— Eu nu am intenţia de a vă căra, spuse el, cu un ton lipsit de expresie. M-aţi obligat să vă ating o dată, iar acea experienţă a fost suficient de neplăcută, astfel încât nu am intenţia s-o repet. Dacă refuzaţi oferta de a mă urma, mă voi adresa autorităţilor şi voi închiria doi gardieni, pentru a vă transporta, la propriu, acolo unde doresc să fiţi. Plata lor va fi adăugată la datoria dumneavoastră. Alegerea vă aparţine.
Tuf se întoarse din nou şi se deplasă spre portul spaţial.
Devenind dintr-o dată docil, Jaime Kreen îl urmă mormăind.
Nava care-i aştepta în portul cosmic din K’theddion arăta destul de impresionantă în ochii lui Kreen. O ambarcaţiune străveche, cu aspect teribil, din metal negru, ruginit, cu aripi mici, zvelte, ale cărei dimensiuni erau doar pe jumătate din cele ale navelor comerciale moderne, pântecoase, care o înconjurau. Aşa cum păţeau practic toţi vizitatorii ocazionali ai lui Haviland Tuf, Kreen fu uluit (deşi nu recunoscu acest lucru) să descopere că Grifonul era doar o navetă şi că Arca aştepta sus, pe orbită.
Puntea pentru navete a Arcei era de două ori mai mare decât terenul de asolizare din portul cosmic din K’theddion, şi plină de nave: patru navete identice cu Grifonul; o navă de transport veche, în formă de picătură, caracteristică celor din Avalon, sprijinindu-se pe trei picioare curbate; un aparat militar, care părea defect; o barjă absurdă, din aur, cu ornamente baroce şi un tun primitiv, pentru harpoane, montat în vârful ei; două nave ce păreau a fi de origine străină având un aspect nedemn de încredere; alta ce părea a fi doar o placă mare, pătrată, cu un stâlp în centru.
— Colecţionezi nave spaţiale? întrebă Jaime Kreen, după ce Tuf trăsese la chei Grifonul, iar ei ieşiseră pe punte.
— Un concept interesant, replică Tuf. Dar neadevărat. Cele cinci navete de asolizare fac parte din Arca însăşi, iar vechea navă comercială am păstrat-o din motive sentimentale, pentru că a fost prima mea ambarcaţiune. Pe celelalte le-am procurat pe drum. Probabil că ar fi trebuit să curăţ puntea, la un moment dat, dar exista posibilitatea ca unele dintre navele acestea să aibă oarecare valoare comercială, de aceea m-am ferit s-o fac până acum. Voi acorda problemei ceva atenţie… Veniţi cu mine!
Trecură printr-o serie de camere de primire, coborâră prin mai multe coridoare până ajunseră într-un depozit de maşini, în care erau parcate, unul lângă altul, mai multe vehicule cu trei roţi. Haviland Tuf îl invită pe Kreen într-unui, îl aşeză pe Dax între ei, apoi conduse aparatul printr-un tunel ce părea că se întinde pe kilometri întregi şi în interiorul căruia răsuna ecoul. Din loc în loc erau înşirate bazine de sticlă, de mărimi şi forme diferite, pline cu lichide şi geluri. În unele bazine se mişcau nişte siluete întunecate, greoaie, aflate în saci transparenţi. Făpturile păreau că se uită la ei, în timp ce treceau… Kreen găsi această mişcare aparentă oarecum teribilă şi înspăimântătoare. Haviland Tuf nu o băgă în seamă. Nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, în timp ce conducea.
Tuf opri vehiculul într-o încăpere identică aceleia din care plecaseră, îl luă pe Dax în braţe şi-şi conduse prizonierul, prin alt coridor, într-o încăpere confortabilă, îngustă, prăfuită, plină până la refuz cu mobilă. Îi arătă lui Kreen un scaun şi-şi luă unul pentru el, aşezându-l pe Dax pe un al treilea, deoarece, când stătea aşezat, burta îl împiedica să-l ţină în poală.
— Acum, spuse Haviland Tuf, trebuie să discutăm.
Într-o anumită măsură, vastele dimensiuni ale navei pe care se afla îl subjugaseră pe Jaime Kreen; acum, însă, pe figura acestuia apăru un pic de ardoare.
— Nu avem despre ce discuta, zise el.
— Credeţi că nu? întrebă Haviland Tuf. Nu sunt de acord. Nu doar generozitatea sufletească m-a împins să vă salvez dintr-o captivitate deloc onorabilă. Mi-aţi oferit un mister, după cum i-am declarat lui Dax, atunci când ne-aţi atacat prima oară. Misterele îmi strică întotdeauna liniştea. Ca atare, doresc o oarecare clarificare.
Pe figura slabă a lui Jaime Kreen apăru o expresie precaută.
— De ce te-aş ajuta? Acuzaţiile tale false m-au vârât în puşcărie. M-ai cumpărat ca sclav. Şi mi-ai rupt braţele! Nu-ţi datorez nimic!
— Domnule, zise Haviland Tuf, privindu-şi mâinile mari, aşezate pe pântecele-i imens, am stabilit deja că îmi datoraţi patru sute de standarzi. Sunt pregătit să fiu rezonabil. Îmi veţi da o serie de răspunsuri. Pentru fiecare dintre ele, vă voi reduce un standard din suma pe care mi-o datoraţi.
— Un standard! Absurd! Orice ai vrea să cunoşti, valorează mai mult de atât! Zece standarzi pentru fiecare răspuns! Nici un bănuţ mai puţin!
— Vă asigur că, oricare ar fi informaţiile pe care le posedaţi, pentru mine nu valorează absolut nimic. Sunt mai mult curios. Sunt sclavul curiozităţii. E un defect al meu, unul pe care nu am putinţa de a-l corecta, unul de pe urma căruia vă aflaţi în situaţia de a obţine avantaje. Vă sfătuiesc însă să nu încercaţi să mă stoarceţi prea mult. Refuz să mă las şantajat. Doi standarzi.
— Nouă, răspunse Kreen.
— Trei, şi nu voi merge mai departe. Îmi pierd răbdarea. Chipul lui Tuf nu dezvăluia nici o emoţie.
— Opt, zise Kreen. Nu încerca să mă trişezi!
Haviland Tuf rămase tăcut. Şi nemişcat, cu excepţia ochilor, care-l urmăreau pe Dax. Cotoiul mare, negru, căscă şi se scărpină. După cinci minute de tăcere, Kreen zise:
— Şase standarzi… e o nimica toată. Cunosc o grămadă de lucruri importante, lucruri pe care Moise ar vrea să le ştie, Şase!
Haviland Tuf nu scoase o vorbă. Minutele treceau.
— Cinci, reluă Kreen, înjurând. Haviland Tuf nu răspunse.
— Bine, mârâi tânărul, într-un târziu. Trei standarzi. Eşti trişor şi tâlhar, nu numai criminal. N-ai pic de etică.
— Voi ignora bombasticismul dumneavoastră, declară Haviland Tuf. Trei standarzi e suma agreată, deci. O bănuială subită m-a cuprins: că veţi încerca să daţi răspunsuri evazive sau confuze, astfel încât să fiu silit să pun mai multe întrebări pentru a elucida o mică particulă de informaţie. Vă avertizez că nu voi accepta asemenea nonsensuri, ia fel cum nu voi tolera nici o înşelătorie. Pentru fiecare minciună pe care veţi încerca să mi-o spuneţi, voi adăuga zece standarzi suplimentari la datoria dumneavoastră.
Kreen izbucni în râs.
— N-am intenţia să mint, Tuf. Dar, chiar dacă aş face-o, cum ai putea să ştii? Nu-s chiar atât de transparent!
Haviland Tuf îşi permise un zâmbet, un zâmbet subţire, din vârful buzelor, care-i atinse faţa în treacăt şi dispăru imediat.
— Domnule, vă asigur că voi şti de îndată. Dax îmi va comunica, exact în aceeaşi manieră în care mi-a spus cât de mult veţi reduce cererea absurdă de zece standarzi, aşa cum m-a avertizat de laşul atac al dumneavoastră de pe K’theddion. Dax este o felină, domnule, nu mă îndoiesc că vă daţi seama până şi dumneavoastră de acest lucru. Toate felinele au, cel puţin parţial, însuşiri paranormale, după cum a putut constata omenirea de-a lungul istoriei, iar Dax este produsul final al unor generaţii întregi de încrucişări şi manipulări genetice, care l-au înzestrat cu măreaţa putere ce reprezintă caracteristica lui. Aşadar, ne veţi economisi o mulţime de timp şi efort dacă veţi da răspunsuri complete, oneste. Deşi talentele lui Dax nu-s suficient de sofisticate pentru a extrage concepte dificile, abstracte, din mintea dumneavoastră, vă asigur că el îmi poate spune uşor dacă minţiţi sau dacă îmi ascundeţi ceva. Deci, având toate acestea în minte, putem începe?
Jaime Kreen se zgâi veninos, la cotoiul uriaş. Dax căscă din nou.