Tyrannosaurul urlă din nou. Tuf simţi masa vibrând deasupra. Capul masiv al dinozaurului se ivi la doi metri de el, când fiara se aplecă, echilibrându-se cu coada-i imensă, şi încercă să-l înhaţe. Din fericire, capul lighioanei era prea mare, iar nişa prea mică. Reptila se retrase şi răcni, frustrată. Ecoul răsună prin toată camera centrală de donare. Coada monstrului biciui prin aer şi izbi punctul de lucru. Masa care-l ascundea se zgudui sub impact, ceva de deasupra se făcu ţăndări, iar Tuf se înfioră.
— Pleacă de aici! zise el, cât putu de tare, ţinându-şi mâinile pe pântece şi încercând să pară sever.
Tyrannosaurul nu-l băgă în seamă.
— Eforturile tale viguroase sunt zadarnice, îi atrase atenţia Tuf. Eşti prea mare, iar masa prea solidă, după cum ţi-ai fi dat seama dacă n-ai avea creierul cât o ciupercă. Mai mult, eşti, fără îndoială, o clonă, obţinută dintr-o înregistrare genetică găsită într-o fosilă. De aceea, putem spune că am drepturi superioare la viaţă, ţinând seama de faptul că eşti o specie dispărută şi ar fi trebuit să rămâi aşa. Pleacă de aici!
Replica tyrannosaurului a constat într-un salt furios şi un muget bălos, care-l stropi pe Tuf cu picături fine de salivă de dinozaur. Coada izbi încă o dată.
Când surprinse, prima oară, cu coada ochiului, o urmă de mişcare, Celise Waan ţipă, cuprinsă de panică.
Dădu înapoi şi se răsuci să facă faţă — cui? Acolo nu se afla nimeni. Dar era convinsă că văzuse ceva sus, lângă uşa deschisă. Ce? Scoase nervoasă pistolul cu săgeţi din teacă. Abandonase de mult puşca laser, incomodă şi grea. Efortul de a o târî o obosise. Şi se îndoia că ar fi fost în stare să nimerească ceva cu arma aia. Din punctul ei de vedere, prefera pistolul. După cum îi explicase Jefri Lion, acesta arunca săgeţi explozive, aşa că nu trebuia neapărat să nimerească ţinta, ci doar zona din jurul acesteia.
Se îndreptă cu prudenţă spre uşa deschisă. Se opri lângă ea, ridică pistolul, îi trase siguranţa, apoi privi iute în cameră.
Nimic.
Văzu un fel de depozit, plin cu echipament închis ermetic în plastic, îngrămădit pe tălpici flotante. Se uită în jur, neliniştită. Îşi imaginase? Nu. Când să plece, percepu încă o dată o siluetă micuţă, care apăru fulgerător la limita câmpului ei vizual şi dispăru înainte s-o distingă mai clar.
Dar de data asta observase încotro se dusese. Se grăbi după ea, simţindu-se mai curajoasă. La urma urmei, arăta foarte mică.
O prinsese. Îşi dădu seama când ocoli grămada nedesluşită de echipament. Dar ce era? Celise Waan se apropie, cu pistolul pregătit.
O pisică.
Se uita drept la ea, legănându-şi coada. Un soi ciudat de pisică. Foarte mică — de fapt, un pisoi. De-un alb pal, cu dungi de-un stacojiu viu, cu capul supradimensionat şi ochi uluitori, purpurii, scânteietori.
Altă pisică, gândi Celise Waan. Era exact ce-i lipsea.
Pisica sâsâi la ea.
Celise se dădu înapoi, oarecum surprinsă. Pisicile lui Tuf o sâsâiau din când în când, mai ales răutăcioasa aia neagră cu alb, dar nu aşa. Era un sâsâit aproape reptilian. Iar limba ei… părea a avea o limbă foarte lungă, foarte ciudată…
Animalul sâsâi din nou.
— Pis, pis, îl chemă femeia.
Pisica o privi cu trufie, rece, fără să clipească. Apoi se dădu înapoi şi o scuipă. Scuipatul o atinse chiar în centrul vizorului — ceva verzui, dens, care-i acoperi vederea un moment, până îl şterse cu dosul palmei.
Celise Waan decise că se săturase de pisici.
— Vino, pisicuţo! Am un cadou pentru tine!
Pisica sâsâi şi se dădu înapoi, pregătindu-se să scuipe din nou. Celise Waan mormăi şi o aruncă în aer.
Jefri Lion nu se îndoia că tunul cu plasmă i-ar fi venit de hac cu uşurinţă lui Kaj Nevis. Rezistenţa armurii costumului de luptă străin reprezenta un factor necunoscut. Dacă era comparabil cu costumele blindate purtate de escadroanele de asalt ale Imperiului Federal, în timpul Războiului de O Mie de Ani, atunci putea fi în stare să devieze razele laser, să reziste la mici explozii, să ignore atacurile sonice. Dar un tun cu plasmă era capabil să topească o placă de duraliaj, groasă de cinci metri. O ghiulea din plasmă urma să transforme instantaneu în zgură orice fel de armură personală, să-l incinereze pe Nevis înainte ca acesta să-şi dea seama ce-l lovise.
Dificultatea consta în dimensiunile tunului cu plasmă. Din nefericire, era deosebit de greu, iar aşa-numita versiune portabilă, cu o baterie mică de energie, avea nevoie de aproape un minut standard, după fiecare foc, pentru a genera altă ghiulea de plasmă în camera de forţă. Jefri Lion era extrem de conştient de faptul că, dacă-l rata pe Kaj Nevis, nu mai avea şansa unei a doua împuşcături. Mai mult, chiar instalat pe trepied, tunul se manevra cu dificultate. Şi trecuseră mulţi ani de când fusese el în armată… Chiar şi atunci, punctele lui forte fuseseră mintea şi simţul tactic, nu reflexele. După atâtea decenii petrecute în Centrul ShanDellor, nu avea prea multă încredere în coordonarea ochilor şi mâinilor.
Aşa că Jefri Lion concepu un plan.
Din fericire, tunurile cu plasmă fuseseră folosite deseori pentru apărarea automată a perimetrelor, iar cel pe care-l cărase avea minimintea standard şi comandă de foc continuu. Jefri Lion ridică trepiedul în mijlocul coridorului larg, la aproximativ douăzeci de metri de o intersecţie principală. Programă un câmp de foc extrem de îngust şi calibra volumul de ţintă cu cea mai mare precizie. Apoi iniţie comanda de foc continuu şi se dădu înapoi, satisfăcut. În interiorul bateriei de energie văzu formându-se ghiuleaua de plasmă, arzând tot mai strălucitoare. După un minut, se aprinse lumina care semnaliza că tunul era gata de tragere. Totul fusese pregătit, iar minimintea era mai iute şi mai corectă decât ar fi fost Lion, dacă ar fi tras manual. Ţintea în centrul intersecţiei de coridoare din faţă, dar declanşa focul numai asupra obiectelor ale căror dimensiuni depăşeau anumite limite, programate.
Deci, Lion ar fi putut trece prin zona de ţintă fără teamă, dar Kaj Nevis, care l-ar fi urmat în costumul lui de luptă absurd de imens, ar fi avut o surpriză fierbinte. Îi rămânea doar să-l atragă în locul pregătit.
O demonstraţie de geniu tactic demnă de Napoleon, Chin Wu sau Stephan Cobalt Northstar. Jefri Lion era extrem de încântat de el însuşi.
În timpul în care Lion reglase tunul cu plasmă, zgomotul paşilor grei devenise tot mai puternic, dar în ultimul moment începuse să scadă. Nevis cotise pe un drum greşit şi nu intenţiona să vină de bunăvoie în poziţia corectă. Foarte bine, gândi Lion, o să-l aduc eu aici.
Merse exact în centrul zonei de foc, cu o încredere deplină în abilitatea sa, se opri acolo, zâmbi şi rămase în intersecţie, pentru a atrage atenţia prăzii sale nechibzuite.
Pe ecranul mare, curbat, Arca se rotea, în proiecţie tridimensională.
Rica Dawnstar, care abandonase tronul căpitanului pentru un scaun mai puţin confortabil, dar mai eficient, la una din staţiile de lucru ale punţii, studia, cu oarecare nerăbdare, imaginea şi datele ce pâlpâiau sub ea. Se părea că avea mai mulţi însoţitori decât crezuse.
Sistemul afişa formele de viaţă ce pătrunseseră pe navă ca pe nişte puncte luminoase de-un roşu viu. Existau şase puncte. Unul dintre ele se afla pe punte. Din moment ce Rica era singură, evident că o reprezenta pe ea. Dar celelalte cinci? Chiar dacă Anittas ar fi fost încă în viaţă, tot ar fi trebuit să fie numai două puncte în plus. Nu ieşea socoteala.