Elroy folosi terminalul din camera de hotel pentru a expedia materialele la sediul poliţiei.
Alice reveni în jurul orei optsprezece.
— Vinnie n-a fost convinsă, rosti ea cu o voce obosită.
— N-o pot învinui. Nu există sateliţi. Toată logica noastră minunată… şi nici un blestemat de satelit.
Elroy îşi petrecuse restul zilei încercând să joace rolul unui turist într-un oraş care nu fusese conceput pentru turişti. Waring era o aşezare a muncitorilor.
— N-ar fi acceptat, nici dacă ar fi existat un satelit. A spus… ei bine, nu-s sigură că avea dreptate.
Oboseala Alicei nu se datora gravitaţiei. Nu se trântise pe pat, istovită. Îşi ţinea spinarea dreaptă şi capul sus. Însă ochii şi glasul…
— În primul rând, mi-a spus că totul este ipotetic. În al doilea rând, dacă ar fi adevărat, în ce am băga o amărâtă şi neajutorată flotă poliţienească? În al treilea rând, afacerea cu Răpitorul a fost perfect explicată ca reprezentând cazuri ale Privirii Pierdute.
— Nu ştiu ce-i asta.
— Privirea Pierdută? Autohipnoză. Centuranii petrec prea multă vreme privind în infinit. Uneori, ei se trezesc pe orbita destinaţiei fără să-şi amintească nimic din cele petrecute după decolare. Vinnie mi-a arătat raportul despre Norma Stier. Mai ţii minte? Dispăruse în 2230.
— Exact.
— În decursul celor patru luni despre care se presupune că Ie-a pierdut, ea s-a aflat în spaţiu. O dovedesc înregistrările video ale navei.
— Dar banii? Răpitorul îi mituieşte pe cei răpiţi.
— Avem dovezi numai în două cazuri, dar şi acelea pot fi explicate. Oamenii pot folosi povestea cu Răpitorul pentru a tăinui câştigurile obţinute prin contrabandă… sau ceva şi mai rău. — Fata surâse. — Sau poate că Vandervecken a aranjat înregistrările video ale navei… Eu una cred în existenţa lui.
— Ce dracu', bineînţeles!
— Vinnie însă are dreptate într-o privinţă. Ce se va opune jalnicei flote poliţieneşti a Centurii? Brennan trebuia să facă rost de metale de undeva. Dacă a exploatat satelitul Persefonei, este posibil ca după aceea să-l fi deplasat de pe orbită!
— Cum?!
— Nu te-ai gândit la posibilitatea asta?
— Nu.
— Nu-i ceva ieşit din comun. Este vorba despre o masă de mărimea lui Ganimede sau doar despre un bolovan cât Vesta? Asterozii au mai fost mutaţi de pe orbitele lor.
— Aşa-i… iar el beneficia de cantităţi nelimitate de hidrogen pentru combustibil, plus generatorul gravitaţional, iar noi am şi afirmat deja că mutase asteroidul Mahmed. Totuşi, nu putea duce satelitul Persefonei prea departe. Orice bolovan cu conţinut metalic pe care-l găsim prin preajmă trebuie să fie satelitul, nu? De altfel, nu l-ar fi deplasat de pe orbita lui decât dacă urmele lăsate l-ar fi incriminat direct.
— Mai eşti decis să pleci după el?
Elroy inspiră adânc.
— Da. Voi avea nevoie de ajutorul tău, ca să-mi aleg echipamentele necesare.
— Vin cu tine.
— Grozav!
— M-am temut că voi fi silită să renunţ, zise fata. N-am banii necesari pentru a finanţa o asemenea expediţie, tu nu păreai destul de… dornic, iar Vinnie a fost cât pe-aici să mă convingă că totul nu-i decât imaginaţia noastră. Roy, dacă se va dovedi că a avut dreptate?
— Va rămâne o plăcută călătorie de nuntă. Apoi, vom fi singurii oameni în viaţă care au văzut a zecea planetă. La întoarcere, crezi că vom putea revinde echipamentele?
Trecură la discuţiile tehnice.
Avea să coste enorm.
Brennan…
…ce se poate spune despre Brennan? El va exploata întotdeauna la maxim mediul înconjurător, pentru a-şi atinge scopurile. Cunoscându-i ambientul, cunoscându-i motivaţiile, cineva i-ar putea prezice acţiunile cu exactitate.
Dar mintea lui? Ce se petrece în mintea lui?
Misiunea aleasă — misiunea care l-a ales pe ei pentru munca de o viaţă — se îndeplineşte în general prin aşteptare. Pregătirile lui s-au încheiat cu foarte mult timp în urmă. Acum, el aşteaptă şi priveşte, iar uneori îmbunătăţeşte pregătirile făcute. Are câteva pasiuni. Sistemul Solar este una dintre ele.
Uneori, culege eşantioane. În restul timpului, urmăreşte luminiţele mişcătoare ale jeturilor de fuziune, folosind ca telescop un aparat bizar. Interceptează fragmente ale emisiunilor de ştiri şi divertisment, utilizând echipamente sofisticate pentru a filtra paraziţii. Majoritatea fragmentelor provin de pe Pământ. Centura comunică prin intermediul laserelor, iar acestea nu sunt îndreptate spre Brennan.
Civilizaţia îşi continuă drumul. Brennan priveşte.
Un fragment al unei emisiuni de ştiri îi anunţă moartea Estellei Randall.
Evenimentul ridică o posibilitate interesantă. Brennan începe să urmărească luminiţa unei surse de fuziune care se deplasează spre Persefona.
Elroy nu era sigur ce anume îl trezise. Rămase nemişcat în hamac, simţind nava din jurul său.
Vibraţia propulsiei se simţea mai degrabă decât se auzea. Încă două zile, şi ar fi putut s-o simtă fără să se concentreze. Aparent, senzaţia respectivă nu se modificase.
Alice se afla alături, în celălalt hamac. Avea ochii deschişi, iar expresia feţei îi era încruntată.
Asta îl sperie pe tânăr.
— Ce-i?
— Nu ştiu. Pune-ţi costumul.
Elroy se strâmbă. În prima zi, Alice îl obligase să îmbrace şi să dezbrace timp de şase ore blestematul de costum de salvare. Era un fel de sac de plastic transparent, având formă omenească, cu un fermoar de la bărbie până ia genunchi, ramificându-se sub pântece. Îl puteai îmbrăca în câteva secunde, şi în alte câteva secunde cuplai cordonul de alimentare cu aer şi apă la sistemul de susţinere a vieţii. Tânărul blocase fermoarul de vreo două ori şi fusese răsplătit cu nişte cuvinte pe care nu le-ai fi aşteptat din partea unui partener de sex, indiferent de experienţa anterioară.
— De acum încolo, nu porţi nimic altceva decât un suspensor, ordonase Alice. Şi-I porţi tot timpul. Nimic nu trebuie să blocheze fermoarul.
În ultimele două ore, ea îi azvârlise costumul de undeva din spate, sub forma unui ghem motolit, pe care trebuia să-l desfacă şi să-l activeze în zece secunde. Când fusese în stare să ducă operaţiunea la bun sfârşit, legat la ochi, se declarase mulţumită.
— Este prima ta mişcare, îi spusese. Întotdeauna. Orice s-ar întâmpla, îţi pui costumul.
Acum, Elroy înhaţă costumul fără măcar să-l privească, îşi vârî înăuntru picioarele, mâinile şi capul, trase fermoarele şi se cuplă la alimentarea din perete. Încă o clipă, ca să scoată raniţa din compartimentul ei, s-o fixeze în spate, să scoată furtunul şi să se cupleze la ea. Aerul stocat şi insipid îi umplu costumul. Alice fusese şi mai rapidă; i-o luase înainte şi urca scăriţa.
Când tânărul ieşi prin chepeng, ea era instalată în fotoliul pilotului.
— Bravo, i se adresă fără să se întoarcă.
— Ce se-ntâmplă?
— Propulsia funcţionează perfect. Avem acceleraţia de 1 g şi cursul spre Persefona.
— Perfect, se relaxa el şi se îndreptă către celălalt fotoliu, împleticindu-se puţin.
Fata se întoarse.