În următoarele zile, Elroy şi Alice se simţiră ca musafirii nedoriţi ai unei gazde perfecte. Nu-I văzură prea mult pe Brennan. Când îl întrezăreau undeva pe Kobold, era în continuă alergare. Se oprea să-i întrebe cum se distrau, le pomenea despre ceva care poate că scăpaseră din vedere, apoi dispărea… În fuga mare.
Sau îl găseau în laborator, efectuând reglaje tot mai delicate ale „telescopului” său. Acum, pe fundalul de pitice roşii şi nori de praf interstelar se zărea o singură navă: o flacără albastră de fuziune, în jurul căreia scânteia lumina deplasată spre galben a heliului.
Vorbea cu ei, dar fără să-şi întrerupă munca.
— Este configuraţia Phssthpok, ti anunţă cu satisfacţie evidentă. N-au modificat un lucru bun. Vedeţi punctul negru din mijlocul flăcării? în timpul decelerării, cala ocupă prima poziţie. Este un modul mai mare decât cel pe care l-a avut Phssthpok, iar navele se deplasează mai încet decât a făcut-o el la distanţa respectivă. Nu s-au apropiat atât de mult de viteza luminii. Vor ajunge aici abia peste o sută şaptezeci şi doi sau o sută şaptezeci şi trei de ani.
— Este bine.
— Aşa ar trebui să fie. Întâi cala, în care se află Prăsitorii în anabioză. Nu vi se pare o configuraţie vulnerabilă?
— Nu atunci când ei sunt două sute treizeci, iar tu unul singur.
— Nu sunt nebun, Roy. Nu-i voi ataca singur, ci voi cere ajutor.
— De la cine?
— De la Wunderland. Este colonia cea mai apropiată.
— Cum? Nu! Pământul este mai aproape.
— Ai înnebunit? Nici măcar nu intenţionez să avertizez Pământul. Pământul şi Centura conţin optzeci la sută din omenire, incluzând toţi descendenţii mei. Şansa lor cea mai mare este să nu se implice în conflict. Dacă o alta planetă duce lupta şi pierde, este posibil ca amicii noştri să rateze Pământul pentru o vreme.
— Aşadar, foloseşti Wunderland ca pe o momeală? O să le spui amănuntul ăsta?
— Nu fi prostuţ!
Se plimbau pe Kobold şi încercau să-l evite pe Brennan. Acesta apărea pe neaşteptate lângă ei, dinapoia unei stânci, sau ieşind în goană dintre arbori, întotdeauna grăbit, întotdeauna menţinându-se pe picior de război; nu le spusese niciodată cum anume. Purta permanent aceeaşi vestă. Nu era pudic, nu-i trebuia protecţie în faţa elementelor naturii, dar avea nevoie de buzunare. Din câte bănuia Elroy, vesta conţinea şi materiale de protecţie; într-unui dintre buzunarele mai mari putea încăpea un costum spaţial pliat.
O dată, se întâlni cu ei lângă una dintre colibele emisferice. Îi conduse într-o ecluză şi le arătă ceva dincolo de peretele interior din sticlă.
Într-o imensă cavitate cu pereţi de stâncă plutea o sferă argintie cu diametrul de trei metri, lustruită ca o oglindă.
— Pentru a fi menţinută acolo, e necesar un câmp gravitaţional al dracu' de mare, zise Brennan. Este alcătuită în principal din neutroniu.
Elroy fluieră încetişor, iar Alice întrebă:
— Nu-i instabilă? Este prea mică.
— Sigur că ar fi instabilă, dacă nu s-ar afla într-un câmp de stază. Am realizat-o sub presiune, apoi am declanşat câmpul de stază înainte ca să-mi poată exploda în faţă. M-aţi crede dacă v-aş spune că acceleraţia gravitaţională la suprafaţa ei este de 8 milioane g?
— Eu te-aş crede.
Neutroniul era, practic, cea mai densă stare a materiei: neutroni aglomeraţi unul lângă altul în condiţii de presiune ce le depăşeau pe cele din miezurile majorităţii stelelor. Doar o hipermasă i-ar fi depăşit densitatea, însă o hipermasă nu era alcătuită din materie, fiind o sursă gravitaţională punctiformă.
— M-am gândit s-o las aici ca momeală, în cazul că o navă Pak ar trece pe lângă mine. Acum, sunt prea multe. Nu le pot lăsa să descopere pe Kobold. M-aş trăda imediat.
— Vrei să distrugi Kobold?
— Sunt silit s-o fac.
Uneori, îşi găteau singuri, evitând cartofii şi ignamele, aşa cum îi instruise Brennan. Alteori, acesta prepara mâncarea. În ciuda vitezei lui ameţitoare, nu era niciodată grăbit — şi totuşi, după ce terminau de mâncat, nu stătea niciodată să mai discute cu ei. Câştiga în greutate, dar în acelaşi timp părea alcătuit numai din muşchi, iar uriaşele lui articulaţii noduroase continuau să-i dea aspectul unui schelet.
În mod invariabil, era politicos şi nu li se adresa niciodată cu superioritate.
— Ne tratează ca pe nişte pisoi abia fătaţi, se plânse Alice. Este ocupat, însă are grijă să ne dea de mâncare şi uneori să opreşte ca să ne scarpine după urechi.
— Nu-i vina lui. Nu-I putem ajuta cu nimic. Îmi pare rău că nu avem cum…
— Şi mie.
Fata stătea întinsă pe iarbă, sub razele calde de soare, care căpătaseră o culoare stranie. Brennan îndepărtase componenta de difracţie din lentila gravitaţională ce apropia Soarele, pentru ca lumina să nu interfereze cu vizibilitatea. Acum, cerul era negru. Soarele era mai mare şi mai palid; nu putea răni văzul oamenilor.
Pentru a-i fi mai uşor să regleze multiplele câmpuri gravitaţionale, Brennan oprise rotaţia lui Kobold şi vântul sufla în permanenţă. Şuiera prin noaptea veşnică din jurul laboratorului lui Brennan; răcorea'arşiţa amiezelor de pe această emisferă a globului acoperit de iarbă. Plantele încă nu începuseră să se ofilească, dar aveau s-o facă.
— O sută şaptezeci de ani, rosti fata. Nici măcar nu vom şti cum s-a încheiat totul.
— Am putea trăi până atunci.
— Probabil că da.
— Cred că Brennan are mai mulţi viruşi de arborele-vieţii decât îi trebuie.
Alice se înfiora şi tânărul râse.
— În curând, va trebui să plecăm, spuse ea ridicându-se în capul oaselor.
— Fii atentă!
În cascadă se zărea un cap, urmat imediat de un braţ care-i salută, agitându-se frenetic. Aproape imediat, Brennan înotă spre ei, cu braţele rotindu-se aidoma unor elice.
— Trebuie să vâslesc ca nebunul, comentă el, pentru că sunt mai greu decât apa. Cum vă descurcaţi?
— Bine. Cum merge cu războiul?
— Tolerabil. — Brennan ridică mâna, arătându-le o pungă de plastic etanşă în care se zăreau câteva bobine de date. — Astea sunt hărţi stelare. Mă pregătesc de plecare. Dacă aş putea concepe o armă nouă şi extrem de puternică, aş mai rămâne un an, ca s-o construiesc. Aşa, însă, a mai rămas o verificare finală.
— Avem noi arme, în nava noastră, spuse Elroy. Poţi să le iei.
— Imediat şi cu multe mulţumiri. Ce aveţi?
— Lasere manuale şi puşti.
— Mda, cel puţin n-au o masă prea mare. Mulţumesc!
Şi Brennan dădu să se întoarcă spre lac.
— Hei!
— Ce s-a întâmplat?
— N-ai nevoie de ajutor? întrebă tânărul simţindu-se stânjenit.
Brennan îl privi îndelung.
— Ba da, vorbi în cele din urmă. Nu uita — tu ai cerut asta.
— Exact, încuviinţă ferm Elroy.
De acum, senzaţia În ce m-am mai băgat? devenise familiară.
— Aş dori să mă însoţeşti.
Tânărul încremeni.
— Brennan, interveni Alice, dacă ai nevoie de ajutor, mă ofer şi eu voluntară.
— Îmi pare rău. Pe tine nu te pot folosi.
— Nu ştiu dacă am amintit, se încruntă fata, dar sunt poliţistă instruită pentru luptă. Am urmat cursuri de armament, de vehicule spaţiale şi de urmăriri.
— În plus, eşti gravidă.