Sam simţea că-l ia cu ameţeală.
- Mă duc direct acasă, domnu’ Frodo! strigă el. Mă duc să văd ce s-a întâmplat. Vreau să-l găsesc pe unchiaş.
- Sam, mai întâi să vedem ce ne aşteaptă, îl domoli Merry. Pun rămăşag că „şefu”’ şi-a pregătit ceata de ticăloşi. Mai bine să găsim pe cineva care să ne poată spune cum stau lucrurile pe-aici.
Dar în satul Lângă Ape toate casele şi văgăunile erau închise şi nimeni nu le-a ieşit în întâmpinare. Lucrul acesta avu darul să-i mire, dar curând descoperiră pricina. Când ajunseră la Dragonul Verde, ultima casă din capătul dinspre Hobbiton, acum pustie şi cu ferestrele sparte, zăriră nu fără tulburare că de zidul hanului stăteau rezemaţi câţiva bărbaţi mătăhăloşi, cu chipuri livide şi încruntate şi o lucire duşmănoasă în ochii lor saşii.
- Ăştia seamănă cu prietenul ăla al lui Bill Ferigă din Bree, spuse Sam.
- Seamănă cu mulţi pe care i-am văzut în Isengard, murmură Merry.
Bandiţii aveau bâte în mâini şi corni prinşi la brâu, dar nici o altă armă la vedere. La apropierea călătorilor, îşi părăsiră locurile de lângă zid şi ieşiră în drum, blocându-le înaintarea.
- Unde credeţi voi că mergeţi? întrebă unul dintre ei, cel mai mare şi mai fioros din ceată. Pentru voi drumul se sfârşeşte aici. Şi unde-s comorile alea de şirifi?
- Vin în urmă domol, răspunse Merry. Poate că îi dor picioarele. Le-am promis că-i aşteptăm aici.
- Ce v-am spus, hă? se-ntoarse netrebnicul către ceilalţi. I-am zis Iu’ Sharkey că nu se poate pune temei pe neghiobii ăia mici. Ar fi trebuit să trimită pe câţiva d-ai noştri.
- Şi cu ce-ar fi schimbat situaţia, mă rog frumos? vru să ştie Merry. Nu suntem deprinşi cu tâlhari în ţara asta, dar ştim cum să ne descurcăm cu ei.
- Tâlhari, zici? mârâi omul. Vas’ că ăsta-i felu’ în care-mi vorbeşti? Ia vezi de ţi-l schimbă, altfel ţi-l schimbăm noi. Vă cam luaţi nasu’ la purtare, voi ăştia micuţii. Nu vă încredeţi prea mult în mărinimia şefului. Acum a venit Sharkey, şi şefu’ o să facă aşa cum vrea Sharkey.
- Şi cam ce-ar vrea el? întrebă Frodo liniştit.
- Ţara asta trebuie să se trezească şi să-şi pună lucrurile în ordine, spuse netrebnicul, şi Sharkey o să aibă grijă ca acest lucru să se întâmple; şi n-o să vă fie moale dacă-i forţaţi mâna. Aveţi nevoie de un şef mai mare aici. Şi-o să vă vină unu’ înainte să se încheie anu’, dacă mai faceţi multe nazuri. O să vă învăţăm noi minte, neam de şobolănei ce sunteţi.
- Mda. Mă bucur că vă ştiu planurile, spuse Frodo. Tocmai mă îndreptam spre domnul Lotho şi cred că o să fie şi el interesat să le afle.
Netrebnicii pufniră în râs.
- Lotho! Ştie, nu-ţi face griji. O să facă exact aşa cum spune Sharkey. Pentru că dacă un şef dă bătăi de cap, îl schimbăm una-două. Pricepi? Şi dacă seminţiile mici încearcă să se vâre acolo unde nu-s dorite, le putem împiedica să facă prostii. Pricepi?
- Da, pricep, zise Frodo. Întâi şi-ntâi pricep că pe-aici aţi rămas în urma vremurilor şi a noutăţilor. S-au petrecut multe de când aţi plecat de la Miazăzi. Vremea voastră s-a sfârşit, a voastră şi a tuturor celorlalţi ticăloşi. Turnul Întunecimii a căzut, acum este un Rege în Gondor. Isengard a fost distrus, nepreţuitul vostru stăpân a ajuns cerşească prin pustietăţi. L-am lăsat în urmă pe drum. De-acum pe Calea Verde vor veni solii Regelui şi nu toţi bătăuşii ăia din Isengard.
Omul se uită lung la el şi zâmbi.
- Cerşetor prin pustietăţi! îl îngână el pe Frodo. Nu mai spune!? Şi ce te-mpăunezi cu asta, bă, ţângău ţanţoş? Dar asta n-o să ne împiedice să trăim în ţărişoara asta a voastră îmbelşugată unde voi aţi ars destul gazu’ de pomană. Şi ziceai ceva de solii Regelui? Asta le dau! zise, pocnindu-şi degetele în nasul lui Frodo. Şi când oi vedea unu’, mă mai gândesc dacă merită osteneala să-l bag în seamă.
Era prea mult pentru Pippin. Gândurile sale se întoarseră la câmpia Cormallen şi-n faţa lui se afla un ticălos cu ochi saşii care-l făcea „ţângău ţanţoş” pe Purtătorul Inelului. Îşi dădu pelerina pe spate, trase sabia din teacă şi argintul şi mătasea Gondorului luciră pe el atunci când înaintă spre netrebnici.
- Sunt sol al Regelui, spuse. Vorbeşti cu prietenul regelui şi unul dintre cei mai vestiţi din meleagurile de la Apus. Eşti ticălos şi nesăbuit. Jos, în genunchi, aici în drum, şi cere iertare, altfel bag otrava orcească în tine!
Sabia sclipi în soarele ce asfinţea. Merry şi Sam îşi scoaseră şi ei săbiile şi veniră în sprijinul lui Pippin; Frodo însă nu se clinti. Ticăloşii bătură în retragere. Până acum avuseseră de-a face doar cu ţărani speriaţi din ţinutul Bree şi cu hobbiţi zăpăciţi ori fanfaroni. Dar nişte hobbiţi netemători, cu săbii strălucitoare şi feţe încruntate, ei bine, asta da surpriză. Şi era ceva în vocile acestor nou-veniţi cum nu le mai fusese dat să audă până atunci. Îi luă cu un fior rece pe spinare.
- Plecaţi! zise Merry. Şi dacă mai tulburaţi satul ăsta, o să vă pară rău.
Cei trei hobbiţi făcură încă un pas înainte şi atunci ticăloşii se răsuciră pe călcâie şi o luară la sănătoasa în sus pe Drumul Hobbiton, fără să uite să sufle din corn în timp ce fugeau.
- Mda, nu ne-am întors prea devreme, zise Merry.
- Nici o zi prea devreme. Poate prea târziu ca să-l mai salvăm Lotho, spuse Frodo. Neghiob nenorocit, dar mi-e milă de el.
- Să-l salvăm pe Lotho? Ce vrei să spui? nu pricepu Pippin. Adică să-l distrugem, poate asta-i vrut să spui.
- Nu cred că înţelegi prea bine cum stau treburile, Pippin. Lotho n-a vrut niciodată ca lucrurile să ia o asemenea întorsătură, întotdeauna a fost un neghiob afurisit, dar acum a căzut în cursă. Ticăloşii sunt în frunte, jefuiesc, bagă spaima-n toată lumea, cârmuiesc şi distrug cum îi taie capul, toate în numele lui. Şi nici treaba asta n-o să mai ţină mult. Pentru că acum e prizonier în Fundătura, aşa bănuiesc, şi e tare speriat. Ar trebui să încercăm să-l salvăm.
- Bată-mă să mă bată! exclamă Pippin. Dintre toate sfârşiturile pe care le-ar fi putut avea călătoria noastră, la ăsta mă aşteptam cel mai puţin; să fiu nevoit să mă lupt cu nişte doar-pe-jumate-orci şi nişte bandiţi chiar în Comitat - ca să-l salvez pe Lotho Bubosu?
- Să te lupţi? se miră Frodo. Da, poate că o să se ajungă şi la asta. Dar nu uitaţi: dintre hobbiţi nu trebuie să moară nici unul, chiar dacă au trecut la vrăjmaş. Trecut de tot, nu doar că se supun ordinelor acestor ticăloşi din pricină că sunt speriaţi. Nici un hobbit n-a omorât vreodată înadins alt hobbit aici în Comitat şi n-o să începem noi s-o facem. Şi dacă se poate să nu omorâm pe nimeni, cu atât mai bine. Păstraţi-vă firea şi stăpâniţi-vă mâinile până în ultima clipă!
- Dar dacă ticăloşii ăştia sunt prea mulţi, cu siguranţă o să se ajungă la luptă, protestă Merry. Poţi să fii oricât de trist şi de descumpănit, dragul meu Frodo, cu asta n-ai să salvezi nici Comitatul şi nici pe Lotho.
- Aşa e, zise şi Pippin. A doua oară n-o să-i mai speriem la fel de uşor. Acum i-am luat pe nepregătite. Doar ai auzit chemarea cornilor? Cu siguranţă că sunt şi alţi ticăloşi undeva prin apropiere. Când or să fie mai mulţi, or să aibă mai mult curaj. Ar trebui să ne gândim să ne adăpostim undeva peste noapte. La urma urmei, suntem doar patru, chiar dacă suntem înarmaţi.