l-au închis într-o văgăună în Michel Delving şi acolo e şi acu’. Şi dup-aia, asta să fi fost curând după Anu’ Nou, n-a mai fost primar şi Bubosu’ s-a pus singur şirif-şef, sau şefu’, atât, şi făcea cum îl tăia capu’; şi dacă vreunu’ „îşi lua nasu’ la purtare”, cum zicea ei, iute ajungea lângă Will. Şi treaba s-a tot împuţit. De fumat numa’ Oamenii mai avea ce fuma; iar şefului nu-i plăcea berea, şi aia era doar pentru Oamenii lui, aşa că a-nchis toate hanurile; şi totu’, în afară de reguli, a-nceput să se împuţineze, numa’ dacă apucai să mai piteşti câte ceva înainte să vină bandiţii ăştia să strângă, cică pentru „împărţeală cinstită”: adicătelea ei avea şi noi nu, doar firimiturile cu care te mai alegeai la casele şirifilor, dacă nu-ţi stăteau în gât. Totu’ rău, rău şi iar rău. Da’ de când a venit Sharkey, prăpăd şi alta nu.
- Cine-i Sharkey ăsta? întrebă Merry. L-am auzit pe unul dintre bandiţi vorbind de el.
- Banditu’ ăl’ mai mare dintre toţi, aşa pare. La ultima recoltă, cam pe la sfârşitu’ lui octombrie, atunci am auzit întâiaşi dată de el. De văzut nu l-am văzut, da’ stă la Fundătura; şi el e şefu’ adevărat acu’, îmi vine să cred. Toţi bandiţii face cum zice el; şi ce zice el sună cam aşa: hăcuieşte, arde, prăpădeşte; şi-acu’ a ajuns şi să ucidă. Nu mai are nici o noimă nimic din ce face ăştia. Taie copacii şi-i lasă să zacă, pârjoleşte casele da’ altele nu zideşte în locu’ lor.
Moara lu’ Roşcovanu, să zicem. Bubosu a dărâmat-o de cum a venit la Fundătura. Apoi a adus nu ştiu câţi oameni jegosi ca să construiască o moară mai mare, pe care a umplut-o cu roţi şi tot felu’ de născoceli de pe alte meleaguri. Numa’ că neghiobului ăluia de Ted i-a plăcut şi stă şi munceşte acolo şi curăţă roţi pentru Oameni, în locu’ unde tătâne-său a fost morar şi stăpân pe moara lui. Mai are şi alte mori. Da’ trebuie să ai grăunţe ca să poţi măcina; da’ sămânţă nu mai era nici pentru moara veche, necum pentru aia nouă. Iar de când a venit Sharkey, nu mai macină de nici un fel. Ciocănesc toată ziua acolo şi numa’ fum şi putoare iese şi nu mai e linişte nici măcar noaptea în Hobbiton. Şi-anume varsă toată murdăria afară de-au spurcat toată Apa din vale şi-acu’ ajunge şi-n Coniaied. Dacă vor să preschimbe Comitatu’ într-o pustiiciune, apoi au pornit-o pe calea cea bună. Şi nu cred că neghiobu’ ăla de Bubos e-n spatele tărăşeniei ăsteia. Vă spun eu că-i Sharkey.
- Aşa e! se băgă în vorbă Tom cel Mic. Păi cum, au luat-o până şi pe maica a’ bătrână a lui Bubosu, pe Lobelia, şi-o-ndrăgea Bubosu ca nimeni altu’. Au văzut câţiva din Hobbiton cum s-a-ntâmplat. Cică vine bătrâna pe uliţă cu umbrela aia veche a ei. Şi câţiva bandiţi urcau cu un car mare.
„Da’ un’ vă duceţi?”, întreabă ea.
„La Fundătura”, răspunde ei.
„Pentru care treabă?”
„Să construim nişte şoproane pentru Sharkey.”
„Da’ cin’ v-a zis că puteţi?”
„Sharkey. Aşa că şterge-o din drum, cotoroanţo!”
„Vă dau eu Sharkey, ticăloşi bandiţi şi împuţiţi ce sunteţi!”, zice ea şi se repede cu umbrela la căpetenie, unu’ de două ori cât ea. Aşa că au luat-o. Au târât-o în Beciuri, la vârsta ei. I-au luat şi pe alţii de care ne pare mai rău, da’ zău că ea s-a arătat mai vitează decât mulţi.
Chiar atunci în încăpere năvăli Sam împreună cu unchiaşul său. Bătrânul Gamgee nu arăta cu mult mai bătrân, doar că era mai tare de urechi.
- Bună seara, domnu’ Baggins! spuse el. Tare mă bucur să vă văd întreg şi nevătămat acasă. Da’ am eu un dinte împotriva dumitale, ca să zic aşa, şi dacă nu cutez prea mult. N-ar fi trebuit în vecii vecilor să vindeţi Fundătura, aşa cum v-am spus mereu. D-aici a pornit tot răul. Şi-n vreme ce domnia voastră băteaţi meleaguri străine, vânând Oameni Negri prin coclaurile munţilor, cum mi-a povestit Sam, cu toate că nu-mi zice limpede de ce, ăştia vin şi sapă toată Puşca-ntraistă şi-mi fac praf şi pulbere bunătate de cartofi!
- Îmi pare tare rău, domnule Gamgee, zise Frodo. Dar acum m-am întors şi voi face tot ce pot să îndrept lucrurile.
- Păi mai frumos nici că puteaţi s-o spuneţi, zise unchiaşul. Domnu’ Frodo Baggins e un adevărat gentlehobbit, întotdeauna am spus asta, orice-aţi gândi domniile voastre despre alţii care poartă acelaşi nume, să-mi fie cu iertare. Şi trag nădejde că Sam s-a purtat cuviincios şi aţi fost mulţumit de el?
- Foarte mulţumit, domnule Gamgee. Mai mult chiar, dacă puteţi crede aşa ceva, este unul dintre cei mai vestiţi din toate meleagurile, şi peste tot se scriu cântece despre faptele lui măreţe, de-aici şi până la Mare şi până dincolo de Râul cel Mare.
Sam roşi, dar îl privi recunoscător pe Frodo, căci ochii lui Rosie străluceau şi faţa ei era numai zâmbet pentru Sam.
- Îmi vine greu să cred, zise unchiaşul, cu toate că, din câte văd, s-a înhăitat cu tot felu’ de neamuri străine. Ce s-a ales din jiletca ta? Nu-mi place să te văd cu fierăraiele astea pe tine, chiar dacă-ţi sade bine în ele.
Toţi ai casei fermierului Cotton şi oaspeţii se treziră devreme a doua zi dimineaţa. Nici un zgomot nu tulburase noaptea, dar nimeni nu se îndoia că necazurile aveau să se ivească înainte să se însereze.
- Pare-se că n-a rămas picior de bandit în Fundătura, zise Cotton, da’ ne putem aştepta oricând să apară şleahta de la Răspântie.
După micul dejun veni un sol din ţara Tuk. Era înflăcărat nevoie mare,
- Thainul a sculat toată ţara, zise el, şi veştile se răspândesc ca focul în toate părţile. Bandiţii care ne supravegheau ţara şi-au luat tălpăşiţa spre miazăzi, ăia care au scăpat cu viaţă. Thainul s-a luat după ei, ca să prindă clica cea mare pe drum; pe domnu’ Peregrin l-a trimis încoa’ cu toţi de care s-a putut lipsi.
Veştile care au urmat nu erau tot atât de bune. Merry fusese plecat toată noaptea şi se întoarse pe la zece dimineaţa.
- E o bandă cam la patru mile de-aici, zise el. Vin pe drumul dinspre Răspântie, dar li s-au alăturat şi alţi bandiţi răzleţi, veniţi de prin alte locuri. Sunt vreo sută, dacă nu şi mai bine; şi dau foc la tot pe unde trec. Blestemaţii!
- Ah! ăştia nu stau la vorbe, ăştia ucid dacă poate, zise fermierul Cotton. Dacă Took nu vine mai degrabă, mai bine ne punem la adăpost şi tragem fără vorbă. Fără luptă nu isprăvim trebuşoara asta, domnu’ Frodo.
Cei din neamul Took veniră într-adevăr mai degrabă. Nu trecu mult şi numai ce-i văzură, o sută-n cap, din Târgupitit şi Dealurile Verzi, cu Pippin în frunte. Merry avea acum destui hobbiţi voinici ca să dea piept cu bandiţii. Din spusele cercetaşilor, netrebnicii veneau în grup compact, ştiau că toată ţara se ridicase împotrivă-le şi aveau de gând să înăbuşe fără milă răscoala, chiar în inima ei, în Lângă Ape. Dar oricât de fioroşi erau, n-aveau printre ei nici o căpetenie care să se priceapă la război. Drept care veneau fără fereală. Astfel că Merry îşi făcu iute planurile.