― N-ai nimerit adresa, Richard. Mie nu-mi place să visez la cai verzi pe pereţi. Când e vorba despre lucruri atât de serioase, prefer scepticismul prudent. Dacă avem în vedere ceea ce am obţinut deja, înaintea noastră se desfăşoară un spectru întreg de posibilităţi, dar nu putem spune nimic sigur.
― Rozalia! încă un rând de coniac, strigă Nunan. Bine. Atunci hai s-o luăm din alt punct de vedere. După părerea ta, ce aţi obţinut deja?
― Poate o să ţi se pară amuzant, dar cam puţin. Noi am descoperit destule minuni. Uneori am învăţat să le folosim pentru necesităţile noastre. Chiar ne-am obişnuit cu ele… Maimuţa apasă pe un buton roşu, primeşte o banană, apasă pe un buton alb, primeşte o portocală, dar cum să capete bananele şi portocalele fără butoane, nu ştie. Şi ce legătură au butoanele cu bananele şi portocalele, ea, de asemenea, nu înţelegea. Să luăm de exemplu «bateriile» AV. Am învăţat să le folosim. Am descoperit chiar condiţiile în care se înmulţesc prin divizare, dar nici până acum n-am reuşit să fabricăm măcar una. Nu le înţelegeam structura şi, judecând după toate, nici n-o s-o cunoaştem prea curând… Mai este un aspect. Obiectele cărora le-am găsit utilitatea. Le folosim, deşi e aproape sigur că nu procedăm la fel ca extratereştrii. Sunt absolut sigur că în majoritatea cazurilor batem cuie cu microscoape… Şi totuşi folosim AV-uri, «brăţări» care stimulează procesele vitale… deferite tipuri de mase cvasi-biologice care au revoluţionat medicina… Să numim această grupă de lucruri obiecte utile. Putem să spunem că, într-o oarecare măsură, omenirea a fost copleşită de ele, deşi niciodată nu trebuie să uităm că în lumea noastră euclidiană orice băţ are două capete.
― Îngrăşămintele chimice! se băgă Nunan.
Valentin sorbi un pic din pahar şi aprobă, dând din cap.
― Chiar aşa. Ne-am făcut de râs cu îngrăşămintele astea chimice. Sau folosirea AV-urilor în industria militară… Dar nu mă refer numai la asta. Consecinţele folosirii fiecărui obiect util sunt mai mult sau mai puţin cercetate şi explicate. Acum e treaba tehnologiei. Poate peste vreo cincizeci de ani vom învăţa să ne fabricăm singuri sigiliile regale şi atunci vom putea să spargem nuci pe săturate. Mai complicat este cu o altă grupă de obiecte, tocmai pentru că nu le găsim nici o întrebuinţare. Calităţile lor sunt complet inexplicabile în cadrul imaginaţiei noastre actuale. De exemplu, capcanele magnetice de diferite tipuri. Ştim ce este o capcană magnetică. Kirill Panov ne-a lăsat o demonstraţie foarte elegantă. Dar nu înţelegem care este sursa acestui câmp magnetic puternic, cauza stabilităţii lui extreme… nu înţelegem nimic. Putem doar să lansăm ipoteze fantastice referitoare la asemenea proprietăţi spaţiale pe care înainte nici nu le-am bănuit. Sau K-23… Cum numiţi voi biluţele acelea negre, frumoase, care sunt folosite ca bijuterii?
― «Stropi negri».
― Aşa, aşa. «Stropi negri»… Frumoasă denumire. Dar, ai auzit probabil de proprietăţile lor. Dacă trecem o rază de lumină printr-o asemenea biluţă, atunci lumina iese din ea cu întârziere şi această întârziere depinde de greutatea biluţei, de mărimea ei şi de încă nişte parametri. Frecvenţa luminii ieşite este întotdeauna mai mică decât cea a luminii intrate… Ce-nseamnă asta? De ce?… Există o idee nebunească, conform căreia aceşti «stropi negri» sunt regiuni gigantice spaţiale cu alte proprietăţi decât cele ale spaţiului nostru şi care au luat asemenea formă compactă sub influenţa spaţiului nostru… (Valentin scoase o ţigară şi o aprinse.) Pe scurt vorbind, obiectele acestei grupe sunt cu desăvârşire inutilizabile pentru practica omenească, deşi din punct de vedere pur ştiinţific au o importanţă fundamentală. Ele sunt răspunsuri căzute din cer la întrebări pe care nici măcar nu ştim să le punem. Susmenţionatul sir Isaac poate că n-ar fi înţeles laserul, dar, în orice caz, ar fi înţeles că aşa ceva este posibil şi asta poate că ar fi influenţat foarte puternic concepţia lui ştiinţifică. Nu mai intru în amănunte, dar existenţa unor asemenea obiecte, ca «inelul alb», «capcanele magnetice», K-23, a eliminat dintr-o dată un câmp întreg de teorii înfloritoare şi a trezit la viaţă idei complet noi. Şi mai există şi o a treia grupă…
― Da, se grăbi Nunan. «Piftia vrăjitorului» şi altele…
― Nu, nu. Toate astea trebuie să le punem ori în prima, ori în a doua grupă. Am în vedere obiectele despre care ştim numai din auzite şi pe care niciodată nu le-am ţinut în mână. Dick-Vagabondul, fantomele vesele, maşina dorinţelor…
― O clipă, o clipă, se precipită Nunan. Ce mai e şi asta?
Valentin râse.
― Vezi… Şi noi avem jargonul nostru de lucru. „Dick-Vagabondul” este acel ursuleţ mecanic ipotetic care-şi face de cap prin ruinele uzinei, iar «fantomele vesele» sunt nişte turbioane periculoase care se formează în câteva regiuni ale Zonei.
― E prima dată când aud de aşa ceva, zise Nunan, dar «maşina dorinţelor», înţeleg că este acel faimos Glob de Aur… Dumneata crezi în Globul de Aur, domnule savant?
Valentin se îndreptă şi strânse din umeri.
― Eu admit că undeva în Zonă există ceva rotund şi auriu. Admit că acel ceva captează biocurenţii noştri şi poate să îndeplinească dorinţele simple, să potolească foamea, setea… Un biotronist contemporan nu se mai miră de asemenea chestii… dar nu-i vorba de asta… Înţelegi, Richard, că scormonim prin Zonă de două decenii, dar nu ştim nici a mia parte din tot ce conţine ea. Şi ce să mai vorbim de influenţa Zonei asupra omului… Apropo, va trebui să mai introducem în clasificarea noastră încă un grup: al patrulea. Dar nu de obiecte, ci de influenţe. Acest grup este cercetat revoltător de prost, deşi faptele s-au adunat, după părerea mea, mai mult decât suficient. Ştii, Richard, eu sunt fizician, şi deci sceptic. Dar şi pe mine mă trec fiorii câteodată când mă gândesc la toate astea.
― «Cadavrele vii», murmură Nunan.
― Da' de unde. «Cadavrele vii» sunt o enigmă, dar numai atât. Cum să-ţi spun… toate astea sunt imaginabile… Dar când în jurul omului se întâmplă, dintr-o dată, tam-nesam, fenomene extrafizice şi extrabiologice…
― Ah! Aveţi în vedere emigranţii…
― Exact. Statistica matematică, ştii foarte bine, este o ştiinţă foarte exactă, deşi utilizează probabilităţile. Şi-n afară de asta, este o ştiinţă elocventă, foarte concretă…
Valentin se ameţise puţin, începuse să vorbească mai tare, obrajii i se înroşiseră, iar sprâncenele i se ridicaseră pe deasupra lentilelor negre, încreţindu-i fruntea ca o armonică.
― Rozalia! urlă deodată. Încă un coniac! Dublu!
― Îmi plac cei care nu beau, zise cu respect Nunan.
― Nu te-abate, îl mustră Valentin sever. Ascultă ce-ţi povestesc. Este foarte straniu. Luă paharul şi, dintr-o sorbitura, îl goli pe jumătate, după care continuă. Nu ştim ce s-a întâmplat cu săracii marmontieni în momentul Vizitei. Dar unul dintre ei a vrut să se mute. Un oarecare, un locuitor obişnuit. Frizer. Fiul frizerului sau nepotul frizerului. Să zicem că se mută în Detroit. Deschide o frizerie şi începe un coşmar de neînchipuit. Mai mult de nouăzeci la sută dintre clienţii lui mor în cursul anului: în catastrofe rutiere, cad de la ferestre, sunt tăiaţi de gangsteri şi golani, se îneacă în locuri puţin adânci. Mai mult decât atât. Numărul catastrofelor naturale în Detroit şi în împrejurimile lui creşte. Izbucnesc incendii de două ori mai des, din cauza scurtcircuitelor electrice. Creşte de trei ori numărul accidentelor de maşină. Creşte de două ori mortalitatea în cazul epidemiilor de gripă. Mai mult decât atât. Creşte şi numărul catastrofelor naturale din Detroit şi din împrejurimile lui. Apar de undeva taifune, turbioane, care în locurile acestea n-au mai existat încă de prin 1700 şi nu se mai ştie cât. Se rup tăriile cerului şi lacul Michigan sau lacul Erie, mă rog, pe unde-o fi Detroit, iese din matcă… Şi numai de-astea… Şi asemenea cataclisme se produc în orice oraş şi-n orice loc în care se mută emigrantul din regiunea Vizitei, iar numărul acestor cataclisme este direct proporţional cu numărul emigranţilor care s-au mutat în acel loc. Dar asemenea influenţe apar numai la acei emigranţi care au suportat momentul Vizitei. Cei care s-au născut după Vizită nu au nici o influenţă asupra statisticii accidentelor. Trăieşti aici de zece ani, dar ai venit după Vizită şi poţi să te muţi fără nici un pericol, chiar şi-n Vatican. Cum se explică toate astea? Cine greşeşte aici? Statistica? Sau judecata sănătoasă? Valentin înşfacă paharul şi îl goli dintr-o suflare.