— Iată filosofia unui bărbat, murmură Hana.
— Ei bine, mie nu mi s-a întâmplat, continuă Caravaggio, poate ţi s-a întâmplat ţie, Kip, când ai venit la Bombay din munţi, sau când ai sosit în Anglia pentru pregătirea militară. Mă întreb, s-o fi împotmolit careva regulând? Câţi ani ai, Kip?
— Douăzeci şi şase.
— Mai în vârstă decât mine, spuse fata.
— Mai în vârstă decât Hana. Ai putea să te îndrăgosteşti de ea dacă n-ar fi mai deşteaptă decât tine? Adică, poate că nu e mai deşteaptă decât tine. Dar nu e important pentru tine să crezi că e mai deşteaptă ca să te îndrăgosteşti de ea? Ia gândeşte-te. Ea e obsedată de englez pentru că ştie atât de multe. Ne aflăm pe o câmpie nemărginită când vorbim cu tipul ăla. Nici măcar nu ştim dacă e englez. Probabil că nu e. Vezi tu, cred că lumii îi e mai uşor sâ se îndrăgostească de el decât de tine. De ce? Pentru că dorim să cunoaştem, să aflăm cum se potrivesc toate piesele. Povestitorii seduc, cuvintele ne ţintuiesc în colţuri. Vrem mai mult decât orice să creştem şi să ne schimbăm. Eroica lume nouă.
— Nu cred, spuse Hana.
— Nici eu. Hai să-ţi spun despre cei de vârsta mea. Cel rnai rău e că lumea presupune că ţi-ai dezvoltat deja caracterul până acum. Necazul cu vârsta mijlocie e că toţi cred că te-ai format în întregime. Iată.
Aici Caravaggio îşi ridică mâinile înaintea Hanei şi a lui Kip. Ea se sculă şi se duse în spatele lui şi îi aşeză un braţ în jurul gâtului.
— Nu face asta, David, bine?
Îşi înfăşură uşurel mâinile în jurul mâinilor lui.
— Deja avem un palavragiu nebun sus.
— Uită-te la noi — stăm aici aşa cum stau cei putrezi de bogaţi în vilele lor putrede sus pe dealurile putrede, când se face prea cald în oraş. E nouă dimineaţa — tipul de sus doarme. Hana e obsedată de el. Eu sunt obsedat de echilibrul mental al Hanei, sunt obsedat de propriul meu „echilibru”, iar Kip probabil o să sară în aer într-o bună zi. De ce? Pentru cine? Are douăzeci şi şase de ani. Armata britanică îl învaţă nişte deprinderi şi americanii îl instruiesc mai departe şi echipa de genişti e pregătită, e decorată şi trimisă printre îmbelşugatele coline. Se folosesc de tine, băietane, după cum spun galii. Eu nu mai stau mult pe-aici. Vreau să te duc acasă. Cară-te naibii din Cetatea-Capcană.
— Potoleşte-te, David. El va trăi.
— Genistul care a sărit în aer noaptea trecută — cum îl chema?
Tăcere din partea lui Kip.
— Cum îl chema?
— Sam Hardy. Kip se duse la fereastră şi se uită afară, ieşind din conversaţie.
— Problema noastră a tuturor este că suntem unde n-ar trebui să fim. Ce căutăm în Africa, în Italia? Ce caută Kip dezamorsând bombe prin livezi, pentru numele lui Dumnezeu? Ce treabă are el să lupte în războaie englezeşti? Un ţăran de pe frontul de vest nu poate reteza o creangă dintr-un copac fără să-şi distrugă ferăstrăul. De ce? Din cauza mulţimii de schije înfipte în el în ultimul război. Până şi arborii sunt îmbibaţi de bolile aduse de noi. Armatele te îndoctrinează şi te lasă aici şi se cară în altă parte să stârnească necazuri, aşa, fără nici un rost, inky-dinky parlez-vous[21]. Ar trebui să plecăm de aici cu toţii, împreună.
— Nu-l putem lăsa pe englez.
— Englezul ne-a lăsat pe noi cu luni în urmă, Hana, e cu beduinii sau pe undeva printr-o grădină englezească plină de brumărele şi alte rahaturi. Probabil că nici nu şi-o aminteşte pe femeia în jurul căreia se învârte, despre care încearcă să povestească. Habar nu are unde naibii se află. Crezi că sunt furios pe tine, nu-i aşa? Fiindcă te-ai îndrăgostit. Aşa crezi? Un unchi gelos. Mi-e teamă pentru tine. Vreau să-l ucid pe englez, pentru că e singurul lucru care te poate salva, care te poate scoate de aici. Şi începe să-mi placă de el. Părăseşte-ţi postul. Cum poate Kip să te iubească dacă nu eşti destul de deşteaptă cât să-l convingi să nu-şi mai rişte viaţa?
— De-aia. Pentru că el crede într-o lume civilizată. El e o persoană civilizată.
— Prima greşeală. Mişcarea corectă e să vă suiţi într-un tren, să mergeţi şi să faceţi copii împreună. Nu vreţi să ne ducem şi să-l întrebăm pe englez, pe omul-pasăre, ce crede? De ce nu eşti mai deştept? Numai cei bogaţi nu-şi pot permite să fie deştepţi. Sunt compromişi. Au fost închişi cu ani de zile în urmă în privilegiile lor. Trebuie să-şi apere averile. Nimeni nu-i mai zgârcit decât cei bogaţi. Crede-mă. Dar ei trebuie să urmeze regulile lumii lor împuţite şi civilizate. Declară războaie, îşi au onoarea lor, şi nu pot evada nicăieri. Dar voi doi. Noi trei. Suntem liberi. Câţi genişti mor? Cum de nu eşti deja mort? Fii iresponsabil. Norocul e pe sfârşite.
Hana îşi turna lapte în cană. Când o umplu mută buza vasului deasupra mâinii lui Kip şi turnă mai departe laptele pe mâna lui brună şi de-a lungul braţului până la cot Şi acolo se opri. El nu făcu nici o mişcare.
Există două nivele de grădină lungă, îngustă, în partea de vest a casei. O terasă sobră şi formală şi, deasupra, o grădină mai întunecată, în care treptele de piatră şi statuile de beton aproape că dispar sub mucegaiul verzui al ploilor. Genistul îşi are cortul aşezat aici. Ploaia cade şi ceaţa se înalţă din vale, şi cealaltă ploaie de pe crengile chiparoşilor şi brazilor picură peste această poiană pe jumătate domesticită de pe coasta dealului.
Numai focul poate usca grădina de sus, în permanenţă umedă şi umbrită. Rămăşiţele de scânduri, grinzi din bombardamente anterioare, crengi târâte, buruieni smulse de Hana în fiecare după-amiază, iarbă cosită şi urzici — toate sunt aduse aici şi arse de ei când amurgul târziu se roteşte spre înserare. Focurile umede fumegă şi ard, iar fumul cu aromă de plante se înclină spre tufişuri, se suie prin copaci, apoi se mistuie pe terasa din faţa casei. Ajunge până la fereastra pacientului englez, care aude un ecou de voci şi, din când în când, un hohot de râs din grădina fumegândă. Tălmăceşte miresmele, desfăşurându-le în sens invers, spre ceea ce fusese ars. Rozmarin, gândeşte, lăptucă, pelin, mai e ceva acolo, ceva nemirositor, poate sângerel sau o falsă floarea-soarelui, căreia îi place solul uşor acid al dealului.
Pacientul englez o sfătuieşte pe Hana ce să planteze. „Pune-l pe prietenul tău italian să-ţi facă rost de seminţe, pare a fi talentat în acest domeniu. Ce-ţi trebuie sunt frunze de prun. În plus, garoafe roşii şi garoafe indiene -dacă le vrei numele latin pentru prietenul tău latin, acesta este Silene virginica. Cimbrul roşu este bun. Dacă vrei cintezoi, fă rost de alune şi verigele.”
Fata îşi notează tot. Apoi pune stiloul în sertarul măsuţei unde ţine cartea pe care i-o citeşte, împreună cu două lumânări şi chibrituri de tip Vesta. Nu păstrează rezerve medicale în această cameră. Le ascunde prin alte încăperi. Dacă tot are să le dea de urmă Caravaggio, fata vrea măcar să nu-l deranjeze pe englez. Îşi pune bucata de hârtie cu numele plantelor în buzunarul rochiei, să i-o dea lui Caravaggio. Acum, când atracţia fizică a ieşit la iveală, fata a început să se simtă stânjenită în compania a trei bărbaţi.
21
Inky-dinky parlez-vous (vers dintr-un marş militar britanic din primul război mondial însemnând „fără nici un motiv anume”, „iac-aşa”.