Jérôme Bosch se destinde. Nu se va întâmpla nimic. I se întinde un ziar, cel de dimineață și, în mod mecanic, îl deschide la pagina economică și ochii i se îndreaptă spre mica hartă meteorologică. Pune ziarul deoparte. Deschide servieta, caută și găsește pipa, o cercetează, calitate superioară, o umple, o aprinde. I se servește un whisky. Zboară deasupra norilor. Se întreabă dacă civilizații efemere și minuscule nu se dezvoltă în cutele acestor munți de ceață. Crede că-i în curs de a uita telefonul. Încearcă să-și închipuie cum arată Nassau. Începe să descopere că a plecat. Ia în stăpânire cabina. Își acționează fotoliul. Se întreabă asupra probabilităților celor două viitoruri. I se pare, dar nu e sigur, că glasul din stânga, glasul ferm, sigur, Ibizza, Acapulco și Barbara n-a Încetat a se depărta, a deveni mai puțin deslușit de la convorbire la convorbire, iar celălalt mai prezent. Chestie de legături telefonice. I se aduce de mâncare. I se servește șampanie. O privește pe stewardesă, care zâmbește ori de câte ori trece pe lângă el. Mai cere șampanie. Bea o cafea. Doarme.
Când se trezește — dar cât o fi ceasul? — avionul zboară pe deasupra mării, într-un cer absolut senin. Jérôme Bosch n-a visat sau nu-și poate aminti visele. Privind marea, regretă în mod absurd că nu și-a luat un slip de baie. Domnul Wildenstein are cu siguranță o duzină de slipuri de baie. Jérôme Bosch înțelege, în sfârșit, că stewardesa i se adresează. Ea îi întinde o bucățică de hârtie albastră, îndoită în mod complicat, ca o telegramă. Pare mirată.
— Un apel pentru dumneavoastră, domnule Bosch. Radiofonistul se scuză, dar n-a înțeles decât câteva cuvinte. E electricitate statică în aer. A cerut confirmarea, degeaba.
Desface hârtia și citește doar două cuvinte, însemnate în grabă, cu un pix: Pe curând…
Domnul Wildenstein, își zice. Dar nu e sigur.
— Vă rog, zice el, puteți întreba cam cum era glasul?
— Să văd, zice stewardesa, care se îndepărtează, dispare în cabina pilotului, revine peste o clipă.
— Domnule Bosch, zice ea, radiofonistul nu prea știe să descrie un glas. Vă roagă să-l iertați. Spune că glasul părea foarte apropiat, că se auzea foarte puternic și că nu crede, în ciuda paraziților, că ar fi vrut să spună și altceva. A cerut din nou confirmarea.
— Mulțumesc, zice Jérôme Bosch în timp ce o vede depărtându-se, apucând microfonul, luând aer în piept, după care o aude rostind cu voce suavă:
— O clipă de atenție, vă rog, doamnelor și domnilor. Vom străbate o zonă de perturbații. Fiți buni și puneți-vă centurile, stingeți țigările. Ladies and gentlemen, your attention, please, fasten your seatbelts…
Nu mai ascultă. În străfundul cerului, altminteri curat, privește prin hublou o mică pată noroasă, apoape neagră, peste care se află un intens clocot întunecat și către care avionul se aruncă. Neagră, neagră, neagră, ca un ochi.
1969
SFÂRȘIT