Arkadij Natanovitch Strugatsky, Boris Natanovitch Strugatsky
Picnic la marginea drumului
Trebuie să faci binele din rău, pentru că nu ai altceva din care să-l faci».
INTERVIUL
DIN INTERVIUL LUAT DOCTORULUI
VALENTIN PILMANN DE CĂTRE CORESPONDENTUL
SPECIAL AL POSTULUI DE RADIO MARMONT CU
PRILEJUL DECERNĂRII ULTIMULUI
PREMIU NOBEL PENTRU FIZICĂ PE ANUL 19…
― PROBABIL, prima dumneavoastră descoperire mai importantă, doctor Pilmann, trebuie considerată a fi «radiantul Pilmann»…
― Cred că nu. «Radiantul Pilmann» nu este nici prima, nici cea mai serioasă, şi, în fond, nici nu-i o descoperire. Şi nu chiar a mea.
― Probabil că glumiţi, doctore. «Radiantul Pilmann» este o noţiune cunoscută de către fiecare şcolar.
― Nu mă surprinde. De altfel, «radiantul Pilmann» a fost descoperit pentru prima dată de către un şcolar. Spre marele meu regret, nu mai ţin minte cum îl cheamă. Uitaţi-vă în «Istoria vizitelor» de Stetson, unde toate acestea sunt prezentate mai bine: descoperirea radiantului de către un şcolar, publicarea pentru prima oară a coordonatelor lui de către un student şi denumirea radiantului, cine ştie de ce, cu numele meu.
― Da. Cu unele descoperiri se întâmplă câteodată lucruri surprinzătoare. N-aţi putea să explicaţi ascultătorilor noştri, doctore Pilmann…
― Ascultă, concetăţene, «Radiantul Pilmann» este o chestie extrem de simplă. Închipuiţi-vă că rotiţi un glob uriaş şi începeţi să trageţi în el cu un revolver. Urmele de pe glob merg într-o direcţie oarecare, uşor curbată. Esenţa a ceea ce dumneavoastră numiţi prima mea descoperire este un lucru foarte simplu. Toate cele şase Zone de Vizitare sunt astfel dispuse pe suprafaţa planetei noastre de parcă s-ar fi tras în Pământ şase focuri dintr-un revolver situat undeva pe linia Pământ-Deneb. Deneb este steaua «Alfa» din Constelaţia «Lebăda», iar punctul de pe bolta cerească de unde, ca să zicem aşa, s-a tras, se numeşte «radiantul Pilmann».
― Vă mulţumesc, doctore. Dragi ascultători, în sfârşit, ni s-a explicat clar ce este «radiantul Pilmann». Apropo, alaltăieri s-au împlinit exact treisprezece ani de la ziua Vizitei. Doctore Pilmann, puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte în legătură cu aceasta?
― Ce anume vă interesează? Având în vedere că n-am fost atunci în Marmont…
― Cu atât mai mult este interesant de ştiut ce aţi crezut când oraşul dumneavoastră natal v-a arătat obiectele incursiunii supercivilizaţiei extraterestre.
― Vorbind cinstit, mai întâi de toate am crezut că e o gogomănie. Era greu de imaginat că în micul nostru Marmont s-ar fi putut întâmpla cine ştie ce. Gobi, New Foundland ― asta mai treacă-meargă ― dar Marmont!
― În cele din urmă, totuşi, aţi crezut.
― În cele din urmă, da!
― Şi apoi?
― Mi-a venit deodată ideea că Marmont, cu cele cinci Zone de Vizitare rămase… de altfel, scuzaţi-mă, atunci erau într-adevăr numai patru, pentru că toate zonele stăteau pe aceeaşi curbă. Am socotit coordonatele şi le-am trimis la «Nature».
― Şi nu v-a emoţionat câtuşi de puţin soarta oraşului natal?
― Vedeţi, în acea vreme credeam deja în Vizite, dar nu puteam fi convins în nici un fel să iau în considerare corespondenţele pline de panică despre cartierele arse, cu monştri ce mâncau îndeosebi bătrâni şi copii, despre luptele sângeroase dintre invulnerabilii vizitatori şi, în cel mai înalt grad, vulnerabilele, dar invariabil eroicele, unităţi regale de tancuri.
― Aţi avut dreptate. Deci vă mai amintiţi că, atunci, confratele nostru, corespondentul, le-a cam umflat… Totuşi, să ne întoarcem la ştiinţă. Descoperirea «radiantului Pilmann» a fost prima, dar probabil nu şi ultima dintre contribuţiile dumneavoastră la cunoştinţele despre Vizită…
― Prima şi ultima.
― Dar, fără îndoială, în tot acest timp aţi urmărit cu atenţie funcţionarea cercetărilor internaţionale în Zona Vizitei…
― Mda… Din când în când am răsfoit «Expunerea».
― Aveţi în vedere «Expunerea Institutului Internaţional de Cultură Extraterestră»?
― Da.
― Şi care este, după părerea dumneavoastră, cea mai importantă descoperire din toţi aceşti treisprezece ani?
― Însăşi Vizita.
― Scuzaţi-mă, n-am…
― Însăşi Vizita reprezintă cea mai importantă descoperire, nu numai din toţi aceşti treisprezece ani, dar şi din întreaga existenţă umană. Nu este chiar aşa de important cine sunt vizitatorii. Nu contează de unde şi de ce au venit, din ce cauză au stat aşa de puţin şi unde au plecat după aceea. Important este faptul că acum oamenii ştiu cu certitudine un lucru: nu suntem singuri în Univers. Mă tem însă că Institutul de Cultură Extraterestră nu va reuşi niciodată să facă o descoperire mai deosebită.
― Este extrem de interesant, doctore Pilmann, dar eu m-am referit în fond la descoperirile de ordin tehnologic. Descoperiri care să poată folosi ştiinţei şi tehnicii pământene. De fapt, o serie de savanţi celebri consideră că ceea ce s-a găsit în Zona Vizitei poate contribui la schimbarea întregului curs al istoriei noastre.
― Poate, dar eu nu sunt socotit printre adepţii acestui punct de vedere. Nu sunt un specialist în ceea ce priveşte descoperirile concrete.
― Totuşi, sunteţi de doi ani consultantul Comisiei ONU pentru problema Vizitei…
― Da. Numai că nu am nici o legătură cu studiul culturii extraterestre. La COPROVI, împreună cu colegii mei, reprezint opinia ştiinţifică internaţională atunci când e vorba despre controlul îndeplinirii Hotărârii ONU în ceea ce priveşte internaţionalizarea Zonei de Vizitare. În concluzie, urmărim ca ciudăţeniile extraterestre luate din Zonă să fie puse numai la dispoziţia Institutului Internaţional.
― Poate şi altcineva să intre în posesia acestor ciudăţenii?
― Da.
― Vă referiţi, probabil, la stalkeri?
― Nu ştiu ce sunt aceştia.
― Aşa se numesc la noi, în Marmont, tinerii temerari care îşi asumă riscul pătrunderii în Zonă pe cont propriu şi fură de acolo tot ce reuşesc să găsească.
― Înţeleg. Nu, asta nu e de competenţa noastră.
― Ce-ar mai fi! De asta se ocupă poliţia. Dar era interesant de ştiut cu ce vă ocupaţi în mod direct, doctore Pilmann.
― Sunt pierderi continue de materiale din Zonă, care ajung în mâinile unor persoane lipsite de responsabilitate şi spirit de organizare. Ne ocupăm de rezultatele acestor pierderi.
― Mulţumesc. Dar pe dumneavoastră, ca savant, nu vă atrage studierea minunilor extraterestre?
― Cum să vă spun… Se prea poate.
― Deci putem spera că marmontienii îl vor vedea, într-o minunată zi, pe faimosul lor concetăţean pe străzile oraşului natal.
― Nu este exclus.
CAPITOLUL I
REDRICK SCHUHART, 23 DE ANI, CELIBATAR,
LABORANT AL FILIALEI INSTITUTULUI
INTERNAŢIONAL DE CULTURĂ
EXTRATERESTRĂ DIN MARMONT
STĂM ÎN DEPOZIT. Când vine seara, nu ne rămâne altceva mai bun de făcut decât să aruncăm salopetele de pe noi şi s-o ştergem până la birtul «Borj» ca să ne mai dregem cu o picătură — două de tărie. Acum stau, pur şi simplu, şi sprijin pereţii. Abia aştept să fumez ― doar rezist de mai bine de două ore. El tot mai răscoleşte lucrurile: a umplut deja un seif, l-a încuiat şi sigilat, iar acum dă gata un altul; ia de pe transportor «biberoanele», cercetându-le cu grijă pe toate feţele (printre altele trebuie spus că nu-i aşa uşor, fiecare cântărind în jur de şase kilograme şi jumătate), apoi le aşază delicat pe un raft.