… dar erau înclinate sub tot felul de unghiuri. Două treimi din paliere erau verticale. La fel şi grădinile. Personajele stăteau liniştite pe palierele verticale; două parcurgeau aceeaşi scară, unul în sus iar celălalt în jos…
De undeva, de sus, glasul lui Brennan bubui, iscând ecouri:
— Salut! Haideţi aici. Îl recunoaşteţi?
Nici unul dintre ei nu răspunse.
— Este Relativitatea lui Esher* Singura reproducere de pe Kobold. Mă gândisem să fac şi Madona din portul Lligat, dar n-am avut loc.
— Isuse! şopti Elroy apoi strigă: Nu te-ai gândit să recreezi Madona din portul Lligat chiar în portul Lligat?
— Ba bine că nu! sosi răspunsul voios. Dar aş fi îngrozit o mulţime de oameni. Nu voiam să fac chiar atâta tevatură. N-ar fi trebuit nici măcar să fac duplicatul Stonehenge-ului.
— Nu l-am găsit doar pe Vandervecken, şopti Alice, ci pe Finagle însuşi!
Tânărul chicoti.
— Haideţi o dată! strigă Brennan. Aşa, n-o să mai trebuiască să răcnim unii ia alţii. Nu vă faceţi probleme în privinţa gravitaţiei. Se autoreglează.
*Maurits Cornelis Esher (1898-1972), gravor olandez (n. trad.).
Când ajunseră în vârful turnului, erau epuizaţi. „Relativitatea lui Esher” se termina printr-o scară în spirală care urca mereu şi mereu, pe lângă ambrazuri destinate arcaşilor.
Odaia din vârf era întunecată şi deschisă spre cer. Conform toanelor lui Brennan, tavanul şi pereţii ei laterali păreau năruiţi, ca şi cum înfruntaseră tirul unor bolovani azvârliţi de catapulte. Cu toate acestea, cerul nu era al Pământului. Pe el scânteiau sori diabolic de orbitori şi ameninţător de apropiaţi.
Brennan se întoarse cu spatele la pupitrul de comandă — un perete înalt de doi metri şi lung de patru, acoperit de instrumente, luminiţe, manete şi cadrane. Sub lumina stelelor, părea un savant nebun din cărţile străvechi, pleşuv şi desfigurat, căutând cunoaşterea, indiferent de preţul pe care ar fi trebuit să-l plătească el şi lumea.
Alice continua să examineze bolta cerească modificată. Elroy, însă, făcu o plecăciune adâncă şi rosti:
— Meriin, regele doreşte să te vadă.
— Spune-i boşorogului, se răsti Brennan, că nu-i mai pot face aur, până ce nu sosesc corăbiile cu plumb din Northumberland! Între timp, ce părere aveţi despre telescopul meu?
— Întregul cer? şopti fata.
— Întinde-te pe jos, Alice, altfel te va durea ceafa în poziţia asta. Este o lentilă gravitaţională. — Le văzu nedumerirea şi urmă: Ştiţi că un câmp gravitaţional curbează lumina, nu? Perfect! Eu pot crea un câmp care să adune razele de lumină într-un focar. El este lenticular, asemănător ca formă unei hematii. În felul ăsta, capăt razele de soare. Este chiar Soarele, văzut printr-o lentilă gravitaţională, cu un component de difracţie care să-mi obţină albastrul cerului. Un beneficiu secundar este faptul că lumina difuzează de cealaltă parte a lentilei, şi de aceea Kobold nu poate fi zărit decât din imediata apropiere.
— Este un efect remarcabil, comentă Elroy, privind sorii arzători.
— Acolo este Săgetătorul -în direcţia centrului galactic. Încă n-am găsit blestemata aceea de navă, dar luminile sunt frumuşele, nu?
Brennan atinse o comandă şi cerul lunecă sub ochii lor, de parcă s-ar fi găsit într-un vehicul cu viteză superluminică, deplasându-se printr-un roi globular.
— Ce vei face când o vei găsi? întrebă tânărul.
— V-am spus deja. Mental, am examinat acţiunea de cel puţin o sută de ori. Este ca şi cum aş fi trăit deja totul, în toate modalităţile posibile. Nava mea este copia celei folosite de Phssthpok, la care am adăugat unele îmbunătăţiri. Pot ajunge la o acceleraţie de 3 g, folosind doar statoreactorul, iar în cală deţin arme perfecţionate în două sute de ani.
— Eu continuu să cred…
— Ştiu. Pe de o parte, datorită mie, n-aţi mai avut nici un război de atâta vreme. În felul ăsta, aţi devenit mai puţin agresivi, ceea ce vă face mult mai plăcuţi — să fiţi binecuvântaţi! Acum, însă, este o situaţie de război.
— Oare?
— Ce ştii tu despre cei din neamul Pak?
Elroy tăcu.
— Se apropie o navă Pak. Dacă pilotul ei află adevărul despre noi, va încerca să ne extermine. Este posibil să reuşească. Vorbesc serios, fir-ar a naibii! Sunt singurul om care a dat ochi cu un Pak viu. Sunt singurul om care ar putea înţelege vreun individ din această specie!
Elroy se încruntă. Câtă aroganţă!
— Atunci, unde se află el, Atotcunoscătorule Brennan?
Poate că un altul ar fi ezitat, stingherit. Nu însă şi Brennan.
— Deocamdată, nu ştiu.
— Unde ar trebui să fie?
— Pe drum spre Alpha Centauri, conform intensităţii semnalului.
Fostul centuran manevră alte comenzi, şi cerul goni deasupra lor în dâre luminoase. Tânărul clipi, luptându-se cu senzaţia de ameţeală. Stelele se opriră brusc.
— Acolo! în mijloc.
— De acolo apar compuşii chimici ciudaţi?
— Mai mult sau mai puţin. Sursa nu-i punctiformă.
— De ce tocmai Alpha Centauri?
— Pentru că Phssthpok ar fi mers în direcţia diametral opusă. Majoritatea stelelor galbene pitice din apropiere se găsesc de aceeaşi parte a Soarelui. Cele din Alpha Centauri reprezintă o excepţie.
— Deci acest al doilea Pak ar examina sistemul Alpha Centauri şi dacă nu va descoperi Wunderiand, s-ar îndepărta de Soare.
— Asta a fost ipoteza mea cea mai probabilă. Totuşi, direcţia jetului posterior dovedeşte că vine direct încoace. Aşadar, trebuie să presupun că el mi-a urmărit mişcările, vrând să vadă dacă Phssthpok pleacă de aici. Eu am expediat nava lui Phssthpok spre Wunderiand, dar se pare că nu s-a lăsat păcălit. Aşadar, dacă Phssthpok n-a plecat de aici, este posibil să fi găsit ceea ce căuta. Prin urmare, al doilea Pak vine aici.
— Şi unde ar trebui să se găsească acum?
Cerul ţâşni din nou înainte. Stele orbitoare şi stele minuscule, nori întunecaţi de gaze şi praf, o panoramă a Universului se derulă înaintea ochilor lor şi se opri pe neaşteptate.
— Acolo.
— Nu-l văd.
— Nici eu.
— Deci, nu l-ai găsit. Tot mai susţii că înţelegi rasa Pak?
— Exact. (Brennan nu şovăise. De când îl văzuse EIroy, nu ezitase decât o singură dată.) Dacă ei procedează într-un mod neaşteptat, aceasta se datorează numai unei modificări a ambientului lor.
— N-ar putea fi mai multe nave? întrebă Alice.
— Nu. De ce s-ar deranja să trimită o flotă încoace?
— Nu ştiu. O flotă s-ar găsi însă mai departe decât ai putea aprecia pe baza densităţii compuşilor chimici anormali. Ar fi şi mai dificil de detectat.
Fata stătea pe podea, cu picioarele încrucişate şi capul lăsat pe spate, ca să vadă mai bine stelele. Brennan nu părea c-o ascultă -manipula comenzile telescopului —, iar ea continuă:
— Jeturile posterioare ar fi mai neclare. Iar dacă s-ar afla mai departe, s-ar mişca şi mai rapid, nu? Ai obţine particule cu viteze mai mari.
— Nu şi în cazul în care transportă mai multă încărcătură, explică Brennan. Masa suplimentară i-arîncetini. (Cerul se năpusti spre ei şi se înceţoşa.) Dar este al naibii de improbabil! Există o singură ipoteză adecvată. Te rog să fii atentă, reglarea corectă a câmpurilor este o treabă foarte migăloasă. (Bolta înstelată se limpezi pe jumătate, apoi redeveni ceţoasă.) Oricum ar fi trebuit să fac chestia asta. După aceea, putem înceta să ne mai facem griji.