Decolarăm din nou și ne îndreptarăm spre „Trismegistus”. Razele soarelui străluceau aurii pe bine cunoscutele peluze, pâlcuri de copaci și clădiri. In această perioadă de pauză dintre sesiunea de primăvară și cea de vară, în campus era puțină lume; peste zonă se așternuse liniștea, vag deranjată de zumzetul orașului. Mi se părea că trecuseră sute de ani de când eu și Ginny fuseserăm studenți acolo — un întreg ciclu al creației. Am privit spre ea, dar expresia de pe fața ei era indescifrabilă.
Am auzit fâlfâit de aripi: un corb se învârtea în jurul nostru. O prevestire? Despre ce? Când am aterizat, viră și se pierdu în zare.
Am intrat în clădirea științelor fizice. Coridoarele și scările zăceau în umbră, pline de ecouri. Alesesem această clădire pentru că, pe moment, era pustie, iar pe de altă parte pentru că Griswold avea cheile tuturor laboratoarelor și ale depozitelor. Karlslund ar fi preferat capela, dar acolo ar fi fost foarte probabil să ne observe cineva. De altfel, Ginny și Barney hotărâseră, încă de la elaborarea planului, că aspectul religios al încercării era secundar.
Aveam nevoie de cineva a cărui rugă să fie dezinteresată și cucernică, pentru că altfel nu ne-ar fi răspuns nici un sfânt. Pe de altă parte, știam că aceștia răspund foarte rar, în comparație cu numărul mare de rugăciuni care li se adresează în fiecare zi. Cel de Sus așteaptă să ne rezolvăm singuri problemele. Însă argumentul pe care ne bazam noi — ceea ce ne dădea oarecum încredere că vom obține un răspuns — era progresul înregistrat: calea de acces spre tărâmul Necuratului, pe care credeam c-o descoperisem, și hotărârea noastră de a folosi acea cale. Implicațiile erau prea mari pentru ca raiul să le poată ignora… cel puțin așa speram.
In starea de zăpăceală nelămurită în care mă adusese stresul, m-am gândit că probabil ni se va interzice să încercăm.
Pentru invocare, am ales laboratorul de filozofie „Berkeley”. Era o aripă nouă, mare și splendid înzestrată, a clădirii dărăpănate care înainte de episodul cu salamandra adăpostise departamentul lui Griswold. Aici, studenții din ultimul an și absolvenții de la științele fizice învățau cum să aplice forțele paranormale în cercetările asupra naturii. Deci avea toate dotările pe care ni le-am fi putut dori. Sala principală era imensă și înaltă, având doar câteva rafturi și mese de lucru așezate pe lângă pereți. Lumina intra prin ferestrele gotice cu geamuri fumurii-verzui. Pe tavanul albastru-intens, simbolurile zodiacale înconjurau un atom Bohr, auriu. N-am fi putut găsi o clădire în contrast mai puternic cu biserica din Siloam. Această sală fusese construită de oameni asemănători mie. Am simțit cum o parte din echilibrul ei psihic pătrundea în mine și-mi refăcea puterile.
Griswold încuie ușa. Ginny scăpă de simulări și-l eliberă pe Svartalf. Acesta se strecură într-un colț, dând din coadă ca un metronom. Karlslund întinse pe o bancă o acoperitoare de altar, apoi aranjă pe ea o cruce, un clopot, un potir, pâine sfințită și vin. Noi ceilalți ne puserăm pe treabă, sub conducerea lui Barney. Stabilirăm în jurul zonei un câmp de apărare și un deochi anti-spioni. Apoi ne pregătirăm să deschidem porțile dintre universuri.
Așa se spune în limbajul popular, deși nu este corect. De fapt, nu există porți, ci doar metode de transmitere a influențelor dintr-un univers în altul, și această transmitere nu depinde fundamental de aparate, ci de cunoașterea metodei. Obiectele pe care le foloseam — Biblia și Poimanderele deschise la paginile cuvenite, un menorah cu șapte lumânări înalte, aprinse cu cremene și oțel, o fiolă cu aer pur, un cufăr cu pământ sfințit, un corn cu apă din Iordan, o harpă pitagoreică — erau mai degrabă simbolice, neavând prea mari puteri de influențare.
Vreau să accentuez acest fapt, fiindcă el nu este cunoscut atât de bine pe cât ar trebui: iată unul dintre motivele pentru care gnosticismul a avut succes. Dogmele petrine concordă cu credințele necreștine cele mai importante și cu descoperirile științei moderne. Nu poți să obligi raiul. El este prea măreț. Poți eventual să exerciți o influență asupra lui, dar asta nu va avea nici un efect dacă Cel de Sus nu o îngăduie, la fel cum un copil care te trage de pantaloni nu poate să te abată din drum.
Rugăciunea noastră constituia o accentuare a invocării pe care Dumnezeu o citise deja în inimile noastre. Într-un fel, scopul ei era să ne convingă pe noi înșine că într-adevăr aveam de gând să facem ceea ce ne doream. Tot astfel vrăjile noastre erau menite să ajute orice spirit care ar fi dorit să vină aici. Acesta nu avea de fapt nevoie de sprijin. Dar important era ca noi să ne străduim.
In cazul iadului, problema se pune cu totul altfel. În termeni fizici, el are un nivel de energie mai scăzut decât universul nostru. În termeni spirituali, Necuratul și lingăii săi nu au nici un interes să ne ajute la ceva, cu excepția cazului când am vrea să ne distrugem. Nu exista nici o îndoială că puteam să intrăm forțat acolo și să punem stăpânire pe demoni numai prin puterea magiei — dacă vom dispune de suficiente puteri — și bineînțeles că asta și trebuia să facem dacă doream s-o salvăm pe Val.
Formulele pentru invocarea ajutorului din rai nu sunt date publicității, dar nici nu sunt ținute în secret Poți să le găsești în cărțile potrivite. Vrăjile făcute pentru iad sunt altceva. N-o să vi le descriu niciodată. Din moment ce puteți bănui că ele implică o inversiune a ritualurilor de rugăciune, recunosc că am folosit următoarele articole: un anumit paragraf din Faptele Apostolilor, un Liber Veneficarum, o torță, un recipient conținând vânt dintr-un uragan, nițel praf de mumie, treisprezece picături de sânge și o sabie. Nu jur că am spus tot adevărul despre listă.
Nu ne așteptam să avem nevoie imediat de aceste lucruri, dar era încă un fel de a ne demonstra intențiile. De altfel, Ginny avea nevoie de o ocazie să le studieze și să-și folosească intuiția educată pentru a le optimiza așezarea.
Clopotul lui Karlslund ne chemă. El era pregătit. Ne așezarăm în fața altarului improvizat.
— Mai întâi trebuie să sfințesc altarul, iar apoi să țin o slujbă întreagă, ne anunță el.
M-am uitat la ceas — drace, aproape cinci — dar n-am îndrăznit să obiectez. Exprimarea sentimentului de respect era vitală pentru invocarea ce urma.
Ni se înmânară cărți de rugăciune și începurăm. Efectul asupra mea a fost curios. După cum am spus, nu cred că un set de dogme este preferabil altora sau unui agnosticism onest. In rarele ocazii când m-am aflat într-o biserică, am observat că înalții preoți se străduiesc să creeze un foarte frumos spectacol și atâta tot. Acum, la început am vrut să-i șoptesc lui Ginny: „Hei, asta-i o slujbă secretă.” Dar foarte repede mi-a trecut cheful de glume, fiind cuprins de emoțiile contradictorii pe care aceasta le genera. Din ritualul simplu se degaja pace și beatitudine. Bănuiesc că asta-i menirea religiei, o întoarcere spre Dumnezeu. Nu m-am convertit, dar am avut sentimentul că ceva din El se întorcea către noi.
— Să ne rugăm. Tatăl Nostru, carele ești în Ceruri…
La ușă se auzi un ciocănit.
La început nu l-am sesizat. Dar el se repetă; apoi, prin pereții groși, se auzi o voce:
— Doctore Griswold! Sunteți înăuntru? Vă caută la telefon. Un domn Cuțit, de la FBI. Spune că-i urgent.
Întreruperea mă șocă. Starea sufletească mi se spulberă. Nările lui Ginny se dilatară și ea își încleștă mâinile pe carte de parcă ar fi fost o armă. Vocea lui Karlslund tremura.
Griswold se duse repede la ușă și i se adresă îngrijitorului sau ce-o fi fost cel care ne deranja:
— Spune-i că tocmai fac un experiment foarte delicat. Nu pot să-l întrerup. Cere-i numărul și o să-l sun eu cam peste o oră.