― Cine a fost individul cu care ai vorbit? întrebă din prag.
― Bună ziua, îi răspunse Redrick.
Ciolănosul îşi înfipse mâinile în buzunare, se apropie, păşind larg cu picioarele lui imense, răşchirate, şi se opri în faţa lui Redrick.
― Ţi-am mai spus de o sută de ori, îl mustră el. Nici un contact înainte de întâlnire. Iar tu ce faci?
― Ţi-am spus bună ziua. Iar tu ce faci?
Răguşitul râse, iar Ciolănosul zise nervos:
― Bună ziua, bună ziua… Se opri ca să-l sfredelească pe Redrick cu o privire plină de reproş şi se aruncă alături pe canapea. Nu e bine ce faci, îi zise. Înţelegi? Nu e voie!
― Atunci să fixaţi întâlnirea unde n-am cunoscuţi, îi reproşă Redrick.
― Băieţelul are dreptate, remarcă Răguşitul. E greşeala noastră… Deci cine era tipul?
― Richard Nunan. Reprezintă nişte firme care aduc utilaje pentru Institut. Locuieşte aici la hotel.
― Vezi cât e de simplu, spuse Răguşitul, uitându-se la Ciolănosul. Apoi luă o brichetă formidabilă, reprezentând statuia Libertăţii, o privi cu îndoială şi o puse înapoi.
― Da' Barbridge unde e? întrebă Ciolănosul deja prietenos.
― S-a dat la fund, îl informă Redrick.
Cei doi schimbară repede priviri între ei.
― Odihnească-se în pace, spuse Răguşitul atent. Sau… poate e arestat?
Un timp Redrick tăcu, trăgând încet din ţigară. Pe urmă, aruncă mucul pe jos şi zise:
― Nu vă temeţi. E «curat». Zace-n spital.
― Şi asta numeşti «curat»? sări Ciolănosul nervos şi se duse spre geam. Care spital?
― Nu-i purta de grijă. E acolo unde trebuie. Hai la treabă, că mi-e somn.
― La care spital? întrebă iritat Ciolănosul.
― Stai că-ţi zic acum. Ne punem o dată pe treabă sau nu?
― Ne punem, ne punem, băieţelul meu.
Cu o uşurinţă neaşteptată, Răguşitul sări jos, împinse repede măsuţa spre Redrick şi, dintr-o singură mişcare, mătură tot ce era pe ea, aruncând pe covor un vraf de reviste şi ziare. Se aşeză vizavi, punându-şi mâinile păroase pe genunchi.
― Aştept propuneri.
Redrick deschise servieta, scoase lista cu preţuri şi o puse pe măsuţă în faţa Răguşitului. Acesta se uită şi împinse hârtia într-o parte, cu unghia. Ciolănosul era în spate şi se uita la listă peste umărul Răgusitului.
― Ăsta-i preţul.
― Văd, zise Răguşitul. Hai, arată-ne, arată-ne!
― Banii, ripostă Redrick.
― Ce fel de «inel»? întrebă Ciolănosul, neîncrezător, înfigând degetu-n listă peste umărul Răgusitului.
Redrick tăcea. Ţinea servieta deschisă pe genunchi şi se uita nemişcat în ochii de-un albastru îngeresc. Răguşitul zâmbi, în sfârşit.
― Oare de ce te iubesc aşa de mult, băieţelul meu? gânguri el. Şi se mai zice că nu există dragoste la prima vedere! (Oftă teatral.) Phill, prietene, cum se zice pe-aici, cântăreşte-i «varza», răsfoieşte-i verzişorii… Şi dă-mi o dată chibritul! Vezi doar… Scutură trabucul pe care încă îl mai ţinea între degete.
Phill Ciolănosul mormăi ceva neînţeles, îi aruncă cutia cu chibrituri şi intră în camera de alături, deschizând o uşă mascată de nişte draperii. Se auzeau cam nedesluşit discuţii nervoase, parcă ceva despre o mâţă-n sac, şi în rest numai mormăieli neinteligibile. Răguşitul îşi aprinse, în sfârşit, trabucul şi începu să se uite fix la Redrick, cu un zâmbet absent aşternut pe buzele subţiri şi palide. Redrick îşi rezemă bărbia de servietă, se uită, la rândul lui, drept în ochii albaştri şi încercă să nu clipească, deşi pleoapele îi ardeau ca focul, iar ochii îi lăcrimau. Pe urmă, Ciolănosul se înapoie, aruncă pe măsuţă două pachete sigilate de bancnote şi, bosumflându-se, se aşeză alături de Redrick. Acesta se întinse alene după bani. Răguşitul îl opri cu un gest, rupse sigiliile de la fiecare pachet, le mototoli şi le băgă în buzunarul pijamalei.
― Acum, te rog, zise el.
Redrick luă banii şi, fără să-i numere, îi băgă în buzunarele hainei. Pe urmă, începu să scoată marfa. O făcea încet, dându-le posibilitatea să vadă fiecare lucru şi să verifice după listă. În cameră era linişte şi numai Răguşitul sufla greu. De după draperii se auzea un zgomot slab de parcă cineva ar fi amestecat cu o linguriţă într-un pahar.
Când Redrick închise servieta şi o încuie, Răguşitul ridică privirea şi îl întrebă.
― Şi cu principalul cum rămâne?
― Nicicum, răspunse Redrick. Tăcu un timp şi adăugă: deocamdată.
― Îmi place acest «deocamdată», spuse duios Răguşitul. Ţie nu, Phill?
― Le cam încurci, măi Schuhart, zise scârbit Phill Ciolănosul. Şi de ce le încurci, nu ştiu.
― Asta-i specialitatea mea. Afacerile dubioase. Şi e o specialitate grea.
― Bine, zise Răguşitul. Unde-i aparatul de fotografiat?
― Drace, mormăi Redrick, frecându-şi obrazul şi simţind cum începe să roşească. Sunt vinovat. Am uitat complet de el.
― Acolo? Răguşitul făcu o mişcare nedefinită cu ţigara.
― Nu-mi aduc aminte. Probabil că acolo. Redrick închise ochii şi se lăsă pe spate. Nu, nu-mi aduc aminte deloc.
― Păcat, zise Răguşitul. Dar măcar ai văzut chestia aia?
― Nu. Tocmai, asta e. N-am ajuns până la caupere5. Barbridge s-a bălăcit într-o «piftie» şi a trebuit să ne întoarcem imediat. Fiţi sigur că dacă o vedeam n-o uitam.
― Ascultă, Hugh, şopti dintr-o dată speriat Ciolănosul. Ce-i asta?
Stătea încordat şi se vedea cum în jurul degetului arătător de la mâna dreaptă se învârtea singur «inelul» acela metalic, alb. Ciolănosul holba ochii la el.
― Nu se mai opreşte! aproape că ţipă Ciolănosul, mutându-şi privirea de la inel la Răguşitul şi înapoi.
― Cum adică nu se mai opreşte? întrebă precaut Răguşitul şi se retrase un pic.
― L-am pus pe deget şi l-am învârtit o dată, aşa, pur şi simplu… Şi de un minut întreg nu se mai opreşte.
Ciolănosul se sculă brusc şi ţinând degetul în faţă fugi după draperii. Inelul, iradiind argintiu, se învârtea în faţa lui ca o elice.
― Ce ne-ai adus? întrebă Răguşitul.
― Dracu ştie. Nici n-am crezut că… Dacă ştiam v-aş fi jupuit mai tare.
Răguşitul se uită un moment la el, pe urmă se sculă şi dispăru după draperii. Imediat au început să murmure nişte voci. Redrick scoase o ţigară, o aprinse şi, ridicând de jos o revistă, începu s-o răsfoiască absent. În revistă erau o mulţime de muieri cu fundul tare, dar nu ştia de ce, acum îi era silă să le vadă. Aruncă revista şi se uită prin cameră, căutând ceva de băut. Pe urmă, scoase din buzunar un teanc de bani şi îi numără. Totul era în regulă, dar ca să nu adoarmă îl controlă şi pe celălalt. Şi-n timp ce-l punea în buzunar, se înapoie şi Răguşitul.
― Ai noroc, băieţelul meu, îl anunţă pe Redrick, aşezându-se în faţa lui. Ştii ce-i un perpetuum mobile6?
― Nu. N-am învăţat despre aşa ceva.
― Nici nu e nevoie, spuse Răguşitul, scoţând încă un pachet de bancnote. Iată preţul primului exemplar, rosti el desigilându-l. Pentru fiecare «inel» în plus o să primeşti câte două asemenea pachete. O să ţii minte, băieţelul meu? Câte două. Cu o condiţie însă. În afară de noi doi, nimeni n-o să afle nimic, niciodată. Ne-am înţeles?
Redrick băgă banii în buzunar şi se ridică.
― Am plecat. Când şi unde, data viitoare?
Răguşitul se ridică şi el.
― O să te sun. Aştepţi la telefon în fiecare vineri, între nouă şi nouă-jumătate, dimineaţa. O să primeşti salutări din partea lui Phill şi Hugh şi o să ţi se fixeze o întâlnire.