— Nu-i adevărat, răspunse ea. Dar şi Dax o privea.
— Ba da, îi anunţă Tuf pe ceilalţi, apoi ridică un deget. De aceea, vă propun să profitaţi de prezenta egalitate deranjantă pentru a rezolva problema pusă de S’uthlam, fără a recurge la bombardamente nucleare şi alte asemenea lucruri neplăcute. Extindeţi armistiţiul pe durata unui an standard şi permiteţi-mi să semăn mana pe S’uthlam. La sfârşitul acestui termen, puteţi relua ostilităţile, dacă veţi mai considera că S’uthlam-ul reprezintă o ameninţare pentru planetele dumneavoastră.
— Nu, negustorule! tună puternic ciborgul de pe Roggandor. Eşti groaznic de naiv. Zici să le dăm un an şi să te lăsăm să-ţi faci scamatoriile. Câte flote noi vor construi într-un an?
— Suntem de acord cu un moratoriu în privinţa construirii de armament nou, dacă şi planetele voastre vor face acelaşi lucru, declară Tolly Mune.
— Aşa spui tu. Şi trebuie să te credem? mârâi Ratch Norren. La dracu’! Voi, suthii, aţi dovedit cât de demni de încredere sunteţi când v-aţi înarmat în secret, violând în mod expres tratatul. Şi mai vorbeşti de rea-credinţă!
— Da, sigur, ai fi preferat să fim neajutoraţi când aţi venit să ne ocupaţi! Ce ipocrit afurisit! replică dezgustată Tolly Mune.
— E prea târziu pentru pacte! declară jazbotiana.
— Tuf, chiar tu ai spus că, dacă aşteptăm, situaţia noastră va deveni critică, interveni skrymirianul. Deci nu avem de ales, trebuie să lovim imediat. O şansă cu care n-o să ne mai întâlnim…
Dax sâsâi spre el.
Haviland Tuf clipi, apoi îşi încrucişă mâinile pe burtă.
— V-aţi răzgândi dacă aş aminti de dragostea dumneavoastră pentru pace, de oroarea faţă de război şi distrugere, de originea dumneavoastră comună, omenească?
Ratch Norren scoase un sunet dispreţuitor. Unul câte unul, ceilalţi membri ai delegaţiei îşi întoarseră privirile, plini de ipocrizie.
— În acest caz, spuse Tuf, n-am de ales. Se ridică. Vandeenul se încruntă.
— Hei, unde pleci?
Tuf dădu greoi din umeri.
— Pentru moment, la un grup sanitar, iar după aceea în camera de comandă. Vă rog să fiţi convinşi că nu nutresc nici un fel de animozitate personală faţă de vreunul dintre dumneavoastră. Dar se pare că, din nefericire, trebuie să vă distrug planetele. Poate doriţi să trageţi la sorţi, să determinaţi astfel cu care să încep.
Femeia de pe Jazbo se înecă, apoi scuipă.
În străfundul ceţii de holograme estompate, trimisul de pe Triunicul Azur tuşi — un sunet sec, scurt, ca acela produs de o insectă alergând pe o foaie de hârtie.
— N-o să îndrăzneşti! tună ciborgul de pe Roggandor. Skrymirianul îşi încrucişa braţele, într-o tăcere de gheaţă.
— Ah, făcu Ratch Norren. Tu. Ah. Asta-i. N-o s-o faci. Da, sigur. Ah. Tolly Mune râse către ei toţi.
— Ba da, are de gând s-o facă! spuse ea, deşi era la fel de uimită ca şi ceilalţi. Şi poate s-o facă. Mai bine zis, Arca poate. Comandantul Ober îi va asigura o escortă înarmată.
— Nu-i nevoie să ne grăbim, interveni femeia de pe Planeta lui Henry cu o voce limpede, calculată. Poate ne răzgândim.
— Excelent! exclamă Haviland Tuf, aşezându-se. Vom acţiona cu o grabă deliberată. După cum am propus, imediat va începe un armistiţiu cu durata de un an, iar eu voi semăna mana pe S’uthlam.
— Nu aşa de repede! zise Tolly Mune.
Se simţea veselă, triumfătoare. Într-un fel, războiul tocmai se terminase. Tuf reuşise, S’uthlam-ul era în siguranţă măcar un an. Dar uşurarea n-o făcea uşuratică.
— Totul pare frumos, dar trebuie să studiem această plantă mana înainte să împrăştii sporii peste întreaga planetă, continuă ea. Biotehii şi ecologii noştri vor dori să examineze chestia asta afurisită, iar Înaltul Consiliu să facă unele extrapolări. Au nevoie de o lună. Bineînţeles, rămâne valabil ce-am spus înainte, Tuf — n-o să arunci mana peste noi, pur şi simplu, şi să pleci! De data asta, ai să rămâi aici, pe durata armistiţiului — poate chiar mai mult timp — până ne lămurim cum acţionează acest ultim miracol al tău.
— Din păcate, răspunse Tuf, mă tem că am aranjamente grabnice în altă parte a galaxiei. Un sejur de un an standard sau mai mult este inconvenabil şi inacceptabil, ca şi întârzierea cu o lună a programului de răspândire a sporilor.
— Aşteaptă măcar o secundă amărâtă! începu Tolly Mune. Nu poţi să…
— Într-adevăr, pot, răspunse Tuf, privind semnificativ când la ea, când la trimişi. Prim consilier Mune, permiteţi-mi să vă scot în evidenţă nişte lucruri evidente. În acest moment, există un echilibru precar între forţele militare ale S’uthlam-ului şi cele ale adversarilor săi. Arca e un instrument de distrugere formidabil, capabil să pustiască planete. Aşa cum e posibil să mă alătur forţelor dumneavoastră şi să distrug oricare dintre planetele aliate, situaţia inversă ţine şi ea de domeniul posibilului. Tolly Mune se simţi, subit, ca şi cum ar fi fost pălmuită. Rămase cu gura căscată.
— Tuf, ne ameninţi? Nu-mi vine să cred. Ameninţi că o să foloseşti Arca împotriva S’uthlam-ului?
— V-am atras doar atenţia asupra acestei posibilităţi, spuse Haviland Tuf cu vocea la fel de inexpresivă ca de obicei.
Probabil că Dax îi simţise furia, pentru că sâsâi. Tolly Mune rămase uluită, neajutorată. Îşi strânse pumnii.
— Nu voi cere plată pentru truda mea de mediator şi inginer ecolog, anunţă Tuf. Dar solicit unele asigurări şi concesii de la ambele părţi ale înţelegerii. Planetele aliate îmi vor asigura un paznic, ca să-i zicem aşa — o mică flotă de nave de război, suficiente ca număr şi armament încât să poată respinge orice atac asupra Arcei din partea Flotilei de Apărare Planetară a S’uthlam-uiui, care să mă escorteze în afara sistemului solar, după ce voi termina treaba. S’uthlamezii vor fi de acord să permită intrarea flotei aliate în sistemul lor, pentru a-mi potoli temerile. Dacă vreuna dintre părţi va iniţia ostilităţi în perioada de armistiţiu, o va face în deplină cunoştinţă a faptului că prin acest lucru îmi va provoca o groaznică izbucnire de furie. Nu mă enervez uşor, dar când mă înfurii cu adevărat, izbucnirea mă sperie, după aceea, chiar şi pe mine. După trecerea unui an standard, eu voi fi de mult plecat, iar dumneavoastră veţi fi liberi să reîncepeţi măcelul mutual, dacă aşa doriţi. Dar speranţa şi prezicerea mea sunt că, de data asta, paşii pe care i-am iniţiat se vor dovedi atât de eficienţi, încât nici unul dintre dumneavoastră nu va simţi dorinţa să reia ostilităţile.
Mângâie blana deasă, neagră, a lui Dax, iar motanul îi privi pe fiecare pe rând cu ochii lui uriaşi, aurii — observându-i, cântărindu-i. Tolly Mune simţi că îngheaţă.
— Ne impui pacea, zise ea.
— Doar temporar, răspunse Tuf.
— Si ne impui o soluţie, indiferent dacă o vrem sau nu. Tuf se uită la ea, dar nu-i răspunse.
— Cine dracu’ crezi că eşti? ţipă Tolly, dezlănţuind furia care clocotea în ea.
— Sunt Haviland Tuf, spuse el cu voce inexpresivă, şi m-am săturat de S’uthlam şi de s’uthlamezi, doamnă!
După încheierea conferinţei, Tuf îi conduse pe ambasadori la naveta lor. Tolly Mune refuză să-i însoţească.