— Eşti prea talentată ca să faci pe tapiţerul amator, o lăudase el pe Marjorie, convins pe atunci sincer de capacităţile ei intelectuale.
Avea să-l ajute, nu ştia deocamdată cum, în munca de creaţie literară, sau, de ce nu, să scrie şi ea. Sub înrîurirea lui se apucase să aştearnă pe hîrtie eseuri şi nuvele, evident, foarte proaste. După ce o încurajase, Walter deveni mai prMgnt, şi nu-şi mai exprimă părerea asupra eforturilor ei. încurînd, Marjorie părăsi aceste preocupări nefireşti şi inutile. Rămase doar cu Walter, care deveni raţiunea ei de a exista, temelia pe care se clădise întreaga ei viaţă. Această temelie începea să se surpe.
„Dacă m-ar lăsa în pace!" se gîndi Walter.
16
Coborî să ia metroul. La intrare un om vindea ziarele de seară. „Proiectul de lege socialist e o tîlhdrie.
Primul scrutin." Cuvintele săreau în ochi de pe afiş. Mulţumit c-a găsit un pretext ca să-şi schimbe şirul gîndurilor, cumpără un ziar. Proiectul de lege al guvernului liberal-lâburist pentru, naţionalizarea minelor trecuse de primul scrutin cu majoritatea obişnuită. Walter citi cu plăcere ştirile. Avea opinii politice înaintate. Nu aceleaşi opinii le avea şi proprietarul ziarului. Tonul articolului de fond era de o mare virulenţă.
„Ticăloşii", îşi spuse Walter în timp ce citea. Lectura îi stîrni entuziasm şi simpatie faţă de obiectul atacului, precum şi o ură, ce-l umplea de satisfacţie, împotriva capitaliştilor şi a reacţionarilor.
Barierele individualităţii erau pentru o clipă înlăturate, iar complexele personale abolite. Stăpînit de plăcerea luptei politice, Walter simţi cum creşte, devenind, ca să spunem aşa, mai mare decît era
— mai mare şi mai simplu.
„Ticăloşii", repetă el în minte, gîndindu-se la exploatatori şi la monopolişti.
în staţia Camden Town un bătrînel pricăjit, cu o batistă roşie legată în jurul gîtului, se aşeză alături.
Pipa bătrînului duhnea atît de înăbuşitor încît Walter se uită prin vagon ca să vadă dacă nu-şi poate găsi alt loc. întîmplător, mai erau locuri libere. Plecarea de lîngă bătrînelul cu pipa rău mirositoare ar fi putut să pară însă un act ostentativ. Cetăţeanul ar fi fost în stare să-l apostrofeze. Fumul acru îi înţepa gîtlejul; tuşi.
„Trebuie să râmîi credincios gusturilor şi instinctelor tale", obişnuia Philip Quarles să spună. O
filozofie cu o bază temeinică trebuie să slujească oare la raţionalizarea sentimentelor? Dacă n-ai avut niciodată o experienţă religioasă e o nebunie să crezi în Dumnezeu. E ca şi cum ai spune că-ţi plac stridiile, deşi îţi fac rău cînd le mănînci.
Un iz de sudoare stătută urcă spre nările lui Walter, o dată cu duhoarea mahorcii. „Socialiştii spun că e vorba de o naţionalizare, citi el în ziar, dar noi avem un nume mai scurt şi mai simplu pentru ceea ce îşi propun ei: Furt.". Cel puţin era un furt de la hoţi, şi în folosul victimelor. Bătrînelul se aplecă şi scuipă cu mare atenţie jos, între picioare. întinse flegma cu tocul bocancului, Walter se uită în altă
parte; ar fi dorit să poată iubi pe cei exploataţi şi să urască din tot sufletul pe exploatatorii înstăriţi. Dar gusturile şi instinctele sînt accidente şi nu principii veşnice. Dar dacă principiile axiomatice nu constituie şi premisele tale personale şi majore...?
Deodată se văzu la vîrsta de nouă ani, plimbîndu-se cu mama lui pe pajiştile de lîngă Gattenden.
Aveau în mînă cîte un
17
buchet de aglice. Trebuie să fi fost pe lîngă Batt's Corner, căci doar pe acolo creşteau aglice.
— Să ne oprim o clipă şi să-l vizităm pe sărmanul Wetherington, spusese mama lui. E rău bolnav. Bătuse apoi la uşa căsuţei acestuia.
Wethrington fusese ajutor de grădinar la conac, dar de o lună de zile nu mai lucra. Walter şi—1
amintea ca pe un om slab şi palid, scuturat de tuse şi foarte ursuz. Nu-l prea interesase Wetherington.
O femeie le deshiseseTîşa.
— Bună ziua, doamnă Wetherington. Intraseră.
Wetherington zăcea în pat, proptit în perne. Faţa lui arăta îngrozitor. Din fundul orbitelor cavernoase te fixa o pereche de ochi imenşi, cu pupilele foarte dilatate. întinsă pe oasele puternic reliefate pielea era albă şi cleioasă de sudoare. Dar mai îngrozitor decît faţa arăta gîtul, neverosimil de subţire. Din mînecile cămăşii de noapte ieşeau două beţe noduroase, braţele, cu o pereche de mîini scheletice şi uriaşe fixate ca ghearele unei greble de coadă. Şi ce miros în camera bolnavului! Ferestrele erau închise ermetic, iar într-o sobiţă ardea focul. Aerul se încinsese şi devenise greu din cauza miasmelor oribile răspîndite de răsuflarea lîncedă şi de duhoarea trupului bolnav — un i^ stătut şi tejjace, învîrtoşat îndelung în căldura apăsătoare şi dezgustător ae dulceag. Un miros nou, brutal, oricît de fetid, n-ar fi puţit mai rău. Aerul îmbîcsit, răscopt, dulceag şi putred al odăii bolnavului făcea şederea insuportabilă. Walter se cutremura şi acum cînd îşi aducea aminte. Aprinse o ţigară ca să-şi dezinfecteze memoria. Crescuse obişnuit cu băile zilnice şi cu geamurile deschise. Cînd l-au dus prima dată la biserică, copil fiind, i s-a făcut rău din cauza aerului închis şi a mirosului oamenilor. A trebuit să fie scos imediat de acolo. Mama lui nu l-a mai luat cu ea a doua oară. „Probabil c-am fos crescuţi prea igienic şi aseptic", îşi spuse el. La ce slujeşte o educaţie din care rezultă numai greaţă faţă de tovărăşia celorlalţi oameni, a fraţilor tăi? Ar fi voit să-i iubească. Dragostea nu înfloreşte însă într-o atmosferă care-i provoacă celui îndrăgostit o imensă scîrbă.
în camera de boală a lui Wetherington însuşi sentimentul de milă înflorea greu. în timp ce mama lui vorbea cu muribundul şi soţia acestuia, Walter, aşezat pe scaun şi trăgînd în piept prin buchetul de aglice aerul cald şi greţos, se uita scîrbit dar şi fascinat de oroare la scheletul înfricoşător din pat. Pînă
şi prin parfumul proaspăt şi îneîntător al aglicelor răzbătea mirosul greoi din camera bolnavului.
Aproape că nici nu i se făcuse
18
milă, ci numai spaimă, frică şi greaţă. Nici cînd doamna Wetherington începu să plîngă, întorcîndu-şi faţa ca bolnavul să nu-i vadă lacrimile, Walter nu se simţi cuprins de milă, ci mai degrabă stingherit şi prost dispus. Spectacolul durerii ei îl îndemna să scape de acolo cît mai curînd, să iasă din camera înfiorătoare în aerul liber şi curat, la lumina soarelui.
Amintindu-şi acele sentimente se ruşina. Aşa simţise însă pe atunci şi tot aşa continua să simtă şi acum.f „Trebuie să râmîi credincios instinctelor tale. Trebuie să te împotriveşti celor rele".' Dar asta nu era atît de uşor. Bătrînelul de alături îşi aprinse pipa din nou. Walter îşi aminti că acasă la Wetherington îşi ţinuse din răsputeri răsuflarea ca să nu respire aerul stricat. Trăgea aer în piept prin aglice, număra pînă la patruzeci, lăsa aerul să iasă, apoi aspira din nou. Bătrînelul se aplecă şi scuipă
iar. „Ideea potrivit căreia naţionalizarea va atrage după sine bunăstarea muncitorilor e total eronată. în ultimii ani, contribuabilul a simţit pe pielea lui ce înseamnă controlul birocratic. Dacă muncitorii îşi închipuie..." închise ochii şi revăzu camera bolnavului. Cînd venise momentul să-şi ia rămas bun, strînsese mîna scheletică ce zăcea inertă pe cearşaf; îşi strecurase degetele pe sub degetele moarte şi osoase, ridicase o clipă mîna, apoi îi dăduse drumul.