Luke nu putu decide dacă glumea.
— De ce? Păi, în primul rând, n-ai nici pe departe vârsta necesară admiterii în Club.
— Paznicul n-a spus nimic. A rămas cu gura căscată.
— Îmi pot imagina.
— Ştii motivul care m-a adus pe Pământ?
— Âm auzit. În Sistemul Solar există un alien.
— Ar fi trebuit să fie o informaţie secretă.
— Nu uita că am făcut parte din ARM, că am fost membru al poliţiei ONU. M-au pensionat abia acum doi ani. Mi-am păstrat unele relaţii.
— Aşa mi-a spus şi Lit Shaeffer. — Nick deschise ochii. — Scuză-mă dacă sunt nepoliticos. Pot accepta gravitaţia asta idioată, zăcând în cuşeta unei nave, dar nu-mi place să fiu nevoit să umblu prin ea.
— Atunci, relaxează-te!
— Mulţumesc! Garner, nimeni din ONU nu pare să-şi dea seama cât de gravă este situaţia. În Sistemul Solar există un alien care a întreprins un act de ostilitate, răpind un centuran. Şi-a abandonat propulsia interstelară şi amândoi putem ghici ce-nseamnă asta.
— Intenţionează să rămână aici. Ai şi alte detalii?
— În primul rând, ştii probabil că nava extrasolarului era formată din trei module.
— Da, am aflat asta.
— Modulul final era probabil o capsulă de tipul celor ce pot intra în atmosferă. Trebuia să fi anticipat existenţa ei. La două ore şi jumătate după ce Brennan şi extrasolarul au intrat în contact, modulul respectiv a dispărut.
— Teleportare?
— Nu, slavă lui Finagle! Avem un cadru înregistrat pe bandă video care arată o dâră difuză. Acceleraţia trebuie să fi fost uriaşă.
— Înţeleg. De ce ai venit la noi?
— Poftim? Garner, este vorba despre o problemă ce priveşte întreaga omenire!
— Nu-mi place jocul ăsta, Nick! Extrasolarul era o problemă ce privea întreaga omenire din clipa când l-aţi detectat. N-aţi apelat la noi până n-a făcut scamatoria cu dispariţia. De ce? Fiindcă aţi considerat că alienii vor avea o părere mai bună despre oameni, dacă-i vor întâlni mai întâi pe centurani?
— Fără comentarii.
— De ce ne anunţaţi acum? Dacă telescoapele Centurii nu-l pot găsi, nimeni n-o poate face.
Nick deconectă fotoliul de masaj şi se aşeză în capul oaselor, studiindu-l pe bătrân. Chipul lui Garner părea însuşi chipul Timpului, o mască acoperind răul străvechi. Doar ochii şi dinţii păreau tineri; iar dinţii erau noi, albi, ascuţiţi şi ciudaţi.
Vorbea însă ca un centuran, direct. Nu irosea cuvintele şi nu întindea capcane.
— Lit mi-a spus că eşti inteligent. Asta-i problema, Garner. L-am găsit.
— Tot nu pricep.
— Aproape de sfârşitul zborului, a trecut printr-o zonă monitorizată împotriva contrabandiştilor. Căutam un vehicul care să traverseze regiuni populate, cu propulsia deconectată. Un senzor termic a găsit extrasolarul, iar o cameră video a înregistrat o secţiune a traiectoriei lui şi l-a urmărit timp suficient ca să ne ofere viteza, poziţia, acceleraţia. Acceleraţia era imensă, zeci de g-uri. Este aproape sigur că se îndrepta către Marte.
— Marte?
— Marte, o orbită marţiană sau sateliţii marţieni. Dacă ar fi fost vorba despre o orbită, l-am fi găsit până acum. Acelaşi lucru se poate spune şi despre sateliţi — pe amândoi există staţii de observaţie. Atâta doar că ele sunt proprietatea ONU…
Luke începu să râdă. Nick închise ochii cu o expresie de durere.
Marte era lada de gunoi a Sistemului Solar. Mai exact, planetele utile erau doar câteva — Pământul, Mercur şi atmosfera lui Jupiter epuizau lista. Importanţi erau asteroizii. Marte însă se dovedise dezamăgirea cea mai cruntă. Un pustiu aproape lipsit de aer, acoperit cu cratere şi cu mări de pulberi extrem de fine, cu o atmosferă prea rarefiată pentru a fi considerată otrăvitoare. Undeva, în Lacis Solis, exista o bază abandonată, rămăşiţele celei de-a treia şi ultime tentative a Omului pe planeta roşie. Nimeni nu avea nevoie de Marte.
Când se semnase Carta Centurii Libere, după ce Centura dovedise, prin embargo şi propagandă, că Pământul avea mai mare nevoie de Centură decât invers, ONU căpătase acceptul să păstreze Pământul, Luna, Titan, precum şi drepturi în inelele lui Saturn, drepturi de minerit şi exploatare pe Mercur, Marte şi sateliţii marţieni.
Marte nu era decât un jeton. Nu contase până acum.
— Înţelegi problema, rosti Nick.
Conectă din nou aparatul de masaj. Tot felul de grupe musculare, din întregul corp, cedau sub gravitaţia neobişnuită a Pământului, pro-clamându-şi strident existenţa pentru prima dată în viaţa lui Nick. Masajul era util.
Luke încuviinţă din cap.
— Considerând modul în care Centura ne spune întruna să nu-i încălcăm proprietăţile, nu poţi învinui ONU fiindcă încearcă să plătească cu aceeaşi monedă. Probabil că există un dosar cu sute de plângeri.
— Exagerezi. După semnarea Cartei Centurii Libere, am consemnat şaizeci de violări ale legislaţiei, majoritatea lor fiind recunoscute şi achitate de ONU.
— Ce anume doreşti să facă ONU?
— Dorim acces la informaţiile Pământului legate de studierea lui Marte. Ce naiba, Garner, este posibil ca înregistrările video de pe Phobos să ne arate deja locul unde a coborât extrasolarul! Dorim aprobarea de cercetare a lui Marte de pe orbită joasă. Dorim aprobarea de amartizare.
— Ce aţi obţinut până acum?
— Ei sunt de acord numai cu două lucruri, pufni Nick. Putem căuta orice dorim… din spaţiu. Ca să ne lase să le cercetăm idioatele alea de informaţii, ne cer un milion de mărci!
— Plătiţi.
— Este hoţie curată.
— Asta o spune un centuran? Voi de ce n-aveţi informaţii despre Marte?
— Nu ne-au interesat niciodată. La ce să ne slujească?
— Pur şi simplu, ca informaţii abstracte.
— O altă denumire a inutilităţii.
— Atunci, ce vă face să doriţi informaţii inutile în asemenea măsură încât să acceptaţi să plătiţi un milion de mărci?
Nick încercă să-şi tempereze rânjetul.
— Tot hoţie se numeşte. Pentru numele lui Finagle, de unde ştia Pământul că va avea nevoie să cunoască informaţii despre Marte?
— Ăsta-i secretul informaţiilor abstracte. Capeţi obiceiul de a afla tot ce poţi despre totul. Majoritatea informaţiilor vor fi utilizate, mai devreme sau mai târziu. Noi am cheltuit miliarde, explorând Marte.
— Voi autoriza plata unui milion de mărci către Biblioteca Universală ONU, oftă centuranul, oprind fotoliul. Cum putem amartiza?
— În privinţa asta… am o idee.
O idee ridicolă. Luke n-ar fi examinat-o nici măcar o clipă… dacă n-ar fi fost mediul în care îi fusese prezentată. Clubul Struldbrug era luxos şi tăcut, izolat fonic la tot pasul, abundând în draperii. Propriul său râs strident fusese înghiţit în clipa când îi părăsise buzele. Aici, oamenii râdeau sau strigau rareori. Clubul era un loc de odihnă, după o viaţă de… neodihnă?
— Poţi pilota o navetă de două locuri, model Starfire?
— Sigur că da. Practic, nu există nici o diferenţă între comenzi şi tablourile de bord. Navele centurane folosesc motoare Rolls Royce.
— Eşti angajat ca pilotul meu, cu un dolar pe an. Pot obţine o navă în şase ore.
— Ai înnebunit!
— Nu eu. Fii atent, Nick. Toţi aşa-zişii diplomaţi din ONU ştiu cât de important este să-l găsească pe extrasolar, dar ei nu pot acţiona. Nu pentru că au disputele lor cu Centura. Ăsta-i doar un aspect. Este vorba despre inerţie. ONU este un guvern mondial, rigid prin propria-i natură, fiindcă trebuie să aibă grijă de vieţile a optsprezece miliarde de oameni, încă şi mai rău, ONU este compusă din naţiuni individuale, care în ziua de azi nu mai sunt foarte puternice. Într-o bună zi, nu prea curând, până şi numele lor vor fi uitate, iar eu nu sunt sigur că asta-i o idee prea bună… dar astăzi prestigiul naţional poate fi o piedică. S-ar pierde săptămâni întregi până ar ajunge la aceeaşi opinie. Pe de altă parte, nu există nici o lege care să le interzică cetăţenilor ONU să meargă oriunde doresc în spaţiul terestru, ori să angajeze pe cine doresc. Mulţi dintre piloţii care ocolesc Luna sunt centurani.