— Dumnezeule, repeta Susan cu ochii holbaţi. Dumnezeule!
— Ce marfă-i! spuse Ricky privind imaginile trăsnite, luate de către videograf în Rotondă.
Am zâmbit spre fiul meu. Avea, bineînţeles, dreptate. Era marfă rău, marfă de marfă.
4
Liderii statelor terestre nu erau prea încântaţi pentru că extratereştrii nu păreau să fie interesaţi să viziteze ONU, Casa Albă, Parlamentul European, Kremlinul, Parlamentul Indian, Knessetul sau Vaticanul, instituţii care le-au transmis imediat invitaţii. Cu toate acestea, a doua zi devreme, pe Pământ descinseseră alţi opt extratereştri — sau avatarurile lor holografice; toţi erau forhilnori.
Unul vizita un spital de psihiatrie din West Virginia; era aparent fascinat de comportamentele umane neobişnuite, mai cu seamă de schizofrenia acută. Părea că extraterestrul se arătase iniţial la o instituţie similară din Louisville, statul Kentucky, dar nu fusese mulţumit de nivelul de cooperare oferit şi de aceea făcuse exact aşa cum ameninţase Hollus — plecase şi se dusese într-un loc mai primitor.
Alt extraterestru era în Burundi, trăind cu un grup de gorile de munte, care păreau să-l fi acceptat fără mari probleme.
Al treilea se ataşase de un avocat public din San Francisco şi era văzut participând la procese.
Al patrulea se afla în China şi se părea că locuia cu un cultivator de orez dintr-un sat izolat.
Al cincilea era în Egipt, participând la săpăturile arheologice de lângă Abu Simbel.
Al şaselea se găsea în nordul Pakistanului şi examina flori şi copaci.
Altul era văzut plimbându-se prin diverse locuri: pe lângă vechile lagăre de exterminare din Germania, prin piaţa Tienanmen şi printre ruinele din Kosovo.
Şi, din fericire, ultimul se pusese la dispoziţia mass-mediei din toată lumea, în Bruxelles. Vorbea fluent engleza, franceza, japoneza, chineza (atât dialectul mandarin, cât şi cel cantonez), hindi, germana, spaniola, olandeza, italiana, ebraica şi multe alte limbi (şi reuşea să imite accentul britanic, scoţian, pe cel din Brooklyn, texan, jamaican şi altele, în funcţie de persoana cu care discuta).
Chiar şi aşa, nenumăraţi oameni doreau să stea de vorbă cu mine. Noi aveam numărul de telefon trecut la secret. Făcusem asta cu câţiva ani în urmă, după ce nişte fanatici începuseră să ne hărţuiască în urma unei dezbateri publice pe care o avusesem cu Duane Gish, de la Institutul pentru Cercetarea Creaţiei. Totuşi, a trebuit să deconectăm telefonul; începuse să sune din clipa în care extraterestrul apăruse la ştiri. Dar, spre surprinderea şi încântarea mea, am izbutit să dorm neîntors în noaptea aceea.
În ziua următoare, când am ieşit din staţia de metrou, pe la ora 9:15, în faţa muzeului era adunată o mulţime imensă; muzeul se deschidea pentru public abia peste patruzeci şi cinci de minute, dar oamenii aceştia nu veniseră să vadă exponatele. Purtau pancarte pe care scria „Bun venit pe Pământ!”, „Luaţi-ne cu voi!” şi „Putere extraterestră!”.
Cineva din mulţime mă reperă, strigă şi arătă spre mine, iar gloata dădu năvală. Din fericire, mă aflam destul de aproape de scara ce ducea la intrarea personalului şi am pătruns în MRO înainte de a putea fi acostat.
M-am grăbit spre biroul meu, unde am aşezat în mijlocul mesei proiectorul de holoforme de mărimea unei mingi de golf. După vreo cinci minute, piui de două ori şi Hollus — sau, în orice caz, proiecţia lui holografică — apăru în faţa mea. Azi purta o ţesătură diferită înfăşurată în jurul torsului: aceasta avea culoarea somonului şi era imprimată cu hexagoane negre; nu mai era prinsă cu un disc ornat, ci cu un ac de argint.
— Mă bucur să te revăd, i-am spus.
În ciuda afirmaţiilor pe care le făcuse ieri, mă temusem că n-avea să mai revină niciodată.
— Dacă… este… ad… mi… si… bil, zise Hollus, voi… apărea… zilnic… cam… la… această… oră.
— Ar fi absolut fantastic, am încuviinţat.
— Desigur, spuse Hollus, stabilirea coincidenţei dintre datele celor cinci extincţii în masă pe toate cele trei planete locuite este abia începutul muncii mele.
Am aprobat din cap. Chiar dacă era acceptată ipoteza intervenţiei divine propusă de Hollus, simultaneitatea dezastrelor pe mai multe planete nu demonstra decât faptul că Dumnezeul lui fusese cuprins de o serie de accese de furie necontrolată.
Forhilnorul continuă:
— Doresc să studiez detaliile dezvoltărilor evoluţioniste asociate extincţiilor în masă. În mod superficial, s-ar părea că fiecare extincţie a fost concepută pentru a împinge formele de viaţă supravieţuitoare în direcţii specifice, totuşi doresc o confirmare în această privinţă.
— În cazul acesta, am zis, ar trebui să începem prin examinarea fosilelor imediat anterioare şi imediat posterioare fiecărei extincţii.
— Exact, rosti Hollus agitând nerăbdător din pediculele oculare.
— Vino cu mine, am spus.
— Dacă vrei să te urmez, explică el, trebuie să iei proiectorul cu tine.
Am încuviinţat, încă neobişnuit cu această idee a teleprezenţei, şi am ridicat obiectul de pe masă.
— Va funcţiona la fel de bine şi dacă îl pui într-un buzunar, zise Hollus.
Aşa am şi făcut, apoi l-am condus în uriaşa sală a colecţiilor Departamentului de paleobiologie din subsolul Centrului custozilor; pentru a ajunge acolo, n-a fost nevoie să trecem prin vreo zonă publică a muzeului.
Sala colecţiilor era ticsită cu fişete din metal şi rafturi deschise ce găzduiau fosile preparate, dar şi nenumărate prelevări de mulaj din ghips de pe teren, unele încă nedesfăcute la o jumătate de secol după ce fuseseră aduse la muzeu. Am început prin a trage un sertar ce conţinea capete de peşti agnaţi din ordovician. Hollus le-a examinat, manevrându-le cu delicateţe. Câmpurile de forţă proiectate de holoformă păreau să definească o soliditate care se potrivea cu forma fizică a extraterestrului. Ne-am ciocnit de câteva ori în timp ce ne deplasam pe coridoarele înguste din sala colecţiilor, şi mâinile mele le-au atins pe ale lui în repetate rânduri, când i-am întins fosile. Ori de câte ori forma lui proiectată îmi atingea pielea, simţeam o furnicătură ca de electricitate statică, unica indicaţie a faptului că el nu se afla în realitate acolo.
Pe când cerceta craniile solide şi stranii, am comentat că ele aveau un aspect extraterestru. Hollus păru uimit de remarca mea.
— Sunt… curios, zise el, care… sunt… concepţiile… tale… despre… viaţa… extraterestră.
— Crezusem că ştii totul în privinţa asta, am replicat zâmbind. Analize rectale şi aşa mai departe.
— Se împlineşte un an de când urmărim emisiunile voastre TV, dar bănuiesc că aveţi şi materiale mult mai interesante decât cele pe care le-am vizionat.
— Ce anume aţi văzut?
— O emisiune cu un savant şi familia lui care sunt extratereştri.
Am avut nevoie de o clipă ca să o recunosc.
— Ah, am spus. Aceea este A treia planetă de la Soare. Este o comedie.
— Este o chestiune de gusturi, spuse Hollus. Am văzut, de asemenea, programul cu doi agenţi federali care caută extratereştri.
— Dosarele X, am rostit.