Steaua molimei este uriaşă şi strălucitoare deasupra mea, iar acum înţeleg de ce-i albă. Albul este culoarea purităţii, ha, ha, iar steaua molimei purifică acest teritoriu. Totuşi, atingerea ei provoacă putreziciune şi descompunere. Există o ironie fină în asta, nu-i aşa?
Am adus multe arme, dar am vândut puţine. Vânătorii-nopţii şi zburătorii nu pot folosi arme împotriva lucrului care-i ucide şi, de la început, au avut mai multă încredere în umbrele decât în lasere. M-am înarmat cu un aruncător de flăcări, luat din magazie, şi mi-am turnat un pahar de vin negru.
Voi sta aici, în frig, şi-mi voi spune gândurile acestui cristal. Îmi voi bea vinul şi voi privi zburătorii, puţinii care mai trăiesc, în timp ce dansează şi planează prin noapte. De departe, arată ca pescăruşii-umbră de deasupra mării mele pline de viaţă. Îmi voi bea vinul şi-mi voi aminti cum suna marea pe când eram doar un băiat din Budakhar, care visa la stele, iar când vinul se va termina, voi folosi aruncătorul de flăcări. (tăcere îndelungată)
Nu-mi pot închipui alte cuvinte de spus. Janeel ştia multe cuvinte şi multe nume, dar am înmormântat-o în dimineaţa aceasta. (tăcere îndelungată)
Dacă înregistrarea mea va fi găsită vreodată… (scurtă pauză)
Dacă acest mesaj va fi descoperit după ce steaua molimei va păli, aşa cum spun vânătorii-nopţii că se va întâmpla, nu vă lăsaţi înşelaţi. Aceasta nu-i o planetă în regulă, nu-i o planetă pentru trăit. Aici există moarte şi boli pe care nu le poate număra nimeni. Steaua molimei va străluci din nou. (tăcere îndelungată)
Vinul meu s-a terminat.
(sfârşitul înregistrării)
1. STEAUA MOLIMEI
— Nu, spuse ferm Kaj Nevis celorlalţi. Nici vorbă. Ar fi o tâmpenie să folosim o corporaţie mare de transport.
— Da, o prostie şi o aiureală, îl aprobă Celise Waan. Însă trebuie să ajungem acolo. Deci avem nevoie de o navă. Am mai închiriat de la Starslip. Nave foarte confortabile, cu echipaj politicos şi bucătărie mai mult decât mulţumitoare.
Nevis îi aruncă o privire ucigătoare. Avea o figură potrivită pentru asta — ascuţită, colţuroasă, cu părul pieptănat pe spate, cu nas ca un iatagan, cu ochi mici, negri, pe jumătate ascunşi de sprâncenele dese.
— În ce scop ai închiriat navele alea?
— Pentru excursii de studiu, bineînţeles, răspunse Celise Waan, luând altă prăjitură cu cremă din farfuria din faţa ei, ţinând-o delicat între degetul mare şi arătător, apoi aruncând-o în gură. Am supravegheat multe cercetări importante. Centrul mi-a asigurat finanţarea.
— Să-ţi explic ceva. Asta nu-i o excursie de studii. Nu ne zgâim la obiceiurile de împerechere ale primitivilor. Nu scotocim după informaţii obscure, pe care o persoană rezonabilă n-ar da un ban, aşa cum facem de obicei. Mica noastră conspiraţie are scopul de a descoperi o comoară de-o valoare aproape inimaginabilă. Dacă o vom găsi, n-o vom preda autorităţilor competente. Aţi avut nevoie de mine ca s-o localizez, prin canale mai mult sau mai puţin licite. Şi aveţi atâta încredere în mine, încât nu vreţi să-mi spuneţi despre ce-i vorba până nu vom fi în drum către locul respectiv, iar Lion a angajat un bodyguard. Bine, mie nu-mi pasă. Înţeleg că nu-s singura persoană de pe ShanDellor în care nu se poate avea încredere. Afacerea asta implică un profit uriaş. Şi o putere uriaşă. Dacă o să continui să mă plictiseşti cu pălăvrăgeala despre cuisine, plec. Am lucruri mai importante de făcut decât să stau aici şi să-ţi număr guşile!
Celise Waan mârâi nemulţumită. Era o femeie solidă, rotundă, cu figură roşie, care respira zgomotos.
— Starslip e o firmă reputată. Pe de altă parte, legile de salvare…
— N-au nici o importanţă, o întrerupse Nevis. Avem un set de legi aici, pe ShanDellor, un altul pe Kleronomas, un al treilea pe Maya, şi nici unul dintre ele nu valorează nimic. Dacă aplicăm legile din ShanDi, ne revine doar un sfert din valoarea a ceea ce descoperim — dacă vom găsi ceva. Presupunând că steaua aia a molimei este cu adevărat ceea ce crede Lion că este, şi presupunând că funcţionează încă, atunci cel care ar controla-o ar deţine o superioritate militară copleşitoare în sectorul ăsta. Starslip şi celelalte mari corporaţii de transport sunt la fel de lacome şi de lipsite de scrupule ca şi mine, îţi garantez asta. Dar, pentru că sunt mari şi puternice, guvernele planetare le supraveghează îndeaproape. În cazul în care n-ai observat, îţi atrag atenţia că suntem doar patru. Cinci, dacă o socotim şi pe mercenară, adăugă el, dând din cap spre Rica Dawnstar, care-l răsplăti cu un rânjet rece. O navă mare de linie are mai mult de cinci cofetari. Chiar dacă alegem o navă mică, de cursă, vom fi depăşiţi numeric de oamenii din echipaj. O dată ce aceştia vor vedea ce-am găsit, vă închipuiţi că ne vor lăsa să păstrăm prada?
— Dacă au de gând să ne înşele, o să-i dăm în judecată, declară grăsana specialistă în antropologie, cu un strop de arţag în voce, şi înghiţi ultima prăjitură.
— La ce tribunal? se interesă zâmbind Nevis. Pe ce planetă? Presupunând că ne vor lăsa în viaţă, ceea ce-i cam greu de crezut. Eşti o femeie deosebit de proastă şi de urâtă!
Jefri Lion ascultase stânjenit ciorovăiala.
— Gata, gata, îi întrerupse el. Fără insulte, Nevis! La urma urmei, suntem vârâţi toţi în povestea asta…
Lion, un bărbat scund, masiv, pătrat, purta o jachetă din material cameleonic de camuflaj, cu croială militară, împodobită cu decoraţii primite în cine ştie ce campanie uitată de lume. În semiîntunericul restaurantului, stofa devenise de-un cenuşiu murdar, un cenuşiu care se potrivea cu culoarea bărbii ţepoase, ascuţite, a lui Lion. Bărbatul avea un strop de transpiraţie pe fruntea largă, de om chel. Kaj Nevis îl făcea să fie nervos. Individul avea o reputaţie, la urma urmei. Lion se uită la ceilalţi, cerându-le sprijinul.
Celise Waan se îmbufnă şi-şi aţinti privirea asupra farfuriei, de parcă în felul ăsta ar fi reuşit s-o umple cu prăjituri. Rica Dawnstar — mercenara, cum îi spusese Nevis — se rezemă de spetează, cu o urmă de amuzament sardonic în ochii ei verzi, strălucitori. Sub costumul bej, de paraşutist, şi sub vesta argintie, din plasă de oţel, trupul ei lung, puternic, părea relaxat, aproape indolent. Nu era treaba ei dacă patronii voiau să se certe toată ziua.
— Insultele nu folosesc la nimic, zise Anittas.
Greu de spus ce gândea cibertehul. Figura lui avea cam tot atâta metal lustruit şi plastic câtă carne, expresivitatea fiindu-i redusă la minimum. Degetele lucioase, din oţel, ale mâinii drepte, se împletiseră cu cele cafenii, organice, ale stângii. Îl examina pe Nevis cu doi ochi strălucitori, din metal argintiu, care se mişcau uşor în orbitele din plastic negru.
— Kaj Nevis a scos în evidenţă unele aspecte corecte. Are experienţă în acest domeniu, iar noi nu. Ce folos am avea să-l cooptăm în afacere, dacă nu vrem să-i ascultăm sfaturile?
— Da, aşa-i, îl aprobă Jefri Lion. Ce sugerezi, Nevis? Dacă evităm transcorporaţiile, cum ajungem la steaua molimelor?
— Avem nevoie de o navă, spuse Celise Waan, repetând un lucru evident.
— Corporaţiile de transport nu deţin monopolul navelor, zâmbi Kaj Nevis. De aceea am sugerat să ne întâlnim aici, nu în biroul lui Lion. Cârciuma se află aproape de port. Sunt sigur că omul de care avem nevoie se găseşte aici.
— Un independent? zise, ezitând, Jefri Lion. Unii dintre ei au o reputaţie îndoielnică…