Pacientul englez [The English Patient - ro]

Este aproape întuneric în încăperea verde. Hana se întoarce şi îşi dă seama că are gâtul înţepenit de încordare. A fost concentrată şi cufundată în scrisul chircit din jurnalul lui de călătorie, gros, plin de hărţi şi texte. Are chiar şi o ferigă măruntă lipită în el. Istoriile. Nu închide caietul, nu l-a atins deloc de când l-a aşezat pe noptieră. Se îndepărtează de el.

Kip se afla pe un câmp la nord de vilă când găsi mina enormă, piciorul lui — aproape călcând peste firul verde pe când traversa livada — răsucindu-se ca să-l evite, astfel încât îşi pierdu echilibrul şi căzu în genunchi. Ridică firul până ce-l simţi întins, apoi îl urmări, mergând în zigzag printre copaci.

Se aşeză la capătul lui cu geanta de pânză în poală. Mina îl şoca. O acoperiseră cu beton. Aşezaseră acolo explozivul şi apoi aşternuseră beton umed deasupra pentru a-i deghiza mecanismul şi forţa. La vreo trei metri depărtare era un copac desfrunzit. Alt copac cam la nouă metri. Iarbă de două luni crescuse peste bila de beton.

Îşi desfăcu geanta şi tăie iarba cu o foarfecă. Aşeză o mică plasă de sfoară în jurul ei şi, după ce legă o frânghie şi un scripete de o creangă a copacului, ridică încet betonul în aer. Două fire ieşeau din el şi duceau spre pământ. Se aşeză, se rezemă de copac şi se uită la ea. Viteza nu mai conta acum. Îşi scoase radioul din geantă şi îşi puse căştile pe cap. În scurt timp acestea îi pompau în urechi muzică americană de pe postul AIF. În medie două minute jumătate pentru fiecare cântec sau număr de dans. Putea să socotească în urmă, trecând prin Un şirag de perle, Baladă improvizată în do major şi alte melodii, ca să descopere câtă vreme stătuse aşa, recepţionând muzica de fond în mod inconştient.

Zgomotul nu conta. Nu se auzea nici un ticăit sau păunit slab care să semnaleze vreun pericol în acest tip de bombă. Melodia care îl distrăgea îl ajuta să gândească limpede, să pătrundă posibilele structuri ale minei, să înţeleagă caracterul celui care crease citadela de fire şi apoi turnase beton umed peste ea.

Suspendarea bilei de beton în aer, legată cu încă o sfoară, însemna că cele două fire nu puteau fi smulse oricât de dur ar fi atacat-o. Se ridică şi începu să cureţe uşurel cu dalta mina deghizată, înlăturând fărâmele de beton cu pămătuful ţinut în gură, cioplind mai departe. Se oprj din treabă doar când muzica se rătăci de pe lungimea de unde, iar el fu nevoit să prindă din nou postul, dând o nouă claritate melodiilor de dans. Foarte încet dezgropa circuitele de fire. Erau şase fire încurcate, legate într-un mănunchi, vopsite toate în negru.

Şterse de praf panoul pe care erau aşezate.

Şase fire negre. Când era copil tatăl său îşi strângea degetele şi, ascunzându-le, lăsând afară doar vârfurile, îl punea să ghicească degetul cel mai lung. Degetul lui mărunţel îl atingea pe cel ales, şi mâna tatălui se desfăcea, înflorind, pentru a dezvălui greşeala băiatului. Puteai, desigur, să schimbi un fir roşu într-un conductor negativ. Dar acest adversar nu numai că îşi betonase creaţia, ci vopsise şi toate personajele în negru. Kip era atras într-un vârtej psihologic. Începu să răzuiască vopseaua cu cuţitul, dezvăluind un roşu, un albastru, un verde. Oare adversarul său le şi schimbase între ele? Va trebui să creeze un circuit periferic dintr-un fir negru de-al lui, ca o meandră secată a unui râu, şi apoi să testeze dacă această buclă avea energie pozitivă sau negativă. Apoi va verifica pierderile de energie şi va şti unde se află pericolul.

Hana căra o oglindă înaltă în faţa ei de-a lungul holului. Se oprea din cauza greutăţii şi o pornea apoi mai departe, oglinda reflectând trandafiriul vechi şi întunecat al culoarului.

Englezul dorise să se privească în oglindă. Înainte de a intra în cameră, fata întoarse grijulie oglinda către sine, ca lumina să nu ricoşeze, reflectată de la fereastră, pe faţa lui-

El stătea întins acolo, în carapacea lui întunecată, singura paloare fiindu-i aparatul auditiv din ureche şi aparenta văpaie de lumină a pernei. Îşi înlătură cu mâna aşternuturile de pe el. Uite, ajută-mă, împingând cât de departe putea, şi Hana smuci cearşaful până la capul patului.

Se sui pe un scaun lângă pat şi aplecă încet oglinda spre el. Se afla în această poziţie, cu braţele încordate înaintea ei, când auzi strigătele slabe.

La început nu le băgă în seamă. În casă se auzeau adesea zgomote din vale. Megafoanele folosite de soldaţii care deminau zona o iritaseră întruna pe vremea când locuia singură cu pacientul englez.

 — Ţine oglinda nemişcată, dragă, spuse el.

 — Cred că strigă cineva. Auzi?

Cu mâna stângă el dădu aparatul auditiv mai tare.

 — E băiatul. Ar trebui să te duci să vezi ce e.

Sprijini oglinda de perete şi se năpusti pe coridor. Afară se opri, aşteptând strigătul următor. Când acesta sosi, ea ţâşni prin grădină spre câmpurile de deasupra casei.

El stătea în picioare cu mâinile ridicate deasupra capului, ca şi cum ar fi ţinut o enormă pânză de păianjen. Îşi scutura capul, să scape de căşti. Cum alerga spre el, îi strigă să-l ocolească prin stânga, fire de la mină erau risipite peste tot. Ea încremeni. Acesta era un loc prin care trecuse de nenumărate ori fără vreun sentiment de primejdie, îşi suflecă fusta şi înainta privindu-şi picioarele cum se cufundă în iarba înaltă.

Braţele genistului erau încă încremenite în aer când ajunse lângă el. Fusese păcălit, sfârşind prin a ţine două fire sub tensiune pe care nu le putea lăsa jos fără a se asigura printr-un conductor suplimentar. Avea nevoie de încă o mână pentru a neutraliza unul din fire şi trebuia să se întoarcă din nou la panoul detonator. Îi dădu cu atenţie firele şi îşi lăsă braţele în jos, simţindu-şi sângele circulând din nou prin ele.

 — Le iau înapoi într-o clipă.

 — E-n regulă.

 — Stai nemişcată.

Îşi desfăcu geanta şi scoase contorul Geiger şi magnetul. Plimbă cadranul în susul şi de-a lungul firelor pe care le ţinea fata. Nici o oscilaţie spre negativ. Nici un indiciu. Nimic. Făcu un pas înapoi, întrebându-se unde putea fi şmecheria.

 — Dă-mi voie să leg alea de un copac, şi tu pleacă de aici.

 — Nu. Le ţin eu. Nu vor ajunge până la copac.

 — Nu.

 — Kip, pot eu să le ţin.

 — Suntem într-un impas. E pe undeva o şmecherie. Nu ştiu încotro s-o iau de aici. Nu ştiu cât de completă e păcăleala.

Lăsând-o acolo, fugi înapoi spre locul unde zărise prima dată firul. Îl ridică şi îl urmări tot drumul, de data aceasta cu contorul Geiger lipit de el. Apoi rămase ghemuit la vreo zece metri de ea, gândindu-se, ridicându-şi din când în când privirea, uitându-se prin ea fără s-o vadă, atent doar la cele două fire auxiliare pe care ea le ţinea în mâini. Nu ştiu, rosti rar, cu glas tare, nu ştiu. Cred că trebuie să tai firul din mâna ta stângă, acum chiar că trebuie să pleci. Îşi trase din nou căştile peste urechi, şi sunetul se revărsă iarăşi cu putere în el, umplându-l de claritate. Trebălui din nou de-a lungul diverselor cărărui de fire şi plonja prin răsucirile nodurilor lor, colţurile subite, contactele ascunse care le transformau din pozitiv în negativ. Butoiul cu praf de puşcă. Îşi aduse aminte de câine, cu ochii lui imenşi. Goni însoţit de muzică de-a lungul conductoarelor şi, în tot acest timp, îşi ţinu privirea aţintită asupra mâinilor fetei, care stăteau foarte nemişcate ţinându-le.