Ridică mâna într-un gest care putea însemna binecuvântare, dar care putea însemna, la fel de bine, stai. Apoi imaginea se şterse de pe ecran.
— Deci, a câştigat, spuse Jaime Kreen, cu o voce obosită.
— Aşa pare a fi situaţia, zise Haviland Tuf, scărpinându-l pe Dax după ureche şi mângâindu-l. În prezent, datoria dumneavoastră către mine se ridică la două sute optzeci şi patru de standarzi, domnule.
— Da, mormăi Kreen, bănuitor. Şi ce-i cu asta?
— Aş dori să executaţi o misiune pentru mine. Veţi coborî în secret pe suprafaţa planetei, veţi localiza foştii conducători ai Consiliului Administratorilor şi-i veţi aduce aici, pentru o discuţie. În schimb, vă voi scădea cincizeci de standarzi din datoria dumneavoastră actuală.
Jaime Kreen izbucni în râs.
— Nu fi ridicol, Tuf. Suma este absurd de mică pentru o misiune atât de periculoasă. Iar eu nu m-aş angaja într-o asemenea aventură chiar dacă mi-ai face o ofertă corectă… lucru pe care sunt sigur că nu-l vei face. Ceva în genul de a-mi anula întreaga datorie şi de a-mi plăti, în afară de asta, două sute de standarzi.
Haviland Tuf îl mângâie pe Dax.
— Acest bărbat Jaime Kreen ne consideră nişte proşti absoluţi, zise el pisicii. În momentul următor, bănuiesc că va cere chiar Arca, ba poate va pretinde şi una, două planete mai mici. Nu are simţul proporţiilor.
Dax scoase un tors scurt, care putea sau nu să însemne ceva. Tuf se uită din nou la tânăr.
— Am o stare de spirit deosebit de generoasă şi vă voi permite să profitaţi de mine în această ocazie unică. O sută de standarzi, domnule. De două ori cât merită această sarcină măruntă.
— Aiurea! replică Kreen. Sunt convins că Dax îţi spune ce cred despre oferta ta. Planul tău e o prostie. N-am idee dacă membrii Consiliului mai sunt în viaţă sau au murit, dacă pot fi găsiţi în Oraşul Speranţei sau în altă parte, dacă-s liberi sau în închisoare. Nu mă aştept să coopereze cu mine, dacă apar aducând o convocare din partea ta, cel pe care-l ştim ca fiind aliat cu Moise. Iar dacă Moise mă capturează, îmi voi petrece restul vieţii scurmând după napi. Şi după toate probabilităţile, voi fi capturat. Unde intenţionezi să asolizez? Probabil că Moise a pus un dispozitiv cu o înregistrare pentru a răspunde navelor care se apropie, dar pot să pun pariu că a postat paznici în jurul Portului Credinţei. Gândeşte-te la riscuri, Tuf! Nu accept un asemenea risc decât în schimbul anulării datoriei mele! Toată! Nici un standard mai puţin, auzi? strigă el, încrucişându-şi braţele la piept, cu un gest de încăpăţânare. Spune-i, Dax! Ştii că-s de neînduplecat!
Trăsăturile albe ca fildeşul ale lui Haviland Tuf rămaseră impasibile, dar de pe buze îi scăpă un oftat uşor.
— Sunteţi cu adevărat un om crud, domnule. Mă faceţi să regret ziua în care, din neglijenţă, v-am povestit că Dax este mai mult decât o felină obişnuită. Privaţi un bătrân de singurul lui instrument tranzacţional folositor şi-l escrocaţi fără milă cu această atitudine inflexibilă, arogantă. Iar eu n-am altă soluţie decât să cedez. Două sute optzeci şi patru de standarzi, deci. Aşa rămâne stabilit.
— În cele din urmă ai devenit rezonabil, rânji celălalt. Bine. Voi lua Grifonul…
— Domnule, zise Haviland Tuf, nu veţi face asta. Veţi lua nava comercială pe care aţi remarcat-o pe puntea navetelor, Cornul abundenţei cu bunuri excelente la preţuri minime, nava cu care mi-am început cariera, cu mulţi ani în urmă.
— Aia? Nici vorbă, Tuf! Se vede de la o poştă că e stricată. Trebuie să fac o asolizare dificilă, în vreo zonă pustie, şi insist să am un aparat capabil să reziste la un pic de tratament dur. Îmi dai Grifonul sau una dintre celelalte navete!
— Dax, vorbi din nou Tuf către motanul ce stătea liniştit, mi-e teamă pentru soarta noastră. Ne aflăm închişi, într-un spaţiu strâmt, împreună cu un idiot congenital, un om fără etică, fără afabilitate sau comprehensiune. Trebuie să explic orice ramificaţie evidentă a unei sarcini copilăresc de simple!
— Ce?
— Domnule, Grifonul este o navetă. Unică prin formă, incapabilă de călătorii interstelare. Dacă veţi fi prins asolizând cu o asemenea navă, chiar şi o persoană cu o înzestrare intelectuală mai mică decât a dumneavoastră va putea deduce că o navă mai mare, precum Arca, a rămas pe orbită, ţinând cont de faptul că, de obicei, navetele au nevoie de ceva între care să facă naveta, şi rareori se materializează din vidul cosmic. În schimb, Cornul abundenţei cu bunuri excelente la preţuri minime este un model comun din seria navelor produse în Avalon, cu posibilităţi de propulsare complete, deşi disfuncţionale în momentul acesta. Înţelegeţi fondul problemei, domnule? Aţi surprins diferenţa esenţială dintre cele două aparate?
— Da, Tuf. Dar, din moment ce n-am intenţia să mă las capturat, diferenţa rămâne doar teoretică. Totuşi, îmi placi. Pentru cincizeci de standarzi în plus faţă de datoria mea, consimt să folosesc Cornul abundenţei.
Haviland Tuf nu spuse nimic.
Jaime Kreen dădu semne de nelinişte.
— Dax îţi spune că voi accepta propunerea ta, dacă vei aştepta, nu? Ei bine, se înşală! Nu mai poţi să mă fraiereşti în felul ăsta, pricepi? adăugă el, încrucişându-şi braţele şi mai strâns. Sunt o stâncă. Sunt din oţel. Sunt diamant în hotărârea mea!
Haviland Tuf îi mângâie pe Dax şi nu scoase o vorbă.
— Aşteaptă cât îţi place, Tuf, continuă tânărul. De data asta, te voi păcăli! Pot şi eu să aştept. Vom aştepta împreună. Şi nu voi ceda niciodată. Niciodată. Niciodată. NICIODATĂ!
Când, după o săptămână şi jumătate, Cornul abundenţei cu bunuri excelente la preţuri minime se întoarse de pe suprafaţa planetei Caritate, Jaime Kreen era însoţit de trei persoane, foşti administratori de frunte ai Oraşului Speranţei. Rej Laithor era o femeie în vârstă, cu o figură colţuroasă şi cu păr cenuşiu ca oţelul, fosta preşedintă a Consiliului. După victoria lui Moise, fusese nevoită să se recalifice ca lucrătoare la roata de tors. Ea era însoţită de o femeie mai tânără şi de un bărbat solid, care lăsa impresia că odinioară fusese foarte gras, deşi acum pielea îi atârna pe faţă în falduri largi, galbene.
Haviland Tuf îi primi într-o cameră pentru conferinţe. Când Kreen îi conduse pe caritani înăuntru, el stătea în capul mesei, ţinându-şi mâinile încrucişate în faţă, iar Dax zăcea încolăcit pe metalul lustruit.
— Sunt încântat că aţi putut veni, spuse el, după ce administratorii se aşezară. Totuşi păreţi ostili şi regret acest lucru. Voi începe prin a vă asigura că n-am jucat nici un rol în vicisitudinile voastre.
— L-am interogat pe Kreen, după ce ne-a găsit, pufni Rej Laithor, şi el mi-a pomenit despre pretenţiile tale de nevinovăţie. Nu cred în ele mai mult decât crede el. Oraşul nostru, modul nostru de viaţă au fost distruse prin război ecologic, prin plăgile pe care acel Moise Ie-a abătut asupra noastră. Calculatoarele noastre ne-au spus că doar tu şi această navă sunteţi capabili să purtaţi un asemenea război.
— Într-adevăr, zise Haviland Tuf. V-aş sugera atunci să vă gândiţi să vă reprogramaţi calculatoarele, dacă fac frecvent asemenea erori.
— Nu mai avem calculatoare, spuse bărbatul pe un ton jalnic. Am fost şeful programatorilor şi mă simt ofensat de ideea că n-aş fi capabil!
— Eşti incapabil, Rikken, altfel n-ai fi lăsat păduchii să infesteze sistemul! îl repezi Rej Laithor. Asta, oricum, nu-l face mai puţin vinovat pe Tuf. Erau păduchii lui.