Prisma proiecta un spectru multicolor pe o suprafaţă albă. Brennan arătă o linie colorată în verde-strălucitor.
— Lumina beriliului, deplasată spre albastru, anunţă el. Liniile heliului au suit tocmai în violet. De obicei, beriliul se găseşte în spectrul inf raroşu.
— Deplasată spre albastru… (Şi un elev ştia ce însemna asta.) Vine spre noi.
— Poate că nu. Vine în direcţia noastră, dar poate că ţinta nu suntem noi. Ne găsim la numai două săptămâni-lumină de Soare, iar el se află cam la un an-lumină şi cred că decelerează. Va trebui să verific, să văd dacă-i putem zări jetul de evacuare. Deşi cred că se îndreaptă spre Soare.
— Brennan, asta-i şi mai rău!
— Mai rău de atât nu se poate. Vom afla peste o lună. Până atunci, se va mai deplasa şi vom avea o paralaxă.
— O lună! Dar…
— Stai o clipă! Calmează-te! Cât de mult se poate îndepărta într-o lună? Viteza lui nu-i decât o fracţiune din cea a luminii. Probabil că noi mergem mult mai rapid. O lună n-o să ne coste prea mult — şi trebuie să ştiu câţi sunt, unde sunt şi încotro se îndreaptă. Plus că mai trebuie să construiesc ceva.
— Ce?
— Un gadget. Ceva ce am inventat după ce am descoperit flota Pak, când am înţeles că s-ar putea să existe şi nişte cercetaşi. Planurile sunt în calculator.
Elroy nu se temea de solitudine, ci de opusul acesteia. Brennan era un tovarăş ciudat şi Protectorul avea să fie supraaglomerat când, în cele din urmă, aveau să părăsească Olandezul Zburător. Vreme de aproape o săptămână, tânărul nu se apropie de observator, savu-rându-şi deliberat singurătatea. Plutea în sala pustie de gimnastică, rotindu-şi braţele şi picioarele în cercuri largi. Ulterior, avea să dorească să-şi reamintească sala aceea. Până şi asteroidul pe jumătate sfredelit era prea mic pentru un bărbat care ar fi preferat să escaladeze un munte.
La un moment dat, sugeră altă simulare de bătălie. Acum, modelele navelor Pak realizate de Brennan aveau să fie mai precise. Brennan îl refuză.
— Ştii tot ceea ce-ţi va fi necesar vreodată ca să te lupţi cu ei. Asta te sperie?
— Ce dracu', bineînţeles!
— Mă bucur s-o aud.
În altă zi, Brennan nu se afla în laborator. Elroy porni în căutarea lui. Cu cât căuta mai mult, cu atât se încăpăţâna mai tare, totuşi Brennan părea să nu fie nicăieri.
Finalmente, tânărul se întrebă:
— Cum ar fi procedat Brennan în locul meu? Utilizând logica. Dacă nu-i în interior, atunci trebuie să fie în exterior. Ce anume există în exterior de care să aibă el nevoie?
Exact! Vidul şi accesul la suprafaţă.
Arborele, iarba, mâlul de pe fundul iazului erau toate moarte şi îngheţate. Stelele se vedeau strălucitoare, stranii şi mult mai reale decât pe ecranele de observaţie. Elroy le imagina sub forma unui câmp de bătălie; planetele invizibile din depărtare erau teritoriile disputate, iar învelişurile gazoase din jurul stelelor reprezentau capcane ucigaşe pentru luptătorii imprudenţi.
Zări reflectorul căştii lui Brennan.
Acesta muncea în vid, construind… ceva. Costumul său spaţial părea în egală măsură alien şi anacronic, iar desenul de pe piept era un detaliu dintr-un tablou de Dali: o Madonă cu Prunc. O bucată de pâine plutea în fereastra din torsul Pruncului, care o examina cu o privire gânditoare, de adult.
— Nu veni prea aproape, îi transmise Brennan prin radioul căştii. Am avut vreme destulă să umblu prin bolovanul ăsta, atunci când i-am dat formă lui Kobold. Dedesubtul peisajului se găsesc depozite de elemente pure.
— Ce construieşti?
— Ceva care ar trebui să colapseze de la depărtare un generator de gravitaţie polarizată. Dacă vizitatorii noştri folosesc gravitaţia artificială pentru a-şi ţine navele în tandem, vor trebui s-o polarizeze ca să aibă efect la distanţele respective. Noi ştim că ei ştiu cum să procedeze. Vor pune generatorul în nava a doua, pentru că ea produce suficient surplus de energie ca să menţină câmpul.
— Si dacă se folosesc de altceva?
— Atunci, Înseamnă că am irosit o lună. Totuşi, nu cred că utilizează cabluri. La decelerare, nici chiar un cablu Pak n-ar rezista temperaturii jetului de evacuare al navei din spate. Pot crede că au încărcat totul pe nava din spate, întrebuinţând-o pe cea din faţă exclusiv ca statoreactor Bussard. Însă în felul ăsta ar pierde atât putere, cât şi manevrabilitate. Am încercat să proiectez eu însumi o navă de cercetare Pak. Nu-i uşor, fiindcă nu ştiu de ce anume dispun ei. Din punctul nostru de vedere, lucrul cel mai rău la care mă pot gândi ar fi două nave independente, fiecare cu generatoare de câmp colector multifuncţionale. În felul ăsta, dacă într-o luptă pierzi două nave conducătoare, poţi cupla între ele navele din spate şi invers.
— Mda.
— Totuşi, nu-mi vine să cred în soluţia asta. Cu cât fiecare navă conţine mai multe gadgeturi, cu atât rămân cu mai puţine nave. Cred că vor face un compromis. Nava conducătoare este un statoreactor Bussard construit pentru luptă, dar nu foarte diferit de al nostru. Nava din spate este cea mai complexă din tandem, dispunând de generatorul de câmp colector reglabil. Două nave din spate pot fi cuplate, dar nu şi două dintre cele conducătoare. Oricum, ele sunt şi mai vulnerabile. Âi văzut-o chiar tu.
— Atunci, aceşti cercetaşi sunt mai periculoşi decât cei cu care m-am luptat eu.
— Şi sunt trei perechi.
— Trei…
— Forează un soi de con şi vin încoace traversând… Mai ţii minte harta spaţiului din vecinătatea Soarelui? Există o regiune care conţine aproape numai pitice roşii, iar ei vin pe acolo. Cred că intenţionează să stabilească o rută de retragere pentru flotă, în eventualitatea că lângă Soare se va întâmpla ceva rău. Dacă nu, dacă Soarele li se va părea în regulă, vor aborda alte stele pitice galbene. În clipa de faţă, se află la aproximativ un an-lumină de Soare, iar distanţa relativă dintre ele este de opt luni-lumină.
Elroy îşi ridică privirea. Unde anume pe câmpul de luptă…? Găsi Soarele cu uşurinţă, dar nu-şi putea aminti direcţia primei perechi de cercetaşi. Se înfioră în costum, deşi acesta era mult mai confortabil decât fusese vreodată. Brennan îl meşterise pe ici, pe colo.
— Ar putea fi mai multe.
— Mă îndoiesc, zise Brennan. N-am mai descoperit urme de beriliu la nici o modificare a frecvenţei.
— Dar dacă nu vin în perechi, ci câte o singură navă? Atunci ar apărea ca nişte statoreactoare Bussard obişnuite.
— Nu cred asta. Trebuie să fie capabile să se vadă reciproc. Dacă un cercetaş dispare, ceilalţi vor dori să ştie asta.
— Perfect! Aşadar, trebuie să-i ţinem departe de Soare. Ce-ar fi să ne folosim pe noi înşine drept momeală?
— Exact.
Răspunsul acela, rostit pe un ton distrat, era deconcertant. Situaţia se repetase de nenumărate ori, lăsând impresia că Brennan gândise deja totul, în detaliu, de multă vreme. Când tăcerea se prelungi, Elroy întrebă:
— Te pot ajuta cu ceva?
— Nu. Trebuie să termin asta. Completează-ţi cunoştinţele. Studiază astronomia locală — este câmpul nostru de luptă. Informează-te despre Cămin. Nu mai mergem spre Wunderland, ci spre Cămin… dacă vom putea.
— De ce?
— La urma urmelor, Căminul este obiectivul cel mai uşor de atins. De asemenea, acolo există o civilizaţie industrială relativ avansată. Ca atare, vom schimba cursul de înaintare cu nouăzeci de grade.