Unul cîte unul, într-o ordine prestabilită, am fost rechemaţi din circuitele de memorie, căpătînd iarăși trupuri. Aidoma unei mașini de-abia puse în funcţiune, Diasparul a început să-și îndeplinească misiunea pentru care fusese creat.
Totuși, încă de la început, unii dintre noi au avut îndoieli. Eternitatea înseamnă foarte mult. Înţelegeam riscul de a nu lăsa nici o cale de ieșire, izolîndu-ne total de Univers. Nu ne puteam opune dorinţei civilizaţiei noastre, de aceea am acţionat în secret, operînd modificările pe care le consideram necesare.
Unicii au reprezentat invenţia noastră. Urmau să apară la intervale mari de timp și, dacă circumstanţele le permiteau, urmau să afle dacă în afara Diasparului se găsea și altceva care să merite să fie contactat.
Nu ne-am închipuit niciodată că va dura atît pînă cînd unul din ei va reuși — dar nici n-am bănuit că succesul va fi atît de grandios.
În ciuda suspendării facultăţilor critice, constituind însăși esenţa unui vis, Jeserac se întrebă cum de reușea Yarlan Zey să vorbească cu atîta siguranţă despre lucruri petrecute la un miliard de ani după moartea lui. Îl descumpănea — nu mai știa unde se găsește în spaţiu și în timp.
Drumul se apropia de final. Pereţii, tunelului nu mai fulgerau pe lîngă el cu viteze ameţitoare Yarlan Zey vorbi cu o forţă și o autoritate nedovedite pînă atunci.
— Trecutul s-a dus, ne-am îndeplinit sarcina, fie ea bună sau rea. Cînd ai fost creat, Jeserac, ţi s-a implantat teama de lumea exterioară și predispoziţia de a rămîne în interiorul orașului — caracteristici comune tuturor celor din Diaspar.
Acum șiii că teama aceasta e lipsită de temei, că ţi-a fost impusă artificial. Eu, Yarlan Zey care ţi-am impus-o, te eliberez de ea. Ai înţeles?
Cu acele ultime cuvinte, glasul lui crescu, pînă păru să răsune pretutindeni. Transportorul subteran în care goneau pîlpîi și tremură în jurul lui Jeserac, de parcă visul se apropia de sfîrșit. Totuși, pe măsură ce imaginile se destrămau, continua să audă glasul poruncitor tunîndu-i în creier:
— Nu-ţi mai este frică, Jeserac.
Nu-ţi mai este frică.
Se zbătu, înotînd spre realitate tot așa cum un scufundător urcă din adîncurile oceanului spre suprafaţă. Yarlan Zey dispăruse, lăsînd în urma lui un vălmășag de glasuri cunoscute, dar pe care nu le identifica. Ele îi vorbeau încurajator, se simţi sprijinit de mîini prietenoase. Apoi, ca un revărsat de zori, realitatea revent. Deschise ochii și-i văzu alături pe Alvin, Hilvar și Gerane, ușor neliniștiţi. Îi ignoră; spiritul îi era prea copleșit de minunăţiile așternute înaintea lui — panorama pădurilor și a rîurilor, cupola de smarald a cerului deschis.
Se afla în Lys și nu-i mai era frică.
Nimeni nu-l tulbură, în vreme ce momentul respectiv i se imprima în minte pentru vecie. În final, cînd se convinse că era înconjurat de un prezent real, se întoarse către ceilalţi.
— Mulţumesc, Gerane. N-am crezut că vei reuși.
Psihologul zîmbi mulţumit de sine și regla o mașinărie micuţă ce plutea în aer.
— Ne-ai speriat de cîteva ori, recunoscu el. O dată sau de două ori, ai început să pui întrebări la care nu ţi se putea răspunde logic și m-am temut că voi fi nevoit să întrerup secvenţa.
— Dar dacă Yarlan Zey nu m-ar fi convins… ce-ai fi făcut!
— Te-am fi păstrat în stare de inconștienţă și te-am fi dus înapoi în Diaspar, unde te-ai fi trezit în mod natural, fără să știi nimic de călătoria în Lys.
— Acel Yarlan Zey… cîte din spusele lui sînt adevărate?
— Cred că majoritatea. Dar pe mine nu mă interesa atît respectarea adevărului istoric, cît autenticitatea acestei saga. Callitrax a vizionat-o și n-a găsit nici o eroare. Bineînţeles, se bazează pe datele cunoscute despre Yarlan Zey și despre originea Diasparului.
— Acum vom deschide cu adevărat orașul, interveni Alvin. Probabil va dura mult, dar în cele din urmă cred că vom izbuti să neutralizăm această teamă, ca oricine dorește să și poată părăsi Diasparul.
— Sigur va dura mult, replică sec Gerane. Nu uitaţi că Lys n-are cum să primească cîteva sute de milioane de oaspeţi, dacă toţi cei din Diaspar vor decide să vină aici. Nu cred că ipoteza e probabilă, totuși posibilitatea există.
— Lucrurile se vor rezolva de la sine. O fi Lysul mic, dar lumea-i largă. De ce s-o lăsăm in stăpînirea deșertului?
— Continui să visezi, Alvin, tocmai mă întrebam ce vei face de-acum încolo, zîmbi Jeserac.
Tînărul nu răspunse. În ultimele săptămîni, aceeași întrebare îl frămîntase tot mai mult. Coborînd spre Airlee, rămase în urma celorlalţi, dus pe gînduri. Oare veacurile pe care ie avea înainte aveau să însemne doar o lungă coborîre?
Răspunsul se afla în mîinile lui. Se eliberase de destin, așa încît putea începe să trăiască.
Douăzeci și șase
Orice realizare lasă in urma ci o umbră de tristeţe fiindcă, după ce un ţel mult rîvnit a fost în sfîrșit atins, simţi lipsa unei noi ţinte spre care să te îndrepţi. Pe Alvin îl încerca această mîhnire, și rătăcea singur prin pădurile și cîmpiile Lysului. Nu-l însoţea nici Hilvar, deoarece sînt momente cînd un om simte nevoia să se izoleze chiar și de cei mai buni prieteni.
Nu mergea la întîmplare, deși unde avea să poposeasefl nu știa. Nu căuta un loc anume, ci o stare, o influenţă… mai exact, un mod de viaţă.
Diasparul nu mai avea nevoie de el. Catalizatorii introduși în oraș acţionau rapid și nimic din ce-ar mai fi fost în stare să facă n-ar fi influenţat schimbările ce se produceau acolo.
Și acest ţinut pașnic urma să se transforme. Adeseori se întreba dacă nu cumva greșise lăsîndu-se mînat de satisfacerea propriei curiozităţi, cînd deschisese străvechiul drum dintre cele două civilizaţii. Totuși, cu siguranţă era mai bine ca Lys să cunoască adevărul… să știe că, aidoma Diasparului, fusese întemeiat pe spaime și minciuni.
Se întreba ce formă va lua noua societate. Considera că Diasparul trebuie să scape din temniţa Băncilor de Memorie, să reinstaureze ciclul vieţii și al morţii. Știa că Hilvar era convins de posibilitatea acestui lucru, deși propunerile sale sunau prea tehnic pentru Alvin. Și poate că avea să vină din nou o vreme cînd dragostea să nu mai fie complet stearpă.
Oare acest lucru să-i fi lipsit în permanenţă în Oraș? Acesta să fi fost adevăratul obiectiv? Învăţase în prezent că atunci cînd puterea, curiozitatea, ambiţia sînt satisfăcute, încă rămîn dorurile inimii. Nimeni nu trăiește cu adevărat pînă nu atinge armonia dintre iubire și dorinţă, ce pînă nu ajunsese în Lys, nici nu visase că ar exista.
Pășise pe planeta celor Șapte Sori, primul om după un milion de ani. Acum, lucrul acesta nu prea reprezenta ceva deosebit pentru el. Se gîndea că ar fi renunţat la toate reușitele pentru strigătul unui copil nou născut pe care să-l știe al lui.
Poate că într-o bună zi va descoperi în Lys ceea ce voia. Oamenii de acolo aveau o căldură și o înţelegere care, își dădea seama, lipseau în Diaspar. Însă înainte de-a se odihni, înainte de a-și găsi tihna, mai trebuia să ia o hotărîre.
Mîinele sale deţineau puterea. Odată, căutase și acceptase cu nerăbdare responsabilitatea, însă astăzi știa că nu putea să aibă liniște atît timp cît ea îi aparţinea. Iar dacă ar fi abandonat-o, însemna să trădeze încrederea pusă în el.
Cînd se decise, se afla deja într-o așezare străbătută de canale micuţe, situată la marginea unui lac. Casele multicolore, părînd să plutească ancorate pe valuri, formau o scenă de o frumuseţe diafană. Aici exista viaţă și căldură și confort — tot ceea ce-i lipsise în mijlocul măreţiei abandonate a celor Șapte Sori.