— Domnule, cred că-i evident! Mă refer la un sas, un dispozitiv prin care puteţi pleca de pe Arcă fără ca preţioasa mea atmosferă să plece o dată cu dumneavoastră. Din moment ce nu aveţi o navă, ar fi o prostie să folosiţi sasul imens de aici. O ieşire mai mică, pentru persoane, poate fi găsită, după cum am spus, în secţia nouă.
Kreen arăta consternat.
— Ai de gând să mă arunci peste bord?
— Nu-i cea mai bună alegere de cuvinte, spuse Haviland Tuf. Sună prea aspru. Dar cu greu aş putea să vă reţin la bordul Arcei, iar dacă aţi pleca în una dintre navetele mele, ar trebui să fie cineva care s-o aducă înapoi. Cu greu mi-aş permite să sacrific o piesă de echipament valoroasă, doar pentru confortul dumneavoastră personal!
— Soluţia dilemei tale e simplă, replică tânărul, enervându-se. Ne urcăm amândoi în Grifon, mă duci în Portul Credinţei, apoi te întorci pe nava ta.
Haviland Tuf îl mângâie pe Dax.
— Interesant, zise el. Totuşi, nu cred că merge… Trebuie să înţelegeţi că o asemenea călătorie va constitui un deranj deosebit pentru mine. Cu siguranţă că ar trebui să fiu plătit pentru osteneala mea…
Timp de un minut, Jaime Kreen privi figura liniştită, albă, a lui Haviland Tuf, apoi oftă şi-i dădu acestuia cei o sută de standarzi.
7. MANA DIN CER
Armada s’uthlameză parcurgea iute marginea sistemului solar, pe un traseu de interceptare a Arcei, mişcându-se prin întunericul catifelat al spaţiului cosmic cu supleţea impunătoare, tăcută, a tigrului ce se abate asupra prăzii.
Haviland Tuf stătea în faţa consolei principale, urmărind şirurile de ecrane şi monitoare de calculator cu mişcări scurte, atente, ale capului. Flota care îi ieşea în întâmpinare părea, cu fiecare clipă ce trecea, tot mai formidabilă. Instrumentele lui descoperiseră circa paisprezece nave importante şi un roi de nave mai mici de luptă. Nouă globuri alb-argintii, pline cu armament necunoscut, făceau parte din aripile formaţiei. Patru crucişătoare lungi, negre, cu carcasele întunecate trosnind de energie, serveau drept avangardă flancurilor. Nava amiral, din centru, era un fort colosal în formă de farfurie, cu un diametru pe care senzorii lui Tuf îl măsuraseră ca având şase kilometri. Cea mai mare navă pe care o văzuse Haviland Tuf din ziua aceea, cu mai bine de zece ani în urmă, când zărise pentru prima oară epava Arcei. Navele de luptă roiau în jurul farfuriei ca nişte insecte furioase, gata să înţepe.
Figura palidă, lungă, lipsită de păr, a lui Tuf rămase calmă, indescifrabilă. Dar în poala sa Dax scoase un sunet de durere, când uriaşul îşi strânse degetele.
Sclipirea unei lumini indică solicitarea unei comunicaţii. Haviland Tuf clipi, se întinse cu un calm deliberat şi acceptă apelul.
Se aşteptase ca pe ecranul din faţa lui să apară o figură. Fu dezamăgit. Figura celui din faţa lui era ascunsă de un vizor din plastoţel negru, ce făcea parte din casca unui costum de luptă, lustruit oglindă. O reprezentare stilizată a globului S’uthlam-ului împodobea creasta ce se ridica deasupra frunţii. În spatele vizorului, sclipeau roşu, ca nişte ochi arzători, senzori cu spectru larg. Îi aminteau lui Tuf de un om antipatic pe care-l cunoscuse cândva.
— Nu era necesar să vă îmbrăcaţi oficial în cinstea mea, zise Tuf cu voce inexpresivă. Mai mult, deşi dimensiunile gărzii de onoare pe care mi-aţi trimis-o în întâmpinare îmi gâdilă, într-un fel, vanitatea, consider că o escadrilă mult mai mică şi mai puţin impresionantă ar fi fost arhisuficientă. Prezenta formaţie este atât de întinsă, atât de formidabilă, încât te face să-ţi pierzi cumpătul. Un om cu o fire mai puţin încrezătoare ar putea fi tentat să înţeleagă eronat scopul ei şi s-o suspecteze de o oarecare intenţie de intimidare.
— Aici Wald Ober, comandantul Flotilei de Apărare Planetară a S’uthlamului, escadra şapte, anunţă figura macabră de pe ecran, cu o voce profundă, distorsionată.
— Escadra şapte, repetă Tuf. Într-adevăr… Asta sugerează posibilitatea existenţei a cel puţin alte şase formaţii la fel de înfricoşătoare. Se pare că apărarea planetară s’uthlameză a crescut ceva de la ultima mea vizită.
Wald Ober nu era interesat de părerea lui.
— Predă-te imediat sau vei fi distrus! spuse el grosolan.
Tuf clipi.
— Mă tem că-i vorba de o neînţelegere teribilă.
— Între Republica Cibernetică a S’uthlam-ului şi aşa-zisa alianţă dintre Vandeen, Jazbo, Planeta lui Henry, Skrymir, Roggandor şi Triunicul Azur există stare de război. Ai intrat într-o zonă interzisă. Predă-te sau vei fi distrus!
— Vă înşelaţi în privinţa mea, domnule. Sunt neutru în această nefericită înfruntare despre care n-am ştiut nimic până în acest moment. Nu fac parte din nici o facţiune, cabală sau alianţă şi mă reprezint doar pe mine, un inginer ecolog cu cele mai binevoitoare motivaţii. Vă rog să nu vă alarmaţi din cauza dimensiunilor navei mele. Cu siguranţă că stimaţii păienjenei şi cibertehi din Port S’uthlam n-au uitat cu desăvârşire, în cinci ani, precedenta mea vizită pe prea-interesanta dumneavoastră planetă. Eu sunt Haviland…
— Ştim cine eşti, Tuf, zise Wald Ober. Am recunoscut Arca de îndată ce-a încetat accelerarea. Alianţa nu are nici un crucişător lung de treizeci de kilometri, slavă vieţii! Am primit ordine speciale de la Înaltul Consiliu să-ţi pândesc apariţia.
— Într-adevăr…
— De ce crezi că escadra se închide în jurul tău? întrebă Ober.
— Sperasem că-i un gest de bun venit plin de afecţiune. O escortă prietenească, aducând distincţii, salutări şi daruri constând în coşuri cu ciuperci dolofane, proaspete, aromate. Văd că această presupunere a fost neîntemeiată.
— Acesta-i al treilea şi ultimul avertisment, Tuf! Vom fi în poziţie de atac în mai puţin de patru minute standard. Predă-te acum sau vei fi distrus!
— Domnule, răspunse Tuf, înainte de a face o greşeală groaznică, vă rog să vă consultaţi superiorii. Sunt convins că la mijloc e doar o lamentabilă eroare de transmisie.
— Ai fost judecat în lipsă şi găsit vinovat de a fi criminal, eretic şi duşman al poporului s’uthlamez.
— Am fost interpretat greşit într-un mod grosolan, protestă Tuf.
— Ai scăpat de flotilă acum zece ani, Tuf. Să nu-ţi închipui că o s-o faci şi acum! Tehnologia s’uthlameză n-a rămas pe loc. Armamentul nostru cel nou va străpunge scuturile tale defensive demodate, îţi promit eu! Istoricii noştri de seamă au studiat relicva grosolană pe care o deţii. Eu însumi am supervizat simulările. Primirea ta a fost bine pregătită.
— Nu doresc să par nepoliticos, dar nu era necesar să ajungeţi la aşa ceva, declară Tuf, privind şirurile de teleecrane de deasupra consolelor înşirate pe ambele laturi ale camerei înguste şi studiind falanga navelor de război s’uthlameze care încercuiau iute Arca. Dacă această ostilitate neprovocată îşi are sursa în datoria mea restantă către Port S’uthlam, fiţi convins că sunt pregătit s-o plătesc imediat.
— Două minute, zise Wald Ober.
— Mai mult, dacă S’uthlam-ul are nevoie de ingineri ecologi suplimentari, descopăr că-s brusc înclinat să vă ofer serviciile mele la un preţ mult redus.
— Ne-am săturat de soluţiile tale! Un minut.
— Se pare că mi-a rămas o singură soluţie viabilă.
— Te predai? întrebă comandantul, bănuitor.
— Cred că nu, răspunse Haviland Tuf, apoi se întinse, mătură cu degetele-i lungi o serie de taste holografice şi ridică vechile scuturi defensive ale Arcei.
Figura lui Wald Ober era acoperită, dar acesta reuşi să-şi transmită rânjetul prin intermediul glasului.