Stinse chiștocul în scrumieră, aprinse altă țigară, se ridică și dădu ocol camerei, mergând amuzant în pași de dans.
— Cine a locuit aici înainte de tine? întrebă ea, oprindu-se în fața unui uriaș portret oval al unei cucoane liliachii cu un cățeluș flocos pe genunchi. La mine, de pildă, un maniac sexual notoriu. Prin toate colțurile — pornografii, pe pereți — prezervative folosite, iar în dulap o colecție întreagă de jartiere. Nici nu-ți dai seama dacă e fetișist sau limbist…
— Minți, zise Andrei, încremenind. Spui minciuni, Selma Nagel.
— De ce aș minți? se miră Selma. Da’ cine a locuit? Nu știi?
— Primarul! Primarul actual a locuit, ai înțeles?
— A, făcu Selma nepăsătoare. Am înțeles.
— Ce ai înțeles? zise Andrei. Ce ai înțeles?! strigă el înfierbântându-se. De fapt, ce poți tu să înțelegi aici?! — tăcu. Despre asta nu trebuie să vorbească. Asta trebuia să o țină înlăuntrul lui.
— Are, probabil, vreo cincizeci de ani, declară Selma cu aer de cunoscător. Bătrânețea bate la ușă, omul își face de cap. Climax! — ea surâse și din nou se propti în fața portretului cu cățelușul flocos.
Se făcu liniște. Andrei, strângând din dinți, suferea pentru primar. Primarul era voinic, impozant, cu o față neobișnuit de simpatică, cu părul complet cărunt, ceea ce îi dădea un aer de noblețe. Vorbea extraordinar la adunările activului orășenesc — despre cumpătare, despre forța spiritului, despre încărcătura lăuntrică a fermității și moralei. Iar când se întâlneau pe palier, el întindea negreșit o mână mare, caldă și uscată și, cu o politețe constantă și amabilitate, se interesa dacă pe Andrei nu-l deranja noaptea țăcănitul mașinii lui de scris, a primarului…
— Nu crede! rosti deodată Selma. Ea nu se mai uita la tablou — cu o curiozitate plină de furie îl cerceta pe Andrei. Dacă nu crezi, nici nu trebuie. Numai că eu nu pot, mi-e scârbă să spăl toate astea. N-aș putea angaja pe cineva, nu știi?
— Să angajezi… repetă Andrei fără noimă. Uite asta! zise el cu răutate, făcând un gest indecent cu mâna. O să ți le speli singură. Fandosiții și boieroșii n-au ce căuta aici.
O vreme se priviră unul pe celălalt în tăcere cu ostilitate reciprocă. Pe urmă, Selma mormăi, plecându-și privirea:
— Dracu’ m-a adus aici! Ce să fac eu aici?
— Nimic deosebit, răspunse Andrei. El își birui dușmănia. Omul trebuie ajutat. Avusese timp să întâlnească mulți novici. De tot felul. — Ce fac toți, asta o să faci și tu. Te duci la oficiul de plasare, completezi un formular și-l arunci în urnă… Acolo avem instalată o mașină de repartizare. Ce ai fost în lumea cealaltă?
— Foxteiler, răspunse Selma.
— Ce?
— Ei, cum să-ți explic… Un-doi și — hop! cu cracii în sus…
Andrei înmărmuri din nou. Minte, îi fulgeră prin cap. Minte de îngheață apele, nerușinata. Vrea să mă prostească.
— Și câștigai bine? întrebă el sarcastic.
— Ești un prost, zise ea aproape cu blândețe. N-o făceam pentru bani. Era pur și simplu interesant. Mă plictiseam…
— Cum așa? zise Andrei trist. Părinții tăi ce păzeau? Erai tânără, trebuia să înveți, să înveți…
— Pentru ce? întrebă Selma.
— Cum pentru ce? Ai fi ieșit în lume… Ai fi devenit învățătoare, inginer… Puteai să intri în partid, să lupți pentru socialism…
— Doamne Dumnezeule… șopti Selma cu glas răgușit, căzu în fotoliu ca secerată și își ascunse fața în palme. Andrei se sperie, dar în același timp simți și mândrie, și o răspundere colosală.
— Ei lasă, lasă… spuse el, apropiindu-se stângaci de ea. Ce-a fost, a fost. Gata. Nu fi necăjită. Poate-i mai bine că a ieșit așa: aici o să recuperezi totul. Eu am o sumedenie de prieteni, toți — oameni adevărați… — își aminti de Izea și se strâmbă. — O să te ajutăm. O să ne batem împreună. Căci aici e de lucru cât poftești! Este multă dezordine, haos, mulți ticăloși — aici fiecare om cinstit contează. Nici nu-ți închipui câtă pleavă a luat drumul încoace! Firește, nu poți să-i întrebi, dar uneori așa îți vine să-i întrebi: ce v-a adus aici, cine are nevoie de voi aici?
Aproape că se hotărâse s-o bată pe umăr prietenește, ba chiar frățește, dar în acel moment Selma îl întrebă fără să-și ridice fața din palme:
— Va să zică nu sunt toți așa?
— Cum — așa?
— Ca tine. Idioți.
— Ascultă, știi…
Andrei sări de pe masă și începu să se plimbe în cercuri prin cameră. Ca să vezi cucoana. E târfă și tot acolo trage. Este interesant pentru ea, vedeți dumneavoastră.. De altfel, franchețea Selmei inspira respect. Franchețea e întotdeauna bună. Față-n față, ca la baricadă. Nu ca, să zicem, Izea Katzman: nici al nostru, nici al vostru, alunecos ca o râma, se strecoară pretutindeni. Selma chicoti în spatele lui.
— Ce-ai luat-o la goană? zise ea. Nu-s eu de vină că tu ești atât de prost. Hai, scuză-mă.
Nelăsând să se răcească, Andrei tăie aerul cu palma.
— Iată ce-i, zise el. Tu, Selma, ești un om foarte decăzut și-ți va trebui multă vreme să te speli. Și să nu-ți închipui că m-am supărat pe tine personal. O să am niște conturi de reglat cu cei care te-au adus în halul ăsta. Cu tine — nici unul. Ești aici — prin urmare, ești camaradul nostru. Dacă vei munci bine, vom fi prieteni buni. Și va trebui să muncești bine. Aici, la noi, știi, e ca la armată: nu te pricepi — te învățăm, nu vrei — te obligăm! — îi plăcea foarte mult cum vorbea, își aminti cu acest prilej cuvântările lui Lioșa Baldaev, căpetenia pe facultate a comsomoliștilor. Atunci descoperi ca Selma își ridică fața din palme și îl privește cu un fel de curiozitate speriată. Ii făcu cu ochiul încurajator: Da, da, te obligăm, ce credeai? Uneori, la noi pe șantier veneau și asemenea chiulangii — la început, făceau ce făceau și-i vedeai ba la chioșc, ba în pădure. Foarte bine! Să-i fi văzut pe urmă — nu mai crâcnea unul! Știi, munca umanizează chiar și o maimuță…
— Aici, la voi, întotdeauna hoinăresc maimuțe pe străzi? întrebă Selma.
— Nu, răspunse Andrei, posomorându-se. Numai de astăzi. În cinstea sosirii tale.
— O să le umanizați și pe ele? se interesă Selma insinuant. Andrei surâse cu greu.
— Depinde, zise el. Poate, într-adevăr, va trebui să le umanizăm. Experimentul este Experiment.
Cu toată extravaganța ei persiflantă, lui Andrei i se păru că ideea nu e lipsită de un sâmbure rațional. Diseară, trebuie să ridice problema aceasta, îi trecu lui prin minte. Dar numaidecât îl fulgeră o altă idee.
— Ce ai de gând să faci în seara asta? întrebă el.
— Nu știu. Cum s-o nimeri. La voi ce se obișnuiește? Răsunară ciocănituri în ușă. Andrei se uită la ceas. Era șapte, musafirii începeau să se adune.
— Astăzi ești invitata mea, se adresă el Selmei cu fermitate. Cu această ființă dezordonată trebuie procedat numai cu fermitate. Nu-ți făgăduiesc cine știe ce distracție, însă măcar o să cunoști niște oameni interesanți. Îți convine?
Selma ridică din umeri și începu să-și aranjeze părul. Andrei se duse să deschidă. În ușă acum băteau cu piciorul. Era Izea Katzman.
— Ești cu o femeie? întrebă el direct din prag. Când o să-ți pui și tu sonerie?
Ca întotdeauna în primele clipe ale apariției sale la reuniune, Izea era pieptănat cu grijă, avea guler apretat și manșete strălucitor de albe. Cravata îngustă, călcată, era aranjată cu înaltă precizie pe direcția nas-buric. Cu toate acestea, Andrei ar fi preferat să-l vadă acum pe Donald sau pe Kensi.