― Bună ziua, Maria, îi zise, străduindu-se să vorbească cât mai duios. Ce mai faci, Maimuţico?
Nu-i răspunse. Tăcută, se retrase complet, fără zgomot, spre uşa de la sufragerie, uitându-se la el încruntată. Probabil că nu-l recunoscuse. La drept vorbind, nici el n-o mai recunoştea. «Zona, se gândi. Ce porcărie…»
― Cine-i acolo? întrebă Guta, scoţând capul din bucătărie. Dumnezeule, Dick! Pe unde te-ai ascuns până acum? Ştii, Redrick s-a întors.
Se grăbi spre el, ştergându-şi mâinile cu un prosop, care-i atârna pe umăr. Era tot atât de frumoasă, energică şi puternică, numai că ceva se schimbase: ori era trasă la faţă, ori ochii îi erau febrili.
O pupă pe obraz şi, dându-i impermeabilul şi pălăria, îi zise:
― Am auzit, am auzit… dar tot n-am avut timp să trec. E acasă?
― Acasă, răspunse Guta. E unul acolo cu el… În curând o să plece, pentru că stă de mult. Intră, Dick.
Făcu câţiva paşi străbătând holul şi se opri în uşa sufrageriei. Bătrânul stătea la masă singur, nemişcat şi puţin adus într-o parte. Lumina roză de la abajur cădea pe faţa lui lată, întunecată, parcă cioplită dintr-un lemn vechi, luminându-i gura căzută şi ochii nemişcaţi, lipsiţi de viaţă…
― Dacă vrei, trecem în bucătărie, zise repede Guta. Pregătesc cina şi-ntre timp o să vorbim.
― Sigur, că da, se învioră Nunan. De când nu ne-am mai văzut…
Trecură în bucătărie, Guta deschise imediat frigiderul, iar Nunan se aşeză lângă masă şi privi în jur. Ca-n totdeauna, aici totul era curat, totul strălucea, iar deasupra cratiţelor se ridica aburul. Aragazul era nou, semiautomat, şi asta însemna că în casă erau bani.
― Şi el cum e? întrebă Nunan.
― Tot aşa. A slăbit în închisoare, dar acum şi-a mai revenit.
― Roşcovan?
― Şi încă cum!
― Rău?
― Şi încă cum! Răutatea asta o s-o ducă şi-n groapă.
Guta puse în faţa lui un pahar de «Bloody Mary», un strat transparent de vodcă ce părea suspendat deasupra sucului de roşii.
― Nu-i prea mult? îl întrebă ea.
― Tocmai bine. Nunan trase aer în piept, închise ochii şi bău încet acest cocktail. Se simţea bine. Îşi aduse aminte că, pentru prima dată în această zi, băuse ceva mai substanţial.
― Asta-i altceva, zise. Acum se mai poate trăi.
― La tine totul e bine? întrebă Guta. De ce n-ai mai venit de atâta timp?
― Treburi blestemate, se plânse Nunan, în fiecare săptămână aveam de gând să vin sau măcar să vă dau un telefon, dar, mai întâi, a trebuit să dau o fugă până la Rocksopolis, pe urmă am avut un scandal, după. aceea am auzit: «S-a întors Redrick», dar m-am gândit că n-are rost să vă deranjez… În general, m-am cam încurcat cu treburi, Guta. Câteodată, mă întreb pentru ce ne zbatem atâta? Ca să câştigăm bani? Dar pentru ce dracul ne trebuie banii, dacă nu facem altceva decât să ne agităm?
Guta făcu zgomot ridicând capacele de la crătiţi, apoi luă de pe o policioară un pachet de ţigări şi se aşeză la masă alături de Nunan. Se uită în jos. Nunan scoase grăbit bricheta şi îi aprinse ţigara. Şi din nou, pentru a doua oară în viaţă, observă cum îi tremurau degetele la fel ca atunci, când Redrick fusese închis, iar Nunan venise la ea să-i dea bani. La început rămăsese fără nici un ban şi nici un ticălos din bloc nu o împrumutase. Pe urmă apăruseră şi banii, şi, judecând după toate, erau destui. Nunan îşi dăduse seama cam de unde provin, dar continuă să vină, aducându-i Maimuţichii dulciuri şi jucării şi stând seri întregi cu Guta la cafea, făcând împreună planuri pentru viitorul lui Redrick. După ce ascultă tot ce povestea ea, mai mergea şi pe la vecini, încercând să vorbească cu ei şi să le explice situaţia, după care, pierzându-şi răbdarea, ameninţa: «O să se întoarcă Roşcovanul şi o să vă rupă el oasele». Însă nu rezolva nimic.
― Ce-ţi mai face prietena? întrebă Guta.
― Care?
― Cea cu care ai venit atunci. Blonda aia…
― Păi, ce era prietena mea? Era stenografa. S-a măritat şi şi-a dat demisia.
― Trebuie să te-nsori, Dick, îl sfătui Guta. Vrei să-ţi găsesc o fată?
Nunan vru să răspundă ca de obicei: «O să crească Maimuţica…» Dar se opri la timp. Acum asta suna cu totul altfel.
― Stenografă îmi trebuie, nu nevastă, mormăi el. Lasă-l pe diavolul tău roşcovan şi vino la mine ca stenografă. Doar ai fost o stenografă minunată. Bătrânul Harris chiar şi-acum îşi mai aduce aminte…
Pe neauzite, intră Maimuţica, privi cratiţele şi se uită la Richard, pe urmă se apropie de maică-sa şi se lipi de ea, întorcându-şi faţa.
― Hei, Maimuţico, zise Richard Nunan, vesel, vrei o ciocolată?
Băgă mâna în buzunar, scoase un automobil de ciocolată, protejat de un înveliş transparent, şi îl întinse fetiţei. Ea nu se mişcă. Guta luă ciocolata şi-o puse pe masă. Dintr-o dată, i se albiră buzele…
― Da, Guta, zise la fel de vesel Nunan. Ştii, vreau să mă mut. M-am săturat să stau mereu la hotel. În primul rând e prea departe de Institut…
― Deja nu mai înţelege aproape nimic, şopti Guta, şi el amuţi brusc, luă paharul cu ambele mâini şi începu să-l învârtă între degete fără rost.
― Nu ne întrebi cum stăm, continuă ea, şi foarte bine faci. Doar eşti prietenul nostru vechi, Dick, şi n-avem ce să-ţi ascundem. De altfel, nici nu se poate.
― Aţi fost la doctor? întrebă Nunan, fără să ridice privirea.
― Da. Nici unul nu poate face nimic, iar unul dintre ei a spus…
Guta tăcu.
Tăcu şi el. Nu avea ce să mai spună şi nici n-ar fi vrut să se gândească la asta, dar îl înfioră un gând sinistru: «Este o invazie. Nu este un picnic la marginea drumului şi nici o chemare de contact. Este o invazie. Nu ne pot schimba, dar vor pătrunde în corpurile copiilor noştri, transformându-i după chipul şi asemănarea lor». Brusc i se făcu frig, dar îşi aminti că citise ceva asemănător într-un pocket-book cu coperte stridente, lucioase, şi la gândul ăsta parcă se mai linişti. Poţi născoci tot ce-ţi trece prin cap, dar în realitate nu e niciodată aşa cum născoceşti.
― Iar unul dintre ei a spus că deja nu mai este om, continuă Guta.
― Prostii, zise Nunan cu voce joasă. Mergeţi la un specialist adevărat. De exemplu, la James Cutterfield. Vreţi să vorbesc cu el? Vă aranjez eu intrarea…
― La Măcelar? râse ea nervos. Nu-i nevoie, Dick. Mulţumesc. Chiar el a zis asta. Probabil că asta ne e soarta.
Când Nunan îndrăzni să-şi ridice din nou privirea, Maimuţica deja plecase, iar Guta stătea nemişcată, cu gura întredeschisă şi privirile în gol; ţigara pe care o ţinea între degete se transformase într-un beţişor lung şi strâmb de scrum cenuşiu. Atunci împinse paharul spre ea şi zise:
― Mai fă-mi unul, baby… Şi pentru tine unul. Şi să bem.
Scrumul căzu, ea căută un loc unde să arunce mucul, apoi îl azvârli în chiuvetă.
― Pentru ce? întrebă ea. Nu înţeleg. Ce-am făcut noi? Totuşi nu suntem cei mai răi din oraşul ăsta.
Nunan se aşteptă ca ea să izbucnească în plâns, dar se înşelă. Guta deschise frigiderul, scoase vodca, sucul şi luă de pe poliţă al doilea pahar.
― Totuşi, nu te pierde cu firea, o încurajă Nunan. Nimic nu există pe lume care să nu se repare. Şi să mă crezi, Guta, am legături foarte mari… Şi am să fac tot ce-mi va sta în putinţă…