Coborau de trei zile în șir. Barometrele arătau că se află la nivelul mării și totuși cîmpia continua să coboare spre miazănoapte.
Borovoi, care notase indicațiile barometrului, le comunică tovarășilor săi. La auzul lor, Makșeev exclamă:
— Ce o mai fi și asta! Am coborît de pe coama munților Russki fără să întîlnim vreo lavină de gheață sau vreo crăpătură!
— Ceea ce mă uimește și mai mult, — zise Kaștanov, — este faptul că aici ar trebui să fie țărmul mării, și prin urmare marginea uriașului cîmp de gheață ce coboară pe versantul nordic al acestei coame și care, după măsurătorile noastre,se întinde pe o distanța de șaptezeci de kilometri. Judecînd după cele ce știm despre limita continentului Antarctic, aici ar trebui să fie un țărm abrupt, un zid de gheață înalt de peste o sută de metri, iar la poalele sale — marea sau măcar întinderi acoperite de banchize, porțiuni înghețate, și, printre ele, ici-colo, aisberguri. Să nu uităm că ghețarul se mișcă mereu, presînd gheața din mare!
Dar nici în ziua următoare nu interveni vreo schimbare. Ca și în ajun, cîmpia de zăpadă continua să coboare spre nord; vîntul bătea mereu din spate, de parcă i-ar fi mînat dindărăt, pe exploratori. Norii păreau că ating fața zăpezii. Cînd și cînd ningea. Toți se așteptau ca din clipă în clipă coborîșul să se sfîrșească. Se grăbeau, cu privirile ațintite înainte, trăgînd mereu nădejdea că în curînd vor ajunge la capătul povîrnișului. Se înșelau însă în așteptările lor. Orele treceau, lăsau în urmă kilometru după kilometru. În cele din urmă, frînți de oboseală, poposiră pentru înnoptat.
După ce întinseră cortul, exploratorii se strînseră grămadă în jurul lui Borovoi, care instala barometrul cu mercur. Ardeau de nerăbdare să vadă ce arată barometrul, deoarece acele barometrelor aneroide de buzunar săriseră de mult peste diviziunile indicate pe cadran și arătau anapoda presiunea aerului.
— După calcule aproximative, am coborît pînă acum cu patru sute de metri sub nivelul mării, — exclamă meteorologul, — afară numai dacă, în momentul de față, în Țara lui Nansen se găsește regiunea unui anticiclon [7] de o întindere neobișnuită. Barometrul indică opt sute de milimetri.
— După cîte știu, — interveni Kaștanov, — nu există pe Pămînt anticicloane cu o astfel de presiune. Pe lîngă asta, de cînd ne aflăm în Țara lui Nansen, vremea nu s-a schimbat de loc și nu seamănă cu vremea obișnuită pentru anticiclon.
— Dar atunci, ce se întîmplă? întrebă Papocikin.
— Pesemne că uscatul nu s-a terminat încă și în partea sa nordica se află o adîncitură, o depresiune foarte mare, de sute de metri, sub nivelul mării.
— Să fie oare cu putință? întrebă Gromeko.
— De ce nu? Pe Pămînt există asemenea depresiuni, ca bunăoară acelea ale Văii Iordanului și a Mării Moarte în Palestina, depresiunea Mării Caspice, depresiunea Liukcea din Asia Centrală, descoperită de exploratorii ruși, și, în sfîrșit, fundul lacului Baikal din Siberia, care se găsește la peste o mie de metri sub nivelul mării.
— Dar nici depresiunea Mării Moarte nu e mai puțin adîncă. Fundul ei coboară la 465 metri sub nivelul oceanului, adăugă Makșeev.
— În orice caz, descoperirea unei depresiuni atît de adînci pe continentul polar va constitui un rezultat extrem de interesant și de important al expediției noastre, încheie Borovoi.
Spre uimirea tuturor, a doua zi coborîșul continuă în condițiile unui relief identic, iar vremea rămase neschimbată.
— Coborîm într-o groapă fără fund, glumi Makșeev. S-ar părea că această depresiune nu e plată, ci are mai curînd forma unei pîlnii. N-o fi cumva craterul unui vulcan stins?
— Se prea poate, dar atunci e de o mărime nemaiîntîlnită, remarcă Kaștanov. Sînt patru zile de cînd tot coborîm în această pîlnie. Se vede că acest crater are un diametru de vreo trei sute de kilometri sau chiar mai mult; numai în lună există vulcani de asemenea dimensiuni. Din păcate, în tot timpul coborîșului nu am întîlnit nici o stîncă, nici o deschidere de rocă, care să ne dea vreo indicație asupra originii acestei depresiuni. De obicei, versanții unui crater sînt formați din diferite lave și tufuri vulcanice [8].
— Pe versantul nordic al munților Russki și pe coama lor am găsit bazalte și lave bazaltice, le aminti Papocikin. Prin urmare, dispunem de unele date care ne indică natura vulcanică a acestei depresiuni.
— În Alaska există cratere de vulcani stinși, pline pînă sus cu zăpadă și gheață, adăugă Makșeev.
În seara acelei zile nu mai putură folosi nici barometrul cu mercur. Coloana de mercur urcă pînă în vîrful tubului. Fură nevoiți să despacheteze hipsotermometrul [9] și să determine presiunea aerului după temperatura de fierbere a apei. Presiunea indicată corespundea unei adîncimi de opt sute patruzeci de metri sub nivelul oceanului..
Toți observară că seara era mai întuneric ca de obicei. Se vede că razele soarelui nordic nu pătrundeau direct în această depresiune adîncă. Nedumerirea călătorilor spori cînd și busola ieși din uz; acul ei se învîrtea, tremura, fără însă a se opri și a arăta nordul. Erau nevoiți să se orienteze după direcția vîntului și a coborîșului, ca să înainteze spre nord ca și pînă atunci. Kaștanov atribuia comportarea ciudată a busolei tot naturii vulcanice a depresiunii, fiindcă se știe că masivele mari de bazalt influențează acul magnetic.
Dar a doua zi, la cîțiva kilometri de locul unde poposiseră peste noapte, exploratorii dădură de un obstacol neașteptat; cîmpia de zăpadă se sfîrși la poalele unui lanț de stînci de gheață ce se întindea de-a curmezișul, de o parte și de alta a drumului, cît vedeai cu ochii. Pe alocuri, stîncile se înălțau drept în sus, atingînd zece-cincisprezece metri, iar în alte părți, ele constau dintr-o îngrămădire haotică de gheață, mai mari sau mai mici. Chiar dacă nu ar fi avut săniile încărcate, călătorilor le-ar fi fost greu să se cațere pe aceste mormane. Trebuiră deci să se oprească, pentru a face o recunoaștere. Makșeev și Borovoi se urcară pe mormanul cel mai înalt și se încredințară că în față se întindeau pînă hăt departe asemenea stînci și grămezi de bolovani.
— Nu pare să fie un brîu de blocuri de gheață de mare, spuse Makșeev, cînd se întoarse la sănii. Blocurile acestea de gheață nu se întind pe o distantă de cîțiva kilometri fără întrerupere.
— Am ajuns, se vede, la fundul depresiunii, spuse Kaștanov, și acest haos se datorește presiunii exercitate de uriașul ghețar de pe versantul nordic al munților Russki, pe care am mers pînă acum.
— Așadar, tot fundul depresiunii nu este altceva decît o îngrămădire haotică de blocuri de gheață, remarcă Borovoi. Pesemne că și ceilalți versanți ai depresiunii sînt acoperiți de ghețari, care coboară spre fundul ei.
— Datorită dimensiunilor ei uriașe, depresiunea nu s-a umplut însă cu gheață, cum s-a întîmplat cu craterele vulcanilor din Alaska, adăugă Makșeev.
— Oricum, trebuie să traversăm neapărat fundul depresiunii, ca să ne continuăm călătoria spre nord, să-i stabilim dimensiunile și să vedem cum arată versantul opus, spuse Kaștanov.
7
Ciclon — regiune unde aerul are o presiune scăzută. Anticiclon — regiune cu presiune ridicată. Deplasîndu-se pe suprafața Pămîntului, ciclonii sînt însoțiți de vînturi puternice, de ploi sau de ninsori. Anticiclonii aduc, dimpotrivă, vreme frumoasă, stabilă. (Nota red. ruse)
8
Lavă — masă topită ce curge din craterul unui vulcan sau dintr-o crăpătură a scoarței pâmîntului, pe suprafața acestuia. După ce se întărește, se transformă în roci de diferite constituții. Tufroca e formată din cenușa aruncată de vulcan în timpul erupției: această cenușă este lavă pulverizată de explozia gazelor. Ea se depune în stare uscată pe coastele și în împrejurimile vulcanului, sau ajunge în apa lacurilor și iazurilor, unde se aglomerează și prin cimentare se transformă într-o rocă dură. (Nota red. ruse)
9
Hipsotermometrul se compune dintr-un vas pentru fierberea apei, avînd pe capac un tub lung, în care se introduce termometrul, pentru stabilirea punctului de fierbere a apei în vapori degajați. (Nota red. ruse)