Выбрать главу

Şi când o văzu Frodo venind atât de strălucitoare în înserare, cu stele pe frunte şi înconjurată de o mireasmă dulce, fu tulburat peste măsură şi îi spuse lui Gandalf:

- Acum înţeleg de ce am aşteptat! Acesta e sfârşitul. De-acum nu numai zilele vor fi minunate, ci şi nopţile vor fi frumoase şi binecuvântate şi toate spaimele vor pieri!

Regele ură bun venit oaspeţilor săi şi ei descălecară; iar Elrond îşi dădu sceptrul Regelui şi puse mâna fiicei sale în mâna acestuia şi împreună urcară în Oraşul de Sus şi toate stelele se aprinseră pe boltă. Iar Aragorn, Regele Elessar, luă de soaţă pe Arwen Undómiel în Oraşul Regilor în ziua Mijlocului de Vară, iar povestea despre lunga lor aşteptare şi chinurile îndurate s-a împlinit astfel.

VI

Multe despărţiri

Când zilele bucuriei ajunseră la capăt, însoţitorii Inelului se gândiră să se întoarcă la casele lor. Astfel că Frodo se duse la Rege; îl găsi şezând lângă fântână împreună cu Regina Arwen care cânta un cântec din Valinor, iar lângă ei Copacul creştea şi înflorea. Măriile lor îl primiră cu bucurie şi se ridicară să-l întâmpine, iar Aragorn spuse:

- Ştiu ce-ai venit să-mi spui, Frodo: vrei să te întorci acasă. Ei bine, dragă prietene, copacul creşte cel mai bine în ţara strămoşilor săi, dar tu vei fi întotdeauna bine venit în toate meleagurile din Apus. Şi cu toate că neamul tău nu se bucură de prea mare faimă în legendele celor mari, acum va fi mai vestit decât multe regate măreţe care nu mai sunt.

- E adevărat că vreau să mă întorc în Comitat, recunoscu Frodo. Dar mai întâi trebuie să mă duc în Vâlceaua Despicată. Căci dacă-mi‚ lipseşte ceva într-o vreme atât de binecuvântată, acesta e Bilbo; şi m-a durut să văd că nu a venit împreună cu toţi cei din Casa Elrond.

- Chiar nu pricepi de ce, Purtător al Inelului? îl întrebă Arwen. Doar ştii puterea acelui lucru ce a fost distrus; iar acum piere tot ceea ce a fost făcut de către acea putere. Numai că rubedenia ta a avut acel lucru asupra sa mai mult timp decât tine. Şi e foarte bătrân acum, după socoteala celor de-o seminţie cu eclass="underline" te aşteaptă, căci nu va mai face nicicând o călătorie lungă, în afară de una singură.

- Atunci vă rog să-mi îngăduiţi să plec cât mai iute, ceru Frodo.

- Vom pleca peste şapte zile, zise Aragorn. Căci vom merge cu tine până departe, adică până în Rohan. Peste trei zile se întoarce Éomer ca să-l ia pe Théoden pentru a-l îngropa în Obşte, şi vom călări cu el pentru a aduce cinstire celui căzut. Dar înainte să pleci, vreau să întăresc ceea ce ţi-a spus Faramir: eşti pentru totdeauna dezlegat de orice legământ faţă de regatul Gondor, la fel şi toţi cei care te-au însoţit. Şi dacă ar fi să vă pot dărui ceva pe măsura faptelor voastre, spuneţi-mi şi se va împlini, iar dacă doriţi să luaţi ceva cu voi, sunteţi liberi să luaţi şi veţi călători cu toată cinstirea şi veşmintele cuvenite unor prinţi ai acestei ţări.

Dar Regina Arwen spuse:

- Eu îţi voi dărui ceva. Căci sunt fiica lui Elrond. Nu voi pleca împreună cu el când se va duce la Limanuri; căci alegerea mea este aceeaşi ca a lui Lúthien, cum a ales ea am ales şi eu, atât dulcele cât şi amarul. Vei merge însă tu în locul meu, Purtător al Inelului, atunci când va veni vremea şi dacă vei voi. Dacă rănile te mai dor şi amintirea poverii tale te mai apasă, atunci vei putea trece în Apus, până ce toate rănile şi istovirea ţi s-au tămăduit. Dar acum poartă asta în amintirea Pietrei Elfe şi a Stelei înserării cu care ţi-ai împletit viaţa!

Zicând acestea, scoase o nestemată albă asemenea unei stele, ce odihnea pe pieptul ei atârnată de un lanţ de argint, şi petrecu lanţul pe după gâtul lui Frodo.

- Când te va chinui amintirea temerilor şi a întunericului, nestemata îţi va veni în ajutor, mai spuse ea.

Peste trei zile, aşa cum spusese Regele, Éomer din Rohan intră călare în Oraş şi împreună cu el veni şi un éored alcătuit din cei mai chipeşi cavaleri ai Obştei. Éomer fu primit cu braţele deschise; şi când se aşezară cu toţii la masă în Merethrond, Marea Sală a Banchetelor, băgă de seamă cât de frumoase erau domniţele acolo de faţă şi tare se mai minună. Şi înainte să se retragă pentru a se odihni, îl chemă la sine pe Gimli gnomul şi-l întrebă:

- Gimli, fiu al lui Glóin, ţi-ai pregătit toporul?

- Nu, domnia ta, spuse Gimli, dar pot să-l aduc de-ndată, dacă e nevoie.

- Singur vei hotărî asta. Între noi doi au rămas rostite nişte vorbe nesăbuite despre Doamna din Pădurea de Aur. Acum am văzut-o cu ochii mei.

- Ei bine, şi ce spune domnia ta acum?

- Cu părere de rău n-am să spun că-i cea mai frumoasă doamnă de pe lume.

- Atunci mă duc să-mi iau toporul, hotărî Gimli.

- Dar înainte trebuie să limpezesc un lucru. Dacă aş fi văzut-o între alte doamne, aş fi spus tot ce ţi-ai dori tu să spun. Acum însă trebuie s-o pun înaintea ei pe Regina Arwen, Steaua înserării. Şi sunt gata să mă bat cu oricine zice altminteri. Să cer să mi se aducă sabia?

Gimli făcu o plecăciune adâncă.

- Nu, domnia ta, eu te-am iertat. Ai ales Înserarea; eu însă mi-am dăruit dragostea Dimineţii. Şi inima-mi spune că în curând se va stinge pentru totdeauna.

Şi sosi şi ziua plecării şi numeroşii şi chipeşii oaspeţi veniţi de la Miazănoapte se pregătiră de drum. Cei doi regi, al Gondorului şi al Rohanului, se duseră la Locurile Venerate şi coborâră la criptele din Rath Dínen şi de acolo îl scoaseră pe Regele Théoden pe un catafalc aurit şi cu el străbătură Oraşul în tăcere. Apoi aşezară catafalcul pe un car mare, înconjurat de Călăreţii din Rohan şi cu stindardul lui purtat în frunte; iar Merry, ca scutier al lui Théoden, stătea în car, ţinând armele regelui.

Celorlalţi însoţitori li se aduseră cai pe măsura şi rangul lor;

Frodo şi Sam cel înţelept călăreau alături de Aragorn, Gandalf era calare pe Iute ca Gândul, iar Pippin călărea împreună cu cavalerii din Gondor; Legolas şi Gimli îl călăreau împreună pe Arod, aşa cum făcuseră şi până atunci.

Regina Arwen călărea şi ea laolaltă cu ei. Şi Celeborn şi Galadriel, împreună cu însoţitorii lor, precum şi Elrond şi fiii săi; şi mai erau în mulţimea aceea prinţi din Dol Amroth şi din Ithilien şi număraţi căpitani şi cavaleri. Nicicând nu mai avusese vreun rege al Obştii o asemenea suită pe drum cum avea acum Théoden, fiul lui Thengel, la întoarcerea în ţara lui de baştină.

Fără să se grăbească şi în deplină pace intrară în Anórien şi ajunseră la Codrul Cenuşiu de la poalele muntelui Amon Dîn, şi acolo auziră un zvon dintre dealuri, ca un bubuit de tobe, cu toate că nu puteau zări nici o fiinţă vie. Aragorn porunci să răsune trâmbiţele; iar vestitorii strigară:

- Iată, a venit Regele Elessar! şi dăruieşte Codrul Druadan lui Ghân-buri-Ghân şi poporului său, spre a fi a lor pentru totdeauna; şi nicicând de-acum încolo picior de om să nu-i mai păşească hotarul fără îngăduinţa lor.

Tobele bubuiră mai tare la aceste vorbe, apoi amuţiră.

În sfârşit, după cincisprezece zile de călătorie, carul ce-l purta pe Regele Théoden străbătu plaiurile verzi ale Rohanului şi ajunse în Edoras; şi acolo făcură popas cu toţii. Lăcaşul Auriu era împodobit cu ghirlande care mai de care mai frumoasă şi făclii fără număr îl inundară cu lumina lor, iar ospăţul care urmă fu cel mai mare pe care îl găzduise lăcaşul acela de când fusese construit. După trei zile, Oamenii din Obşte pregătiră funeraliile pentru Théoden; şi el fu aşezat într-un sălaş de piatră cu armele sale alături şi cu multe alte lucruri frumoase pe care le avusese în viaţă, şi deasupra fu înălţat un gorgan măreţ, acoperit cu iarbă verde şi cu veşnicuţe albe. Şi iată că acum erau opt gorgane de partea răsăriteană a Câmpiei Gorganelor.