Выбрать главу

Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ, când pe alt colţ,

Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolţi

Şi pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit

Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit.

Ci prin flori întreţesute, printre gratii luna moale

Sfiicioasă şi smerită şi-au vărsat razele sale;

Unde-ajung par văruite zid, podele, ca de cridă,

Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită.

Iar de sus pân-în podele un painjen prins de vrajă

A ţesut subţire pânză străvezie ca o mreajă;

Tremurând ea licureşte şi se pare a se rumpe,

Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe.

După pânza de painjen doarme fata de-mpărat;

Înecată de lumină e întinsă în crivat.

Al ei chip se zugrăveşte plin şi alb: cu ochiu-l măsuri

Prin uşoară-nvineţire a subţirilor mătăsuri;

Ici şi colo a ei haină s-a desprins din sponci ş-arată

Trupul alb în goliciunea-i, curăţia ei de fată.

Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăştie,

Tâmpla bate liniştită ca o umbră viorie,

Şi sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie,

Cu o singură trăsură măiestrit le încondeie;

Sub pleoapele închise globii ochilor se bat,

Braţul ei atârnă leneş peste marginea de pat;

De a vârstei ei căldură fragii sânului se coc,

A ei gură-i descleştată de-a suflării sale foc,

Ea zâmbind îşi mişcă dulce a ei buze mici, subţiri;

Iar pe patu-i şi la capu-i presuraţi-s trandafiri.

Iar voinicul s-apropie şi cu mâna sa el rumpe

Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe:

A frumseţii haruri goale ce simţirile-i adapă,

Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă.

El în braţe prinde fata, peste faţă i se-nclină,

Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină,

Şi inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic -

Ş-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic.

II

Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte,

Şi-n oglind-ale ei buze vede vinete şi supte -

Ea zâmbind şi trist se uită, şopoteşte blând din gură:

- Zburător cu negre plete, vin' la noapte de mă fură.

III

Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-şi -

Dar ea seamănă celora îndrăgiţi de singuri ei-şi.

Şi Narcis văzându-şi faţa în oglinda sa, izvorul,

Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul.

Şi de s-ar putea pe dânsa cineva ca să o prindă,

Când cu ochii mari, sălbateci se priveşte în oglindă,

Subţiindu-şi gura mică şi chemându-se pe nume

Şi fiindu-şi sie dragă cum nu-i este nime-n lume,

Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă

Cum că ea - frumoasa fată - a ghicit că e frumoasă.

Idol tu! răpire minţii! cu ochi mari şi părul des,

Pentr-o inimă fecioară mândru idol ţi-ai ales!

Ce şopteşte ea în taină când priveşte cu mirare

Al ei chip gingaş şi tânăr, de la cap pân' la picioare?

"Vis frumos avut-am noaptea. A venit un zburător

Şi strângându-l tare-n braţe, era mai ca să-l omor...

Şi de-aceea când mă caut în peretele de-oglinzi,

Singurică-n cămăruţă braţe albe eu întinz

Şi mă-mbrac în părul galben, ca în strai uşor ţesut,

Şi zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut.

Şi atunci de sfiiciune mi-iese sângele-n obraz -

Cum nu vine zburătorul ca la pieptul lui să caz?

Dacă boiul mi-l înmlădiiu, dacă ochii mei îmi plac,

E temeiul că acestea fericit pe el îl fac.

Şi mi-s dragă mie însămi pentru că-i sunt dragă lui -

Gură tu! învaţă minte, nu mă spune nimărui,

Nici chiar lui, când vine noaptea lângă patul meu tiptil,

Doritor ca o femeie şi viclean ca un copil!"

IV

Astfel vine-n toată noatea zburător la al ei pat.

Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat;

Şi atuncea când spre uşă el se-ntoarce ca să fugă,

Ea-l opreşte-n loc cu ochii şi c-o mult smerită rugă:

- O, rămâi, rămâi la mine, tu, cu viers duios de foc,

Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc

Şi nu crede că în lume, singurel şi rătăcit,

Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îngrădit.

O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triştii ochi,

Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!

El s-aşează lângă dânsa şi o prinde de mijloc,

Ea şopteşte vorbe arse de al buzelor ei foc:

- O, şopteşte-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres

Dulci cuvinte ne'nţelese, însă pline de-nţeles.

Al vieţii vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i,