În cele din urmă, după ce unsprezece case veniseră, plătiseră, îşi luaseră darul şi plecaseră, Haviland Tuf stătu faţă în faţă cu Danei Leigh Arneth, maestrul senior pentru animale al Casei Arneth-din-Pădurea-Aurită, cândva cea mai mare şi mai mândră dintre Cele Douăsprezece Mari Case de pe Lyronica, acum ultima şi cea de pe urmă. Arneth era un bărbat imens, ce-l putea privi ochi în ochi pe Tuf, dar nu avea nici un strop din grăsimea acestuia. Pielea lui arăta ca abanosul tare, iar individul era numai muşchi. Avea figură ascuţită, cu nas acvilin, părul scurt, cenuşiu ca oţelul. Maestrul pentru animale venise la discuţie îmbrăcat în brocart de aur, cu centură şi cizme stacojii, purtând o beretă stacojie pusă într-o parte. Ducea un ghimpe-pentru-dureri, folosit la antrenamente, ca pe un baston.
Dax se zburli când Danei Leigh Arneth ieşi din navă şi sâsâi când bărbatul se căţără în maşinuţă, lângă Tuf. Ca urmare, Haviland Tuf începu de îndată lungul, incoerentul său discurs despre cei-care-dorm. Arneth tresări şi ascultă. În cele din urmă, Dax se linişti iar.
— Puterea Casei Arneth-din-Pădurea-Aurită a constat întotdeauna în variaţie, zise grăbit Danei Leigh Arneth. În timp ce restul caselor de pe Lyronica îşi riscau averea pe o singură fiară, părinţii şi bunicii noştri lucrau cu zeci de animale. Împotriva oricărei fiare de-a celorlalţi, noi aveam o alegere optimă, o strategie. Acest lucru a reprezentat măreţia şi mândria noastră. Dar nu putem avea o strategie împotriva acestor fiare-demon ale tale, negustorule. Nu contează ce luptător trimitem în arenă, dintre sutele pe care le avem. Se întoarce mort. Ne-ai obligat să tratăm cu tine.
— Trebuie să obiectez, replică Tuf. Cum poate un simplu vânzător de animale să-l forţeze pe cel mai mare dintre maeştrii pentru animale de pe Lyronica să facă un lucru pe care nu-l doreşte? Dacă nu doriţi cu adevărat să-mi angajaţi serviciile, vă rog să-mi acceptaţi cuvântul că nu mă simt ofensat. Am putea lua prânzul împreună şi am putea conversa, lăsând deoparte afacerile.
— Nu te juca astfel cu vorbele, negustorule! se răsti Arneth. Afacerile reprezintă singurul motiv pentru care mă aflu aici. N-am nici un chef să-ţi suport compania odioasă!
Haviland Tuf clipi.
— Am fost jignit profund, spuse el cu voce inexpresivă. Dar departe de mine gândul de a respinge un client, indiferent de opiniile sale despre mine. Sunteţi liber să vă uitaţi în stocul meu, alcătuit din câteva specii sărmane care s-ar putea să vă trezească interesul dintr-un motiv oarecare. Poate că norocul va considera potrivit să vă redea opţiunea strategiei.
Zicând acestea, Tuf se jucă la comenzile de pe braţul scaunului, dirijând o simfonie în lumină şi carne iluzorie. O paradă de monştri defilă prin faţa ochilor maestrului pentru animale al Casei Arneth, creaturi cu blană sau cu solzi, cu pene sau acoperite cu blindaj din plăci, animale de munte, de pădure, de lacuri sau de câmpie, fiare de pradă, mâncătoare de leşuri sau erbivore ucigătoare, de dimensiuni mari sau mici.
Danei Leigh Arneth, cu buzele strânse, comandă până la urmă câte patru exemplare dintr-o duzină de specii mai mari şi mai ucigătoare, la preţul de un milion de standarzi.
Încheierea tranzacţiei — completată, ca şi în cazul celorlalte case, cu un dar constând în animale nevătămătoare — nu potoli cu nimic temperamentul nervos al lui Arneth.
— Tuf, spuse el după ce terminară să se târguie, eşti un om deştept şi viclean, dar pe mine nu mă prosteşti!
Haviland Tuf nu spuse nimic.
— Ai adunat o avere imensă şi i-ai înşelat pe cei care au cumpărat de la tine gândindu-se la câştig. Nornii, de exemplu. Pisicile lor sunt fără valoare. Erau o casă săracă, iar preţul tău i-a adus în pragul falimentului, aşa cum ne-ai adus pe toţi. Au crezut că vor recupera banii prin intermediul victoriilor. Bah! De acum, nu va mai exista nici o victorie a Casei de Norn! Fiecare casă care a venit la tine a căpătat ceva care îi oferea un avantaj asupra celor care cumpăraseră înainte. Aşa că Arneth, ultimul cumpărător, rămâne cea mai mare casă dintre toate. Monştrii noştri vor face prăpăd. Nisipul Arenei de Bronz se va întuneca de sângele fiarelor caselor mai mărunte.
Mâinile lui Tuf se strânseră deasupra burţii sale, iar figura îi rămase placidă.
— N-ai schimbat nimic. Marile case rămân cum au fost: Arneth — cea mai mare, Norn — cea de pe urmă. Tot ce-ai făcut a fost să ne storci de bani, ca un profitor ce eşti, până când fiecare senior de pe Lyronica a ajuns să se chinuiască, să socotească fiecare bănuţ, ca să se descurce.
Rivalii noştri aşteaptă victorii, dar toate victoriile vor fi ale noastre. Doar noi n-am fost înşelaţi, pentru că m-am gândit să cumpăr ultimul şi să cumpăr ce-i mai bun.
— Previziunea şi discernământul dumneavoastră sunt remarcabile, zise Haviland Tuf. Evident, profunzimea mea nu face doi bani când am de-a face cu un om atât de înţelept şi de perspicace precum dumneavoastră, şi nu mi-ar fi de folos să disimulez, să neg sau să încerc să vă păcălesc. Cineva atât de abil va descoperi uşor trucurile mele. Poate că-i mai bine să nu spun nimic.
— Poţi face un lucru mai bun, Tuf. Nu vei spune nimic şi nu vei face nimic. Aceasta-i ultima ta vânzare pe Lyronica.
— Poate că da, poate că nu. Se pot ivi circumstanţe care să-i determine pe maeştrii altor case să-mi facă alte comenzi. Mă tem că n-aş putea să-i refuz.
— Poţi şi vrei, spuse sec Danei Leigh Arneth. Casa Arneth a făcut ultima achiziţie şi nu se va lăsa înşelată. Clonează-ne animalele şi vom pleca imediat după livrare. Apoi nu vei mai avea de-a face cu Marile Case. Mă îndoiesc că prostul ăla de Herold Norn poate oferi încă o dată preţul pe care-l ceri, dar chiar dacă va găsi undeva standarzii necesari, nu-i vei vinde nimic. Ai înţeles? Nu vom continua veşnic jocul ăsta inutil, sărăcind ca să cumpărăm monştri, pierzându-i, cumpărând alţii şi nerealizând nimic. Sunt convins că ai continua să vinzi până nu va rămâne un standard pe Lyronica, dar Casa Arneth îţi interzice să faci asta. Ignoră avertismentul şi viaţa ta nu va valora nimic, negustorule! Nu-s un om care uită!
— Punctul dumneavoastră de vedere a fost bine exprimat, răspunse Tuf, scărpinându-l pe Dax după ureche, deşi nu-mi place foarte mult maniera în care l-aţi expus. Dar din moment ce aranjamentul pe care-l sugeraţi cu atâta forţă va fi, indubitabil, în beneficiul Casei Arneth-din-Pădurea-Aurită, celelalte Mari Case de pe Lyronica vor fi în pierdere, iar eu va trebui să renunţ la potenţiale profituri viitoare. Probabil că nu înţeleg în întregime propunerea dumneavoastră. Sunt uşor distrat şi s-ar putea să-mi fi scăpat partea în care mi-aţi explicat ce stimulent îmi oferiţi pentru a accepta cererea dumneavoastră de a nu mai trata cu Marile Case de pe Lyronica.
— Sunt pregătit să-ţi ofer alt milion de standarzi, spuse Arneth, încântat. Mi-ar plăcea să ţi-l vâr pe gât, dacă ar fi să spun adevărul, dar pe durată lungă e mai ieftin aşa decât să mai particip încă o rundă la jocul tău blestemat.
— Înţeleg. Deci, alegerea îmi aparţine. Pot să iau un milion de standarzi şi să plec, sau să rămân, înfruntând mânia dumneavoastră şi pericole înfricoşătoare. Trebuie să recunosc că, în viaţă, am avut de cântărit multe decizii dificile. În orice caz, nu-s soiul de om care să rămână pe o planetă unde prezenţa lui nu mai este dorită. Mărturisesc că în ultimul timp am simţit nevoia de a-mi relua peregrinările. Foarte bine, mă înclin în faţa solicitării dumneavoastră!