— Vino, îi spuse rugător. Trebuie să vii cu noi.
Îl urmă pe avian pe hol și coti la dreapta, îndepărtându-se de coridorul vertical. Ceilalți aviani stăteau aliniați lângă perete. O priveau cu toții atent. Întreaga procesiune se porni în urma avianului gri, în josul tunelului.
Peste câteva momente, tunelul se sfârși într-o sală spațioasă. Pe peretele opus ardea o lumină slabă, în rest încăperea se afla în întuneric. Și alții erau prezenți acolo, însă Nicole nu îi distingea cu claritate. Sporadic ghicea niște siluete, atunci când treceau prin dreptul singurei surse de lumină. Nicole vru să întrebe ceva, dar liderul avian o întrerupse.
— Sssst, vor sosi aici curând.
Nicole auzi un zgomot venind de pe cealaltă latură a sălii.
Semăna cu sunetul scos de un cărucior cu roți de lemn, rostogolit pe o cărare de pământ. Pe măsură ce se apropie, avianii din jurul lui Nicole dădură înapoi, lipindu-se de ea. Câteva clipe mai târziu, în față izbucni un foc.
Deasupra căruciorului în flăcări se găsea un catafalc. Nicole își ținu respirația. Trupul mamei ei, înveșmântat în verdele regal, zăcea pe catafalc. La lumina flăcărilor, Nicole zări și alte persoane prezente înăuntru. Richard îi zâmbea, ținând de mână o fetiță cu pielea întunecată, de vreo doi anișori. Generalul O’Toole stătea foarte aproape de foc, îngenuncheat în rugăciune. În spatele lui se aflau o varietate de bioți, precum și două sau trei forme ciudate care trebuiau să fie octospideri.
Flăcările mistuiră catafalcul și ajunseră la corpul mamei ei. Anawi se ridică încet din poziția în care șezuse până atunci. Când se răsuci către Nicole, chipul i se transformă. Pe trupul ei se afla în prezent capul lui Omeh.
— Ronata, rosti el clar, profețiile trebuie să se împlinească. Sângele Senoufo se va răspândi, chiar și printre stele. Minowe va rămâne în urmă. Ronata trebuie să călătorească cu cei care vin de departe. Du-te și salvează-i pe străini și pe copiii lui Ronata.
60. ÎNTOARCERE PE RAMA
Nu-mi vine să cred că fac așa ceva, își spuse Nicole în vreme ce transporta ultima încărcătură de provizii spre ascensorul greu din vârful scării Beta. Pe Rama coborâse noaptea. Fasciculul lanternei sale era înghițit de întuneric.
Visul fusese atât de viu, încât rămăsese complet dezorientată mai bine de zece minute după ce se trezise. Chiar și acum, aproape două ore mai târziu, dacă închidea ochii vedea perfect chipul lui Omeh, și-i auzea vocea intonând cuvintele magice. Sper ca Richard să mi se trezească înainte ca eu să fi plecat, medită Nicole. În nici un caz nu ar putea să înțeleagă.
Se întoarse la transportor, străbătând pentru ultima dată învelișul cilindrului spre Newton. De treizeci de minute se gândea la cuvintele de rămas bun, dar acum când momentul sosise, era nesigură pe sine. «Dragă Michael și iubitul meu Richard», avea să înceapă, «noaptea trecută am avut cel mai pătrunzător vis al vieții mele. Bătrâna căpetenie a tribului Senoufo, Omeh, mi-a apărut în față și mi-a destăinuit că destinul meu e legat de Rama.»
Nicole trecu de ecluză și intră în centrul de control. Se așeză în fața camerei video și-și drese glasul. E ridicol, își spuse chiar înainte de a aprinde luminile. Trebuie să fiu nebună. Însă forța imaginii lui Omeh îi risipi ultimele îndoieli. Câteva minute mai târziu, își continuă mesajul adresat prietenilor ei.
— Nu există nici o modalitate de a sintetiza, în acest scurt mesaj de rămas bun, importanța lui Omeh și a ascendenței mele africane. Michael, Richard îți poate povesti câteva dintre miturile Senoufo pe durata zborului vostru spre Pământ. E de ajuns să afirm că n-am fost niciodată indusă în eroare de bătrânul șaman. Știu bine că vocile auzite în vis nu au substanță, fiind mai degrabă creații ale propriului meu subconștient, dar cu toate acestea m-am hotărât să urmez sfatul lui Omeh.
Intenționez să fac tot ce stă în puterea mea ca să-i transmit lui Rama că rachete nucleare se îndreaptă spre el. Nu știu cum voi realiza acest lucru, dar am la dispoziție câteva ore de gândire, cât timp voi asambla barca cu pânze pentru a traversa Oceanul Cilindric. Îmi mai aduc aminte, Richard, de discuția noastră despre comenzile de pe tastatură care ar face legătura cu un nivel ierarhic superior…
Îmi vine extrem de greu să-mi iau astfel rămas bun, și sunt perfect conștientă că vorbele nu țin loc de îmbrățișări. Dar dacă voi doi ați fi treji, nu m-ați lăsa niciodată să mă întorc pe Rama… Te iubesc, Richard, să nu te îndoiești de asta nici o clipă. Știu că e puțin probabil, dar poate cândva, cumva, ne vom regăsi împreună în alt loc. Îți promit că dacă voi supraviețui, dând naștere copilului nostru, nu voi înceta niciodată să-i povestesc despre inteligența, discernământul și sensibilitatea tatălui său.
Am o ultimă rugăminte. Dacă veți ajunge teferi pe Pământ, vă rog să-i explicați Genevievei ce s-a întâmplat cu mine. Spuneți-i întreaga poveste, despre vis, despre sticluța verde și viziunea mea, despre ceremonialul Poro din copilărie. Și spuneți-i că am iubit-o din tot sufletul.
Lacrimile curgeau pe obrajii lui Nicole în clipa când sfârși. Se ridică și derulă caseta. Ascultă un minut pentru a se asigura că era bine înregistrată, apoi se îndreptă spre ecluză. Doamne Sfinte, reflectă punându-și casca, chiar am de gând s-o fac.
În timpul straniei coborâri cu liftul în întuneric, Nicole fu cuprinsă de îndoieli în privința deciziei de a se întoarce înăuntru. Doar puternica disciplină de sine îi permise să-și alunge termerile. Urcând în rover și pornind spre ocean, Nicole începu să se gândească cura putea să comunice cu inteligența aflată la cârma lui Rama. E clar că voi folosi imagini, își spuse în sine, și de câte ori va fi posibil limbajul precis al științei. Măcar atâta am învățat și eu de la Richard.
Amintirea lui îi trezi iarăși neliniști. Va crede că l-am abandonat, se îngrijoră. Și cum să mă aștept să gândească altfel? Nicole își aduse aminte de primele zile deprimante după ce descoperise că era însărcinată cu Genevieve, și cât de singură fusese, neavând pe nimeni care să-i împărtășească sentimentele. Din nou simți un impuls puternic de a se întoarce și de a părăsi Rama. Introspecția îi fu întreruptă de spectaculoasa revenire a luminii. Zorile răsăriseră iarăși. Ca și altădată, peisajul înconjurător o fascină. Nicăieri în univers nu mai există ceva asemănător.
Ajunsă în tabăra Beta, mai întâi găsi și apoi începu să asambleze barca cu pânze. Fusese împachetată pe fundul unui container voluminos și se afla în stare bună. Lucrul o ajută să nu se mai gândească la decizia de a pleca de pe Newton. Activitățile mecanice nu constituiau punctul ei forte. Aproape că disperă văzându-se nevoită să demonteze un întreg subansamblu care-i luase zece minute, pentru a-l monta de la început. Exercițiul îi aminti de câteva ajunuri de Crăciun petrecute acasă în Beauvois, când ea și Pierre lucraseră aproape toată noaptea ca să-i ofere Genevievei jucării noi. Ar trebui să se dea o lege care să impună magazinelor să vândă numai jucării gata asamblate, murmură râzând Nicole, în vreme ce se chinuia cu direcția bărcii.
Nicole transportă carena bărcii în josul treptelor și o așeză lângă apă. Toate structurile majore le asamblase sus pe faleză, unde lumina era mai puternică. Munca o absorbise într-atât, că nu auzi pașii decât prea târziu. Când se răsuci spre dreapta și zări ceva apropiindu-se de ea de foarte aproape, fu cât pe ce să leșine de frică.