— l-am tras-o! rosti Brennan, evident satisfăcut. Oricum, am lovit nava din spate. Probabil că s-a prăbuşit în propria-i gaură neagră.
— Asta face arma ta? Colapsează într-o hipermasă generatorul gravitaţional inamic?
— Asta ar trebui să facă. la să vedem… — Activă spectroscopul. — Exact! Doar linii de heliu. Nava din spate nu mai există, iar cea din faţă vine cu aproximativ 1 g. Va trece trece pe lângă mine mai curând decât se aştepta. Acum i-au rămas doar două opţiuni. Să fugă sau să ne lovească. Cred că va căuta să ne lovească.
— Va încerca să-şi arunce asupra noastră câmpul colector. Asta ne-ar ucide, nu?
— Exact. Dar şi ea s-ar face praf. Ei bine…
Brennan lansă câteva torpile, apoi începu un viraj.
După două zile, nava conducătoare dispăruse. Brennan readuse Protectorul pe cursul iniţial. Totul se petrecuse ca într-una dintre expediţiile neîncununate de succes ale minerului Brennan, atâta doar că durase mai mult.
Următoarea întâlnire fu diferită.
Trecură alte şase luni înainte ca ultimii cercetaşi Pak să se apropie; într-o bună zi, erau vizibili cu ochiul liber sub forma a două puncteţe colorate în galben-palid pe cerul negru din spate. Viteza lor coborâse — acum o depăşea doar cu puţin pe cea a Protectorului.
De la o depărtare iniţială de opt luni-lumină, perechile de cercetaşi se apropiaseră până ajunseseră la treizeci de ore-lumină una de cealaltă, în spatele Protectorului.
— E momentul să mai încerc o dată arma gravitaţională, spuse Brennan.
Lăsându-I să activeze comenzile, Elroy privi în sus spre cei doi ochi galbeni ce scanteiau înapoia umbrei întunecate a propulsiei. Un colţişor al raţiunii îl anunţa că n-avea să zărească nimic timp de două zile şi jumătate.
Se înşelase. Flacăra apăruse de jos, iluminând interiorul cabinei de comandă. Brennan reacţionă instantaneu, apăsând o tastă cu un deget rigid.
Câteva clipe după aceea, rămase încordat, supraveghind cadranele. Treptat, reveni la starea lui normală.
— Reflexele funcţionează perfect, comentă el.
— Ce s-a întâmplat?
— Au făcut-o! Au construit o armă gravitaţională ca a mea. Propria mea armă a colapsat într-o hipermasă, care a început să devoreze cablul. Dacă nu l-aş fi detonat la timp, ar fi absorbit arsenalul. Degajarea de energie ne-ar fi ucis.
Brennan activă tastatura şi începu să verifice elementele de comandă.
— Acum, continuă el, va trebui să ajungem înaintea lor la steaua neutronică. O vom face — dacă ei menţin decelerarea.
— Între timp, cu ce pot trage în noi?
— Cu lasere, mai mult ca sigur. Oricum, au nevoie de lasere grele, ca să comunice cu flotele principale. Voi opaciza twingul. (Acum erau închişi într-o sferă cenuşie, cercetaşii Pak fiind vizibili doar pe ecranul telescopului.) Altceva… nici unul dintre noi nu-i în situaţia de a lansa torpile, pentru că decelerăm. Pentru torpilele mele, ar fi ca şi cum ar urca la deal — nu i-ar putea ajunge de la depărtarea asta. Ei pot ajunge la mine, însă torpilele lor merg în direcţia greşită. Trase din spate, vor traversa câmpul colector.
— Asta-i bine.
— Sigur că da. Evident, dacă nu cumva au o precizie atât de mare încât să ochească nava însăşi. Ei bine, vom vedea!
Laserele veniră sub forma a două raze de lumină verde, arzătoare, şi Protectorul rămase orb la pupa. O parte a învelişului său exterior se vaporiză în mod înspăimântător. Cel de dedesubt avea o suprafaţă ca oglinda.
— Cu astea nu ne pot face nici un rău, exceptând cazul când ajung mult mai aproape, comentă Brennan.
Torpilele îl puneau totuşi pe gânduri. Începu să execute manevre aleatorii, iar viaţa la bord deveni inconfortabilă din cauza modificărilor de acceleraţie.
De ei se apropia un nor de obiecte având dimensiuni reduse. Brennan deschise larg raza câmpului colector şi se uitară relativ liniştiţi la explozii, deşi unele dintre ele scuturară nava. Elroy le privea aproape fără teamă. Îl nemulţumea sentimentul tot mai acut că Brennan şi Protectorii Pak jucau lin joc complicat, ale cărei reguli le erau perfect cunoscute; un joc precum cele din simulatoarele calculatoarelor. Brennan ştiuse că avea să distrugă navele din faţă, că ceilalţi aveau să-i distrugă arma, că în echivalarea cursurilor de zbor pentru o încleştare finală aveau să fie prea lenţi în a-l prinde, până ce vor descoperi steaua neutronică din faţă…
Cu o zi înainte de-a ajunge la steaua neutronică, una dintre razele verzi se stinse.
— În sfârşit, au văzut-o, zise Brennan. Se orientează pentru trecere, în caz contrar, s-ar putea pomeni expediaţi în direcţia opusă.
— Se găsesc al naibii de aproape, zise Elroy. (Aşa era, într-un sens destul de relativ; distanţa care-i despărţea de Proiector era de patru ore-lumină, mai aproape decât era Pluton de Soare.) Şi nu poţi eschiva prea mult, aşa-i? Ne-ar afecta trecerea pe lângă stea.
— Lasă-mă să-mi văd de treabă! mormăi Brennan şi tânărul amuţi. Acceleraţia scăzu rapid la 0,5 g. Protectorul coti spre stânga şi modulul cabinei de comandă se legănă straniu la capătul cablului său. După aceea, Brennan decuplă complet câmpul colector.
— Există un mic înveliş gazos, explică el. Te rog să nu mă baţi la cap o vreme!
Protectorul se afla în cădere liberă, ca o ţintă perfectă.
După opt ore, apărură primele torpile. Probabil că cercetaşii le lansaseră de îndată ce zăriseră stingându-se scânteierea câmpului colector al Protectorului. Brennan le evită, întrebuinţând sistemul de direcţionare. Aparent, torpilele expediate de el spre duşman nu avuseseră nici un efect; lumina verde ca veninul a navei aflată în faţă continua să scalde Protectorul.
— Aîntreruptşi el câmpul colector, anunţă pe neaşteptate Brennan. Va trebui să oprească şi laserul, când i se vor descărca acumulatorii. — Pentru prima dată după multe ore, privi spre Elroy. — Du-te şi culcă-te! Eşti pe jumătate mort. Ce-o să păţeşti când vom ocoli steaua?
— O să mor de tot, suspină tânărul, aducându-şi cuşeta la orizontală. Trezeşte-mă dacă ne loveşte, te rog. N-aş vrea să scap nimic.
Brennan nu-i răspunse.
Peste alte trei ore, steaua neutronică tot nu se zărea.
— Eşti gata? întrebă Brennan.
— Da.
Elroy purta costumul spaţial şi plutea, ţinându-se cu o mână de marginea ecluzei. Somnul încă nu i se dezlipise de pleoape. Visele fuseseră teribile.
— Ieşil.
Tânărul ieşi. Prin ecluză nu putea trece decât o singură persoană; când apăru şi Brennan, Elroy se apucase deja de treabă. Brennan se apropiase într-atât pentru a reduce expunerea la radiaţiile provenite din învelişul rarefiat de gaze al stelei neutronice şi pentru a micşora timpul cât cercetaşii Pak puteau trage asupra lor neprotejaţi.
Decuplară cablul ce ducea spre propulsie, apoi îl bobinară pentru a trage spre ei modulul respectiv. Cablul era gros şi greu. Îl încolăceau la partea posterioară a modulului.
Procedară la fel cu cablul ce remorca arsenalul. Elroy se folosea din plin de muşchii săi antrenaţi la 2 g, cu adrenalina scăldându-i organismul. Era perfect conştient de radiaţia care-i străbătea corpul. Acum se găsea în război… deşi ceva lipsea. Nu-i putea urî pe ceilalţi. Nu-i înţelegea destul de bine pentru a-i urî. Dacă Brennan ar fi făcut-o, poate că s-ar fi molipsit de la el — dar Brennan nu-şi detesta urmăritorii. Chiar dacă el îl numea război, în realitate era vorba despre un pocher pe mize uriaşe.