— Şi renta mea a fost retrasă.
— Vai de capul dumneavoastră! Mai departe, în cele două cazuri amintite, banii trebuiau să fie vărsaţi în contul cercetărilor în domeniul protezelor. Acum o sută de ani, nu exista reabilitarea criminalilor. Practic, rentele au sfârşit în băncile de organe.
— Mda…
— Altfel, cazurile au fost destul de similare. Aşadar, se pare că ne aflăm în căutarea unui struldbrug. Ca timp, s-ar potrivi: primul caz s-a petrecut acum o sută cincizeci de ani. Numele Vandervecken corespunde… Interesul faţă de proteze corespunde…
Elroy căzu pe gânduri. Nu mai existau atât de mulţi struldbrugi. Vârsta minimă pentru admiterea în acel club exclusivist îngheţase la o sută optzeci şi unu de ani.
— Aveţi vreun suspect?
— Chiar dacă am avea, nu v-aş putea spune. Recunosc, însă, că nu avem. Doamna Randall a decedat în mod clar datorită unor cauze naturale, iar ea nu era Vandervecken. Dacă avea vreo legătură cu acesta, n-am putut-o descoperi.
— Aţi verificat şi în Centură?
— Nu, îşi miji ochii Robinson. De ce?
— Pur şi simplu, mă gândisem…
Distanţa în timp este egală cu distanţa în spaţiu?
— Putem verifica, sigur că da. Este posibil ca şi acolo să fi existat cazuri similare. Eu unul nu ştiu încotro să mă mai îndrept. Nu cunoaştem motivul şi nici procedura.
Toate parcurile naţionale şi internaţionale ale Pământului nu-i puteau satisface pe turiştii potenţiali din anul 2341. Lista de aşteptare pentru jungla amazoniană acoperea rezervările pentru doi ani. Alte parcuri aveau liste similare.
Elroy Truesdale vizitase Londra, Paris, Roma, Madrid, Rabat, Cairo. Călătorise cu trenuri supersonice. Mâncase în restaurante, folosind cărţi de credit, nu se mulţumise cu alimente deshidratate. Plănuise de multă vreme o asemenea excursie, dar nu avusese banii necesari.
Văzuse piramidele, Turnul Eiffel, Turnul Londrei şi Turnul din Pisa. Văzuse Valea Căzuţilor. Păşise pe şoselele romane dintr-o duzină de ţări.
Peste tot, existau alţi turişti. Nopţile, aceştia poposeau în locuri amenajate special de către municipalităţi, de obicei în vechi parcări sau tronsoane de şosele abandonate. Îşi adunau laolaltă miniarzătoarele, formau focuri de tabără şi stăteau în jurul lor, învăţând cântece unii de la alţii. Când prezenţa lor îl obosea, Elroy trăgea la un hotel.
Consumase extrem de multe perechi de ciorapi speciali de turist, pe care-i cumpăra de la automatele din campinguri. Picioarele îi deveniseră tari ca lemnul.
Trecuse o lună, dar el nu terminase. Ceva îl îmboldea să viziteze tot Pământul. Retragerea neaşteptată a unei înscrieri îi permise să vadă deşertul australian, probabil cel mai puţin populat dintre Parcurile Naţionale. Acolo, petrecuse o săptămână. Simţea nevoie de linişte şi de spaţiu.
Apoi ajunsese în Sydney şi cunoscuse o fată cu tunsoare centu-rană.
Stătea cu spatele la el. Îi văzu părul strâns în coadă de cal legă-nându-se, negru şi ondulat, lung până aproape de talie. Craniul era în majoritate ras şi cu pielea la fel de întunecată ca restul trupului, de ambele părţi ale crestei late de cinci centimetri.
Cu douăzeci de ani în urmă, acest lucru nu l-ar fi surprins. Existase o modă care imitase crestele centuranilor, dar moda trecuse, şi acum fata aducea cu un ecou al trecutului… sau al viitorului? Avea înălţimea unui centuran, însă cu musculatura mult mai dezvoltată. Stătea singură; nu se alăturase grupului din jurul focului de tabără aflat la celălalt capăt al etajului opt, dintr-o parcare cu zece etaje.
Cântecele false răsunau între podeaua de beton şi plafon. M-am născut în urmă cu în zece mii de ani… Când ne-om întoarce, voi spune tot, pe bani…
O adevărată centurană? Turistă?
Elroy se îndreptă spre ea printr-un labirint de saci de dormit.
— Scuză-mă, rosti el. Eşti o centurană?
Fata se întoarse.
— Da. Este vreo problemă?
Avea ochi căprui. Chipul îi era drăguţ, pentru cei cărora le plac feţele alcătuite numai din planuri şi din unghiuri. Nu părea încântată. În mod sigur, ar fi reacţionat prompt faţă de o tentativă de flirt. Poate că nu-i îndrăgea pe planetari; fără îndoială, era prea obosită pentru jocuri.
— Doream să povestesc ceva unui centuran, zise Elroy.
Ea îşi înălţă sprâncenele într-o expresie de iritare.
— De ce nu te duci în Centură?
— În seara asta, tot nu pot ajunge.
— Bine, dă-i drumul!
Elroy îi povesti cum fusese răpit în Steiuri. Se săturase să tot repete istoria. I-o spuse repede. Deja regreta că nu se dusese la culcare.
Fata îl ascultă cu o răbdare iritată, apoi întrebă:
— De ce mi-ai spus-o?
— Ei bine, au mai existat două alte cazuri de răpire similare, ambele petrecute cu mult timp în urmă. Mă întrebam dacă şi în Centură s-a întâmplat ceva asemănător.
— Nu ştiu. Dacă au fost, trebuie să fie consemnate în fişierele copoilor.
— Mulţumesc, zise Elroy şi plecă.
Se întinse în sacul de dormit, cu ochii închişi şi mâinile încrucişate pe piept. Mâine… Brasilia? Ceilalţi turişti continuau să cânte:
Ochii lui Elroy se deschiseră brusc.
Până atunci, nu căutase în locurile cuvenite.
Turiştii obişnuiau să se trezească în zori. Unii preferau să ia micul dejun la vreun local, iar alţii şi-l preparau singuri. Elroy îşi prăjea nişte ouă, când fata se apropie de el.
— Mă mai ţii minte? Mă numesc Alice Jordan.
— Roy Truesdale. Poftim la masă.
— Mulţumesc.
Tânăra îi întinse un pacheţel, pe care el îl turnă în apă şi amestecă totul cu ouăle. În lumina dimineţii, ea arăta altfeclass="underline" mai odihnită, mai tânără, mai puţin încruntată.
— Azi-noapte, spuse Alice, am început să-mi amintesc nişte chestii. Cazuri precum al tău… Eu sunt copoi şi am auzit despre ele, dar nu m-am sinchisit niciodată să aflu detalii.
— Eşti copoi?
O poliţistă? Dacă se uita mai bine, avea statura lui — suficient ca să se poată descurca în prezenţa oricărui centuran.
— Am fost şi contrabandistă, răspunse ea pe un ton de apărare, dar într-o bună zi am hotărât că Centura avea mai multă nevoie de bani decât contrabandiştii.
— Poate că va trebui să plec în Centură, reflectă Elroy, visător gândindu-se în acelaşi timp: Ori să-l conving pe Robinson să solicite dosarele.
Omleta era gata. O servi în gamelele pe care toţi turiştii le purtau la centură.
— Mai povesteşte-mi despre cazul Vandervecken, îl îndemnă Alice.