— Ce? exclamă Norn, uluit.
— Puteri parapsihologice, domnule. Cu siguranţă că aţi auzit de această noţiune. Cobaltpisica este ucigătoare pentru că ştie ce mişcare va face adversarul ei, înainte ca această mişcare să fie făcută. Aţi înţeles?
— Da!
Vocea lui Norn era aţâţată. Haviland Tuf se uită la Dax, iar cotoiul mare — care nu fusese câtuşi de puţin disturbat de parada fantomelor fără miros ce apăruseră şi dispăruseră — clipi şi se întinse leneş.
— Perfect, perfect! M-aş aventura a zice că putem antrena aceste fiare aşa cum antrenam colţ-de-oţel-ii. Cititori de gânduri! Perfect. Chiar şi culoarea e potrivită — albastru întunecat, iar colţ-de-oţel-ii sunt albaştri-negri — aşa că pisicile vor fi foarte nornice, da, da!
Tuf atinse braţul scaunului, iar cobaltpisica dispăru.
— Într-adevăr!… Presupun că nu-i nevoie să continuăm. Voi începe procesul de clonare imediat după plecarea dumneavoastră. Livrarea se va face peste trei săptămâni standard, dacă sunteţi de acord. Pentru suma agreată vă voi furniza trei perechi — două tinere, care pot fi eliberate în pustietăţile dumneavoastră, şi una în deplină maturitate, care poate fi trimisă imediat în Arena de Bronz.
— Atât de curând! exclamă Norn. Grozav, dar…
— Voi folosi cronourzeala, maestre pentru animale. Ea necesită energii vaste, adevărat, dar are puterea de a accelera însuşi mersul timpului, producând în interiorul bazinului o distorsiune temporală care-mi permite să grăbesc maturizarea clonei. Ar fi prudent să adaug că, deşi voi înzestra Norn cu şase animale, doar trei indivizi vor fi reproduşi. Arca deţine trei celule de cobaltpisica. Voi clona fiecare specimen de două ori, mascul şi femelă, şi sper într-un mixaj genetic viabil când animalele se vor încrucişa pe Lyronica.
— Tot ce spui e grozav. Voi trimite prompt nave după animale. Atunci te voi plăti.
Dax scoase un miorlăit subţire.
— Domnule, zise Tuf, mi-a venit o idee mai bună. Veţi plăti întregul preţ înainte să vă fie furnizat vreun animal.
— Dar ai spus că la livrare!
— Recunosc. Dar sunt supus unor capricii care mă îmboldesc, iar imboldul îmi spune să colectez banii înainte, nu simultan.
— Oh, foarte bine, deşi cererea ta este arbitrară şi excesivă! Cu cobaltpisicile ne vom recupera repede banii.
Şi Norn dădu să se ridice.
Haviland Tuf înălţă un deget.
— Un moment. N-aţi considerat potrivit să mă informaţi mai mult despre ecologia de pe Lyronica, nici despre particularităţile domeniilor Casei de Norn. Poate există acolo pradă. Trebuie să vă atrag atenţia că pisicile sunt vânători, de aceea au nevoie de specii potrivite de vânat.
— Da, da, sigur.
— Din fericire, sunt pregătit să vă fiu de ajutor. Pentru cinci mii de standarzi suplimentari vă pot clona o turmă de ţopăitori celiani, erbivori delicioşi, cu blană, celebri pentru carnea lor suculentă printre mâncăcioşii cu înclinaţii carnivore de pe o duzină de planete.
Herold Norn se încruntă.
— Bah! Ai fi putut să ni-i dai pe gratis! Ai stors destui bani de la noi, Tuf!
Tuf se sculă de pe scaun şi ridică dispreţuitor din umeri.
— Individul mă ocărăşte, Dax, îi zise el pisicii. Ce să fac? Caut doar un trai cinstit şi toată lumea profită de mine! Alt imbold, adăugă el, uitându-se la Norn. Simt, într-un fel, că nu veţi renunţa, chiar dacă v-aş face o reducere excelentă. De aceea, voi ceda. Ţopăitorii vor fi gratuiţi.
— Excelent! spuse Norn întorcându-se spre uşă. Îi vom lua o dată cu cobaltpisicile şi-i vom slobozi pe moşii.
Haviland Tuf şi Dax îl urmară şi ieşiră din cameră, parcurgând în tăcere drumul până la nava lui Norn.
Banii fură trimişi de Casa de Norn cu o zi înainte de cea stabilită pentru livrare. În după-amiaza următoare, urcară pe Arcă vreo zece bărbaţi îmbrăcaţi în negru şi cenuşiu şi transportară şase cobaltpisici, cărora li se administraseră tranchilizante, din bazinele de păstrare ale lui Tuf în cuştile pregătite în navele lor. Tuf le ură grăbit drum bun, fără a se mai întâlni cu Herold Norn. Dar păstră Arca pe orbită în jurul Lyronicei.
Trecură mai puţin de trei zile locale, scurte, înainte ca Tuf să remarce că muşteriul său înscrisese o cobaltpisica pentru o înfruntare în Arena de Bronz.
În seara respectivă, Tuf îşi pregăti o deghizare constând într-o barbă falsă şi o perucă lungă până la umeri, din păr roşu, plus un costum înzorzonat de-un galben canar, cu mâneci bufante, completat de un turban din blană, apoi coborî în Oraşul Tuturor Caselor, sperând să nu fie băgat în seamă de nimeni. Când fu anunţată înfruntarea, stătea pe un scaun îngust din lemn, care se străduia să-i suporte greutatea, aflat în fundul arenei, şi se rezema cu umerii de zidul din piatră aspră. Plătise câteva monede de oţel ca să intre, dar ocolise cu scrupulozitate boxele pentru pariuri.
— A treia înfruntare! strigă crainicul, în timp ce muncitorii adunau bucăţile de carne împrăştiate ale animalului înfrânt în a doua luptă. Din partea Casei de Varcour, o femelă şopârlă-leu, în vârstă de nouă luni, cântărind 1,4 chintale, antrenată de maestrul junior pentru animale Ammari y Varcour Otheni. O dată veterană a Arenei de Bronz, o dată învingătoare.
Spectatorii din jurul lui Tuf începură să strige şi să-şi agite braţele nebuneşte, după cum anticipase — de data aceasta, preferase să intre pe poarta Varcour, parcurgând un drum din ciment verde ce trecea printr-un hău de şopârle monstruoase din aur. Era înconjurat de suporteri varcourieni. În faţă, jos, alunecă o uşă împodobită cu verde şi auriu. Tuf duse la ochi binoclul închiriat şi văzu şopârla-leu târându-se înainte — doi metri de reptilă cu solzi verzi, cu o coadă ca un bici, lungă de două ori cât trupul, cu bot alungit ca al aligatorului de pe Vechiul Pământ. Fălcile se deschiseră şi se închiseră fără zgomot, arătând un şir de dinţi impresionanţi.
— Din partea Casei de Norn, importată pentru distracţia dumneavoastră de pe o altă planetă, o femelă cobaltpisică. În vârstă de… — crainicul făcu o pauză — în vârstă de… ah, trei ani, zise el în cele din urmă. Cântărind 2,3 chintale, antrenată de maestrul senior pentru animale Herold Norn. Debutantă în Arena de Bronz.
Cupola metalică de deasupra răsună de uralele cacofonice ale sectorului Norn. Herold Norn umpluse arena cu oamenii casei sale, îmbrăcaţi în culorile Norn şi purtând drapele cenuşii cu negru.
Cobaltpisică ieşi din întuneric încet, cu o graţie prudentă, fluidă. Ochii ei aurii, mari, examinară arena. Era întru totul fiara făgăduită de Tuf — un mănunchi de muşchi ucigători şi mişcare rece, o blană de culoare albastru închis marmorată de dungi argintii. Mârâitul ei abia putu fi auzit, atât de departe se afla Tuf de locul acţiunii, dar văzuse prin binoclu gura deschizându-se.
Şopârla-leu o văzu şi ea. Îi veni în întâmpinare lovind nisipul cu picioarele-i scurte, în timp ce coada incredibil de lungă se arcuise deasupra ei, ca acul unui scorpion reptilian. Când cobaltpisică întoarse ochii umezi spre duşman, şopârla-leu lăsă brusc coada în jos. Biciul izbi, producând un zgomot ca de oase frânte. Dar cobaltpisică alunecase uşor într-o parte. Fuseseră lovite doar aerul şi nisipul.
Pisica dădea târcoale, mârâind. Şopârla-leu, implacabilă, se întoarse şi ridică iar coada, deschise fălcile şi se năpusti înainte. Cobaltpisică evită atât colţii, cât şi biciul. Coada lovi iar şi iar, dar pisica era prea iute.
Unul dintre spectatori începu să mormăie cântul de ucidere şi ceilalţi i se alăturară. Tuf îndreptă binoclul în altă direcţie şi văzu legănarea de pe scaunele din sectorul Norn. Şopârla-leu clănţăni frenetic din fălci, izbi cu coada uşa cea mai apropiată şi începu să se zvârcolească.