Trase adânc aer în piept.
- A fost o luptă amarnică şi istovirea nu se lasă dusă uşor. Nu i-am spus nici un cuvânt şi până la urmă am făcut ca Piatra să se supună voinţei mele. El n-o să poată îndura aşa ceva. M-a zărit. Da, jupâne Gimli, m-a văzut, dar sub altă înfăţişare decât aceea pe care-o aveţi voi în faţa ochilor. Dacă acest lucru o să-l ajute, atunci am greşit ce-am făcut. Dar nu cred, nu, nu cred. L-a lovit drept în inimă, să ştie că trăiesc şi că am păşit pe pământul ăsta - eu aşa socotesc; căci până acum n-a ştiut asta. Ochii din Orthanc nu au străpuns armura lui Théoden; numai că Sauron nu a uitat de Isildur şi de sabia lui Elendil. Acum, tocmai în ceasul în care să se împlinească marile lui planuri, apar moştenitorul lui Isildur şi Sabia; căci am arătat tăişul făurit din nou. Încă nu e atât de puternic încât să nu-i mai fie teamă: nu, nu, îndoiala îl roade fără milă.
- Cu toate acestea, are mare putere, spuse Gimli; şi acum o să lovească şi mai iute.
- Lovitura pripită nimereşte adesea pe de lături, zise Aragorn. Trebuie să-l încolţim de duşman, să nu-l mai aşteptăm pe el să facă prima mutare. Vedeţi voi, prietenii mei, când am reuşit să stăpânesc Piatra, am aflat multe lucruri. Am văzut cum o mare primejdie se apropie pe neaşteptate de Gondor, venind dinspre Miazăzi, şi aceasta va atrage împotrivă-i o mare parte din forţa de apărare din Minas Tirith. Dacă nu i se ţine piept fără zăbavă, nici n-o să treacă zece zile de-acum încolo şi Oraşul va fi pierdut - eu aşa socotesc.
- Atunci pierdut va fi, zise Gimli. Căci ce ajutor poate fi trimis într-acolo şi cum ar putea să ajungă la timp?
- De trimis, n-am ce trimite, astfel că trebuie să mă duc eu însumi. Însă nu se află decât un singur drum prin munţi care mă va scoate la liman înainte ca totul să fie pierdut: Căile Morţilor.
- Căile Morţilor! exclamă Gimli. Un nume de temut; şi câtuşi de puţin pe placul oamenilor din Rohan, din câte am văzut eu. Oare cei vii pot urma această cale fără a pieri? Şi chiar dacă o iei pe acolo, cum vei putea ţine doar tu piept atacurilor asupra Mordorului?
- De la venirea rohirrimilor, răspunse Aragorn, nimeni dintre cei vii n-a mai umblat pe acea cale, căci închisă le este. Dar în ceasul ăsta întunecat, moştenitorul lui Isildur o poate folosi, numai să cuteze: Ascultaţi ce vă spun! Iată ce solie mi-au adus fiii lui Elrond de la tatăl lor din Vâlceaua Despicată, cel mai înţelept printre învăţaţii într-ale poveştilor din trecut: Rugaţi-l pe Aragorn să-şi amintească de cuvintele clarvăzătorului şi de Căile Morţilor.
- Şi care-ar fi cuvintele clarvăzătorului? vru să ştie Legolas. Şi Aragorn răspunse:
- Iată ce-a spus Malbeth clarvăzătorul, în zilele lui Arvedui, ultimul rege din Fornost:
- Întunecate căi, fără-ndoială, zise Gimli, dar nu mai întunecate decât îmi par stihurile astea.
- De reuşeşti să le desluşeşti mai bine, te rog, atunci, să mă-nsoţeşti, căci pe acea cale o voi apuca acum. N-o fac cu bucurie, să ştii; doar nevoia mă împinge. Prin urmare, n-aş vrea să vii decât dacă ţi-e voia astfel, căci vei avea de înfruntat osteneală şi frică mare şi poate şi alte cele încă şi mai mari.
- Voi merge cu tine chiar şi pe Căile Morţilor, oriunde-ar duce astea, răspunse Gimli.
- Vin şi eu, spuse Legolas, pentru că nu mă tem de morţi.
- Trag nădejde că cei care-au fost uitaţi n-au uitat cum să se lupte, zise Gimli, altfel nu văd de ce i-am tulbura.
- Vom afla numai de vom ajunge la Erech, spuse Aragorn. Dar jurământul pe care-l făcuseră le cerea să lupte împotriva lui Sauron, prin urmare trebuie să lupte dacă e să-şi împlinească jurământul. La Erech se află o altă piatră neagră, adusă, din cât se spune, din Númenor, de către Isildur; şi a fost aşezată pe o colină, şi pe ea i-a jurat Regele Munţilor credinţă atunci, la începuturile tărâmului Gondor. Când însă s-a întors Sauron, şi iarăşi a devenit puternic, Isildur le-a cerut Muntenilor să-şi împlinească jurământul, dar ei n-au vrut: pentru că în Anii întunecimii s-au închinat lui Sauron.
Şi-atunci Isildur i-a spus Regelui lor: „Cel de pe urmă rege vei fi. Şi de Apusul dovedi-se-va mai puternic decât al tău Stăpân Întunecat, blestem rostesc asupra ta şi a lor tăi: în veci să nu găsiţi odihnă pân’ce jurământul nu vi-l veţi împlini. Căci războiul acesta ani nenumăraţi va dura şi încă o dată veţi fi chemaţi, când se va apropia sfârşitul.” Şi au fugit din faţa mâniei lui Isildur, necutezând să meargă la război de partea lui Sauron; şi s-au ascuns în locuri tainice în munţi, rupând legăturile cu alţi oameni şi pierind încet între înălţimile pustii. Şi spaima de Morţii fără Somn bântuie Muntele Erech şi toate locurile prin care a umblat seminţia lor. Iar eu pe-acolo trebuie s-o iau, căci nimeni altcineva dintre cei vii nu mă poate ajuta.
Aragorn se ridică în picioare.
- Veniţi! strigă el, scoţând sabia care scapără în sala abia luminată a Cetăţii. Spre Piatra Erech! Voi căuta Căile Morţilor. Veniţi cu mine cei ce voiţi!
Legolas şi Gimli nu răspunseră, se ridicară totuşi şi-l urmară pe Aragorn afară din sală. Pe pajişte încă îi aşteptau Pribegii cu capetele acoperite de glugi. Legolas şi Gimli urcară în şa. Aragorn sări pe spinarea lui Roheryn. Apoi Halbarad înălţă un corn mare şi chemarea acestuia răsună în Văgăuna lui Helm; şi cu acestea, porniră în galop, coborând precum tunetul povârnişul Viroagei, urmăriţi de privirile uluite ale bărbaţilor lăsaţi în urmă pe Stăvilar sau în Cetate.
În vreme ce Théoden urma potecile cuminţi de pe coline, Frăţia Sură străbătu cu mare iuţeală câmpia, iar a doua zi după-amiază ajunseră la Edoras; acolo făcură un popas scurt înainte să o ia pe vale în sus, şi astfel sosiră la Fortul Văii Calvarului o dată cu lăsatul întunericului.
Lady Éowyn îi întâmpină bucuroasă de venirea lor; căci nicicând nu-i fusese dat să vadă oameni mai straşnici ca dúnedainii şi chipeşii fii ai lui Elrond; dar cel mai mult au poposit privirile ei asupra lui Aragorn. Şi când s-au aşezat cu toţii la masă, au stat la sfat împreună, astfel că ea află despre toate cele ce se întâmplaseră de când plecase Théoden, căci până atunci doar veşti aduse în mare grabă îi ajunseseră la ureche; auzind despre bătălia din Văgăuna lui Helm şi despre măcelărirea fără milă a vrăjmaşilor lor şi despre atacul neaşteptat al lui Théoden şi a cavalerilor săi, ochii ei scăpărară.
Într-un târziu spuse:
- Domnii mei, trebuie că sunteţi osteniţi şi tare v-ar prinde bine să mergeţi la culcare în paturile ce v-au fost pregătite acum în grabă. Mâine însă veţi fi găzduiţi după cinstirea pe care o meritaţi.
- Nu, domniţă, se împotrivi Aragorn, nu trebuie să-ţi faci griji din pricina noastră! Dacă putem să ne odihnim trupurile aici în astă-noapte şi să îmbucăm ceva mâine dimineaţă va fi de ajuns. Căci mă aflu pe drum cu o solie ce nu poate suferi amânare, astfel că pornim la primul ceas al zilei.