PESTE GHEȚURI
La sfîrșitul lui martie, exploratorii hotărîră să pornească înapoi peste ghețuri. În cabina meteorologică de pe deal și în magazia de la poalele dealului lăsară închise într-o ladă bine ferecată scurte însemnări despre componența expediției care descoperise Plutonia, precum și despre principalele rezultate ale călătoriei spre sud. Era de așteptat ca o dată cu venirea verii, primitivii să dea din nou o raită pînă la dealul lor. Pentru ca ei să nu ia lăzile și să nu distrugă cabina meteorologică, așezară în interiorul acesteia, pe un raft, cîțiva din idolii de lemn ciopliți de Katu, iar pe dușumea strînseră, în chip de ofrandă, o grămadă de oase, cutii goale de conserve și alte nimicuri. Ideea fusese a lui Igolkin, care ajunsese să-i cunoască mai bine pe sălbatici decît savantul Borovoi.
În sfîrșit, săniile, greu încărcate cu colecții, provizii și alte lucruri ale expediției, porniră prin pustiul de zăpadă spre marginea ghețurilor.
Drumul de întoarcere, care trecea prin Țara lui Nansen, dură o lună de zile. Trebuiră să înfrunte mormane de gheață, să urce pantele abrupte ale muntelui Russki și să coboare pe versantul opus, să străbată întinderile de gheață de tip Gletcher și să meargă împotriva vînturilor puternice, care suflau din față. Cei cîțiva cîini care le mai rămăseseră abia trăgeau săniile încărcate cu vîrf. Toate acestea făceau înaintarea anevoioasă și biruirea piedicilor cerea sforțări supraomenești. Vijeliile dese îi țineau și ele pe loc, în schimb ofereau oamenilor și cîinilor ore în plus de odihnă. Îndată ce lăsară în urmă mormanele de gheață, ziua începu să alterneze cu noaptea, fenomen pe care exploratorii nu-l mai văzuseră de mult. Nu izbutiră să găsească unele dintre depozitele de provizii lăsate în drum, dar cînd ajunseră la capul Truhanov dădură de un nou depozit cu provizii suficiente pentru un an, amenajat de „Steaua Polară”. Tot aici găsiră și o scrisoare din care aflară că vasul se oprise să ierneze la zece kilometri est de cap. De pe creasta acestuia zăriră în depărtare „Steaua Polară”, iar la jumătatea distanței care îi despărțea de vas fură întîmpinați cu bucurie de membrii echipajului. Pînă și Truhanov le ieși în întîmpinare, cu o sanie trasă de cîini tineri, născuți pe „Steaua Polară”. Urările de bun venit și întrebările nu mai conteneau. Truhanov fu nespus de fericit cînd află că ipoteza lui cu privire la cavitatea interioară a Pămîntului se adeverise în chip strălucit.
O DISCUȚIE ȘTIINȚIFICĂ
După cîteva zile de la întoarcerea expediției pe „Steaua Polară” se dezlănțui o vijelie năpraznică, obișnuită la această latitudine. Orice plimbare sau muncă în aer liber deveni cu neputință. Oamenii își petreceau timpul în salonul ofițerilor, povestind despre iernatul vasului între ghețuri și despre călătoria în Plutonia. Pe Truhanov îl interesau cu deosebire amănuntele coborîșului în lumea subterană, însoțit de tot felul de fenomene inexplicabile pentru membrii expediției.
— Mărturisesc, Nikolai Innokentievici, — spuse Kaștanov, — că scrisoarea dumitale, pe care am deschis-o în ziua în care am văzut mamuți în tundra ce luase locul întinderilor de gheață, ne-a explicat unde ne aflăm, dar nu ne-a mulțumit. Am fi vrut să știm pe ce temei susțineai dumneata că globul pămîntesc e gol pe dinăuntru, ipoteză care s-a adeverit în chip atît de strălucit.
— Ca să fiu sincer, — răspunse Truhanov, — această ipoteză nu-mi aparține și nici măcar nu este nouă. Ea a fost lansată acum mai bine de un secol de cîțiva savanți din Europa Occidentală și am dat de ea răsfoind revistele vechi. Din primui moment m-a captivat și nu m-am lăsat pînă n-am verificat toate datele ei. În cele din urmă m-am încredințat că e pe deplin posibilă.
— Fii așa de bun și împărtășește-ne și nouă datele pe care te-ai întemeiat.
— Cu plăcere. Dacă doriți, am să vă fac chiar astă seară o expunere amănunțită.
Seara, în salonul ofițerilor, avu loc o interesantă discuție științifică.
După ce expuse pe scurt concepțiile popoarelor antice, potrivit cărora Pămîntul ar avea forma ovală și ar fi înconjurat de ape, precum și teoria lui Aristotel, care susținea că Pămîntul este rotund, Truhanov analiză mai amănunțit concepțiile moderne.
— La sfîrșitul secolului al XVIII-lea, savantul Leslie a afirmat că interiorul Pămîntului e plin cu aer, care din pricina presiunii are lumină proprie. În acest spațiu se mișcă două planete: Proserpina și Pluton…
— Pluton? se miră Borovoi. Așadar noi n-am născocit un nume nou pentru acest astru interior!
— Întocmai, v-au luat-o alții înainte, urmă Truhanov. Unii savanți au făcut chiar anumite calcule, pe baza cărora au schițat traiectoriile acestor planete, susținînd că apropierea lor de scoarța Pămîntului provoacă cutremure și furtuni magnetice.. După părerea lui Leslie, în cavitatea interioară a Pămîntului, unde totul este scăldat într-o lumină electrică dulce, domnește primăvara eternă, și de aceea acolo există o vegetație nemaivăzută și o lume cu totul aparte…
— Și a avut perfectă dreptate! zise Papocikin, uimit.
— După teoria lui Leslie, intrarea în această cavitate a Pămîntului trebuie să se afle undeva pe paralele, la 82° latitudine nordică.
— Extraordinar! exclamă Makșeev, pocnindu-și palmele. Cum de a știut atît de precis? Noi am dat de marginea sudică a acestei intrări ceva mai sus de paralela 81°.
— Leslie a determinat acest punct ținînd seama de locul în care aurora boreală atinge intensitatea maximă, deoarece considera că ea își are sursa în interiorul Pămîntului, nefiind altceva decît razele electrice care luminează cavitatea interioară a globului nostru. Teoria lui Leslie a avut mulți adepți șt chestiunea trimiterii unei expediții în interiorul Pămîntului a fost pusă cu toată seriozitatea.
— Interesant, — spuse zîmbind Gromeko, — cît p-aci să avem și predecesori!
— Dar expediția nu a fost niciodată trimisă, deoarece somitățile științei din acele vremuri — Buffon, Leibnitz, Kircher — au luat în rîs ipoteza lui Leslie, susținînd că e o pură fantezie. Ei afirmau că în interiorul Pămîntului se află un nucleu lichid, incandescent, format dintr-o masă compactă unică, sau din numeroase focare mai mici, numite pirofiliații. La sfîrșitul secolului al XVIII-lea ipoteza bine închegată și armonioasă a lui Kant și Laplace despre formarea întregului nostru sistem planetar dintr-o nebuloasă gazoasă incandescentă a cucerit aproape toate mințile, înlăturînd celelalte ipoteze. În 1816 însă, Cormuls a susținut că Pămîntul este gol în interior, iar scoarța lui nu depășește în grosime trei sute de mile engleze. Halley, Franklin, Lichtenberg și Cormuls s-au străduit să explice fenomenele magnetismului terestru și variațiile sale în decursul veacurilor pornind de la ipoteza existenței unei planete interioare. În 1817, profesorul german Steinhauser a considerat aproape sigură existența acestei planete, pe care a numit-o Minerva. Și iarăși s-a proiectat trimiterea unei expediții în interiorul Pămîntului. În aprilie 1818, căpitanul de infanterie în retragere Symmes din St. Louis, statul Missouri, a publicat în ziare și a trimis unui mare număr de instituții din America și Europa o scrisoare adresată „lumii întregi”, cu următoarea deviză: „Universul ne dă lumină, ca să descoperim un univers infinit”.