Extrasolarul sări.
Veni spre el precum un şoim în picaj. Brennan rămase locului, îngrozit, dar în acelaşi timp admirând dexteritatea alienului. Acesta nu-şi utilizase pistolul direcţional. Saltul său fusese perfect. Avea să se oprească exact lângă el.
Extrasolarul atinse f uzelajul cu membre elastice, amortizând impactul ca orice centuran. Era mai scund decât Brennan — avea cel mult un metru cincizeci. Brennan îl putu distinge vag prin vizorul căştii. Tresări, dându-se doi paşi înapoi. Creatura era hidoasă. La naiba cu şovinismul, faţa extrasolarului ar fi speriat şi un calculator!
Retragerea nu-l salvă.
Extrasolarul se afla prea aproape. Întinse un braţ, prinse încheietura lui Brennan într-o mănuşă presurizată şi sări din nou.
Brennan icni şi, prea târziu, încercă să se smucească. Prin mănuşă, strânsoarea extrasolarului se simţea ca un arc de oţel. Se rostogoleau prin spaţiu spre cabina în formă de glob ocular, şi bărbatul nu se putea împotrivi cu nimic.
— Nick, se auzi în intercom.
— Da.
— Dosarul pe care-l doreşti este cel intitulat „Jack Brennan”.
— De unde ştii?
— Am vorbit cu nevastă-sa. Are doar una, Charlotte Wiggs, şi doi copii. Am convins-o că este ceva urgent şi, în cele din urmă, ne-a spus că explorează punctele troiene ale lui Uranus.
— Uranus… pare corect. Cutter, poţi să-mi faci o favoare?
— Sigur că da. Ceva oficial?
— Da. Îngrijeşte-te ca Hummingbird să fie alimentată şi aprovizionată, apoi fii pregătit cu ea, în caz că te anunţ. Ataşează-i şi rezervoare suplimentare. După aceea, focalizează o comunicaţie laser pe cartierul general ARM din New York şi păstrează legătura. Evident, vei avea nevoie de trei lasere.
Două urmau să fie relee, compensând rotaţia Pământului.
— Bine. Nu transmit nici un mesaj?
— Nu, pur şi simplu ţine legătura pregătită, pentru eventalitatea că vom avea nevoie de ea.
Situaţia se putea modifica dintr-un moment în altul. Dacă va avea nevoie de ajutor din partea Pământului, acesta trebuia să fie rapid şi eficient. Modalitatea cea mai sigură de a-i convinge pe planetari era să plece el însuşi. Nici un Prim Secretar nu coborâse vreodată pe Pământ… şi nici el nu se aştepta s-o facă acum, dar Perversitatea Universului tinde spre un maximum.
Nick începu să răsfoiască dosarul lui Brennan. Păcat că individul avea copii!
Primele amintiri clare ale lui Phssthpok datau din ziua când înţelesese brusc că era un Protector. Putea rechema şi amintiri anterioare, neclare: durere, luptă, descoperirea de noi alimente, experimentări sexuale, afecţiune, ură sau escaladări de arbori în valea Pitchok. Amintiri în care privea curios, de cel puţin şase ori, cum diferite femele Prăsitoare purtau copii pe care-i putea mirosi ca fiind ai săi. Totuşi, pe atunci mintea lui fusese vagă.
Ca Protector, gândea precis şi limpede. La început, nu fusese plăcut. Trebuise să se obişnuiască. Existaseră alţii care-l ajutaseră, educatori.
Urmase un război, iar el evoluase pe durata lui. Deoarece trebuise să-şi dezvolte capacitatea de a pune întrebări, trecuseră ani buni înainte să-i înţeleagă istoria:
Cu trei sute de ani în urmă, câteva sute de familii Pak importante se aliaseră pentru a refertiliza un deşert întins de pe planetă. Eroziunea şi excesul de păşunat produseseră pustiul, nu războiul, deşi peste tot existau petece uşor radioactive. Pe planeta Pak nu exista nici un locşor unde să nu se poarte războaie.
Sarcina foarte dificilă a reîmpăduririi fusese încheiată cu o generaţie în urmă. Imediat, şi previzibil, alianţa se destrămase în grupuleţe, fiecare dintre ele fiind decis să-şi asigure suprafaţa pentru descendenţii săi. Deja, majoritatea alianţelor iniţiale dispăruseră. O serie de familii fuseseră exterminate, iar grupurile supravieţuitoare îşi schimbau loialităţile ori de câte ori era util pentru protejarea descendenţilor. Descendenţii lui Phssthpok deţineau actualmente Coasta Sudică.
Lui Phssthpok îi plăcuse războiul. Nu din cauza luptelor. Ca Prăsitor, el participase la lupte, iar războiul era mai puţin o chestiune de confruntare directă cât mai ales una de păcălire a duşmanului. La început, fusese un război purtat cu bombe de fuziune. În decursul acelei faze, multe familii pieriseră, iar o parte a deşertului aflat în dispută redevenise pustiu şi sterp. După aceea, Coasta Sudică descoperise un câmp amortizor care împiedica fisiunea materialelor fisionabile. Alte alianţe îl reproduseseră în scurt timp. Din acel moment, războiul se dusese cu artilerie, gaze toxice, bacterii, psihologie, infanterie, ba chiar şi cu asasini tocmiţi. Fusese un război al inteligenţelor. Poate Coasta Sudică să contracareze propaganda concepută pentru dezbinarea regiunii Golfului Meteor? Dacă Alianţa Mării Estice deţine un antidot împotriva contaminării râurilor cu otravă lota, ar fi mai uşor să-l furăm ori să concepem noi înşine un antidot? Dacă Cercul Munţilor descoperă o inoculare pentru varianta bacteriană Zeta-Trei, cât de probabil arfi ca ei să ne atace cu o variantă mutantă? Ar trebui să rămânem loiali Coastei Sudice, ori ne-am descurca mai bine alături de Marea Estică? Era amuzant.
Pe măsură ce Phssthpok învăţa mai multe, jocul sporea în complexitate. Propriul său virus OQ ar fi ucis nouăzeci şi doi la sută din Prăsitori, dar nu i-arfi afectat pe Protectorii lor… aceştia ar fi rămas nevătămaţi şi ar fi luptat cu o furie îndoită pentru a salva un grup mai restrâns şi mai vulnerabil de ostatici rezistenţi ia virus. Fusese de acord să nu utilizeze virusul. Familia Aak(pop) avea prea mulţi Prăsitori pentru posibilităţile locale de hrănire; le respinsese oferta de alianţă, dar le blocase drumul spre Marea Estică.
După aceea, Alianţa Mării Estice construise un generator portabil de câmp, care putea declanşa o reacţie de fuziune fără fisiunea anterioară.
Phssthpok era Protector de douăzeci şi şase de ani.
Totul se sfârşise într-o săptămână. În urma celor şaptezeci de ani de război, Marea Estică obţinuse deşertul recultivat, mai exact partea care nu fusese pustie şi stearpă. Iar deasupra văii Pitchok se zărise o colosală străfulgerare.
Copiii şi Prăsitorii din descendenţa lui Phssthpok trăiau în valea aceea de foarte multe generaţii. Phssthpok zărise linia îngrozitoare ia orizont şi ştiuse că toţi descendenţii lui erau morţi sau sterpi, că el nu mai avea pe cine proteja şi că nu-i mai rămăsese decât să înceteze să mănânce si să moară.
De atunci, nu mai simţise aşa ceva. Nu mai simţise până acum.
Chiar şi atunci însă, cu treisprezece secole în urmă, după ceasul lui biologic, nu simţise această teribilă derută. Ce era creatura în costum presurizat de la capătul braţului său? Vizorul căştii îi era polarizat împotriva razelor soarelui. După forma costumului, ar fi zis că era un Prăsitor. Dar Prăsitorii n-ar fi putut construi vehicule spaţiale sau costume presurizate.
Simţul datoriei lui Phssthpok se menţinuse vreme de peste douăsprezece veacuri. Acum se îneca în confuzie pură. Regreta că cei din neamul Pak nu ştiau nimic despre alte specii inteligente. Poate că silueta bipedă nu reprezenta un apanaj al lor. De ce ar fi trebuit să fie aşa? Trupul lui Phssthpok avea o formă excelentă. Dacă l-ar fi putut vedea pe băştinaşul acela fără costum… dacă l-ar fi putut mirosi! Atunci ar fi ştiut totul.
Coborâră în apropierea hubloului. Precizia extrasolarului era inumană. Brennan nu încercă să se împotrivească, în vreme ce alienul întinse braţul prin suprafaţa curbată, prinse ceva şi se trase înăuntru, ducându-l şi pe bărbat cu el. Materialul transparent se opunea precum o melasă invizibilă.