- Atunci nu te mai zgâi la mine printre gratii şi deschide poarta! ceru Merry.
- Fără supărare, Stăpânu’ Merry, da’ avem ordin.
- Ordin de la cine?
- De la şefu’ din Fundătura.
- Şefu’? Şefu’? Adică domnu’ Lotho? nu pricepu Frodo.
- Aşa cred, domnu’ Baggins; da’n ziua de azi trebuie să spunem „şefu”, aşa şi nicicum altfel.
- Ce vorbeşti, frate?! făcu Frodo. Păi să ştii că mă bucur că a uitat de numele de Baggins. Însă este limpede că a sosit timpul ca familia să-l ia la scuturat şi să-i arate lungul nasului.
De cealaltă parte a porţii hobbiţii amuţiră.
- Nu-i bine să vorbiţi aşa, zise unul dintre ei. O să-i ajungă la urechi. Şi dacă faceţi atâta tărăboi o să-l treziţi pe Omu’ Mare a’ şefului.
- O să-l trezim într-un fel care o să-l lase cu gura căscată, nu se potoli Merry. Dacă vreţi să spuneţi că nepreţuitul vostru şef tocmeşte bandiţi din pustie, înseamnă că am întârziat cam multişor cu întorsul. Sări jos din şa şi, zărind afişul în lumina lămpaşelor, îl smulse şi-l aruncă peste poartă. Hai, Pippin! zise el. Doi suntem de-ajuns.
Merry şi Pippin se căţărară pe poartă; când îi văzură ce fac, hobbiţii de pe partea cealaltă o rupseră la fugă. Alt corn răsună. Din casa mai mare, din dreapta, se ivi o matahală şi se opri sub felinarul din prag.
- Ce-i asta? mârâi matahala înaintând. Forţaţi poarta? Valea de-aici ori vă frâng grumazurile alea mici şi jegoase!
Dar se opri brusc, căci zări sclipirea săbiilor. Bill Ferigă, spuse Merry, dacă nu deschizi poarta până număr la zece, o să-ţi pară rău. Trec oţelul ăsta prin tine dacă nu faci ce-ţi spun. Şi după ce deschizi porţile, treci frumuşel prin ele şi te nevăzut. Eşti un ticălos şi-un tâlhar de drumul mare.
Bill Ferigă făcu feţe-feţe, îşi târşâi picioarele până la poarta şi o descuie.
- Dă-mi mie cheia, ceru Merry.
Dar ticălosul i-o azvârli în cap şi o rupse la fugă în întuneric. Când trecu pe lângă ponei, unul dintre ei azvârli din picioarele dindărăt şi-l pocni în plină fugă. Bill făcu un salt înainte, scoase un urlet şi-n clipa următoare se pierdu în beznă şi nimeni n-a mai auzit de el vreodată.
- Curat lucrat, Bill, zise Sam către ponei.
- Cu tine am terminat, Om Mare, spuse Merry. De şef ne ocupăm mai încolo. Până una-alta, vrem găzduire pentru o noapte şi pentru că, din câte-mi dau seama, aţi dărâmat Hanul Podului şi-aţi clădit căsoaiele astea îngrozitoare, va trebui să ne luaţi la voi.
- Îmi pare rău, domnu’ Frodo, zise Hob, da’ nu e voie.
- Ce nu e voie?
- Să primim în casă pe oricine aşa, tam-nesam, să mâncăm mai mult decât ni se dă voie şi altele de felu’ ăsta.
- Ce naiba se-ntâmplă prin locurile astea? întrebă Merry nedumerit de-a binelea. Aţi avut un an prost, asta e? Şi eu care credeam că aţi avut o vară frumoasă şi o recoltă bogată.
- Păi anu’ fuse bun, nu-i vorbă, zise Hob. Grâne avurăm din belşug, da’ nu prea ştim ce se-alege de ele. E toţi „perceptorii” şi „împărţitorii” ăştia, zic eu, care merge peste tot şi socoteşte, şi măsoară, şi ia, şi duce la păstrare. Ăştia mai mult ia decât împarte şi noi rămânem cu buzele umflate, că ce ne-a luat nu mai vedem înapoi.
- Hai, gata! făcu Pippin căscând. Mi-a ajuns pentru seara asta. Avem mâncare în raniţă. Dă-ne o cameră unde să ne punem capu’. O să fie oricum mai bună decât multe locuri pe care mi-a fost dat să le văd.
Hobbiţii de la poartă încă dădeau din colţ în colţ, era limpede că oricum ar fi întors-o tot încălcau o lege sau alta; dar n-aveai cum să refuzi patru asemenea călători poruncitori, înarmaţi până-n dinţi, dintre care doi erau neobişnuit de spătoşi şi de vânjoşi. Frodo le porunci să încuie porţile la loc. Avea şi paza asta rostul ei, la urma urmei, atâta vreme cât dădeau târcoale toţi netrebnicii. Apoi cei patru prieteni intrară în casa străjii şi încercară să se simtă cât mai acasă cu putinţă. Locul era gol şi urât, cu o vatră mică şi prăpădită în care nu se putea face un foc ca lumea. În încăperile de sus, şiruri de paturi mici şi tari, şi pe fiecare perete un afiş şi o listă de Reguli. Pippin le smulse pe toate de pe pereţi. Bere nu era; iar mâncare cât să le-ajungă pe-o măsea, dar cu ce mai aduseseră călătorii, reuşiră să încropească o cină mulţumitoare pentru toţi; iar Pippin încălcă Regula 4, punând pe foc toată provizia de lemne pentru a doua zi, apoi se întoarse spre Hob:
- Şi-acum, ce-ar fi să fumăm o pipă în timp ce ne povesteşti ce s-a mai întâmplat în Comitat?
- Nu mai avem buruiană de pipă, spuse Hob, nu mai e decât pentru oamenii şefului. Proviziile s-a dus toate, din cât se pare. Convoaie întregi de care pline cu buruiană, aş-am auzit, au luat drumu’ vechi ce iese din Meleagu’ de la Miazăzi, dincolo de Vadu’ Sarn. A fost cam pe la sfârşitu’ anului trecut, după ce-aţi plecat voi. Da’ şi înainte de asta dispărea fără ştirea nimănui, aşa, câte-un pic, câte-un pic. Lotho ăla…
- Acuma să taci, Hob Hayward! strigară câţiva dintre ceilalţi hobbiţi. Ştii că nu-i îngăduit să vorbim astfel. O să audă şefu’ şi o să dăm toţi de belea.
- N-ar auzi nimic dacă n-ar fi şi ciripitori printre noi, pufni Hob înfierbântat.
- Bine, bine! îl potoli Sam. De-ajuns. Nu vreau să mai aud nimic. Nici tu bun-venit, nici tu bere, nici tu pipă, în schimb reguli şi vorbe orceşti cu ghiotura. Nădăjduiam să-mi pot trage şi eu sufletul, da’ văd că-i treabă nu glumă şi belele cât cuprinde. Hai să ne culcăm acum şi să nu ne mai gândim la nimic până mâine!
Era limpede că noul „şef” avea mijloacele sale de a primi veşti. Între Pod şi Fundătura erau mai bine de patruzeci de mile, cu toate acestea cineva le străbătuse în mare grabă. Frodo şi prietenii săi aveau să descopere acest lucru în curând.
Nu-şi făcuseră nici un plan bine stabilit, se gândiseră să meargă mai întâi toţi la Scobitura Râului şi să se odihnească acolo o vreme. Dar acum, văzând cum stau lucrurile, au hotărât să se îndrepte direct spre Hobbiton. Astfel că a doua zi o luară pe Drum cu pas mărit şi hotărât. Vântul se potolise, cerul însă era mohorât. Câmpiile arătau triste şi părăsite; dar, la urma urmei, era prima zi de noiembrie şi sfârşitul toamnei. Chiar şi aşa, miriştea părea să ardă mai dihai ca de obicei şi fumul se înălţa din multe locuri peste tot în jur. Un vălătuc mare se vedea în depărtare, spre Cornu Împădurit.
La lăsatul serii ajunseră aproape de Frogmorton, un sat aşezat la dreapta Drumului, cam la douăzeci şi două de mile de Pod. Voiau să rămână acolo peste noapte, Buşteanul Plutitor era un han bun în Frogmorton. Dar când ajunseră la capătul de răsărit al satului, dădură peste o barieră de care atârna o pancartă mare cu următorul anunţ: DRUM ÎNCHIS; iar în spatele ei stătea o ceată mare de şirifi cu bâte în mâini şi pene la căciuli, şi cu un aer important pe chipuri, dar şi speriat.
- Ce-i asta? întrebă Frodo căruia-i venea să izbucnească în râs.
- E ce e, domnu’ Baggins, spuse şeful şirifilor, un hobbit cu două pene. Sunteţi arestaţi pentru că aţi Trecut de Poartă fără învoire şi aţi Rupt Regulamentul, şi i-aţi Atacat pe Portari, şi aţi Pătruns, şi aţi Dormit în clădiri din Comitat fără învoire, şi i-aţi Mituit pe Paznici cu Mâncare.
- Şi mai ce? pufni Frodo.
- Deocamdată atât pentru început, zise şeful.
- Aş mai putea şi eu adăuga câteva, dacă vreţi, zise Sam. Vă Facem şefu’ în Toate Felurile, Dorim să-i pocnim Faţa Buboasă şi Credem că voi şirifii arătaţi ca nişte Dobitoci.
- Uite ce-i, Domnu’, gata. Ordinu’ şefului e să veniţi binişor cu noi. O să vă ducem la Lângă Ape şi acolo vă predăm Oamenilor Şefului; şi după ce vede şefu’ ce şi cum stă treaba cu voi, puteţi spune ce aveţi de spus. Dar dacă nu vă arde să staţi în Beciuri mai mult decât e nevoie, aţi face mai bine să fiţi scurţi la vorbă, eu aşa vă zic.